Spete pretentii comerciale. Decizia 206/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA Nr. 206
Ședința publică de la 19 OCTOMBRIE 2009
PREȘEDINTE: Mariana Moț
JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă
Grefier: -
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta pârâtă - AGENT DE asigurare SRL C, împotriva sentinței nr. 163 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - S prin - - SUCURSALA C, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data de 30 septembrie 2009, fiind consemnate în încheierea pronunțată la acea dată, parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în temeiul art.260 alin.1 pr.civ. a amânat succesiv pronunțarea la data de 07 octombrie 2009, la 14 octombrie 2009 și ulterior la 19 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
La data de 06.11.2007, reclamanta - S prin - - SUCURSALA Cac hemat în judecată pe pârâta - AGENT DE ASIGURARE SRL C, solicitând instanței ca pe baza hotărârii ce o va pronunța în cauză, să oblige pârâta la plata sumei de 224.471,09 lei și 5139,21 EURO, reprezentând contravaloarea daunelor aferente polițelor încheiate de pârâtă în numele și pe seama - -, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Dolj - Secția Comercială, prin sentința nr.163/17.03.2009, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de -,61 lei reprezentând despăgubiri și echivalentul în lei a sumei de 2793,46 EURO, plus 2716 lei cheltuieli de judecată.
Din ansamblul probelor administrate-n cauză, instanța a reținut că între cele două părți a fost încheiat contractul de mandat nr.1856/14.06.2005, prin care pârâta, în calitate de mandatar, a fost mandatată de către reclamantă în vederea negocierii și încheierii de contracte de asigurare, în numele și în contul asigurătorului.
În baza prevederilor contractuale (art.7 lit.f) și a drepturilor ce i-au fost astfel conferite, pârâta a procedat la încheierea mai multor polițe de asigurare, decontarea acestora la casieria reclamantei realizându-se uneori în termenul contractual, alteori după împlinirea acestui termen.
Instanța de fond a avut în vedere anexele I și II la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert, anexe în cuprinsul cărora se menționează în rubrici distincte, numărul polițelor de asigurare încheiate de către reclamantă, data încasării acestora, precum și data depunerii la contabilitatea reclamantei, astfel cum aceasta este evidențiată în registrele reclamantei, cât și în documentele puse la dispoziția expertului de către pârâtă.
Toate aceste polițe indicate de către reclamantă ca temei al pretențiilor sale, sunt polițe pentru care aceasta, ca urmare a intervenirii riscului asigurat, a achitat despăgubiri unor persoane păgubite.
Nerespectarea obligațiilor contractuale dă dreptul părții contractante să obțină satisfacerea acestora pe cale silită, creditorul având dreptul la împlinirea exactă a obiectului obligației sale, conform art.1073 civ.
Tot Tribunalul a reținut că, pentru angajarea răspunderii contractuale, a agentului de asigurare (pârâta), contractul prevede necesitatea îndeplinirii mai multor condiții: nedepunerea în termenul contractual la casieria reclamantei a documentelor de asigurare și a documentelor de plată a primelor de asigurare și suportarea de către reclamantă cu privire la polițele astfel nedecontate a unui prejudiciu, respectiv antrenarea răspunderii sale și plata de despăgubiri către persoanele asigurate sau păgubite.
În acest sens, instanța a constatat că pârâta nu a respectat de fiecare dată termenul contractual de depunere la casieria reclamantei pe bază de borderou a contractelor sau polițelor de asigurare încheiate și a documentelor de plată privind pe acestea, aspect evidențiat în cuprinsul raportului de expertiză (anexele I și II).
Mai mult, chiar expertul a indicat instanței faptul că pentru unele dintre aceste polițe se regăsește o dublă evidență, una în contabilitatea reclamantei, alta rezultând din documentația pârâtei, în astfel de cazuri apreciindu-se a fi luată în considerare data prezentată de către pârâtă, acestea rezultând din borderourile aflate la dosar.
În celelalte cazuri, atunci când doar evidența reclamantei a fost indicată de către expert, instanța va avea în vedere data înscrisă în evidență ca reper pentru calcularea termenului contractual de depunere a polițelor și documentelor de plată de către pârâtă.
Instanța a avut în vedere și principiul potrivit căruia în materie probatorie, îndoiala profită debitorului, în condițiile în care reclamanta nu a putut pune la dispoziția instanței și a expertului dovezi privind existența unui sistem coerent, cronologic și liniar de înregistrare în propria contabilitate a polițelor și a sumelor de bani aferente primelor de asigurare astfel plătite.
Relativ la polițele depuse după împlinirea termenului contractual de 5 zile, respectiv de 48 ore în ipoteza reglementată prin art.7 lit.f din contract, pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin această clauză contractuală, fapt ce determină antrenarea răspunderii sale contractuale în condițiile art.15 din același contract.
Cu privire la polițele de asigurare reținute în anexele I și II din raportul de expertiză, reclamanta a achitat persoanelor păgubite daune în cuantum de -,61 lei și 2793,46 Euro, după cum rezultă din documentele din dosarele de daună deschise de către reclamantă și depuse de aceasta la dosar, cuantumul acestor despăgubiri plătite de către reclamantă reprezentând prejudiciul suferit de către reclamantă ca urmare a nerespectării de către pârâtă a clauzei contractuale privind termenul de depunere documentelor de asigurare și de plată la casieria reclamantei.
De altfel, acest aspect al plății sumelor solicitate de către reclamantă către persoanele păgubite, ca urmare a intervenirii riscului asigurat cu privire la polițele în litigiu, nu a fost contestat de către pârâtă, argumentele acesteia cu privire la lipsa legăturii de cauzalitate dintre aceste plăți și vinovăția sa fiind neîntemeiată, de vreme ce obligația sa de a plăti aceste sume este o obligație contractuală de sine stătătoare, a cărei îndeplinire se analizează independent de analiza acordării despăgubirii de către reclamantă în calitatea sa de asigurător, în temeiul art.22 din Legea 136/95.
Pentru asigurarea răspunderii contractuale a pârâtei, Tribunalul Dolja avut în vedere îndeplinirea condițiilor speciale mai sus individualizate, prejudiciul suferit de către reclamantă reprezentând tocmai daunele interese acordate în baza polițelor decontate cu întârziere.
Împotriva acestei hotărâri a promovat apel pârâta - AGENT DE ASIGURARE SRL C, care a susținut că prima instanță a apreciat în mod greșit faptul că apelanta nu și-a respectat obligațiile contractuale sau legale (art.7 lit.f și 15 din contractul de mandat nr.1856/2005, art.948 și 1073 Cod civil), întrucât și-a întemeiat concluziile pe susținerile intimatei reclamante și nu pe probele administrate în cauză.
Potrivit opiniei apelantei, Tribunalul nu a ținut cont de mai multe aspecte.
În primul rând, intimata reclamantă nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu, suma de -,41 lei și 2793,46 EURO a fost plătită sub forma indemnizațiilor de asigurare, iar considerarea ca fiind debit nu este temeinică și legală, întrucât această sumă reprezintă cuantumul indemnizației de asigurare la care societatea de asigurare era obligată în temeiul Legii 136/95.
În al doilea rând, intimata era obligată să achite din proprie inițiativă suma dedusă judecății cu titlu de daune și asta tocmai în virtutea recunoașterii polițelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie.
Răspunderea sub forma despăgubirilor, intervine în cazul în care datorită nerespectării obligațiilor contractuale a fost cauzat un prejudiciu, care trebuie să fie acoperit de partea în culpă, culpă care în aceste litigii aparține conform proceselor verbale de constatare a contravenției, asiguraților intimatei reclamante.
Apelanta a susținut că intimata nu a făcut dovada raportului de cauzalitate dintre nedepunerea în termenul contractual a polițelor RCA pe care a survenit evenimentul asigurat și plata despăgubirilor la care era obligată legal, cu atât mai mult cu cât o parte din aceste polițe de asigurare RCA, nu au intrat în gestiunea apelantei.
