Spete pretentii comerciale. Decizia 220/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.220
Ședința publică de la 15.05.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci
JUDECĂTOR 2: Adriana Bucur
GREFIER: - -
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - SRL împotriva sentinței comerciale nr.2082/13.02.2007 pronunțată Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelanta reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială comună depusă la fila 14 dosar și intimata pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială comună depusă la fila 15 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care
Apelanta reclamantă prin avocat depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimata pârâtă prin avocat depune întâmpinare.
Apelanta reclamantă prin avocat nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta reclamantă prin avocat solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii excepției dreptului material la acțiune și menținerea soluției pronunțată pe cererea reconvențională. Susține că termenul de prescripție a început să curgă la data de 21.11.2006, urmând a se împlini la data de 21.11.2009. Apreciază că instanța de fond în mod eronat a reținut că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 02.05.2003, indiferent de titularul creanței respective și ca urmare dreptul la acțiune al reclamantei pârâte s-a prescris la această dată. Solicită trimiterea cauzei spre rejudecare. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Intimata pârâtă prin avocat solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii ca fiind legală și temeinică. Apreciază că singurul text legal care își găsește aplicabilitatea este cel prevăzut de art.7 alin.3 din Decretul nr.167/1958, termenul de prescripție începând cu data predării spațiului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată la numărul - din 23 mai 2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, reclamanta - SRL, cu sediul în comuna jud. I, a chemat-o în judecată pe pârâta - SRL, cu sediul în B și a solicitat ca instanța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 276.645,29 lei, din care 103.198,9 lei cu titlu de chirie plătită în avans și 173.446,39 lei cu titlu de actualizare a chiriei în funcție de rata inflației pe perioada aprilie 2000 - noiembrie 2006. solicitat cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ambele societății comerciale au avut, anterior litigiului de față, forma juridică de societate pe acțiuni, transformându-se ulterior în societate comercială cu răspundere limitată și că au încheiat la 1 mai 1996 contractul de închiriere nr. 105, prin care pârâta, ca locator, i-a transmis reclamantei, ca locatar, folosința spațiului situat în B,--47 sector 1. arătat că la 1 februarie 2000 părțile au încheiat și un act adițional la contractul inițial, prin care au stabilit rezilierea la aceeași dată a contractului.
A susținut că pârâta s-a obligat ca, la data eliberării spațiului de către reclamantă, să îi restituie acesteia suma de 103.198,9 lei, plătită în avans cu titlu de chirie și că bunul închiriat a fost predat la 2 mai 2000, dată la care obligația de restituire a chiriei a devenit scadentă.
A arătat și că la 24 martie 2000, până la eliberarea spațiului, reclamanta a încheiat pentru suma ce urma să îi fie restituită un contract de cesiune de creanță, dar prin decizia nr. 3696 din 21.11.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială a constatat în mod irevocabil nulitatea absolută a contractului de cesiune, cu consecința reîntoarcerii creanței în patrimoniul reclamantei în conformitate cu principiile de drept ale retroactivității efectelor nulității actului juridic civil și al repunerii în situația anterioară. Față de decizia prin care s-a constatat nulitatea absolută a cesiunii de creanță, a apreciat că are în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei, creanță ce trebuie actualizată în funcție de rata inflației, potrivit principiului reparației integrale.
Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile articolului 969, 1073, 1084 și urm. cod civil și pe dispozițiile articolului 112, 274, 7201și urm. Cod procedură civilă.
La 9 octombrie 2007, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională. Pe cale de întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția prematurității capătului de cerere referitor la acordarea sumei rezultată din actualizare, formulând și apărări pe fondul cauzei, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pe cale reconvențională a solicitat anularea actului adițional din 1 februarie 2000 la contractul de închiriere nr. 105/1996 pentru dol, cu motivarea de esență că la încheierea actului adițional i-a fost prezentat contractul de închiriere nr. 105/1996 ca fiind singurul contract cu privire la spațiul de 275. A arătat, sub același aspect că, în cursul acestui an, reprezentantul societății pârâte, a aflat de existența a încă două contracte de închiriere ce poartă nr. 105/1996 și care privesc alte spații, motiv pentru care nu se poate stabili cu referire la care dintre aceste trei contracte nr. 105/1996 s-a încheiat actul adițional din 1 februarie 2000, consimțământul pârâtului fiind smuls prin dol.
La 15 noiembrie 2007, reclamanta a depus întâmpinare, prin care s-a apărat în fapt și în drept față de excepțiile invocate de pârâtă și față de cererea reconvențională, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la acțiunea în anulare întemeiată pe dol.
La 5 decembrie 2007, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția prematurității, invocată de pârâtă, reținând că, față de procesul verbal de conciliere aflat la fila 19 a dosarului, scopul prevăzut de articolul 7201Cod procedură civilă a fost atins.
Prin sentința comercială nr. 2082 din 13 februarie 2008, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune atât în ce privește cererea principală, cât și cererea reconvențională, cu consecința respingerii celor două cereri.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în legătură cu cererea reconvențională, că termenul general de prescripție de trei ani se calculează, conform prevederilor articolului 9 din decretul nr. 167/1958, de la data când cel îndreptățit a cunoscut cauza anulării, dar cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului, termenul împlinindu-se la 1 august 2004, iar cererea reconvențională fiind introdusă la 9 octombrie 2007.
