Spete pretentii comerciale. Decizia 268/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 268
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 2: Angela Rădulescu
GREFIER - -
Pe rol judecarea apelului declarat de pârâta SC SRL G împotriva sentinței nr.123 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SRL prin cabinet individual de insolvență -.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta pârâtă SC SRL G, prin av. și intimata-reclamantă SC SRL, reprezentată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, avocatul intimatei reclamante depune adresa lichidatorului prin care se menționează că apelanta pârâtă nu s-a înscris pe creditorilor din cadrul procedurii de insolvență.
Având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat sau alte excepții de ridicat, Curtea constatând dosarul în stare de judecată a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat, pentru apelanta reclamantă, solicită admiterea apelului conform motivelor scrise, schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii având în vedere că și din concluziile raportului de expertiză rezultă că operațiunea de vânzare electrozi nu a fost înscrisă în contabilitatea societății, iar factura prin care s-a efectuat vânzarea este lovită de nulitate absolută întrucât nu este ștampilată și nici semnată, astfel încât nu-și produce efecte asupra societății apelante.
Avocat, pentru intimata reclamantă, depune concluzii scrise și solicită respingerea apelului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală. Solicită, de asemenea, respingerea excepțiilor invocate de apelanta pârâtă privind prematuritatea introducerii acțiunii, întrucât în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză au fost respectate prevederile art. 7201proc. civ. Cu privire la nulitatea facturii consideră că aceasta este o apărare de fond, nesusținută de probe, iar în condițiile în care apelanta pârâtă a aplicat ștampila și semnătura aceasta este perfect valabilă și produce efecte juridice. Apărătorul intimatei reclamante arată că această excepție a fost invocată și la instanța de fond, care în mod corect a constatat că pârâta este cea care nu și-a executat obligațiile contractuale.
Pe fond, consideră că acțiunea este întemeiată, iar din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză nu rezultă că SC SRL nu a livrat electrozii către pârâtă, iar factura a fost înscrisă în contabilitate.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr. 123/27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- a fost admisă acțiunea reclamantei SC SRL și a fost obligată pârâta SC SRL să plătească reclamantei suma de 148.012,20 lei reprezentând contravaloarea facturii -/5.01.2006.
În considerentele sentinței, instanța de fond a reținut faptul că în baza comenzii nr.1220/19.12.2005, reclamanta a livrat pârâtei electrozi sudură de fontă conform avizului de însoțire marfă nr.-/05.01.2006 și a facturii fiscale nr.-/05.01.2006, factură ce poartă atât de la furnizor, cât și de la beneficiar semnătura de primire, precum și ștampila societății beneficiare, fac dovada livrării efective a mărfii, conform art.46 Cod Comercial.
De asemenea, s-a considerat că nu poate fi reținută susținerea pârâtei în sensul că livrarea efectivă nu a fost efectuată, întrucât după semnarea facturii și a avizului de însoțire a mărfii reclamanta nu a mai descărcat marfa nu a fost dovedită, deși sarcina probei în revenea conform art.1169 Cod Civil. Și susținerea pârâtei potrivit căreia marfa nu putea fi recepționată întrucât termenul de garanție a fost depășit nu a fost dovedită, din moment ce aceasta a semnat factura fiscală la rubrica "semnătura de primire" și a aplicat ștampila. Totodată adresa nr./208/22.07.2007 eliberată de Câmpia arată că această firmă nu a livrat reclamantei electrozi de sudură fontă -Cu, însă acest tip de electrozi sunt fabricați și de o altă firmă, precum și importat de distribuitori din țară. Prin urmare reclamanta putea să se aprovizioneze cu marfă de tipul celei livrate pârâtei de alți producători sau distribuitori.
Instanța de fond a mai reținut faptul că pârâta, în măsura în care ar fi considerat că are de recuperat creanțe de la reclamantă ar fi formulat declarație de creanță, conform art.64 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, în cadrul dosarului ce privește falimentul societății comerciale reclamante.
În aceste condiții, instanța de fond a concluzionat că pârâta a livrat reclamantei anvelope în valoare de 196.849,8 lei în baza contractului nr.1214/14.12.2005, fără ca acestea să fie achitate, iar ca urmare a compensării a obligat pârâtă să plătească reclamantei diferența rămasă neachitată, în cuantum de 148.012,20 lei.
