Spete pretentii comerciale. Decizia 202/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
(Nr. în format vechi 238/2008)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.202
Ședința publică de la 15.04.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
GREFIER - -
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta-pârâtă, împotriva sentinței comerciale nr.13979/26.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă. și intimații-pârâți DISTRIBUȚIE MUNTENIA NORD, FURNIZARE MUNTENIA NORD, MUNTENIA SUD, DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD, FURNIZARE TRANSILVANIA NORD, DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA SUD, FURNIZARE TRANSILVANIA SUD
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 08.04.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.04.2008, când în urma deliberării a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.13979/26.11.2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis excepția prescripției în ceea ce privește cererea de acordare a penalităților aferente facturii fiscale nr.248/2002 și a respins cererea de acordare a acestor daune constatând prescris dreptul material la acțiune.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC Distribuție Muntenia Nord SA, SC Furnizare Muntenia Nord A, SC Muntenia Sud A, Distribuție Transilvania Nord SA, SC Furnizare Transilvania Nord A, Distribuție Transilvania Sud A, SC Furnizare Transilvania Sud A și a respins cererea formulată de reclamanta Societatea Națională SA împotriva acestor pârâte pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, tribunalul a admis în parte cererea formulată de reclamanta Societatea Națională A în contradictoriu cu pârâta SC A pe care a obliga-o la plata sumei de 63.227.552,68 lei (RON) către reclamantă cu titlu de penalități.
De asemenea, a obligat pârâta A la plata sumei de 645.467 lei (RON) către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere actele și lucrările cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând în esență cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune că, reclamanta în executarea contractului nr.18/2000 a emis facturile fiscale nr.248, 251, 254, 257, 261 și 263.
Referitor la factura fiscală nr.248/31.07.2002, tribunalul a constatat că ultima plată a fost efectuată la data de 03.09.2003. Întrucât această plată semnifică recunoașterea datoriei, în raport de principiul prescrierii acțiunii privind un drept subiectiv accesoriu odată cu prescrierea acțiunii privind un drept principal, având în vedere și data introducerii acțiunii - 12.10.2006 - tribunalul a constatat prescris dreptul material la acțiune în ceea ce privește cererea de acordare a penalităților aferente facturii fiscale nr.248/2002.
În privința celorlalte facturi, tribunalul a constatat că nu este prescris dreptul material la acțiune, având în vedere plățile efectuate de pârâta SC A, aceste plăți echivalând cu o recunoaștere expresă a dreptului material a cărui acțiune se prescrie.
Pe acest aspect, tribunalul a reținut că plățile efectuate de pârâta SC A au fost detaliate în raportul de expertiză întocmit de expertul judiciar - anexa 3 la raportul de expertiză (filele 128 și următoarele din.2).
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - exceptând pârâta SC A tribunalul a reținut în esență că, începând cu data de 1.02.2003, drepturile și obligațiile rezultate din contractele încheiate cu filialele SC A au fost cesionate către această pârâtă, fiind încheiate contracte de cesiune, iar cesiunile au fost acceptate de reclamantă prin încheierea unor protocoale.
Ca atare, tribunalul a reținut că filialele nu au calitate procesuală, întrucât obligațiile de plată invocate a fi neonorate în termen au fost cesionate către pârâta SC SA.
Referitor la obligația pârâtei SC SA de a prezenta defalcarea datoriilor contractuale existente, tribunalul a reținut că această defalcare nu a fost efectuată, reținând că și expertul a precizat în raportul de expertiză că, facturile în litigiu au fost emise de reclamantă către SC A, neputându-se întocmi situația penalităților pentru fiecare pârâtă în parte deoarece SC Aaa chiziționat energie electrică de la diverși producători la prețuri diferite, livrându-se apoi la un preț mai mic calculat ca medie a prețurilor de achiziție.
De asemenea, tribunalul a reținut că nu s-a făcut dovada rezilierii contractelor de cesiune, că pârâtele nu și-au asumat o obligație solidară de plată, fiecare având încheiat un contract distinct cu reclamanta, dar și recunoașterea pârâtei SC A din precizarea depusă la data de 22.02.2007, în sensul că prin contractele de cesiune s-a obligat să suporte consecințele pecuniare rezultate din nerespectarea clauzelor contractuale.
