Spete pretentii comerciale. Decizia 194/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. 1449-/33/2009
DECIZIE CIVILĂ NR. 194/2009
Ședința publică din data de 07 decembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, după rejudecare, apelul declarat de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CNP RIN PRIMAR împotriva sentinței comerciale nr. 673 din 25.03 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC COM SRL C N, având ca obiect pretenții.
În data de 04.12.2009 s-a depus la dosarul cauzei concluzii scrise din partea intimatei prin care solicită respingerea apelului ca nefondat
Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 30 noiembrie 2009, încheiere care face partea integrantă din prezenta hotărâre, când pronunțarea hotărârii s-a amânat pentru termenul de azi.
CURTEA
Deliberând reține că,
Prin sentința comercială nr. 673 di 25 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Clujs -a respins excepția prescripției extinctive invocată de pârâta SC COM SRL pentru pretențiile bănești solicitate de către reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N pentru perioada 2000-2002.
S-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N împotriva pârâtei SC COM SRL.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 3.00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 158 din 16 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de apel s-a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a apelantului reclamant CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, s-a respins apelul declarat de CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N împotriva sentinței civile nr. 673 din 25.03.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care a menținut-o în întregime.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 21 alin (1) teza I din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu iar potrivit art. 20 din același act normativ comunele, orașele, municipiile și județele sunt unități administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală și în care se organizează și funcționează autorități ale administrației publice locale.
Așadar, doar unitățile administrativ-teritoriale sunt subiecte juridice de drept public și au capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
Mai mult, în art. 21 alin (2) din Legea nr. 215/2001 se prevede expres că în justiție unitățile administrativ-teritoriale sunt reprezentate după caz de primar sau președintele consiliului județean, sensul strict al noțiunii de unitate administrativ-teritorială fiind cel stabilit de dispozițiile imperative ale art. 20 alin (1) din Legea nr. 215/2001.
Față de textele legale sus arătate și având în vedere întreaga economie a dispozițiilor legii administrației publice locale, rezultă că un consiliu local nu are capacitate procesuală de folosință astfel că nu poate sta în judecată ca reclamant.
Împrejurarea că acesta figurează ca parte în contractul de închiriere nr. 11 respectiv abonamentul nr. 115 ce face obiectul cauzei nu este de natură a conduce la eludarea dispozițiilor imperative ale legii și nu-i conferă acestuia capacitatea procesuală de folosință câtă vreme art. 20 alin (1) teza finală din Legea nr. 215/2001 arată că unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele administrarea bunurilor care aparțin domeniului public sau privat în care acestea sunt parte precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice în condițiile legii.
Prin decizia nr. 1498 din 20 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al ÎCCJ s-a admis recursul declarat de reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N împotriva deciziei Curții de Apel Cluj nr.158 din 16 septembrie 2008, casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Intimata SC COM SRL prin concluziile scrise depuse la data de 4 decembrie 2009 solicită respingerea apelului ca nefondat cu menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (5-8).
În ședința publică de azi, Curtea din oficiu, fundamentat pe dispozițiile art.2 pr.civ. coroborat cu art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art2.2 alin.1 lit.c din același act normativ a invocat ca motiv de apel d e ordine publică excepția necompetenței materiale a Tribunalului Comercial Cluj în soluționarea acțiunii reclamantului.
Analizând apelul declarat de către reclamantul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N prin prisma motivelor invocate, a înscrisurilor atașate la dosar și cu prioritate a excepției invocate, Curtea reține următoarele:
Demersul judiciar al reclamantului CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N vizează recuperarea de la pârâta SC COM SRL a unor sume de bani ce reprezintă taxa de închiriere pentru terenul ocupat de pârâtă cu mobilierul tip gheretă, dobânzi și penalități aferente.
Susține reclamantul că aceste sume sunt datorate de către pârâtă care a folosit un teren al municipalității, în temeiul unui contract de închiriere-abonament care a ajuns la termen, însă, aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate.
Pornind de la natura juridică a contractului încheiat între părți și reținând obiectul acestuia, părțile semnatare și modalitatea de stabilire a "prețului", Curtea a apreciat că pretențiile reclamantului derivă dintr-un contract administrativ, iar competența materială în primă instanță pentru a soluționa pretențiile părților care decurg din executarea sau executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor asumate de părți revine instanței de contencios administrativ.
Potrivit art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, etc.
Doctrina juridică este unanimă în a admite că trăsăturile specifice ale contractului administrativ constau în faptul că încheierea lor are loc pe baza acordului de voință între o autoritate a administrației publice și un particular, particularul se angajează, în schimbul unei sume de bani să asigure funcționarea unui serviciu public, ori să efectueze o lucrare publică ce reprezintă obligația legală a administrației, când interesul public o cere, autoritatea administrației publice poate denunța unilateral contractul fără a recurge la justiție iar autoritatea administrației publice sau cel autorizat de acesta nu poate ceda drepturile sau obligațiile sale decât altei autorități a administrației publice, în condițiile legii, iar particularul le poate ceda altei persoane numai cu aprobarea autorității administrative.
În speță, instanța va aprecia că demersul judiciar al reclamantului are la bază un contract administrativ respectiv contractul de închiriere-abonament încheiat cu pârâta astfel că revine instanței de contencios administrativ prerogativa de a analiza pretențiile părților care decurg din neexecutarea, executarea necorespunzătoare sau cu întârziere a obligațiilor de către părți.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia apelul declarat de către reclamant, prin prisma excepției necompetenței materiale a primei instanțe în soluționarea cauzei, ca fiind întemeiat iar în temeiul art.296 pr.civ. coroborat cu art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004 și art2.2 alin.1 lit.c din același act normativ îl va admite, va anula sentința apelată și va trimite cauza spre soluționare, în primă instanță, la Tribunalul Cluj -secția de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul CONSILIUL LOCAL al Municipiului C-N prin PRIMAR cu sediul în C-N--3 județul C împotriva sentinței civile nr. 673 din 25 martie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o anulează și trimite cauza spre soluționare, în primă instanță la Tribunalul Cluj - secția contencios administrativ.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 07 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red./
5 ex./21.12.2009
Președinte:Mirela BudiuJudecători:Mirela Budiu, Mihaela Sărăcuț