Împotriva sentinței nr.123 din 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr- a declarat apel pârâta SC SRL, criticând-o sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei.
Într-o primă critică apelanta pârâtă a invocat excepția prematurității acțiunii având în vedere lipsa procedurii prealabile a concilierii. În acest sens
s-a invocat faptul că nu s- respectat intervalul de 15 zile de la data primirii actelor în ce privește data convocării pentru conciliere. Astfel s-a invocat de către apelanta-pârâtă faptul că la data de 2.04.2008 sunt datate confirmările de primire a notificării de conciliere către SC SRL anexate de reclamantă, iar în notificare data convocării pentru conciliere a fost stabilită de SC SRL pe 15.04.2008.
S-a invocat de către apelanta pârâtă faptul că intimata-reclamantă a depus acțiunea la Judecătoria Dr. Tr. pe data de 17.04.2008 cu încălcarea termenului de 30 de zile de la data confirmării invitației de conciliere.
Faptul că s-a realizat o nouă notificare când acțiunea era deja pe rolul Tribunalului Mehedinți reprezintă o recunoaștere din partea reclamantei a faptului că nu a respectat termenele legale.
Pe fond, criticile apelantei -pârâte cu privire la nulitatea absolută a facturii nr. -/2006, s-au referit la faptul că SC SRL nu a depus certificatul de calitate al electrozilor care trebuia anexat facturii, acest tip de electrozi având termenul de garanție depășit. S-a invocat faptul că reprezentantul SC SRL, numitul, a săvârșit infracțiunea de înșelăciune cu privire la calitatea mărfurilor.
Referitor la excepția de neîndeplinire a contractului dintre părți, apelanta pârâtă a invocat faptul că intimata- reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de a livra bunurile trecute în factura -/2006, nu a livrat electrozii de sudură ce fac obiectul facturii și avizului de expediție.
O altă critică a apelantei pârâte s-a referit la faptul că în speță nu operează compensarea, apelanta livrând către intimată anvelope pe baza unor contracte încheiate între cele două părți, care conțin clauza penală de 1 % pe zi. Pentru achitarea anvelopelor intimata a emis două file CEC, conform contractelor 1214/2005 și 1219/2005, apelanta prezentând la bancă CEC-urile eliberate de intimată care au fost respinse la plată din cauza lipsei de disponibil.
În art. 2.1 din contracte se prevede depășirea termenului de plată contractual se penalizează cu 1 % din valoarea contractului, penalitățile ridicându-se la suma de 1.850.388 RON.
La data de 14 mai 2009, Curtea de Apel Craiova -Secția Comercială a încuviințat proba cu expertiză contabilă propusă de apelanta -pârâtă stabilind următoarele obiective expertului: să precizeze cantitatea de electrozi de tip EF Ni-Cu recepționată de către SC SRL în toată perioada de activitate a acestei societăți; să indice datele de recepție a acestor cantități de electrozi, facturile aferente avizelor de însoțire a mărfii, certificate de garanție și a altor documente aferente acestor cantități de electrozi; să precizeze cantitatea de electrozi EF Ni-Cu vândută de către SC SRL în perioada de activitate a acestei societăți; expertul să indice cantitățile vândute, societățile cumpărătoare, documentele precizate la primul obiectiv aferente fiecărei cantități de electrozi în parte și data ieșirii din gestiunea societății a cantităților respective; să verifice în contabilitatea SC SRL realitatea operațiunilor din cele două facturi.
Expertiza a fost efectuată de expert, concluzionând faptul că intimata reclamantă SC SRL a achiziționat în luna ianuarie 2006 cantitatea de 2100 kg. electrozi din fontă de la SC COM SRL. De asemenea expertul a concluzionat că pe baza facturii fiscale seria - nr. -/5.01.2006, emisă de SC SRL către SC SRL G rezultă că la data de 5.01.2006 a ieșit din gestiunea SC SRL cantitatea de 2100 Kg. electrozi din fontă, aceasta fiind singura ieșire/livrare de electrozi din fontă efectuată de intimata reclamantă pe toată perioada de activitate a societății.