În urma întocmirii dosarelor de daună, intimata a achitat indemnizația de asigurare, iar din probele administrate în cauză a rezultat avizarea de către apelantă în termenul contractual a polițelor RCA și a depunerii primelor de asigurare aferente, fapt ce a condus la obligația contractuală a intimatei reclamante la plata indemnizației de asigurare către persoanele păgubite.
Tot apelanta a invocat lipsa condițiilor necesare angajării răspunderii contractuale, întrucât intimata nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu având la bază prevederile art.7 lit.f și art.15 din contractul de mandat nr.1856/2005, respectiv dispozițiile art.943 și 1073 Cod civil, acest aspect reieșind din faptul că suma de -,41 lei și 2793,46 EURO plătită de intimată persoanelor păgubite, nu reprezintă un prejudiciu, ci cuantumul indemnizației de asigurare la care societatea de asigurare era obligată în temeiul legii.
În baza dispozițiilor art.7 lit.f și art.15 din contractul de mandat nr.1856/2005, despăgubirea pentru neexecutarea obligației contractuale trebuia să aibă ca temei un prejudiciu suferit de intimată, ori reclamanta a fost trecută la plata indemnizației de asigurare în baza polițelor de asigurare valabil încheiate.
Raportat la prejudiciul invocat de către intimata reclamantă, nu s-a probat cu înscrisurile de la dosarul cauzei existența legăturii de cauzalitate și nici ce a vinovăției.
Referitor la natura juridică a clauzei conținute în art.15 din contractul de mandat 1856/2005, prima instanță trebuia să rețină că, aceasta reprezintă într-adevăr o clauză penală, dar căreia i se putea da eficiență numai în măsura în care intimata reclamantă ar fi demonstrat existența unui prejudiciu.
Intimata reclamantă nu și-a justificat pretențiile bănești în sumă de -,09 lei și 5139,21 EURO ca fiind un prejudiciu, ci a unei despăgubiri legale datorate prin însuși efectul legii și al polițelor de asigurare de răspundere civilă obligatorie.
Potrivit susținerilor apelantei, instanței de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal faptul că, în cauza dedusă judecății, în baza prevederilor art.7 lit.f din contractul de mandat 1856/2005, pârâta avea obligația de a depune la casieria reclamantei, pe bază de borderou, contractele sau polițele de asigurare încheiate și documentele de plată privind pe acestea, în maxim 5 zile de la încasarea acestora, întrucât această dispoziție contractuală a fost modificată de pârâtă prin Actul Adițional nr.1 la contractul de mandat 1856/2005, apelanta pârâtă și-a reținut comisionul cuvenit, virând în contul intimatei reclamante doar diferențe de primă de asigurare.
Faptul că pentru o parte din polițele de asigurare ce stau la baza dosarelor de daună deduse judecății apelanta nu a probat depunerea lor cu borderou de depunere și plata primei de asigurare aferente în termenul contractual, nu este în măsură a justifica sentința, atâta timp cât intimata nu a probat intrarea acestor polițe de asigurare în gestiunea apelantei și nici încheierea sau depunerea acestora în gestiunea intimatei.
În opinia apelantei, raportul de expertiză efectuat în cauză, cât și suplimentul la acest raport, stabilesc fără nici o urmă de îndoială, faptul că evidența financiar contabilă a - - este inexactă și neconformă situației de fapt și de drept, motiv pentru care pretențiile ridicate privind recuperarea sumei de 224.471,09 lei ce reprezintă indemnizația de asigurare într-un număr de 124 dosare de daună, este nefundamentată cu documente.
Pe de o parte, tribunalul reține, relativ la polițele depuse după împlinirea termenului contractual de 5 zile, respectiv 48 de ore în ipoteza reglementată de art.7 lit.f din contract, pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin această clauză contractuală, fapt ce determină antrenarea răspunderii sale contractuale, în condițiile art.15 din același contract.
