Spete pretentii comerciale. Decizia 273/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 273
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2009
PREȘEDINTE: Nela Ochea
JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină
GREFIER - -
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică de la 26 noiembrie 2009 și consemnate în încheierea de ședință de la aceiași când a fost amânată pronunțarea la data de 03 decembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, privind judecarea apelului declarat de pârâta - SA, împotriva sentinței nr.313 din 04 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - - prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin sentința nr. 116/C din 15 februarie 2007, Tribunalul Mehedinția respins cererea reclamantei - - SRL în contradictoriu cu pârâta - SA, pentru obligarea acesteia la plata sumei de 118.436,88 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. - din 3 decembrie 2004.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că sunt întrunite cerințele principiului consacrat de art. 1201 Cod civil, întrucât scopul final urmărit de - - SRL - atât prin introducerea acțiunii soluționată prin sentința civilă nr. 2196 din 10 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Drobeta -T S, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 814/R din 8 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, cât și prin acțiunea dedusă judecății - constatarea existenței unei creanțe în valoare de 118.436,88 lei împotriva - SA, reprezentând contravaloarea facturii nr. - din 3 decembrie 2004, emisă în executarea contractului tip franciză - nr. 5509 din 28 octombrie 1999.
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Mehedinția declarat apel reclamanta - - iar prin decizia nr. 132 din 23 mai 2007, Curtea de APEL CRAIOVAa admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că, în mod greșit, Tribunalul a apreciat că există două cereri de chemare în judecată cu părți, obiect și cauză identice, și că, în condițiile în care una a fost soluționată irevocabil, există autoritate de lucru judecat, dat fiind că litigiul anterior, soluționat prin sentința civilă nr. 2196 din 10 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Drobeta -T S în dosarul nr. 3632/2006, a avut ca obiect menținere poprire, ca modalitate de executare silită, înființată de executor asupra conturilor terțului poprit - SA, iar, în prezenta pricină, - - urmărește realizarea dreptului subiectiv de creanță pe care pretinde că îl are împotriva - SA.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de APEL CRAIOVAa declarat recurs intimata pârâtă - SA, invocând motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 cod procedură civilă, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 383 din 6 februarie 2008 respins recursul ca nefondat.
Prin sentința nr. 313 din 4 martie 2009, Tribunalul Mehedinția admis acțiunea formulată de reclamanta - - SRL în contradictoriu cu pârâta - SA, obligând pe aceasta la plata sumei de 118.435,88 lei, reprezentând contravaloare regularizare contract franciză precum și la celei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin contractul tip franciză încheiat între părți la data de 28.10.1999 s-au stabilit comisioanele pe care agentul, respectiv reclamanta - - trebuie să le plătească pârâtei - SA pentru vânzarea produselor - SA - 5% și pentru cele complementare aprovizionate prin sistemele - SA - 7%. Ulterior, prin actele adiționale încheiate, părțile au stabilit ca aceste comisioane să fie calculate la veniturile totale obținute de agent din vânzarea produselor.
A mai reținut instanța că, potrivit probelor administrate, (raportul de expertiză întocmit de expert, și refuzul de a răspunde la interogatoriu, pentru perioada mai-octombrie 2000, noiembrie 2000 - octombrie 2001, pentru produsele complementare aprovizionate prin sistemul, pârâta - SA, și-a reținut un comision reprezentând un procent de 95% din adaosul comercial practicat, în condițiile în care acesta trebuia să fie de 7%, iar agentul, respectiv reclamanta - - SRL a primit numai 5%, astfel încât suma încasată de pârâtă nejustificat este de 118.435,88 lei.
În aceste condiții, concluzionat instanța că, potrivit dispozițiilor art. 969-970 Cod civil, pârâta - SA trebuia să execute cu bună credință obligațiile asumate prin contract, fiind lipsit de relevanță, sub aspectul existenței creanței, faptul că factura nr. - din 3 decembrie 2004 fost sau nu înregistrată în contabilitatea pârâtei, mai ales că aceasta a refuzat să pună la dispoziția expertului desemnat de instanță documentele contabile.
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Mehedinția declarat apel, în termen legal, pârâta - SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, apelanta pârâtă - SA a invocat că în mod greșit instanța de fond a judecat cauza fără să aibă în vedere puterea de lucru judecat a sentinței nr. 3196 din 10 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Drobeta -T S, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr. 814/R din 8 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, prin care a fost soluționată această cerere în pretenții.
A mai invocat pârâta că instanța de fond a pronunțat o hotărâre contradictorie, întrucât nu a avut în vedere că intenția reclamantei, societate aflată în procedura insolvenței, este aceea de a acoperi pasivul acesteia și că creanța trebuia să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 379 cod procedură civilă, de a fi certă, lichidă și exigibilă. Aceasta presupunea ca aceasta să rezulte dintr-un înscris fiscal emis în mod legal, însușit de către aceasta prin înregistrarea în evidența contabilă, și nu să se bazeze pe un raport întocmit de reprezentanții de la acea dată, într- perioadă de schimbări în structura societății, când unele persoane din fosta conducere au comis în mod intenționat o serie de acțiuni ce au produs prejudiciu pentru aceasta.
De asemenea, pârâta a mai susținut că relațiile contractuale dintre părți s-au încheiat în octombrie 2001, iar factura fiscală nr. - s-a emis la data de 3 decembrie 2004, peste termenul de prescripție.
La data de 29 octombrie 2009, intimata reclamantă - - a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului.
În cuprinsul întâmpinării intimata reclamantă - - a invocat că asupra chestiunii de drept privind existența autorității lucrului judecat s-a pronunțat, atât Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia de casare, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție prin respingerea recursului declarat împotriva acestei decizii, astfel încât dezlegarea dată este obligatorie pentru judecata fondului.
În ceea ce privește prescripția dreptului de a solicita creanța, reclamanta a susținut că termenul legal nu s-a împlinit, întrucât prin decizia nr. 215 din 9 noiembrie 2004, reprezentanții pârâtei recunosc datoria. Referitor la neînregistrarea facturii în evidențele contabile de către pârâtă, aceasta nu are relevanță sub aspectul existenței creanței, pârâta neputându-se preleva de propria conduită pentru a susține neexistența creanței, aceasta trebuind să execute cu bună credință obligațiile asumate prin contract.
Analizând sentința pronunțată de Tribunalul Mehedinți, prin prisma motivelor de apel invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
La data de 28 octombrie 1999, între reclamanta - - SRL și pârâta - SA s-a încheiat contractul de tip franciză seria - nr. 5509 ce a stabilit obligațiile fiecărui contractant, între care și aceea că reclamanta să plătească pârâtei - SA un comision de 5% din adaosul comercial pentru vânzarea produselor petroliere și de 7% din același adaos pentru vânzarea produselor complementare aprovizionate prin sistemul, realizate în stațiile proprietatea pârâtei (pag. 37 dosar nr- al Tribunalului Mehedinți ).
În conformitate cu dispozițiile art. 969 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părți, iar potrivit art. 970 Cod civil, obligațiile trebuie executate cu bună credință.
Potrivit textelor de lege invocate și a clauzelor convenite de părți, Curtea constată că pârâta - SA primea, din veniturile realizate din activitatea de vânzare a produselor complementare aprovizionate din alte surse decât, un procent de 5% din adaosul comercial, restul urmând să revină reclamantei, iar din veniturile realizate din activitatea de vânzare a produselor complementare aprovizionate prin sistemul, i se cuvenea un procent de 7% din adaosul comercial, restul urmând să fie încasat de către reclamantă.
Din examinarea deciziei nr. 215 din 9 noiembrie 2004 întocmită chiar de către pârâtă (pag. 54-61 dosar nr- al Tribunalului Mehedinți ), și a raportului de expertiză întocmit de expert (pag. 119-126 dosar nr- al Tribunalului Mehedinți ), Curtea constată că, pe perioadele noiembrie 1999 - aprilie 2000 și mai 2000-octombrie 2001 și noiembrie 2001 - ocotmbrie 2001, în realitate pârâta - SA a plătit reclamantei doar un procent de 5% din veniturile realizate atât din activitatea de vânzare a produselor complementare aprovizionate prin sistemul, cât și din cea a produselor complementare aprovizionate din alte surse decât, rezultând astfel o sumă de 118.435,88 lei, încasată nejustificat de către pârâtă.
Aceste probe se coroborează și cu refuzul apelantei pârâte de răspunde la interogatoriu și de a depune evidența contabilă.
Prin urmare, concluzia instanței de fond privind încasarea nejustificată a sumei de 118.435,88 lei, este corectă, întrucât astfel cum s-a relevat, pârâta și-a încălcat obligațiile contractuale reținând, pe perioada menționată, un procent mai mare decât cel convenit, profitând de faptul că aceasta făcea aprovizionarea cu produse și încasa veniturile.
Faptul că factura fiscală nr. - din 3 decembrie 2004 fost sau nu înregistrată în evidența contabilă poate constitui o culpă a societății pârâte, dar nu prezintă relevanță în ceea ce privește existența creanței care este dovedită în speță de probele administrate, mai sus invocate și care îndeplinește cerințele prevăzute de art. 379 cod procedură civilă.
De altfel, atât factura fiscală nr. - din 3 decembrie 2004, ce aaf ost comunicată pârâtei la data de 7 ianuarie 2005 (pag. 62 din dosar nr- al Tribunalului Mehedinți ) prin intermediul executorului judecătoresc, cât și decizia nr. 215 9 noiembrie 2004 nu au fost niciodată contestate de pârâta - SA. Susținerile pârâtei în ceea ce privește realitatea celor consemnate ori interesul celor care au întocmit decizia nr. 215 9 noiembrie 2004, sunt apreciate ca fiind simple afirmații generale, fără a fi probate, câtă vreme aceasta fost întocmită chiar de către angajații săi, calificați în domeniul juridic și contabil.
În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentința nr. 2196 din 10 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Drobeta -T S, rămasă definitivă și irevocabilă, în raport de cauza dedusă judecății, Curtea constată că asupra acestor probleme de drept a statuat Curtea de APEL CRAIOVA prin decizia nr. 132 din 23 mai 2007, confirmată Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 383 din 6 februarie 2008, ceea ce face imposibilă (inadmisibilă) examinarea acesteia în prezentul ciclu procesual.
Referitor la prescripția dreptului reclamantei de a promova acțiunea în despăgubiri, Curtea constată că termenul legal de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 328/1966, pentru acțiunile ce au ca obiect un drept patrimonial nu s-a împlinit în speță, întrucât acesta începe să curgă de la data emiterii facturii.
În consecință, având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că apelul este nefondat, instanța de fond făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale invocate și o apreciere corectă a materialului probator și prin urmare, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta - SA, cu sediul în B, nr.239, sector 1, împotriva sentinței nr. 313 din 04 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta - - prin lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, cu sediul în,-, județul
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 10 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
Red. Jud. 4 ex.
Tehnored. /08.01.2010
jud.fond.
Președinte:Nela OcheaJudecători:Nela Ochea, Lotus Gherghină