Cu privire la apelanta pârâtă SC SRL G, referitor la cantitatea de 2100 kg. electrozi din fontă înscrisă în factura -/5.01.2006 expertul a reținut că intimata nu a prezentat nici un document justificativ din care să rezulte recepționarea și înregistrarea în contabilitate a electrozilor din fontă. Cu privire la cantitatea de anvelope pentru camion, facturată de către SC SRL G în luna 2005 nu există documente de evidență contabilă.
Analizând criticile de apel, Curtea apreciază că sunt nefondate având în vedere următoarele considerente:
Astfel, referitor la prima critică de apel privind nerespectarea procedurii prealabile a concilierii, Curtea apreciază că este nefondată deoarece în cauză s-a făcut dovada convocării părților la conciliere conform notificării adresată apelantei -pârâte de către lichidatorul judiciar al intimatei reclamante( fila 4 dosar - Judecătoria Dr. Tr. S ). De asemenea, la fila 70 în cadrul dosarului de fond, la Tribunalul Mehedinți, s-a depus o nouă notificare adresată de către SC SRL.
Faptul că nu a fost respectat stricto-sensum intervalul de timp de 15 zile de la data primirii actelor în ce privește data convocării pentru conciliere sau intervalul de 30 de zile de la data confirmării invitației la conciliere în ce privește momentul introducerii acțiunii, nu constituie elemente care să conducă la faptul că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă a concilierii.
În plus, în speță, s-a făcut dovada că s-a realizat procedura prealabilă a concilierii atât înainte de derularea procesului cât și ulterior, după intentarea acțiunii în instanță. Faptul că în timpul procesului s-a realizat o nouă notificare conduce la concluzia că intimata reclamantă a insistat în soluționarea pe cale amiabilă a cauzei și nu reprezintă o recunoaștere din partea reclamantei a faptului că aceasta nu ar fi respectat termenele de conciliere.
Curtea apreciază că sunt nefondate și criticile referitoare la fondul cauzei.
Astfel, având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat de expert se constată că intimata reclamantă SC SRL a achiziționat în luna ianuarie 2006 cantitatea de 2100 kg. electrozi din fontă de la SC SRL, fără să se specifice tipul de electrozi achiziționați și fără a se preciza vreun certificat de calitate pentru electrozi.
Expertul a reținut faptul că pe baza facturii seria - - nr. -/05.01.2006, emisă de intimata reclamantă SC SRL către apelanta pârâtă SC SRL G rezultă că la data de 05.01.2006 a ieșit din gestiunea intimatei reclamante cantitatea de 2100 kg electrozi din fontă ( EF Ni-CU), aceasta fiind singura ieșire/livrare de electrozi din fontă ( tip EF Ni-CU) efectuată de către SC SRL pe toată perioada de activitate a societății.
Cu privire la cantitatea de anvelope pentru camion, facturată de SC SRL G către SC SRL în luna 2005 s-a apreciat de către expert că în lipsa unor documente de evidență contabilă nu se poate preciza dacă cantitățile de anvelope au fost înregistrate în contabilitate.
În aceste condiții, Curtea apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că reclamanta a livrat pârâtei electrozi de sudură din fontă conform avizului de însoțire marfă nr. -/5.01.2006 și a facturii fiscale nr. -/5.01.2006.
În plus, Curtea apreciază că în măsura în care apelanta pârâtă ar fi considerat că are de recuperat creanțe de la intimata -reclamantă ar fi formulat declarații de creanță, conform art. 64 din Legea 85/2006 în cadrul dosarului privind falimentul societății comerciale reclamante. În speță, însă, apelanta-pârâtă nu s- înscris în creditorilor în cadrul procedurii de insolvență, așa cum rezultă din răspunsul dat de lichidatorul judiciar ( fila 136 dosar).
Având în vedere considerentele sus-menționate, în temeiul dispozițiilor art. 296 pr. civ., Curtea va respinge apelul declarat de pârâta SC SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC SRL G, cu sediul în G, șoseaua B,.102,.A,.21, județul G, împotriva sentinței nr.123 din 27 ianuarie 2009 pronunțate de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC SRL prin cabinet individual de insolvență -, cu sediul în,-, județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 03 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. jud. R/17.12.2009
jud.fond.
07 2009
tehnored. / 4 ex.
Președinte:Carmen PopescuJudecători:Carmen Popescu, Angela Rădulescu