Pe de altă parte, aceeași instanță are în vedere principiul potrivit căruia în materie probatorie, îndoiala profită debitorului, precum și faptul că reclamanta nu a putut să pună nici o dispoziție expertului, dovezi privind existența unui sistem corect, cronologic de înregistrare în propria contabilitate a polițelor de asigurare încheiate de agenții săi și a sumelor de bani aferente primelor de asigurare astfel plătite.
Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, pe considerentul că prima instanță a apreciat în mod corect faptul că pârâta apelantă nu și-a respectat obligațiile contractuale, conform probelor administrate pe parcursul derulării litigiului.
Clauza penală instituită prin art.15 din contractul de mandat, arată clar faptul că societatea intimată își poate exercita dreptul de regres împotriva agentului, în cazul în care ar fi obligată la plata de despăgubiri către asigurat.
Pârâta nu, ci afirmă că mandatul a fost valabil, polițele intrând în gestiunea acesteia prin bonuri de consum ștampilate de către ambele părți, iar asigurații nu au nici o vină, ci însăși pârâta care încearcă să inducă în eroare instanța, interpretând clauzele contractuale după bunul său plac.
Cu adresa nr.30277/07.09.2009, apelanta depus răspuns la întâmpinare, și raportul de expertiză contabilă extrajudiciară realizat de.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate în cauză, Curtea apreciază apelul ca fiind fondat.
În conformitate cu prevederile art.969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar în virtutea acestei obligativități, partea contractantă care are calitatea de titular de drepturi dobândite prin contract, este îndreptățită a pretinde celeilalte părți satisfacerea acestor drepturi.
Contractul este rezultatul unui acord de voință, iar în temeiul acestui acord iau naștere drepturi și obligații contractuale de la care părțile nu pot abdica prin voința lor unilaterală.
Referitor la problema interpretării clauzelor contractuale, trebuie specificat că interpretarea contractului este operația prin care se determină înțelesul exact al clauzelor contractuale prin cercetarea manifestării de voință a părților, în strânsă corelație cu voința lor internă.
Codul civil precizează că "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenelor (art.977).
Potrivit art.932 Cod civil, toate clauzele convențiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înțelesul ce rezultă din actul întreg.
A fost nevoie de astfel de precizări teoretice, întrucât în cauză s-a ridicat problema interpretării unei clauze (art.15).
Astfel, la data de 14.06.2005, între - - S-Sucursala C și - -Agent de Asigurare SRL Cai ntervenit contractul de mandat nr.1856, prin care apelanta pârâtă, în calitate de mandatar, a fost mandatată de către intimata reclamantă să negocieze și să încheie contracte de asigurare, în numele și în contul asigurătorului.
În ceea ce privește obligațiile contractuale, la art.7 lit.f se stipulează că pârâta are datoria de a depune la casieria reclamantei pe bază de borderou (însoțit de contractele sau polițele de asigurare încheiate și de documentele de plată, privind pe acestea), primele încasate în numerar în termen de 5 zile de la încasarea acestora, urmând ca dacă depunerile depășesc suma de 10.000.000 lei, depunerea să se facă în termen de 48 de ore.
La art.15 din contract, părțile au prevăzut o clauză penală, conform căreia, pentru neraportarea la termenele prevăzute a asigurărilor încheiate și nepredarea sumelor reprezentând primele încasate (dovedite cu borderou), agentul de asigurare va răspunde material față de prejudiciile aduse mandantului, prin încălcarea prevederilor contractuale, iar daunele interese în aceste cazuri vor fi în cuantum egal cu despăgubirea plătită de - -, în baza documentului de asigurare nerespectat și/sau nedecontat în termenul prevăzut în contract sau a despăgubirilor la care a fost obligată - - față de asigurat, la care poate fi adăugată dobânda legală.
Din interpretarea acestor prevederi rezultă că răspunderea contractuală poate fi angajată în cazul nerespectării acestor dispoziții.