Pe fondul cauzei, în raport de pârâta SC A, tribunalul a reținut în esență că litigiul dedus judecății izvorăște din executarea contractelor de vânzare cumpărare de energie electrică nr.18/2000 și nr.91-98 încheiate/preluate prin cesiune de către pârâta SC A, toate facturile emise de reclamantă în perioada 2002 - 2005, fiind achitate de această pârâtă.
În ceea ce privește cuantumul total al penalităților solicitate de reclamantă, prin activarea clauzelor penale inserate în contract ca efect al neachitării facturilor în termenul contractual, tribunalul a reținut că este în sumă de 63.227.552,68 lei, cuantumul nefiind contestat de pârâta SC A care s-a apărat invocând că facturile au fost achitate în conformitate cu procedura interimară prin respectarea ratei de alocare stabilită de operatorul de sistem ().
Apărarea pârâtei SC SA nu a fost primită, tribunalul reținând că procedura de repartizare a încasărilor rezultate din vânzarea de energie electrică nu a modificat scadența obligației de plată prevăzută în contract.
Astfel, chiar dacă pârâta SC Aaî nțeles să repartizeze încasările conform ratelor de alocare comunicate de, trebuia să respecte și scadența înserată în contractele încheiate cu reclamanta.
În ceea ce privește procedura reglementată de ANRE, tribunalul reținut că a fost emisă tot pentru o bună funcționare fără a presupune o intervenție în termenele stabilite de părți, prin voința lor. Astfel, dacă reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, principiul obligativității contractuale impunea ca și pârâta să-și respecte obligația de plată la termenul stipulat în contract.
Tribunalul a mai reținut că procedura trebuia să asigure realizarea unei repartizări echitabile între agenți economici din sector a sumelor încasate de de la consumatorii captivi, nu să exonereze de răspundere pentru nerespectarea clauzelor contractuale.
A mai reținut că, reclamanta nu a acceptat o modificare a termenului de plată a facturilor iar prin protocoalele din 2005, părțile au convenit ca decontarea și facturarea să fie efectuate în condițiile stipulate în contract.
În ceea ce privește acordul reclamantei de a se aplica procedura reglementată de ANRE, bazată pe rata de alocare, tribunalul a reținut că acest comportament nu echivalează cu renunțarea la clauza penală din contract, acesta putând fi modificat de părți numai prin act adițional.
Împotriva acestei sentințe, în termen și legal timbrat, pârâta SC SA a formulat apel criticând-o pentru nelegalitate, invocând în esență că la pronunțarea acesteia instanța de fond nu a ținut cont:
1.De existența actului adițional nr.11 la contractul de vânzare-cumpărare pe termen a energiei electrice nr.18/31.07.2000, încheiat între A și A, contract încheiat la data de 20.12.2001 și care a intrat în vigoare la data de 01.01.2002.
Astfel, prin acesta, părțile au fost de acord și au prevăzut expres că să emită lunar către o singură factură pentru contravaloarea energiei electrice vândute de producător către furnizor și că plățile zilnice să se efectueze de prin virarea unor sume în lei către, conform Procedurii de repartizare a încasărilor rezultate din vânzarea energiei electrice la consumatori.
Pe acest aspect, apelanta a arătat că cele convenite prin actul adițional nr.11 au fost însușite de filialele de distribuție și furnizare a energiei electrice ca urmare a preluării contractului în cauză, cât și ca urmare a încheierii unor protocoale în care s-a prevăzut în mod expres că plățile se vor face conform ratelor de alocare stabilite de, cu aplicabilitate până în aprilie 2006.
Ca atare, a arătat apelanta, în mod greșit instanța de fond nu a ținut cont de existența actului adițional nr.11, și, în consecință a omologat varianta nr.1 din raportul de expertiză contabilă prin care expertul a calculat penalitățile de întârziere în conformitate cu clauzele contractuale.
Mai mult, instanța de fond a respins obiectivul propus în cadrul efectuării expertizei cu privire la stabilirea cuantumului penalităților în cazul în care SC SA nu ar fi respectat ratele de alocare.
