Spete pretentii comerciale. Decizia 255/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 2533/2007
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.255
Ședința publică de la 25.05.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - SRL, în contradictoriu cu intimata - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.11094/8.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă apelanta prin avocat cu împuternicire avocațială comună la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin avocat solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și motivat, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond. respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.11094/8.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, a fost admisă în parte cererea formulată și precizată de reclamanta - SRL, împotriva pârâtei - SRL și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 248.076,30 RON contravaloare marfă precum și la plata penalităților de întârziere de 0,05% pe zi pentru perioada 30.03.2006 -5.12.2006, penalități calculate prin raportare la fiecare factură scadentă și neachitată. De asemenea, tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 5.945,03 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Între reclamanta - SRL, in calitate de vânzător, si parata - SRL, in calitate de cumparator, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/07.10.2005 (fila 23), având ca obiect vânzarea de către reclamanta a produselor din lista de preturi sau din nomenclatorul de produse parte integranta din contract, pe baza de comanda scrisa emisa de cumparator, produsele urmând a fi comandate de către cumparator in functie de necesitatile proprii si cerințele pieței (art.2). La rândul sau, cumparatorul avea obligatia de a achita valoarea facturilor emise de vânzător la termenele stabilite prin contract (art. 7.1), pentru fiecare zi de intarziere la plata cumparatorul, de drept in întârziere, fiind obligat la plata unor penalitati de întârziere de 0.05% din suma datorata (art.8.3).
emise de cumparator urmau sa fie confirmate de vanzator in scris, in termen de maximum 2 zile lucratoare de la receptionarea comenzii (art.3.2).
produselor urma sa fie efectuata de vanzator din depozitul sau din com. sat, -.- nr.9, jud.I, iar receptia urma sa fie efectuata la depozitul - SRL din com.,. nr.126 (art. 4.1).
Vanzatorul avea obligația de a livra produsele la locul si in termenul stabilit prin contract (art.6.1), termenul de livrare fiind cel prevăzut in fiecare comanda ferma.
Vânzătorul era răspunzător in integralitate de modul de ambalare si încercare a produselor in mijlocul de transport utilizat pentru evitarea oricăror deteriorări a produselor pe timpul transportului (art.4.3).
si-a rezervat dreptul ca in cadrul procesului de recepție sa evalueze produsele, eventual prin desfacerea ambalajelor, ori de câte ori considera necesar (art. 4.3).
In cazul reclamării lipsei, deteriorarii produselor sau lipsei de calitate convenita declarata de către cumparator, vanzatorul era indreptatit sa solicite date si, eventual, probe. avea obligatia de a prezenta aceste date in masura in care ele erau la dispozitia sa si sa informeze vanzatorul in legatura cui motivele care faceau imposibila prezenarea restului de informatii solicitate (art.4.5).
Orice reclamație cantitativa ulterioara recepției nu era luata in considerare de vânzător, cumparatorul fiind decăzut din dreptul de a pretinde orice fel de daune (art.4.6).
si-a rezervat dreptul de a reclama ulterior orice fel de vicii de fabricatie sau de material, lipsuri ale documentatiei obligatorii din ambalaj, nerespectarea prevederilor legate de marcarea produselor care nu au putut fi identificate in timpul procesului de receptie, iar vanzatorul era obligat sa inlocuiasca aceste produse, componente, placute de marcare sau documentatie lipsa (art.4.7).
Vanzatorul si-a asumat obligatia de a raspunde tuturor solicitarilor si reclamatiilor sosite din partea cumparatorului in termen de 14 zile lucratoare, cumparatorul fiind indreptatit sa solicite daune in cazul in care, prin lipsa raspunsului la solicitarea sau reclamatia sa, ar fi suferit prejudicii (art.6.3).
Orice notificare transmisa de o parte celeilalte in temeiul contractului era vazuta ca valabila, daca era transmisa la sediul indicat in preambulul contractului. Notificarile verbale nu erau luate in considerare daca nu erau confirmate in scris, in una din formele agreate de parti (art.12).
Asadar, reține Tribunalul, partile au stabilit o procedura contractuala in baza careia cumparatorul emitea comanda de produse, comanda care era confirmata de vanzator in termenul agreat, urmand ca apoi, in termenul cerut de cumparator sau convenit de parti, vanzatorul sa livreze marfa la depozitul paratei din com.
