Spete pretentii comerciale. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

Secția Comercială

Decizia nr. 30/Ap Dosar nr-

Ședința publică din 26 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alina Gabriela Stoian judecător

- - - - președinte de secție

- - - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr.2324/C din 28 noiembrie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în ședința publică din 19 martie 2009, potrivit încheierii de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Instanța, în temeiul prevederilor art.146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru 26 martie 2009.

CURTEA

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr. 2324/C/28.11.2008 Tribunalul Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune și inadmisibilității invocate de pârâta Autoritatea pentru Valorificare Activelor Statului, a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta și, în consecință, a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 192.200 lei reprezentând contravaloare prejudiciu și suma de 5.096,20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

La pronunțarea acestei hotărâri prima instanță a reținut următoarele:

Societatea reclamantă a fost înființată prin nr.HG1041/25.09.1990, în temeiul Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unității economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.

Reclamanta a dobândit, în conformitate cu art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr.31236 sub nr. top.5326.

Astfel, potrivit anexei la Ordinul nr.154/26.04.1991 emis de Ministerul Comerțului și Turismului în aplicarea art.20 din Legea nr.15/1990, imobilul înscris la poziția 12 reprezentând Unitate de a devenit proprietatea reclamantei.

Prin certificatul seria - nr.0223/15.11.1994 Ministerul Turismului a atestat dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în suprafață de 12.297 mp, suprafață în care se regăsește și terenul aferent imobilului înscris în CF nr.31236 B sub nr. top.5326.

Prin sentința civilă nr.8961/8.11.2006 a Judecătoriei Brașovs -a admis acțiunea reclamanților și în contradictoriu cu pârâta și s-a dispus obligarea acesteia să vândă reclamanților apartamentul înscris în CF nr.291 B sub nr. top.5326, urmând ca în caz de refuz hotărârea să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.

Hotărârea mai sus menționată a devenit irevocabilă prin respingerea recursului declarat conform deciziei civile nr.270/R/3.05.2007 a Tribunalului Brașov.

Prin sentința civilă nr.1340/8.02.2008 a Judecătoriei s-a dispus lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.8961/8.11.2006 a Judecătoriei Brașov în sensul că prețul la care a fost obligată să vândă apartamentul înscris în CF nr.291 B sub nr. top.5326 este de 20.800 lei.

Potrivit raportului de expertiză nr.2295/2006 valoarea de circulație a imobilului mai sus identificat este de 213.000 lei.

Conform art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002 prevederile art.32 ind.4 din nr.OUG88/1997 aprobată prin Legea nr.44/1998 cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi.

În conformitate cu art.32 ind.4 alin.1 din nr.OUG88/1997 modificată prin Legea nr.99/1999 instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, iar conform alin.2 instituțiile publice vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin.1 o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată reținându-se că cererea de chemare în judecată este formulată în termenul de o lună prevăzut de art.39 din Legea nr.137/2002 deoarece prin sentința civilă nr.1340/8.02.2008 pronunțată de Judecătoria Brașovs -a lămurit dispozitivul sentinței civile nr.8961/8.11.2006 a Judecătoriei Brașov în ceea ce privește prețul vânzării, moment de la care reclamanta a cunoscut întinderea prejudiciului suferit, acțiunea fiind formulată la data de 24.12.2007.

Excepția inadmisibilității acțiunii față de neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art.720 ind.1 Cod procedură civilă a fost respinsă ca neîntemeiată reținându-se că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile legale privind concilierea directă deoarece reglementarea specială a Legii nr.137/2002 și nr.OUG88/1997 modificată prin Legea nr.99/1999 se completează, în mod corespunzător, cu dispozițiile înscrise în Codul d e procedură civilă numai în măsura în care acestea nu contravin prevederilor exprese ale actelor normative evocate sau scopului urmărit de legiuitor prin instituirea acestei proceduri, iar concilierea directă, care presupune un anumit interval de timp, ar afecta însăși termenul de o lună în care poate fi promovată acțiunea.

Excepția inadmisibilității acțiunii față de faptul că regimul pierderii imobilului pentru care se solicită despăgubiri nu îl reprezintă o revendicare din partea foștilor proprietari ci se referă la un contract de închiriere cu foștii angajați, în baza căruia reclamanta a fost obligată să încheie contract de vânzare-cumpărare este neîntemeiată și a fost respinsă întrucât reclamanta a fost obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr.112/1995 ca urmare a faptului că imobilul nu a fost revendicat în temeiul Legii nr.10/2001. Rațiunea reparării prejudiciului instituită de art.32 ind.4 din nr.OUG88/1997 modificată prin Legea nr.99/1999 subzistă și în această situație deoarece imobilul a fost preluat de stat.

În ceea ce privește fondul cauzei s-a constatat ca fiind întemeiată acțiunea.

