Spete pretentii comerciale. Decizia 290/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 782/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.290
Ședința publică de la 16.06.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea
Grefier - -
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta SC SA, în contradictoriu cu intimata SC DOI SA, împotriva sentinței comerciale nr.2764/27.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 2.06.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 9.06.2008 și apoi la 16.06.2008, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 2764/27.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de SC SA în contradictoriu cu pârâta SC DOI SA reținând în esență faptul că pârâta a devenit proprietara construcțiilor prin aportarea acestora la capitalul social al SC SA de către societatea reclamantă și divizarea ulterioară a acesteia din urmă cu consecințele juridice specifice și titulara unui drept de superficie pe terenul, pe care se află construcțiile, devenit ulterior divizării, proprietatea reclamantei, drept care i-a fost consolidat prin rămânerea hotărârii judecătorești, care l-a consfințit, definitivă și irevocabilă.
Împotriva acestei sentințe comerciale, reclamanta, în termenul legal prevăzut de articolului 284 alineat 1 Cod procedură civilă a declarat apel, pentru soluționarea căruia la Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială, la data de 21.04.2008 a fost înregistrat dosarul nr-.
Apelanta - reclamantă consideră că sentința atacată este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond nu a făcut o analiză corectă a actului juridic dedus judecății, a normelor legale culpabile și a probelor administrate astfel încât a ajuns la o concluzie greșită care a determinat-o să pronunțe o soluție eronată.
Astfel, au fost încălcate dispozițiile articolelor 644-645 Cod civil, consfințind un mod de dobândire a unui drept real străin de aceste dispoziții legale.
Intimata legal citată, a depus la dosar întâmpinare prin care își exprimă poziția argumentată în fapt și în drept, de respingere a apelului ca nefondat.
Nu s-au administrat probe noi.
Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă, constată că apelul este nefondat pentru următoarele motive.
Este de necontestat faptul că intimata a devenit proprietara construcțiilor (spațiilor comerciale) prin aportarea acestora la capitalul social al SC SA care ulterior s-a divizat în SC DOI SA și SC SA.
Intimata SC DOI SA a devenit proprietara spațiilor comerciale (anul 2000) în urma divizării SC SA astfel cum atestă și actul adițional la statutul și contractul SC SA (vezi fila 30 dosar fond)
Nici la data aportării acestor spații comerciale la capitalul social al SC SA - 23.04.1997 - și nici la data divizării - 2000- apelanta nu era proprietara terenului aflat sub aceste construcții, dreptul de proprietate dobândindu-l la data de 1.12.2002 astfel cum atestă certificatul seria B nr.0133 emis de (fila 20 dosar fond).
Prin sentința civilă nr. 4035 din 15.06.2005 pronunțată de Judecătoria sector 6 B, rămasă definitivă și irevocabilă la data de 24.08.2006 prin respingerea apelului (vezi fila 129 dosar fond), instanța a constatat că intimata, are un drept de superficie compus din dreptul de proprietate asupra spațiilor comerciale și dreptul de folosință, cu titlu gratuit, pe durata existenței respectivelor spații asupra cotelor indivize de teren aferent acestora.
De altfel, apelanta nu a contestat vreodată dreptul intimatei de a folosi terenul aferent spațiilor comerciale, fiind nemulțumită însă de titlul gratuit al acestei folosințe.
Dreptul de superficie, deși nereglementat de codul civil român, a fost definitiv în doctrină ca fiind dreptul de proprietate pe care o persoană numită superficiar îl are asupra construcțiilor, plantațiilor și altor lucrări aflate pe terenul aparținând altei persoane, teren în privința căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.
o suprapunere a două drepturi de proprietate aparținând unor titulari diferiți și avînd obiecte diferite.
Este un drept imobiliar și perpetuu și implică pe lângă proprietatea asupra construcțiilor un drept de folosință asupra terenului pe care se află imobilul.
Conform definiției date de doctrină și jurisprudență dreptului de superficie este evident faptul că, acesta s-a născut în persoana intimatei la data dobândirii dreptului de proprietate asupra spațiilor comerciale, aceasta dobândind totodată și dreptul de folosință asupra terenului de sub construcții, care la momentul respectiv (anul 2000) se afla în proprietatea Municipiului
Faptul că ulterior acestei date, apelantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra acestor cote indivize de teren este irelevant sub aspectul evoluției juridice a dreptului de superficie, care așa cum s-a arătat de la data constituirii, caracterul său perpetuu dăinuie până la încetarea dreptului de proprietate asupra construcției, acesta nestingându-se prin neuz și neîncetând prin sistarea stării de indiviziune (nu reprezintă o stare de coproprietate).
Este adevărat că hotărârea judecătorească nu face parte din modurile de dobândire a drepturilor reale enumerate limitativ de articolele 644-645 Cod civil.
Tot adevărat este însă și faptul că instituția dreptului de superficie nu este reglementată expres de codul civil român.
În această situație configurarea unui astfel de drept și trăsăturile sale specifice au fost definite de doctrină și jurisprudență.
Acestea atunci când fac referire la dobândirea unui astfel de drept nu exclud posibilitatea constatării existenței sale în baza dispozițiilor articolului 111 Cod procedură civilă printr-o hotărâre judecătorească și nici dobândirea lui cu titlu gratuit.
Cum dreptul de superficie, cu titlu gratuit al intimatei s-a născut anterior dobândirii de către apelantă a dreptului de proprietate asupra terenului, iar acesta a fost consolidat în aceeași termeni de hotărârea judecătorească, nr. 4035 din 15.06.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, care a constatat existența unui astfel de drept în sarcina intimatei, iar apelanta la acel moment nu a solicitat obligarea intimatei la plata unei indemnizații, în lipsa unui temei contractual sau delictual care să justifice pretențiile apelantei, Curtea în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat, menținând dispozițiile instanței de fond ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta SC SA, cu sediul în B, nr. 6,. 15-16-17 sector 6, în contradictoriu cu intimata SC DOI SA, cu sediul în B,--49,. 12,. sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.2764/27.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 16.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
19.06.2008
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond: -
Președinte:Iulica PopescuJudecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea