Spete pretentii comerciale. Decizia 202/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIA NR.202/

Ședința publică de la 17 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr.- -

Judecător- dr. - -

JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure

Grefier -- -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta C SRL T, prin lichidator judiciar 2000 I G, cu sediul în-, -.1,.45, împotriva încheierii de ședință din 12.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați - secția comercială in dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâti și, ambii cu domiciliul in T,-, având ca obiect pretenții (recurs încheiere suspendare).

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru intimatii pârâti și avocat în baza împuternicirii avocatiale aflată la dosar,lipsă fiind recurenta-reclamantă SC SRL

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Apărătorul intimatilor depune la dosar întâmpinare în două exemplare, pe care solicită a fi considerate note de concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul intimatilor solicită respingerea recursului ca nefondat și mentinerea încheierii din 12.09.2008 a Tribunalului Galați prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei care făcea obiectul dosarului nr-, ca fiind legală și temeinică. Precizează că lichidatorul judiciar prin motivele de recurs a solicitat admiterea recursului în sensul repunerii pe rol a cauzei numai cu privire la cererea reclamantilor nu și cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâti, însă cele două acțiuni nu pot fi disociate chiar dacă societatea recurentă se află in procedura insolvenței. Sustine că cererea reconventională se referă la o excepție de neexecutare a contractului de concesiune și un drept de retenție până la îndeplinirea obligației de plată a redevenței lunare stabilite, iar suma solicitată de reclamantă reprezintă debite anterioare deschiderii falimentului cât și debite ulterioare deschiderii acestuia. Pentru aceste motive solicită respingerea recursului ca nefondat iar in subsidiar solicită admiterea recursului in sensul repunerii pe rol a acțiunii reclamantei precum și a cererii reconvenționale a pârâtilor.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Din conținutul actelor și lucrărilor dosarului,rezultă:

La data de 20.07.2007 CLT prin lichidator judiciar 2000 I G, reprezentată de practician în insolvență coordonator, reclamantă în dosarul de față, a solicitat repunerea pe rol a acțiunii.

Prin acțiunea promovată împotriva pârâtilor și s-a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 575.596,21 lei, valoarea construcției edificată pe terenul concesionat, prin contractul încheiat la data de 1.08.1994 stabilindu-se că terenul va fi pus la dispoziția proprietarului numai după achitarea în totalitate a imobilului la valoarea actualizată.

Pârâtii au formulat cerere reconvențională pentru suma de 439.248 lei.

Prin aceeași încheiere s-a reținut că s-a solicitat în principal anularea cererii reconvenționale ca netimbrată, iar în subsidiar suspendarea în temeiul art.36 din Legea 85/2006.

Consideră că suspendarea cauzei în temeiul art.36 din Legea 85/2006, deci aparține lichidatorului judiciar, excede dispozițiilor acestui text în sensul că nu se încadrează în prevederile art.36 din Legea 85/2006.

Prin încheierea din 12.09.2007 Tribunalul Galația respins ca nefondată cererea de repunere pe rol formulată de către reclamanta CLT - prin lichidator judiciar 2000 I G, în contradictoriu cu pârâții și.

S-a reținut că cererea de repunere pe rol este nefondată deoarece societatea C L se află în faza procedurii de faliment prin decizia comercială nr.1101/LJ/2001, și procedura nu a fost închisă până la data depunerii cererii de repunere pe rol a cauzei.

Considerându-se că orice acțiune aflată pe rolul instanței unde partea este o societate aflată în procedură de faliment, se suspendă de drept, instanța de fond a respins cererea de repunere pe rol formulată de CLT.

Împotriva menționatei încheieri s-a declarat recurs de către C SRL T, susținând că greșit a fost suspendată la data de 12.09.2007 cererea de repunere pe rol a acțiunii promovate de CLT prin lichidator judiciar împotriva pârâtilor și.

Recursul de față este fondat.

Art.36 din Legea 85/2006 prevede că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Nu s-a observat că suspendarea soluționării acțiunii principale în care CLT are calitate de reclamantă excede dispozițiilor art.36 din Legea 85/2006. Acestea se referă exclusiv la acțiunile pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, vizând altă situație de fapt.

Rezultă că recursul de față este fondat în sensul art.312 Cod pr.civ., urmând a fi admis și a se casa încheierea din 12.09.2007 a Tribunalului Galați cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta C SRL T, prin lichidator judiciar 2000 I G, cu sediul în-, -.1,.45, împotriva încheierii de ședință din 12.09.2007 pronunțată de Tribunalul Galați - secția comercială in dosarul nr- și în consecință:

Casează încheierea din 12.09.2007 a Tribunalul Galați și trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Martie 2008.

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia

- -

JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure

- -

JUDECĂTOR 3: Simona Gavrila

- -

Grefier,

- -

Red. -

Tehno.O/ 3.04.2008/2 ex.

Fond-

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure, Simona Gavrila

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 202/2008. Curtea de Apel Galati