Susținerile pârâtei în sensul că prejudiciul suferit de reclamantă trebuie limitat la valoarea contabilă a bunurilor înregistrate, în registrele contabile ale societății la data când societatea a fost privatizată și nu la valoarea de piață nu au fost reținute deoarece prevederile art.32 ind.4 din nr.OUG88/1997 instituie obligația de plată a unei despăgubiri reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea imobilului, iar acest prejudiciu este, potrivit Raportului de expertiză nr.2295/2006, în sumă de 213.000 lei, din care vom scădea suma de 20.800 lei pe care o achită numiții și.

Susținerile pârâtei în sensul că poate fi obligată la plata de despăgubiri numai în proporție de 26,0373 % deoarece a vândut acțiuni reprezentând doar acest procent din capitalul social al reclamantei nu au fost reținute întrucât pârâta, succesoare a FPS, reprezintă instituția publică implicată în privatizare prevăzută de art.32 ind.4 din nr.OUG88/1997.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta, solicitând - în principal - desființarea hotărârii și trimiterea acesteia spre soluționare instanței competente, ca urmare a admiterii excepției de necompetență teritorială, și în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.

Apelanta critică sentința pentru următoarele considerente:

a). Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției de necompetență teritorială invocată de pârâtă prin întâmpinare.

b). În cazul în care se va trece peste critica de la pct.a, apelanta reiterează excepția de necompetență teritorială, invocând dispozițiile art. 5 și 10 din Codul d e procedură civilă. În consecință, solicită anularea sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecare instanței competente, Tribunalul București - Secția Comercială.

c)1. Apelanta consideră că în mod netemeinic și nelegal a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune referitoare la termenul special de o lună de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire, atât timp cât nu a existat dovada că hotărârea de restituire a rămas irevocabilă.

c)2. În mod netemeinic și nelegal a fost respinsă excepția inadmisibilității în raport de neîndeplinirea procedurii de conciliere directă, deoarece legiuitorul a prevăzut că în materie comercială acțiunea poate fi introdusă numai după efectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201Cod procedură civilă.

De asemenea, și dispozițiile alin. 3 ale art. 324din nr.OUG 88/1997 prevăd o procedură prealabilă ce se impune a fi efectuată înaintea introducerii acțiunii în justiție.

c)3. În mod nelegal instanța a admis cererea în baza art. 321din nr.OUG 88/ 1997, acest text de lege nefiind aplicabil în cauză, motiv pentru care cererea de chemare în judecată trebuia respinsă ca inadmisibilă.

Astfel, reclamanta ar fi putut solicita despăgubiri în temeiul art. 321din nr.OUG 88/1997 numai în condițiile în care ar fi fost obligată, printr-o hotărâre rămasă definitivă la restituirea către foștii proprietari a imobilului în litigiu, ceea ce nu este cazul în speță. Intimata reclamantă a pierdut imobilul ca urmare a obligării sale la încheierea unui contract de vânzare cumpărare a imobilului în litigiu.

c)4. În mod nelegal, susține apelanta, au fost înlăturate susținerile sale cu privire la valoarea prejudiciului deoarece nu exisă nicio mențiune în art. 324din Legea nr. 99/1999 privind faptul că despăgubirile se acordă la nivelul valorii de circulație a activelor.

Apelanta invocă în acest sens jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că despăgubirea cuvenită în temeiul art. 324din Legea nr. 99/1999, modificată și completată trebuie să aibă ca punct de plecare valoarea din contabilitate a bunului.

Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca neîntemeiat.

Cu privire la excepția necompetenței teritoriale intimata susține că instanța s-a pronunțat asupra acestei excepții și în mod corect a respins-o, în baza art. 8 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art. 1 alin. 2 din OUG nr. 23/2004.

Referitor la excepția prescripției exctinctive se susține că în mod corect instanța a respins această excepție având în vedere că termenul de o lună prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002 curge de la data nașterii dreptului. Or, dreptul la acțiune s-a născut de la data lămuririi dispozitivului sentinței civile nr. 1340/8.02.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov, în ceea ce privește prețul vânzării, moment în care reclamanta a cunoscut întinderea prejudiciului.

Cu privire la neîndeplinirea procedurii concilierii directe se susține că dispozițiile speciale în materie, art. 39 din Legea nr. 137/2002 care stabilesc termenul de prescripție de o lună pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut de această lege, fac imposibilă îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201, motiv pentru care aceste dispoziții cu caracter general nu au aplicabilitate în cauză.

Referitor la inadmisibilitatea acțiunii față de faptul că regimul juridic al pierderii imobilului nu reprezintă o revendicare din partea foștilor proprietari, se susține că în mod corect instanța de fond a respins această excepție, întrucât rațiunea reparării prejudiciului subzistă și în această situație întrucât imobilul a fost preluat de către stat.