Potrivit procedurii agreate contractual, marfa nu se livra la centrele regionale ale cumparatorului, ci la depozitul central al acestuia, vanzatorul fiind obligat sa asigure integritatea marfurilor doar pana la receptia efectuata de cumparator la depozitul central al acestuia din urma.
avea dreptul sa formuleze obiectiuni cantitative la momentul receptiei si obiectiuni calitative ulterior receptionarii produselor. Era necesar ca aceste obiectiuni sa fie aduse la cunostinta vanzatorului, pentru ca el sa poata inlocui produsele defecte.
In cadrul acestei proceduri, parata cumparatoare a emis comenzi (filele 66-103), iar reclamanta a livrat produsele comandate si a emis facturi fiscale (filele 30-65) pe care parata avea obligatia de a le achita.
Tribunalul a apreciat că Nu are importanta imprejurarea sustinuta de parata in cuprinsul intampinarii potrivit careia sumele inscrise in facturi nu erau datorate deoarece facturile nu au fost acceptate la plata. Obligatia de plata a debitorului exista deja la data emiterii facturilor, ea avandu-si izvorul in contractul de vanzare-cumparare semnat de ambele parti si in comenzile emise de parata cumparatoare.
In cauza, Tribunalul observa ca obiectiunile cumparatorului nu au fost formulate in parametrii contractuali.
In cadrul raspunsului la interogatoriu, parata a afirmat (fila 143, raspunsurile la intrebarile 72 si, respectiv, 75) ca la data de 6.04.2006 a transmis rec1amantei vanzatoare notificarea nr.198 potrivit careia, pentru livrarile efectuate si acceptate, au fost constatate vicii de calitate (de fabricatie si de material), lipsuri ale documentatiei obligatorii de ambalaj, lipsuri privind marcarea produselor.
Centrele regionale din T, B, Tg.M, I au intocmit proceseverbale de receptie prin care s-au constatat vicii de fabricatie pentru marfurile livrate de vanzator si acceptate de cumparator.
nu a achitat contravaloarea marfurilor nelivrate sau contravaloarea trecuta in facturile nesemnate, nestampilate si nerecunoscute.
Nota de obiectiuni nr.198/6.04.2006 (fila 144), primita de reclamanta vanzatoare la data de 7.04.2006 (fila 146), nota la care se refera parata, nu contine insa indicatii de natura a individualiza produsele deteriorate, a caror inlocuire a fost solicitata de catre cumparator.
Nota nu contine nici macar vreo referire la procesele-verbale de receptie efectuate, potrivit sustinerilor paratei din raspunsul la interogatoriu, de catre centrele regionale, procese-verbale de receptie care sa indice in mod concret produsele care, in opinia paratei, prezentau defectiuni. Din aceasta cauza, nu se poate retine ca procesele-verbale de receptie intocmite de centrele regionale au fost inaintate catre vanzatoare, astfel incat aceasta sa aiba posibilitatea de a identifica produsele deteriorate - in opinia cumparatoarei - si sa procedeze, in cazul in care ar fi apreciat necesar, la inlocuirea acestor produse.
Pe langa aceasta, obiectiunile formulate de centrele regionale nu au nici o valoare din punct de vedere contractual, pentru ca, astfel cum deja s-a aratat, intre centrele regionale ale cumparatorului si vanzator nu existau relatii directe, notificarile si obiectiunile urmand a fi transmise intre conducerile centrale ale celor doua societati, la adresele indicate in preambulul contractului si in formele stabilite de parti, cumparatorul avand obligatia de a raspunde la solicitarilor si reclamatiile cumparatorului in termen de 14 zile lucratoare.
Ratiunea pentru care centrele regionale nu aveau imputernicirea de a relationa direct cu reclamanta vanzatoare este aceea ca, potrivit procedurii contractuale, livrarea se efectua nu la fiecare centru regional in parte, ci la depozitul central al cumparatorului, urmand ca acesta sa poarte apoi raspunderea si riscurile transportarii mărfii către punctele sale de distributie.
In al treilea rând, Tribunalul arată că procesele-verbale de recepție întocmite de centrele regionale (fila 147 si urm.) au fost transmise de acestea prin fax, fara a se putea determina cu exactitate insa unde au fost acestea transmise.