2.-De dispozițiile art.39 din contract prin care părțile au convenit ca în cazul separării prin divizare a SC A în mai multe societăți comerciale, fiecare societate rezultată să preia o cotă parte din contractul nr.18/2000, proporțional cu consumul estimat al zonelor deservite de noile societăți.
Pe acest motiv, apelanta a solicitat să se constate că în conformitate cu HG nr.1342/2001, SC SA, s-a divizat în mai multe societăți care au preluat acest contract, situație în care societatea sa nu mai avea obligații contractuale către reclamantă.
A mai arătat că, pentru perioada anterioară preluării contractului de către filiale, dreptul material la acțiune este prescris.
3.-De faptul că prin preluarea contractului nr.18/2000, inclusiv al actului adițional nr.11/2001, noile entități s-au substituit în drepturile și obligațiile societății sale, iar plățile către reclamantă s-au făcut în baza ratelor de alocare stabilite de.
4.-De faptul că prin actul adițional nr.11/2001 a fost modificată modalitatea de plată, prin voința părților și astfel în mod greșit instanța de fond a reținut că respectarea ratelor de alocare ar echivala cu modificarea contractului și implicit cu o restrângere a forței obligatorii.
5.-După cesionarea contractelor de vânzare-cumpărare pe termen a energiei electrice între reclamantă și SC Aaf ost încheiat Protocolul nr.3727, valabil până la 31.12.2003. Prin acesta părțile au convenit ca la încheierea valabilității contractelor de cesiune, SC A și filialele să prezinte reclamantei situația datoriilor care urma să fie însușită de reclamantă pentru a fi preluată în derularea ulterioară a contractelor de achiziție energie electrică încheiate cu fiecare filială.
Pe acest motiv, apelanta a susținut în esență că, în cazul în care societatea sa sau filialele sale nu și-ar fi respectat clauzele contractuale, reclamanta nu ar fi acceptat cesiunea repetată a contractelor de achiziții de energie electrică și încheierea unor noi protocoale pentru perioada 1.01.2004 - 31.12.2004 și respectiv pentru perioada 1.01.2005 - 31.12.2005.
Concluzionând, apelanta a solicitat să se constate că în mod greșit instanța de fond a omologat varianta I din raportul de expertiză și a obligat-o la plata sumei de 63.227.552,68 lei cu titlu de penalități de întârziere, fără a ține seama de actul adițional nr.11 la contract precum și de protocoalele încheiate între părți ca urmare a contractelor de cesiune, prin care s-a convenit o altă modalitate de plată respectiv aplicarea ratelor de alocare stabilite de.
În consecință, apelanta a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat și casarea sentinței atacate.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub nr-.
La dosarul cauzei intimata pârâtă SC " Distribuție Transilvania Nord" SA a depus întâmpinare prin care a învederat că în opinia sa, consideră că instanța de fond în mod corect a admis lipsa calității procesuale pasive a societății sale, astfel că sentința apelată este temeinică și legală.
De asemenea, la dosar a depus întâmpinare și intimata-reclamantă combătând punctual motivele de apel invocate de apelantă, solicitând respingerea apelului ca nefondat și, pe cale de consecință, păstrarea în tot a sentinței apelate ca fiind temeinică și legală.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata pârâtă SC de Furnizare a Energiei Electrice " Furnizare Muntenia Nord" SA a arătat în esență că a fost înființată potrivit dispozițiilor G nr.675/2007, dar și faptul că prin protocolul de predare-preluare încheiat în baza art.9 alin.4 din acest act normativ nu a preluat nimic din activul și pasivul bilanțier ce a rezultat din desfășurarea contractelor comerciale ce fac obiectul acestui litigiu.
A mai arătat că față de dispozițiile art.2 alin.1 din G 675/2007, aceste contracte aparțin SC E Distribuție Muntenia Nord A continuatoarea de drept a SC Muntenia Nord A, fapt pentru care solicită respingerea acțiunii față de societatea sa ca netemeinică și nelegală.
Au mai depus întâmpinări și intimatele pârâte SC Furnizare Transilvania Nord A, SC E " Muntenia Sud" SA, SC " Furnizare Transilvania Sud" SA și SC de Distribuție a Energiei Electrice " Distribuție Transilvania Sud" SA, care în esență, au învederat că instanța de fond, în mod corect a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce le privește, că pe parcursul procesului, apelanta SC SA a recunoscut că s-a obligat să suporte consecințele pecuniare din nerespectarea clauzelor contractuale și ca atare, înțeleg să susțină în continuare că nu au calitate procesuală pasivă.
Pe fondul apelului, o parte din intimatele pârâte au învederat că lasă la aprecierea instanței.
La termenul din 08.04.2008, apelanta a solicitat în susținerea apelului proba cu expertiză contabilă, cu obiectivele propuse în cererea depusă la dosar la data de 04.04.2008, având număr de înregistrare 9900/1671/27.03.2008.
Asupra acestei probe, Curtea în urma deliberării, în raport de actele și lucrările cauzei, a apreciat că nu se impune efectuarea unei noi expertize contabile, proba nefiind utilă și concludentă soluționării cauzei a fost respinsă.
La dosar apelanta a depus concluzii scrise.
Examinând apelul în raport de motivele invocate, în raport de actele și lucrările cauzei și având în vedere dispozițiile legale incidente, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins.
Astfel, susținerile apelantei în sensul că instanța de fond nu ar fi ținut cont de actul adițional nr.11 la contractul de vânzare-cumpărare nr.18/31.07.2007, prin care părțile au convenit modalitatea de plată în baza ratelor de alocare, nu pot fi primite pentru considerentele ce se vor arăta.
Din actele și lucrările cauzei, rezultă că atât în contractul de vânzare-cumpărare de energie electrică nr.18/31.07.2000, cât și în contractele nr.91-98/2002 încheiate/preluate prin cesiune de către apelanta-pârâtă, există inserate clauze penale pentru situația executării cu întârziere a obligațiilor de plată a facturilor emise de intimata-reclamantă.
Procedura elaborată de ANRE de repartizare a încasărilor rezultate din vânzarea energiei electrice la consumatorii captivi, bazată pe rata de alocare comunicată lunar apelantei de către, nu a modificat scadența obligației de plată prevăzută în contracte.
Faptul că intimata reclamantă a acceptat plăți zilnice potrivit unei rate de alocare stabilită de, nu înseamnă că a derogat de la prevederile contractuale referitoare la scadența plăților și la penalitățile de întârziere, în condițiile în care contractele nu a fost modificat printr-un act adițional.
De altfel, în cuprinsul procedurii elaborate de ANRE nu se face precizarea că această procedură ar conduce la modificarea prevederilor contractuale privitoare la modalitatea de plată a energiei electrice preluate de către apelantă, împreună cu filialele sale, de la intimata reclamantă.
Din actele și lucrările cauzei, Curtea reține că această procedură nu a stabilit pentru apelantă, sumele în valori absolute, în lei, pe care trebuia să le plătească diverșilor participanți la piața de energie electrică, ci stabilit doar cotele procentuale în care aceasta trebuia să-și împartă încasările colectate de la consumatori, între diferiții participanți printre care și intimata reclamantă.
În aceste condiții, este evident că apelanta trebuia să se asigure că încasările colectate de la consumatori sunt suficiente, astfel încât respectând rata de alocare comunicată de, să efectueze și plățile către intimata-reclamantă în condițiile stabilite în contracte.
Mai mult, la art.5 din actul adițional nr.11/20.12.2001, s-a prevăzut că "toate celelalte prevederi ale contractului nr.18/2000, rămân neschimbate", deci și cele referitoare la scadența obligației de plată a facturilor și cele vizând clauza penală.
Ca atare, Curtea nu poate primi motivul invocat de apelantă, întrucât a admite că respectarea ratelor de alocare comunicate de, înlătură efectele clauzei penale din contract ar echivala cu o modificare a contractului și cu o restrângere a forței sale obligatorii, ceea ce nu este permis față de dispozițiile art.969 - 970 Cod Civil.
De aceea, Curtea a apreciat că nu se impune efectuarea unei expertize contabilă, care să verifice dacă apelanta a efectuat plățile în conformitate cu ratele de alocare și să determine cuantumul penalităților de întârziere pentru situația nerespectării acestor rate comunicate de.
Nu pot fi primite nici susținerile apelantei în sensul că instanța de fond nu ar fi ținut cont de dispozițiile art.39 din contract și că pentru perioada anterioară preluării contractului de către filiale dreptul material la acțiune al apelantei ar fi prescris.