Cu privire la valoarea prejudiciului se susține că în mod corect instanța a reținut că acesta este egal cu diferența dintre valoarea de piață a imobilului și prețul la care reclamanta a fost obligată să vândă, prejudiciu pe care acționarii reclamantei nu au de ce să îl suporte, statul și instituțiile sale fiind cel care suportă măsurile de protecție socială.

Examinând sentința atacată în limitele motivelor de apel, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, curtea reține următoarele:

Excepția de necompetență teritorială invocată de pârâtă a fost soluționată de instanță prin încheierea din 7 mai 2008, în sensul respingerii acestei excepții, ca neîntemeiate, în raport de prevederile art. 8 alin. 1 Cod procedură civilă coroborate cu art. 1 alin. 2 din nr.OUG 23/2004 și de art. 10 alin. 4 Cod procedură civilă.

Potrivit art. 8 alin. 1 din Codul d e procedură civilă "cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul". Având în vedere că pârâta este, conform art. 1 alin. 2 din nr.OUG 23/2004, o instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, iar reclamanta are sediul în B, în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor legale de competență mai sus menționate, respingând excepția de necompetență teritorială.

În mod corect a făcut instanța de fond referire și la art. 10 alin. 4 Cod procedură civilă, care instituie o competență alternativă în privința cererilor referitoare la obligații comerciale, acestea putând fi judecate, în afară de instanța de la domiciliul pârâtului și de "instanța locului unde obligația a luat naștere sau de aceea a locului plății". Or, obligația pârâtei de reparare a prejudiciului cauzat ca urmare a obligării reclamantei prin hotărâre judecătorească să vândă un imobil cuprins în contractul de privatizare s-a născut la Ca urmare, și din acest punct de vedere Tribunalul Brașov era competent să soluționeze cauza.

Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost întemeiată pe dispozițiile art. 39 din Legea nr. 137/2002 și soluționată de către prima instanță pe același temei juridic. Acțiunea de față este însă o acțiune postprivatizare, supusă regimului de drept comun sub aspectul prescripției și nu o acțiune în valorificarea unui drept născut în procesul de accelerare și finalizare a privatizării.

Excepția inadmisibilității acțiunii în raport de neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7201Cod procedură civilă a fost respinsă cu motivarea că acțiunea cu care a fost învestită instanța urmează reglementarea specială a Legii nr. 137/2002 și nr.OUG88/ 1997, iar efectuarea acestei proceduri ar afecta termenul de o lună în care poate fi promovată acțiunea, conform legii speciale.

Dar, așa cum s-a arătat mai sus, prezenta acțiune nu privește drepturi născute din procedura de privatizare, astfel că nu se supun regulilor procedurale cuprinse în actele normative referitoare la privatizare. Aceasta cu atât mai mult cu cât, pretențiile reclamantei nu izvorăsc nu din pierderea imobilului ca urmare a revendicării acestuia de către adevărații proprietari, ci ca urmare a obligării prin hotărâre judecătorească de a vinde imobilul către chiriași, situație nereglementată de nr.OUG 88/1997.

În aprecierea caracterului acțiunii instanța nu este legată de temeiul juridic invocat de reclamant. Ca urmare, având în vedere și calitatea de comerciant a reclamantei și natura contractului pe care își întemeiază pretențiile, acțiunea este una comercială de drept comun, bazată pe obligația de garanție pentru evicțiune, astfel că se supune prevederilor cuprinse în capitolul XIV din Codul d e procedură civilă, referitoare la soluționarea litigiilor în materie comercială.

Pentru procesele și cererile evaluabile în bani în materie comercială art. 7201Cod procedură civilă reglementează în mod imperativ obligația reclamantului de a încerca soluționarea litigiului pe cale amiabilă prin conciliere directă cu cealaltă parte înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Din coroborarea acestei prevederi cu dispozițiile art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă, în conformitate cu care "în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege", rezultă că îndeplinirea procedurii concilierii directe este o condiție de admisibilitate a acțiunii.

Având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada convocării părții adverse la conciliere directă, excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă este întemeiată, ca urmare, constatându-se că în mod greșit prima instanță a respins această excepție, în baza art. 296 Cod procedură civilă, urmează a se admite apelul și a se schimba hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii, ca inadmisibilă.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Admite apelul declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 2324/C/19.11.2008 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, pe care o schimbă în tot, în sensul că admite excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtă și în consecință:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta C în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2009.

Președinte JUDECĂTOR 2: Gabriela Comșa

- - - - -

Grefier

-

Red.GC/27.03.2009

Dact.LD/30.03.2009/ 5 ex.

jud.fond

Președinte:Alina Gabriela Stoian
Judecători:Alina Gabriela Stoian, Gabriela Comșa, Liliana

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 30/2009. Curtea de Apel Brasov