Prin urmare, nu au fost reținute cele doua susțineri ale paratei conform carora a) produsele nu ar fi fost livrate si b) produsele ar fi fost necorespunzatoare din punct de vedere calitativ.
Parata cumparatoare era cea obligata sa facă dovada acestor susțineri, atât in fata instanței, cat si in cadrul relațiilor directe cu reclamanta vanzatoare, deoarece parata era aceea care avea obligația de a formula obiecțiuni si de a le transmite vanzatoarei
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului se arată că sentința a fost dată cu interpretarea greșită a legii,pentru mai multe considerente:
În primul rând,se susține că prima instanță în mod greșit a respins excepția prematurității cererii, care ar fi trebuit admisă deoarece nu s-a realizat procedura prealabilă a concilierii directe,convocarea pe care reclamanta a depus-o la dosar privind un alt litigiu având ca obiect o altă pretenție, respectiv obligarea la plata sumei de 277.657,26 RON, în loc de 248.076,30 RON (cât s-a solicitat în prezenta cauză).
În ce privește fondul, apelanta susține că suma pretinsă de reclamantă nu este datorată întrucât cele 32 de facturi fiscale din totalul de 35 de facturi, nu au fost semnate și ștampilate de către pârâtă, neavând astfel opozabilitate juridică, ceea ce conduce la concluzia că marfa nu a fost livrată.
În ce privește facturile recunoscute, s-au depus la dosar procese verbale de constatare a unor vicii de calitate,pe care reclamanta nu le-a remediat, ceea ce înseamnă că nu există obligația de plată pentru aceste facturi. S-a făcut dovada comunicării către reclamantă a acestor procese verbale care cuprind obiecțiuni și constatări ale viciilor de calitate.
Mai mult, pârâta a contestat și comenzile care nu s-au concretizat într-o livrare imediată" recepționată și recunoscută".
De aceea, apelanta consideră că instanța de fond a greșit esențial pronunțând o hotărâre care nu este bazată pe un probatoriu clar, cert și indubitabil și și-a bazat soluția pe prezumții și raționamente logice.
De asemenea, apelanta susține că în mod greșit a dispus tribunalul obligarea sa la plata penalităților de întârziere din două motive: în primul rând hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția privind penalitățile, aceasta nestabilind exact cuantumul penalităților și făcând doar o apreciere apriorică generală, iar în al doilea rând este inadmisibil ca instanța să stabilească un cuantum ipotetic al penalităților datorate și să lase la latitudinea organului de executare calculul acestora.
Pentru aceste considerente, apelanta solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea acțiunii.
În susținerea apelului, apelanta solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și expertiză contabilă.
La data de 25.02.2008 s-a depus la dosar de către intimata reclamantă întâmpinare, prin care aceasta solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței apelate,invocând în esență următoarele apărări:
În primul rând, cu privire la excepția prematurității cererii, ce a fost respinsă de instanță se arată că pârâta a fost invitată la conciliere, iar pretențiile cuprinse în convocare sunt aceleași cu cele cuprinse în cererea de chemare în judecată, diferența rezultând din împrejurarea că pârâta a mai efectuat anumite plăți de la momentul comunicării invitațiilor la conciliere, respectiv prin intermediul a cinci ordine de plată, emise în luna noiembrie 2006.
În ce privește primul motiv de apel referitor la nerecunoașterea facturilor emise, intimata susține că lipsa semnăturii sau a ștampilei pe o factură comercială nu conduce în nici un caz la concluzia că marfa nu a fost livrată,neexistând nici o dispoziție în legea contabilității cu privire la forța probantă a facturii. Nu este adevărat nici că facturile nu au fost semnate de către reprezentanții apelantei pârâte, majoritatea dintre acestea purtând semnătura reprezentanților săi. Nici în momentul întâlnirii pentru conciliere apelanta pârâtă nu a formulat nici un punct de vedere cu privire la veridicitatea acestor facturi.
Cu privire la susținerile apelantei referitoare la problemele de calitate a mărfurilor, intimata susține că apelanta - pârâtă nu a probat în nici un fel aceste susțineri, neexistând la dosar nici o dovadă a faptului că aceasta ar fi adus la cunoștința reclamantei existența unor vicii de calitate,în conformitate cu dispozițiile contractului.
