Spete pretentii comerciale. Decizia 183/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.183
Sedința publică de la 08 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra cererii de apel, formulată de apelanta reclamantă - - SRL împotriva sentinței comerciale nr.9822/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - - PA SRL.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 01.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 08.04.2009, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 18.11.2008, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a înaintat spre competentă soluționarea cererea de recurs formulată de recurenta - reclamantă - - SRL, în contradictoriu cu intimata - pârâtă - - PA SRL împotriva sentinței comerciale nr. 9822/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VI-a Comercială.
Prin sentința sus-menționată instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta - - SRL în contradictoriu cu pârâta - - PA SRL și pe cale de consecință a respins și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 17.07.2006 între reclamantă, în calitate de beneficiar, și pârâtă, în calitate de prestator, s-a încheiat contractul de prestări servicii nr.387 având ca obiect montaj și prestarea de servicii de lăcătușerie și sudură pentru pregătire montaj final la obiectivul din--363, imobil - hala.
Prin actele adiționale la contract încheiate la data de 14.10.2006 și 24.10.2006 părțile au convenit și închirierea unei macarale pe pneuri tip 35 cu deservent pe perioada 01 - 31.10.2006 și montajul confecției metalice pentru fațadă ( ).
In speță reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata prejudiciului constând în cheltuielile efectuate cu personal suplimentar și alți subantreprenori pentru lucrările ce reveneau în sarcina pârâtei și daunele interese imputate reclamantei de ceilalți subantreprenori dependenți de efectuarea lucrărilor contractate cu pârâta.
În dovedirea cheltuielilor efectuate cu personal suplimentar și alți subantreprenori reclamanta a depus la dosar contractele încheiate cu - ROMANIA SRL, - SRL, - & SRL și cu - SA. Contractele încheiate cu primele două societăți sunt contracte de închiriere de utilaje iar nu contracte de prestări servicii iar contractul încheiat cu - SRL are ca obiect închirierea unui echipament de lucru la înălțime. Din analiza obiectului de lucru al contractelor încheiate cu cele trei firme românești și văzând și data închirierii contractelor tribunalul apreciază că reclamanta nu a dovedit că cheltuielile rezultând din derularea respectivelor contracte sunt imputabile pârâtei, contractele neînlocuind utilajele ce au făcut obiectul contractului nr.387/2006.
In ceea ce privește cheltuielile în sumă de 62.080,28 euro reprezentând cheltuieli cu personal calificat pentru realizarea montajului structurii metalice, tribunalul apreciază că acestea nu sunt în sarcina pârâtei. Prin oferta nr.439/2006.002 pârâta s-a obligat să pună la dispoziția reclamantei un număr de 9 muncitori pentru montaj. Conform jurnalelor zilnice de lucrări, acești muncitori au prestat serviciile de montaj conform - contractului, reclamanta nefăcând obiecțiuni cu privire la munca depusă de aceștia.
În ceea ce privește suma de 35.550,19 euro, reprezentând daune interese imputate reclamantei de ceilalți subantreprenori dependenți de efectuarea lucrărilor contractate cu pârâta, tribunalul apreciază că aceste daune nu sunt dovedite, întrucât reclamanta nu a dovedit că a plătit către terți această sumă de bani.
În raport de considerentele menționate și constatând că lucrările ce au făcut obiectul contractului nr.387/2006 au fost finalizate și recepționate de părți, încheindu-se procesele-verbale din 20.10.2006 și 22.01.2007 semnate de reprezentantul legal al reclamantei înregistrat Ia registrul comerțului, prin care i s-a arătat că "nu s-au înregistrat neconformități privind calitatea prestației (montajului) - lucrările corespund cerințelor de calitate ale orului", tribunalul a apreciat că acțiunea în daune formulată de reclamantă este nefondată și în temeiul dispozițiilor art.1169 cod civil o va respinge.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă - - SRL apreciind soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
In concluzie, instanța a retinut eronat ca nu a dovedit inlocuirea prestatiei Zi Pa SRL, in speta nici nu a invocat ca reclamanta ar fi inlocuit in totalitate prestatia paratei, ci a sustinut ca aceasta nu s-a ridicat la nivelul performantei asumate prin contract, nu s-a incadrat in termenele contractuale, cauzânând întârzieri in execuție din cauza lipsei de personal, chestiune care a obligat recIamanta să suplimenteze utilajele cu care s-a lucrat. In speta parata raspunde in temeiul art.998 civ pentru cheltuielile supIimentare angajate de reclamantă, aceasta fiind raspunzatoare de inducerea reclamantei in eroare la momentul incheierii contractului privind capacitatea sa de a duce la indeplinire obiectul contractului in termenul cerut de antreprenorul general si de reclamanta ca subantreprenor.