Astfel, din actele și lucrările cauzei, respectiv din contractul nr.18/31.07.2000, din contractele nr.91-98 din 19.12.2002 și din Protocoalele încheiate de părți rezultă că în tot intervalul supus analizei în prezentul litigiu, apelanta a avut fie contract direct cu intimata reclamantă (în perioada 2000 - 31.2.2002), fie a avut calitatea de cesionară de drepturi și obligații din contractele încheiate direct de intimata reclamantă cu cele patru filiale ale apelantei (în perioada 1.02.2003 - 2006).
În această situație, în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a celorlalte intimate pârâte reținând că nu sunt responsabile pentru plata penalităților de întârziere.
Mai mult, susținerea apelantei pe acest aspect este și contradictorie față de poziția procesuală avută în dosarul de fond unde, prin adresa nr.9900/13350/21.02.2007 (fila 66 -.II) a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtele - filialele sale.
În ceea ce privește susținerea apelantei în cadrul acestui motiv, în sensul că pentru perioada anterioară preluării contractului de către filiale, dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris, Curtea reține, că apelanta s-a limitat doar a face o simplă afirmație fără să argumenteze această susținere.
De altfel, cu ocazia dezbaterilor pe fondul apelului, apelanta a învederat cu privire la excepția prescripției că, în mod corect a fost dedusă perioada pentru care era prescris dreptul material la acțiune, susținere în raport de care este inutilă analizarea acestei critici.
În ceea ce privește susținerile apelantei menționate la punctele 3 și 4, astfel cum au fost grupate motivele de apel, Curtea reține că reprezintă în realitate o reluare a motivelor invocate la punctele 1 și 2, nici aceste motive neputând fi reținute pentru considerentele prezentate pe larg mai înainte.
Nu pot fi primite nici susținerile prezentate de apelantă la ultimul punct din motivele de apel, Curtea reținând că în nici unul din Protocoalele evocate de apelantă nu au fost cuprinse prevederi care să modifice clauzele contractuale referitoare la plata penalităților de întârziere în situația neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate, respectiv a modului de calcul al penalităților stabilite în contractele încheiate de părți.
Așa cum s-a reținut și mai înainte, cu ocazia analizării motivului de la pct.1, procedura ratei de alocare nu a modificat prevederile contractelor încheiate între părți, necuprinzând derogări de la modul în care a fost stabilit mecanismul de facturare și decontare a energiei electrice livrate de intimata-reclamantă apelantei SC SA și filialelor sale.
Împrejurarea că intimata-reclamantă a acceptat cesiunea repetată a contractelor de achiziție energie electrică reprezintă în opinia Curții o problemă internă a intimatei-reclamante, ce ține de modul în care a înțeles să colaboreze cu SC SA și filialele acesteia, neputând conduce la concluzia susținută de apelantă ar fi respectat clauzele contractuale și nu datorează penalitățile de întârziere.
În considerarea celor arătate, Curtea constată că sentința atacată este legală și temeinică, neputând fi primite criticile invocate, astfel că în baza art.296 Cod pr.civ. Curtea va respinge apelul formulat împotriva acesteia ca nefondat.
Se va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge apelul formulat de apelanta SC SA cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.13979/26.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Societatea Națională " A -, cu sediul în B,-, sector 1 și intimatele pârâte SC Distribuție Muntenia Nord SA cu sediul în P,-, Județul P, SC Furnizare Muntenia Nord SA cu sediul în P,--39,.45, F1 - F2, Județul P, SC Muntenia Sud SA cu sediul în B,--43, sector 1, SC Distribuție Transilvania Nord SA cu sediul în C-N,-, Județul C, SC Furnizare Transilvania Nord SA - cu sediul în C-N,-, Județul C, SC Distribuție Transilvania Sud SA cu sediul în B,-,.33, Județul B și SC Furnizare Transilvania Sud SA cu sediul în B,-,.30, Județul B, ca nefondat.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud. - 20.05.2008
Tehnored.- 22.05.2008
11 ex.
Tribunalul București - Secția VI- Comercială
Președinte -
Președinte:Florica BodnarJudecători:Florica Bodnar, Mioara Badea