Existența unor înscrisuri emanate de la punctele de lucru ale apelantei-pârâte în care se invocă pretinse probleme ale mărfurilor livrate nu are nici o relevanță, în condițiile în care aceasta nu a notificat către reclamantă aceste probleme. În cauză, se susține sunt incidente dispozițiile art.6 din Legea nr.449/2003 în sensul că în raport de pretinsele deficiențe apărute la momentul recepției mărfii și semnării facturii fiscale acestea puteau fi cunoscute printr-o simplă verificare.
Chiar și dacă s-ar reține faptul că apelanta pârâtă a luat cunoștință de problemele calitative al mărfurilor ulterior livrării, aceasta nu a făcut nici o opoziție în termenul de decădere prevăzut de art. 17 din Legea nr.449/2003, adică în două luni de la data la care a constatat-
Potrivit dispozițiilor legale invocate,atât vânzătorul cât și cumpărătorul au la dispoziție un beneficiu legal de a solicita înlocuirea produselor neconforme, iar în temeiul art. 13 din Legea nr.449/2003 apelanta putea solicita rezoluțiunea contractului sau reducerea corespunzătoare a prețului, dacă nu beneficiază de repararea nici de înlocuirea produsului sa dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă.
Referitor la penalitățile de întârziere și la faptul că instanța nu a procedat la efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea unui cuantum exact al acestora, intimata susține că instanța a apreciat în mod judicios probatoriul administrat, care a fost suficient pentru stabilirea penalităților de întârziere.
În fine, intimata subliniază că pe parcursul judecării cauzei în primă instanță, pârâta s-a opus la administrarea cu expertiză contabilă.
În faza de judecată a apelului a fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă, ce a fost încuviințată prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 17.03.2008 ( fila 22).
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor invocate de apelantă prin motivele de apel, a probelor administrate în cauză atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de apel, Curtea apreciază că apelul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Așa cum corect a reținut și Tribunalul, între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/07.10.2005, având ca obiect livrarea de către vânzător ( - SRL) către cumpărător ( - SRL) a unor produse fabricate sau comercializate de vânzător, fără ca părțile să enumere în contract care sunt aceste produse ( filele 23-29 din dosarul Tribunalului).
De asemenea, părțile au convenit ca plata facturilor ce urmau a fi emise în baza acestui contract, să fie făcută "la termenele stabilite prin contract" - art. 7.1. ( fără ca în contract să fie stipulat acest termen. ).
Singura mențiune a părților cu privire la termenul de plată a fost aceea cuprinsă în pct. 2 din Anexa 1 la contractul de vânzare-cumpărare ( fila 29 din dosarul Tribunalului) în sensul că: " Vânzătorul va susține parțial promovarea Produselor după cum urmează: (2) Prin acordarea unui discount de 38% față de prețurile produselor din lista de prețuri - Anexa 1 acestui contract și a unui termen de plată special de 45 de zile."
Din cum este formulată această clauză, nu numai că nu rezultă care era termenul de plată inițial convenit, pentru a se putea face apoi referire la un termen special de 45 de zile ( care nu se poate ști dacă este de la facturare, de la comunicarea facturilor, de la livrare sau de la o altă dată posibilă), dar nici nu se poate deduce care ar fi Anexa 1 ( lista de prețuri), la contract ( la care se face referire în Anexa 1 la contract - fila 29 din dosarul Tribunalului).
Prin urmare, pentru a putea stabili atât cuantumul, cât și caracterul exigibil al creanței pretinse de către reclamantă, Tribunalul ar fi trebuit să stabilească mai întâi care ar fi data scadenței fiecărei obligații cuprinse în fiecare factură, care ar fi zilele de întârziere pentru calculul penalităților și chiar cuantumul acestora.
De asemenea, așa cum susține și apelanta prin motivele de apel, nu rezultă că facturile emise de către reclamantă au fost acceptate integral de către pârâtă, pentru ca dovada deplină a creanței pretinse de reclamantă să fie considerată făcută în cadrul judecării cauzei.
Pentru aceasta, trebuie să avem în vedere dispozițiile art. 46 din comercial care stabilesc enumerativ modurile prin care se poate face dovada obligațiilor comerciale, între acestea fiind și facturile acceptate.