Prima instanta a retinut eronat ca pârâta nu datorează plata sumei de 62.080,28 Euro catre reclamanta reprezentand cheltuielile cu personal suplimentar calificat întrucât parata ar fi prestat serviciile de montaj angajate prin contract cu noua muncitori si ca nu ar fi formulat obiecțiuni legate de prestatia acestora. Or, dupa cum rezulta din corespondenta intre reclamanta, -, in calitate de subantreprenori si - SA in calitate de antreprenor general, chestiunea personalului a constituit motivul intarzierilor in executie, reclamantei fiindu-i atrasa atentia sa rezolve probeleme cu - PA SRL in aceasta privinta, insa parata nu a suplimentat personalul, astfel ca a fost necesara incheierea contractului cu - SA, cheltuielile efectuate cu acesta fiind de asemenea suplimentare fata de cele avute in vedere la momentul incheierii contractului cu - PA SRL.
De asemenea, prima instanta a retinut in mod eronat ca reclamanta nu ar fi dovedit plata sumei de 35.550,19 euro reprezentand daune-interese imputate reclamantei de către ceilalți subantreprenori dependenti de efectuarea lucrarilor contractate cu parata, din moment ce la dosarul cauzei s-a depus corespondenta prin care i s-a imputat de catre subantreprenorul - aceasta suma si a fost recunoscut acest debit de catre reclamanta iar acestui subantreprenor i-a fost retinuta suma respectiva din garantia de buna executie, depusa atat pentru el cat si in numele - - SRL ca al doilea subantreprenor.
Instanta de fond a retinut ca lucrarile contractate au fost finalizate si receptionate prin procesele-verbale din 20.10.2006 si 22.01.2007 semnate de reprezentantul legal al reclamantei in registrul Comertului prin care s-au facut aprecieri privind calitatea lucrarilor contractate. In ceea ce priveste valabilitatea acestor procese verbale arată ca acestea au fost incheiate cu 10 incalcarea de catre administrator a cerintei asociatului majoritar, exprimata expres prin notificarea din august 2008, aflata la dosar, dupa cum acestea privesc mentiuni legate de calitatea lucrarilor si nu de cantitatea lucrarilor, in speta fiind invocata insuficienta capacitatii paratei de a presta intreg montajul halei metalice.
Intimata-pârâtă - - PA SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat (filele 13-18 dosar ).
La termenul din 18.02.2009, față de obiectul acțiunii (pretenții în cuantum de 155.363 euro) și față de dispozițiile articolului 2821Cod procedură civilă Curtea a pus în discuția părților și a calificat calea de atac ca fiind apel și nu recurs.
Prin aceeași încheiere s-au încuviințat părților probe cu înscrisuri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor invocate împotriva sentinței de fond reține următoarea situație de fapt.
Între apelanta - reclamantă - - SRL și - - PA SRL s-a încheiat contractul nr.376/17.07.2006 având ca obiect lucrări de montaj structură metalică la obiectivul din--367.
Apelanta-reclamantă solicită obligarea pârâtei-intimate la plata sumei de 155.363 Euro reprezentând cheltuieli suplimentare efectuate de reclamantă cu personal suplimentar și alți subantreprenori pentru lucrări ce reveneau de fapt pârâtei.
Apelanta arată că suma de 155.363 Euro este formată din următoarele sume:
- 57.733,17 euro reprezentând contravaloare lucrări efectuate de terții prestatori - ROMÂNIA SRL, - & SRL și - SRL;
- 62.080,28 EURO plăți efectuate pentru personal calificat din străinătate; și
- 35.550,19 euro - penalități de întârziere pentru finalizarea lucrărilor subcontractate de pârâta, sumă imputată de subcontractantul - - SRL.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată următoarele:
Referitor la contractul de prestări servicii nr. 387/176.07.2006 încheiat între apelanta - reclamantă și pârâta - intimată la data de 20.10.2006 respectiv la data de 22.01.2007 s-au încheiat procesele-verbale de recepție în care s-au precizat stadiile finalizării lucrărilor conform actului adițional nr. 002/24.10.2006.
Astfel la data de 20.10.2006 nu s-au înregistrat neconformități privind calitatea prestației.
Ca urmare la 24.10.2006 se încheie actul adițional la contract (002/24.10.2006) în care părțile convin de comun acord suplimentarea contractului cu montajul confecției metalice.
Toate aceste înscrisuri se află la filele 82,84,85 vol. II dosar
După această dată (24.10.2006) la 22.01.2007 se încheie al II -lea proces-verbal de recepție a lucrărilor din care rezultă că pentru prestațiile de montaj au fost necesare utilaje suplimentare și că nu s-au înregistrat neconformități la calitatea lucrărilor, urmând ca intimata - pârâtă - - PA SRL să emită factura corespunzătoare.
În ceea ce privește contractul încheiat de apelanta - - SRL se constată că acest contract de închiriere a fost încheiat la 06.02.2006 cu valabilitate până la 06.01.2007 și a avut ca obiect închirierea unui motostivuitor (contrat aflat la fila 10 vol. I dosar ).
Contractul încheiat cu - ROMÂNIA SRL s-a încheiat la 05.09.2006 pe o perioadă de 30 de zile și a avut ca obiect efectuarea de servicii cu o automacara de 60 tone (contract nr.37/05.09.2006 - fila 13 dosar).
Contractul încheiat cu - SRL (nr.4388 /12.09.2006) s-a derulat pe o perioadă de 30 de zile de la 13.09.2006 - 12.10.2006 și a avut ca obiect închiriere echipament de lucru la înălțime.
Se constată din aceste 3 contracte și față de cele 2 procese-verbale de recepție că la data încheierii primului proces-verbal de recepție a lucrărilor 20.10.2006 atât contractul încheiat cu - ROMÂNIA SRL cât și - SRL au încetat (fiind încheiate pe o perioadă de 30 de zile - iar în procesul-verbal de recepție a lucrărilor la 22.10.2006 nu s-a prevăzut că au fost efectuate lucrări suplimentare cu cele 2 utilaje închiriate; după cum de altfel nu s-a precizat nimic în procesul-verbal de recepție din 22.01.2007 nici de utilajul (motostivuitor de la - & SRL).
Ca urmare nu s-a făcut dovada de către apelanta reclamantă că pentru lucrările efectuate la obiectivul hală de către - - PA SRL s-ar fi desfășurat lucrări suplimentare cu utilaje suplimentare - susținerile apelantei - pârâte fiind contrazise de procesul-verbal de recepție a lucrărilor.
Ca urmare prin cele 3 contracte la care a făcut referire nu s-a făcut dovada că cele 2 utilaje au fost folosite suplimentar datorită insuficientei capacități a pârâtei intimate - - PA SRL de a efectua montajul halei metalice.
Ca urmare suma de 57.733, 17 euro nu este justificată.
În ceea ce privește suma de 62.080,28 Euro reprezentând cheltuieli cu personal suplimentar calificat se susține că numărul insuficient de personal ( nouă muncitori) ar fi fost cauza întârzierilor în execuția lucrărilor.
De asemenea se susține că lucrările trebuiau finalizate până la 15.07.2006, însă se constată că acest contract (387) a fost încheiat la 17.07.2006,așadar nu putea fi finalizat la 15.07.2006 ( mai înainte de încheiere).
În ceea ce privește personalul ( număr de muncitori) cu care s-a lucrat în perioada 03.07.2006 - 21.11.2006, conform jurnalelor zilnice de lucrări depuse la dosar rezultă că activitățile s-au efectuat în baza contractului 387/17.07.2006 și nu au fost făcute nici un fel de obiecțiuni de către reprezentanta - - SRL.
În ceea ce privește contractul încheiat cu - - SA la 01.08.2006 ( fila 21 vol.II dosar ) pentru furnizare de servicii de către personalul calificat ( cu nr. de 6 muncitori) se constată că acest personal a fost preluat pentru finalizarea lucrărilor care au fost subcontractateanteriorîncheierii contractului cu - - PA SRL.
Așadar acest contract avea ca obiect alte lucrări ce fuseseră contractate anterior încheierii contractului cu - - PA SRL și nu s-a făcut dovada că acest personal calificat ( 6 muncitori) a făcut parte din personalul cu care s-a lucrat conform contractului 387/17.07.2006 și au fost cuprinși în jurnalele zilnice de lucrări; jurnale care așa cum rezultă din înscrisurile depuse erau întocmite cuprinzând personal muncitor și utilaje puse la dispoziție de - - PA SRL.
Așadar nici suma de 62.080,28 euro nu este justificată pentru a fi pusă în sarcina intimatei-pârâte.
În ceea ce privește suma de 35.550, 19 euro, ca penalități pentru întârzierea lucrărilor de către pârâta - intimată se constată următoarele:
Se susține că suma de 35.550,19 euro reprezintă garanția de bună execuție reținută de către antreprenorul general al construcției SA contractantului -, în baza contractului trilateral nr. 74 din 29 septembrie 2006.
Se constată că intimata -pârâtă nu a fost parte în acest acord trilateral iar susținerea potrivit căreia, prin încheierea contract nr. 376/17.07.2006, a devenit un subcontractant și deci trebuia să i se aplice termenele și condițiile la care a fost supusă apelanta - reclamantă este, intimata -pârâtă fiind terț față de contractul în tripartit.
În contractul nr. 376/17.07.2006 nu se face nici o referire sau vreo legătură cu contractul tripartit, iar pe de altă parte având în vedere mesajul prin fax din 02.05.2007 ( fila 11- vol. II dosar fond) se constată că această sumă este imputată - - SRL în baza contractului de cumpărare din 06.04.2006 potrivit cu care lucrările trebuiau finalizate pânăla 15 iulie 2006.
Contractul cu intimata pârâtă - - PA SRL a fost încheiat la17.07.2006deci după termenul în care ar trebui finalizate lucrările (15.07.2006).
După cum de altfel susține și intimata pârâtă, apelanta - reclamantă a constatat că, deja la data de 15.07.2006, era în întârziere în executarea lucrărilor și la data de 17.07.2007 a încheiat contractul cu - - PA SRL tocmai pentru a mai recupera și a mai finaliza din lucrările care se aflau deja în întârziere.
În consecință față de aceste considerente întrucât nu s-a făcut dovada în cauză că suma de 155.363 euro poate fi imputată pârâtei și că ar rezulta din executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a contractului nr. 376/17.07.2006 față de dispozițiile articolului 969 Cod civil, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul articolului 274 Cod procedură civilă, urmează să oblige apelanta la plata cheltuielilor de judecată către intimată în cuantum de 7000 lei reprezentând onorariu avocat conform contractului de asistență juridică și a ordinelor de plată anexate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă - - SRL cu sediul în B, sector 3,--49, împotriva sentinței comerciale nr. 9822/25.09.2008 pronunțată de Tribunalul B Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - - PA SRL cu sediul în,--8, Județ I.
Obligă apelanta la plata către intimată a sumei de 7000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 08 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.4
12.05.2009
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Ana Maria State UngureanuJudecători:Ana Maria State Ungureanu, Georgeta Guranda