În legătură cu cererea principală, prima instanță a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la 2 mai 2000, când reclamanta a predat imobilul, indiferent de creditorul creanței respective, termenul prevăzut de articolul 3 din decretul nr. 167/1958 raportându-se la debitul principal, nu la data cesionării creanței. A reținut că același aspect se deduce și din prevederile articolului 16 din același act normativ, care stipulează limitativ cauzele ce întrerupt cursul prescripției, cesiunea de creanță nefiind menționată printre ele. A constatat că termenul de prescripție s-a împlinit la 2 mai 2003 indiferent de titularul creanței și a apreciat incidente dispozițiile articolelor 11,3 și 9 din decretul nr. 167/1959, respingând ca prescrise ambele cereri.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel motivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 9 aprilie 2008 pe rolul Curții de Apel București - Secția a a Comercială.
În motivarea apelului, a fost criticată hotărârea pentru nelegalitate. Apelanta - reclamantă a expus considerații teoretice privitoare la natura prescripției dreptului material la acțiune, la termen, la data nașterii dreptului la acțiune, susținând relativ la acest din urmă aspect că dreptul la acțiune se naște în momentul în care titularul dreptului subiectiv nu primește satisfacția la care este îndreptățit. În logica acestor argumente, apelanta - reclamantă a susținut că prescripția curge,pentru dreptul afectat de o condiție suspensivă,de la data realizării acesteia și numai împotriva titularului de drept la acțiune.
Raportat la cauza pendinte, apelanta - reclamantă a susținut în esență că, în ceea ce privește prescripția, începe să curgă de la data îndeplinirii condițiilor suspensive a predării spațiului, respectiv de la 2 mai 2000, numai că în cauză s-a realizat cesiunea de creanță către - SA la 24 martie 2000, deci anterior, creanța ieșind la acea dată din patrimoniul apelantei - reclamante, care astfel nu a mai avut posibilitatea de aou rmări și căreia, din acest motiv, nu i se poate opune prescripția.
Sub același aspect, apelanta - reclamantă a susținut că termenul de prescripție a început să curgă în ce o privește de la 21 noiembrie 2006, dată la care instanța supremă a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanță și în raport de care cererea de față este formulată în termen.
A reiterat susținerea că dreptul material la acțiune este strâns legat de titularul dreptului subiectiv, iar orice drept civil subiectiv este însoțit de dreptul la acțiune în justiție.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 282 și urm. Cod procedură civilă.
La 15 mai 2008 intimata pârâtă a depus întâmpinare, prin care s-a arătat în fapt și în drept față de apelul declarat, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază apelul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
De esența criticii formulate în apel este susținerea despre greșita aplicare a dispozițiilor legale relative la prescripția extinctivă, în sensul nesocotirii legăturii intrinseci care există între sancțiunea prescripției și titularul dreptului la acțiune.
Critica este nefondată, întrucât raționamentul logico-juridic pe care l-a folosit judecătorul fondului nu numai că nu a nesocotit această legătură, ci a subliniat-o chiar. În realitate, deși apelanta - reclamantă nu arată expresssis verbis, se încearcă a se acredita ideea că dreptul la acțiune trebuie avut în vedere intuituu personae și că prescripția se interpretează la fel,adică în exclusivă corelație cu titularul inițial al dreptului la acțiune,respectiv prin abstracție de eventualele transferuri ulterioare ale dreptului de creanță către alți titulari, ca în speță.
O astfel de interpretare nu este autorizată de nici o prevedere legală, nici în materie de prescripție și nici în materie de cesiune de creanță, iar aoa dmite înseamnă a adăuga în mod nepermis la lege, în plus, dacă ad absurdum s-ar recunoaște că termenul de prescripție ar curgepentru apelanta - reclamantăde la data pronunțării deciziei irevocabile, pe de o parte s-ar aduce atingere principiului retroactivității nulității (invocat de apelantă însăși în cererea introductivă de instanță), reținându-se în contradicție cu acest principiu că efectele nulității se produc de la data constatării ei pe cale judecătorească, ca și principiul restitutio in integrum (invocat de asemenea de apelantă), câtă vreme s-ar considera că dreptul de creanță (respectiv dreptul material la acțiune în protejarea acestui drept) reintră în patrimoniul apelantei - reclamante tot la data hotărârii judecătorești respective.
Pe de altă parte, caracterul de sancțiune al nulității actului juridic ar fi golit astfel de conținut, de vreme ce apelanta - reclamantă, aflată în culpă pentru încheierea unui act juridic nul, ar fi îndrituită să beneficieze de un nou termen de prescripție, în loc de a suporta consecințele nulității cu efect retroactiv, inclusiv sub aspectul prescripției.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt pe baza probelor administrate, că a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, de aceea, în temeiul articolelor 295 și 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
Se va lua act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de - SRL, cu sediul ales la.A ȘI ASOCIAȚII, în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.2082/13.02.2007 pronunțată Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL, cu sediul în B, sector 1,--47.
Ia act că intimata nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 mai 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Președinte:Eugenia VoicheciJudecători:Eugenia Voicheci, Adriana Bucur