Suplimentar, contractul prevede la art.16 și o altă clauză penalizatoare, care se aplică tot în situația depunerii cu întârziere în contul - - a primelor de asigurare încasate de mandatar (penalizarea de 1% din valoarea sumelor impuse pe zi de întârziere).
Totuși, clauza respectivă nu exclude răspunderea contractuală stipulată de art.15 pentru nedepunerea în termen a primelor de asigurare.
În temeiul acestor prevederi contractuale, apelanta pârâtă a procedat la încheierea mai multor polițe de asigurare, însă potrivit susținerilor intimatei reclamante, - nu și-a onorat obligațiile impuse de art.7 lit.f, astfel că - - a fost obligată la plata sumei de 224.471,09 lei și 3139,21 EURO, reprezentând contravaloarea sumelor aferente polițelor încheiate.
Întreaga problematică se centrează în jurul ideii dacă pârâta a respectat obligația stipulată în art.7 lit.f și dacă probele administrate au confirmat acest lucru.
Orice hotărâre judecătorească este cu privire la situația de fapt, expresia convingerii intime a judecătorilor, formată pe baza complexului de probe admisibile în cauza respectivă.
Numai după administrarea probelor legale și concludente, instanța poate să pronunțe o hotărâre justă și în cunoștință de cauză.
Sarcina probei revine, potrivit art.1109 Cod civil, celui care face propunerea în fața instanței.
În cauză, în afară de proba cu acte și interogatoriu, a fost efectuată și o expertiză contabilă.
Urmare a administrării probatoriilor, Tribunalul a ajuns la concluzia că pârâta nu a respectat de fiecare dată termenul contractual de depunere, deși reține că reclamanta nu a putut să pună la dispoziția instanței și nici a expertului dovezi privind existența unui sistem coerent, cronologic și liniar de înregistrare în propria contabilitate a polițelor de asigurare încheiate de către agenții săi și a sumelor de bani aferente primelor de asigurare astfel plătite, dând valoare principiului potrivit căruia în materie probatorie, îndoiala profită debitorului.
Prin urmare, instanța de fond reține pe de o parte că va fi luată în considerare data prezentată de către pârâtă, care rezultă din borderourile depuse de către aceasta la dosar, iar pe de altă parte, consideră că o parte din polițe au fost depuse după împlinirea termenului contractual, astfel că pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin clauza reglementată prin art.7 lit.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea apreciază ca fondată susținerea apelantei pârâte cum că instanța de fond nu a interpretat în mod corect probele, atâta timp cât actele depuse și interogatoriul luat reclamantei nu au confirmat faptul că pârâta nu și-a onorat obligațiile contractuale.
În plus, atât expertiza contabilă efectuată în cauză de către expert, cât și expertiza extrajudiciară depusă în apel, au venit să evidențieze modul defectuos în care reclamanta a gestionat și înregistrat polițele de asigurare vândute și depuse de pârâtă în termen contractual pe bază de borderou.
Față de aceste considerente, Curtea, în raport de prevederile art.296 pr.civ. va admite apelul, va schimba sentința în sensul că va respinge acțiunea.
Văzând și prevederile art.274 pr.civ. Curtea va obliga intimata către apelantă la 2295 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta pârâtă - AGENT DE ASIGURARE SRL C, cu sediul social în C, Cartier,-,.25,.2,.17, județul D și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în C, str.-, -.1,.1,.7, județul D împotriva sentinței nr. 163 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - - S cu sediul în S,-, județul S prin - - SUCURSALA C, cu sediul în C,-, județul D, având ca obiect pretenții.
Schimbă sentința nr. 163 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanta - - S prin - - SUCURSALA
Obligă intimata reclamantă - - S prin - - SUCURSALA C către apelanta pârâtă - AGENT DE ASIGURARE SRL C, la 2295 lei cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 octombrie 2009.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
19 Octombrie 2009
Red.jud./27.10.2009
4 ex./
jud.fond
Președinte:Mariana MoțJudecători:Mariana Moț, Radu Mateucă