Este adevărat că facturile emise de reclamantă, dar neacceptate de pârâtă ( de vreme ce nu s-a făcut dovada acceptării acestora) pot fi apreciate ca și început de dovadă scrisă, dar acestea nu se coroborează cu alte probe, cum ar fi avize de însoțire a mărfii, însuși contractul ( care nu stipulează care este termenul de plată în sarcina pârâtei).
Trebuie avută în vedere și împrejurarea că dubiul pe care contractul de vânzare-cumpărare îl creează cu privire la termenul de scadență pentru fiecare obligație de plată a fiecărei facturi comerciale emise în baza contractului conduce la interpretarea contractului în contra vânzătorului, conform art. 1312 din civil. Astfel, potrivit acestor dispoziții: " (1) Vânzătorul este dator să explice curat îndatoririle ce înțelege a-și lua asupră-și. ( 2) Orice clauză obscură sau îndoielnică se interpretează în contra vânzătorului "
Or, în cauza de față, întrucât reclamantei îi revenea sarcina probei depline cu privire la pretenția sa dedusă judecății ( nicidecum pârâtei, așa cum consideră greșit Tribunalul, chiar și doar cu privire la nelivrarea mărfii) aceasta trebuia să probeze atât caracterul cert al creanței (raportat la marfa vândută, deoarece plata prețului cuprins în facturile emise trebuia să se reflecte întocmai în contraprestația asumată de însăși vânzătoarea, adică în mărfurile livrate și recepționate corespunzător de către pârâtă), cât mai alescaracterul exigibil ale acestei creanțe, care trebuia rezultat din analiza datei scadenței afirmată și probată pentru fiecare factură în parte, ceea ce nu s-a făcut.
Dimpotrivă, așa cum a reținut și expertul contabil în concluziile raportului de expertiză efectuat în faza de judecată a apelului, facturile emise de reclamantă nu poartă semnătura de primire a produselor și ștampila clientului sau documentul de recepție ( fila 85 din dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.)
Mai mult, pârâta a notificat reclamanta despre mai multe " defecțiuni constatate în termenul de garanție de un an sau deteriorări sau lipsuri constatate cu ocazia recepției produselor", așa cum rezultă din notificările depuse la dosarul Tribunalului ( filele 144- 152).
Reținând cu atât mai mult că, în condițiile invocării excepției de neexecutare a contractului de către pârâtă, reclamantei îi revenea sarcina probei și cu privire la executarea propriilor obligații, mai înainte de a pretinde pârâtei plata, Curtea constată că pretențiile reclamantei nu au fost dovedite, astfel că hotărârea Tribunalului se impune a fi reformată în condițiile art. 296 din pr.civ.
Ca atare, motivele de apel formulate de către apelantă cu privire la lipsa dovezilor cu privire la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței pretinse de către reclamantă, cu privire la stabilirea unor penalități de întârziere, fără ca instanța să stabilească scadența fiecărei obligații ( mai ales că nu rezultă din dovezile administrate care ar fi fost termenul de plată convenit de părți și de când curge acesta) sunt fondate, ceea ce conduce la admiterea apelului.
Lipsa unor elemente de dovadă concrete cu privire la pretențiile reclamantei a condus chiar și la imposibilitatea pentru expertul contabil de a efectua un calcul precis al pretențiilor rezultând din facturile emise, în condițiile invocării excepției de neexecutare de către pârâtă, astfel că în ce privește concluziile acestuia cu privire la calculul penalităților ( făcând abstracție de notificările pârâtei către reclamantă cu privire la defecțiunile constatate la mai multe produse și chiar cu privire la întârzieri în realizarea livrărilor ), acesta nu poate fi avut în vedere deoarece neîndeplinirea în mod corespunzător a obligației de livrare de către vânzător are un caracter esențial în însăși aprecierea ca datorat sau nu cu privire la prețul produselor livrate.
Cum dovada faptului afirmativ al îndeplinirii corespunzătoare a tuturor obligațiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare revenea reclamantei, dat fiind caracterul sinalagmatic al contractului de vânzare-cumpărare și al efectului special alexcepției de neexecutarerezultat din dispozițiile art. 1020 și art. 1021 din civil, Curtea conchide că această dovadă nu a fost făcută prin probele administrate în cauză în cele două etape procesuale.
