Spete pretentii comerciale. Decizia 246/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.246

Sedinta publica din 19.05.2009

Instanta compusa din:

PREȘEDINTE: Monica Ruxandra Duță

JUDECĂTOR 2: Mirela Polițeanu

Grefier - -

*************

Pe rol solutionarea apelului formulat de apelanta reclamantă - - împotriva sentintei comerciale nr.327/08.01.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL.

La apelul nominal facut în sedinta publică se prezintă apelanta reclamantă prin avocat I, care depune împuternicire avocațială la dosar și intimata pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială comună la fila 31 dosar.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții că apelanta a depus prin serviciul registratură un set de înscrisuri.

Curtea comunică în ședință publică înscrisurile intimatei prin apărător.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apel.

Apelanta reclamantă prin apărător arată că a făcut dovada tuturor convocărilor realizate prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și consideră că procedura concilierii trebuia realizată cu buna credință a creditorului. Învederează că buna credință a existat în cazul apelantei și apreciază că în aceste condiții de neajungerea la o înțelegere este vinovată pârâta. Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și trimiterea cauzei spre rejudecare. Fără cheltuieli de judecată.

Intimata pârâtă prin apărător arată că scrisoarea recomandată nu a ajuns la sediul social, ci a fost trimisă la altă adresă. Solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală. Își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința comercială nr. 327 din 8.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - - în contradictoriu cu pârâta - SRL ca prematur introdusă.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut că în dovedirea îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, reglementată de articolul 7201Cod procedură civilă, reclamanta a depus la dosar două procese verbale, unul încheiat la data de 9.04.2008 și unul la data de 16.05.2008, că nu s-a depus la dosar și convocarea la conciliere pentru a se verifica dacă i-au fost comunicate pârâtei, în scris, pretențiile părții, temeiul lor legal și dacă data fixată pentru conciliere nu a fost stabilită mai înainte de 15 zile de la primirea convocării. S-a mai reținut că în cererea de chemare în judecată a fost indicat un alt sediu al pârâtei decât cel menționat în certificatul de înregistrare al - SRL, fapt ce naște prezumția că reclamanta nu a transmis convocarea la conciliere la sediul debitoarei. În final s-a reținut că nu s-a făcut dovada faptului că persoana semnatară a procesului verbal, din 9.04.2008, ar fi fost mandatată de - SRL să o reprezinte la discuții.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta - - care solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea apelului se arată că există acte care se coroborează cu procesele verbale de conciliere încheiate la data de 9.04.2008 și 16.05.2008, că a fost respectată procedura concilierii prealabile prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire trimisă în data de 11.03.2008 (și primită de - SRL în data de 12.03.2008) și că pe dovada recepțiunii convocării apare semnătura asociatului majoritar al pârâtei în calitate de persoană îndreptățită să primească amintita corespondență și anume semnătura d-nei, care a semnat și primul proces verbal de conciliere din 9.04.2009. Se mai arată că d-na este cea care a comandat mărfurile livrate de către reclamantă și care cu rea-credință a refuzat să dea curs convocării, invocând lipsa administratorului desemnat al societății.

S-au depus înscrisuri la dosar.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport cu sentința atacată și motivele de apel invocate, Curtea apreciază că apelul este fondat și în temeiul articolului 297 Cod procedură civilă urmează să îl admită, va desființa hotărârea primei instanțe și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru următoarele considerente:

Modalitatea în care s-a realizat procedura concilierii directe cu pârâta - SRL nu încalcă spiritul dispozițiilor articolului 7201Cod procedură civilă, valabilitatea acesteia fiind de necontestat și în condițiile articolului 105 alineat 2 Cod procedură civilă.

Reține că reclamanta a convocat pârâta la conciliere directă pentru data de 9.04.2008, trimițând convocarea la conciliere la un punct de lucru al - SRL, punct de lucru cu care această din urmă societate a figurat pe parcursul mai multor litigii desfășurate între părți, ca reprezentând sediul social al pârâtei.

La adresa din șos. B - P nr. 14-22 -/2, parter, sector 1 convocarea pârâtei la conciliere a fost primită de asociatul majoritar al - SRL care a semnat pentru pârâtă în calitate de persoană îndreptățită a primi corespondență.

Deși asociatul majoritar, d-na nu figurează ca administrator ales al - SRL aceasta nu a împiedicat-o să semneze pentru primirea convocării la conciliere, astfel cum a procedat și cu întreaga corespondență purtată între cele două societăți în cursul derulării raporturilor lor contractuale.

Mai mult, d-na s-a prezentat la data fixată pentru conciliere, la data de 9.04.2009 și i-a solicitat reclamantei să mai acorde un termen pe când pârâta - SRL urmează a soluționa litigiul ivit prin reprezentantul său, administratorul asociat.

În fața primei instanțe, pârâta - SRL nu a justificat nici o vătămare pentru neîndeplinirea procedurii concilierii în modalitatea expusă mai sus și nu se poate afirma că nu a avut cunoștință despre demersurile reclamantei; lipsa de comunicare între cei doi asociați ai săi neputându-i-se imputa reclamantei.

Pentru considerentele expuse, având în vedere și dispozițiile articolului 7201Cod procedură civilă, Curtea în temeiul articolului 297 alineat 1 Cod procedură civilă va admite apelul reclamantei, va desființa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe care, în mod greșit a soluționat dosarul, fără a intra în cercetarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta reclamantă - -, cu sediul ales în B, la Cabinet de Avocat " nr.100,.18, sector 1 și la Cabinet de Avocat #. --, Bl.24 B,.1,.4, sector 1, împotriva sentintei comerciale nr.327/08.01.2009 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VI- Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - SRL, cu sediul în B, Șos. B-P, nr. 14-22, -/2,. parter sector 1, și ales în B,-, -/2,. parter sector 1 și în B, sector 2,-, 5.

Desființează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanțe.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

-

GREFIER,

Red.Jud.

Tehnored.

7 ex.

3.06.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător- fond:

Președinte:Monica Ruxandra Duță
Judecători:Monica Ruxandra Duță, Mirela Polițeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 246/2009. Curtea de Apel Bucuresti