În ce privește apărările intimatei-reclamante cu privire la lipsa necesității acceptării facturilor de către pârâtă, apărare ce se deduce din susținerile acesteia din întâmpinare, Curtea urmează a le înlătura ca neîntemeiate, deoarece dispozițiile art. 46 din comercial stabilesc forța probantă deplină cu privire la obligații comerciale numai pentru"facturile acceptate".Alegația Tribunalului în sensul că facturile nu trebuiau neapărat acceptate de pârâtă, deoarece dreptul de creanță al reclamantei ar rezulta din contract și din faptul livrării mărfii este eronată și va fi înlăturată de C, deoarece nu este suficientă emiterea facturii în baza contractului, fiind absolut necesară ca aceasta să corespundă întocmai valorii ( prețurilor) mărfurilor livrate. Cu atât mai mult este necesară acceptarea facturii cu cât pârâta invocă defecțiuni și lipsuri calitative ale mărfurilor, astfel că în atare situație nu se poate susține ca dovedită pretenția reclamantei.
Referitor la invocarea dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 449/2003, Curtea reține că acestea nu se aplică în cauză deoarece domeniul de aplicare al acestei legi este strict limitat la consumatorul persoană fizică. Astfel, dispozițiile art. 2 din Legea nr. 449/2003 stabilesc: "În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:a) consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în cadrul contractelor care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale; -" Se observă co dispozițiile acestei legi exclud aplicabilitatea acestei legi activităților comerciale ( chiar ale persoanelor fizice sau a grupurilor enunțate ca atare), cu atât mai mult la societăți comerciale. De aceea, și susținerile intimatei referitoare la aplicarea dispozițiilor speciale cuprinse în Legea nr. 449/2003 vor fi apreciate ca neîntemeiate.
C privire la penalitățile de întârziere, întrucât Curtea a reținut mai sus că în cauză nu a fost făcută dovada debitului principal, desigur că motivele vor fi aceleași și cu privire la penalitățile de întârziere, deoarece acestea sunt accesoriile debitului principal, iar accesoriul urmează soarta principalului conform principiuluiaccesorium sequitur principale.
În ce privește însă motivul de apel cu privire la prematuritatea cererii de chemare în judecată ( corect fiind inadmisibilitatea cererii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzute de art. 7201din pr. civ.), Curtea nu îl va reține, acesta fiind nefondat, din documentele atașate cererii de chemare în judecată rezultând efectuarea corespunzătoare a acestei proceduri ( filele 6-16 din dosarul Tribunalului). Diferența între valoarea cuprinsă în convocare și cea trecută în cererea de chemare în judecată nu atrage în nici un caz nulitatea procedurii prealabile realizate de către reclamantă, deoarece din conținutul acestora rezultă că este vorba de pretenții solicitate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare, astfel că pârâta nu poate invoca vreo vătămare cu privire la necunoașterea izvorului pretențiilor și a cuantumului acestora ( vătămare necesară în materia nulităților procedurale conform art. 105 alin. 2 din pr. civ.).
Pentru toate aceste considerente, apreciind că sentința apelată a fost dată cu încălcarea principiilor generale privind forța probantă a facturilor prevăzută de dispozițiile art. 46 din comercial, precum și printr-o apreciere eronată a tuturor probelor administrate în cauză, Curtea, în temeiul art. 296 din pr. civ. va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată în sensul că va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Deoarece apelanta a efectuat anumite cheltuieli de judecată cu prilejul judecării apelului ( taxă de timbru, onorariu de expertiză etc) iar intimata se află în culpă procesuală decurgând din soluția favorabilă apelantei, Curtea având în vedere dispozițiile art. 298 rap. la art. 274 din pr. civ. va obliga intimata la plata acestor cheltuieli către apelantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta - SRL, cu sediul în B,--101 sector 1, în contradictoriu cu intimata - SRL, cu sediul în com, str. -. -, nr. 9, Județ I, împotriva sentinței comerciale nr.11094/8.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Obligă intimata la plata sumei de 5.547 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 25.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red. Jud.
Tehnored.
4 ex.
sentința comercială nr.11094/8.10.2007,
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială,
Dosar nr-.
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu
