Spete pretentii comerciale. Decizia 35/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 35
Ședința publică de la 02 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cipriana Poiană
Judecător I -
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea cauzei comerciale privind pe apelanții G și în contradictoriu cu intimata SC DRUMURI ȘI PODURI SA V, având ca obiect pretenții, apel formuzlat împotriva sentinței nr. 168/21.02.2006 a Curții de Apel.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelanții prin apărător a depus concluzii scrise, precum și faptul că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.05.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre și când apelanții prin apărător au formulat cerere de amânare a pronunțăriii pentru a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi, când:
CURTEA DE APEL
Asupra apelului comercial d e față;
Prin acțiune, reclamanta " DRUMURI ȘI PODURI" V, a solicitat în contradictoriu cu pârâții G și obligarea acestora la plata sumei de 1.724.509.333 lei, cu titlu de daune produse de aceștia societății reclamante, respectiv 961.442.622 lei pârâtul și 763.066.711 lei cel de al doilea pârât.
S-a reținut că prin decizia 22/21.02.2005 pârâtul Gaf ost numit manager al societății reclamante fiind stabilite prin contractul încheiat și obligațiile sale în calitatea menționată, iar ulterior prin decizia acestuia, pârâtul a fost numit director economic al aceleiași regii, fiind de asemenea stabilite obligațiile specifice funcției acestuia din urmă, care a lucrat până la 17.04.2000, când a renunțat la această funcție, și a trecut în cea de șef serviciu financiar până la 31.12.2000.
În perioada cât și-au exercitat funcțiile, aceștia au comis mai multe nereguli, care au cauzat prejudicii regiei, în sensul că nu au dispus plata la timp a 6 facturi către "CONSTRUCȚII FEROVIARE" I, ceea ce a dus la obligarea unității reclamante a sumei de 695.744.624 lei cu titlu de penalități, cu toate că la data scadenței plăților facturilor existau disponibilități în cont. Aceeași neglijență cu aceleași consecințe dar pentru suma de 655.243.777 lei a fost manifestată și în cazul "DRUMURI ȘI PODURI" De asemenea se arată că au fost făcute plăți nelegale către " " Bârlad, în sumă de 4.227.100 lei și către "" V în sumă de 12.992.840 lei, sume reprezentând contravaloarea unor mărfuri, fără a mai fi recepționată respectiva marfă achiziționată, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 76/1992 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 43/1993 și Legea nr. 82/1991.
Pârâtul G, a renunțat expres printr-un înscris la sechestrul asigurator asupra bunurilor debitoarei reclamante "" H, având drept consecință pierderea unei creanțe în sumă de 198.375.910 lei.
Tribunalul Iași prin sentința civilă nr. 168/21.02.2006 a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta " DE DRUMURI ȘI PODURI" V, în contradictoriu cu pârâții G și și a obligat pârâții să achite în solidar reclamantei, suma de 1.521.906 lei (152.196,63 Ron) cu titlu de daune și pârâtul G tot reclamantei suma de 198.375.910 lei (19.837,59 Ron) cu același titlu.
Admite în parte excepția dreptului la acțiune invocată de pârâți.
Obligă pârâții să achite reclamantei suma de 4.669,79 Ron cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au formulat apel pârâții G și invocând excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, a necompetenței materiale a completului specializat care a soluționat fondul cauzei, a inadmisibilității acțiunii și a prescrierii dreptului la acțiune.
Pe fond, apelanții susțin că acțiunea este nefondată deoarece a pus temei pe o probă extrajudiciară (expertiză contabilă) neopozabilă, care este lovită de nulitate în sensul art. 105(2) Cod procedură civilă, nefiind administrată în condițiile art. 201-214 Cod procedură civilă. Arată că nici o dispoziție procedurală nu a fost respectată la întocmirea acestui raport, iar expertul face aprecieri proprii la adresa apelanților-pârâți inducând în eroare instanța. Expertiza pleacă de la o premisă falsă în sensul că reclamanta-intimată a avut lichidități și pârâții ca administratori, nu au achitat cu rea-credință datoriile față de "CONSTRUCȚII FEROVIARE", "" B și "" V, conform înscrisurilor depuse. Actele avute în vedere de expert au fost selectate subiectiv, ceea ce nu reflectă situația economică financiară conjuncturală a "" V în perioada 1998-2000 (lipsa de finanțare de la Consiliul Județean V,pierderile din anul 1999, existența unor datorii mari față de buget).
Prin facturile depuse "" V nu a dovedit că apelanții au săvârșit vreo faptă ilicită în sensul art. 998 cod civil prin îndeplinirea cumulativă a condițiilor, faptă ilicită, vinovăție, prejudiciu, raport de cauzalitate. Sentința se exprimă generic, fără o analiză concretă a faptelor. În ce privește hotărârile judecătorești menționate în sentința apelată, acestea exced cadrului procesual fără a putea influența soluționarea justă a prezentei cauze, că acestea s-au pronunțat în termen de 2 ani, când apelanții nu mai aveau raporturi cu reclamanta.
Sentința apelată conține contradicții ce au condus la obligarea apelanților la sumele menționate. G pretinde că a fost administrator până la 22.12.2000 și nu până la 21.04.2005, cum reține sentința apelată, care ia în considerare fapte contrare realității, străine de natura pricinii, de natura faptelor imputate, fără fundament legal.
Arată că nu au cumpărat autoturisme. Se referă în continuare la fapte prescrise. Cu privire la renunțarea din partea pârâtului G la sechestru în vederea recuperării creanței de 198.375.910 prin adresa nr. 1807/27.11.2000, în condițiile în care debitul nu fusese recuperat de la "" Bârlad, reclamanta fiind păgubită, instanța de fond a greșit. Aceasta deoarece nu mai deținea funcții de conducere, iar pe de altă parte acționase în judecată debitoarea "" și falimentul s-a produs după ce nu mai dețineau funcții de conducere. Nu se poate invoca că nu s-au cunoscut aceste aspecte până la data când a luat cunoștință de această situație (12.11.2002).
Sumele solicitate de reclamanta-intimată nu sunt certe, cele mai multe reprezintă contravaloare marfă neachitată care s-a aflat în posesia reclamantei - și de aceasta s-a folosit. Sumele calculate după ce li s-a încetat activitatea (22.12.2000) nu le sunt imputabile, raporturile nu mai erau în ființă. Tot astfel, nu le sunt imputabile penalitățile în cazul "CONSTRUCȚII FEROVIARE" I, ele referindu-se la anul 2002, când raporturile încetaseră.
Curtea de APEL IAȘI prin decizia nr. 96/12 octombrie 2006 decis:
Respinge excepția lipsei calității procesuale active a " DRUMURI ȘI PODURI" V invocată de apelanții G și, precum și celelalte excepții.
Respinge apelul formulat de pârâții G și împotriva sentinței civile nr. 168/231.02.2006 a Tribunalului Vaslui, pe care o păstrează.
Instanța de apel reținut că, excepția necompetenței instanței sesizate a fost soluționată prin încheierea din 01.11.2005, dispunându-se trimiterea cauzei la un complet specializat în litigii comerciale. Fiind trimisă cauza la un complet comercial, se reține că este de natură civilă delictuală și trimite cauza la același complet prin încheierea din 21.11.2005. judecătorul din completul inițial sesizat a formulat cerere de abținere deoarece și-a spus părerea că este vorba de un litigiu comercial, cerere respinsă prin încheierea din 07.12.2006, fiindcă nu se încadrează în nici unul din motivele prevăzute de art. 27 Cod procedură civilă iar faptul că judecătorul și-a spus părerea în acest sens, nu echivalează cu rezolvarea unei probleme litigioase pentru dezinvestirea instanței.
Indiferent că soluționarea cauzei a avut loc la instanța civilă sau comercială, problemele supuse rezolvării sunt aceleași, iar completul care a pronunțat soluția, în permanență, judecă atât litigii comerciale cât și litigii civile din lipsa judecătorilor pe specialități.
Acțiunea este admisibilă deoarece procedura prealabilă a fost realizată în spiritul art. 720 (a), încercându-se soluționarea litigiului prin conciliere directă, prin toate eforturile întreprinse anterior promovării acțiunii de față.
De asemenea, excepția prescripției a fost soluționată prin sentința apelată, fiind admisă în parte (dispozitiv alin. 2) iar în considerente se reține că în privința pretențiilor față de "" dreptul reclamantei este prescris, constatat și prin sentința civilă nr. 1306/2002 a Tribunalului Vaslui, asupra căreia reclamanta nu a mai insistat prin prezenta acțiune. Pretențiile ce-și au temeiul în nerecepționarea autoturismelor, față de data când acestea au fost stabilite și cunoscute, dreptul reclamantei este prescris, excepția fiind fondată.
Așadar, nu se poate susține că instanța de fond nu a soluționat problema prescripției.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei "" V de a promova acțiunea împotriva părâților-apelanți, se constată că Hotărârea nr. 22/12.11.2002 este emisă de reprezentantul Consiliului Județean V care hotărăște în numele forului județean. Prin art. 2 este numit d-nul în calitate de consilier juridic al societății ca să intenteze acțiunea în instanță care ulterior a plecat la o altă societate, acțiunea fiind introdusă de noul consilier juridic. Adresa nr. 544/11.03.2004 a Consiliului Județean V atestă că împuternicește " DRUMURI ȘI PODURI" V pentru introducerea acțiunii, în condițiile art. 161 Cod procedură civilă. Așa fiind, în condițiile relevate reclamanta face dovada calității sale în promovarea acțiunii de față.
Pentru aceste considerente s-a reținut că și această excepție este neîntemeiată.
În ce privește fondul pricinii, s-a apreciat că sunt în totalitatea lor nefondate criticile formulate.
Recursul declarat de pârâții G și împotriva deciziei a fost admis de Înalta Curte de casație și Justiție prin decizia nr. 1745/10 mai 2007, dispunându-se casarea deciziei nr. 96/12 octombrie 2006 Curții de APEL IAȘI, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecare, considerând că se impune, pentru stabilirea prejudiciului și întinderea acestuia, efectuarea unei expertize contabile judiciare, în condiții de opozabilitate față de părțile implicate prin stabilirea de comun acord a obiectivelor acesteia.
Cauza s-a reînregistrat la Curtea de APEL IAȘI, formând obiectul dosarului nr-.
Instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice contabile, în condiții opozabile părților în litigiu, respectând dispozițiile imperative ale dispozițiilor art. 201-214 Cod procedură civilă.
Analizând actele depuse, probele administrate în cauză, raportul de expertiză contabilă judiciară, efectuat de expert răspunsul la obiecțiunile părților, motivele de apel formulate, se rețin următoarele Apelanții-pârâți au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei excepția inadmisibilității acțiunii și excepția prescripției dreptului la acțiune care au fost soluționate de prin decizia nr. 1745/10.05.2007, în sensul că au fost înlăturate, fiind neîntemeiate.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii s-a reținut că, prin probele administrate, intimata-reclamantă a făcut dovada intenției de soluționare cauzei pe calea concilierii, așa cum rezultă din demersurile efectuate anterior introducerii acțiunii.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu motivarea că, prin reprezentantul său numit prin Hotărârea nr. 22/22.04.2001 a acționarului unic Consiliul Județean V, a împuternicit prin adresa nr. 544/11.03.2004 a acționarului unic, cu majoritate de voturi exprimate 100% emite Hotărârea nr. 22 din 12.11.2002 prin care a dispus formularea acțiunii în răspundere împotriva foștilor administratori, împuternicind și persoana autorizată să exercite acțiunea în justiție în vederea recuperării prejudiciului produs, cu respectarea dispozițiilor art. 155 alin. 1 coroborat cu art. 112 din Legea nr. 31/1990.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune s-a reținut că, instanța de apel a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor Decretului nr. 167/1958 întrucât au fost cunoscute la sfârșitul anului 2002 când au fost finalizate dosarele la instanțele de judecată.
În ce privește excepția necompetenței materiale a completului specializat care a soluționat fondul cauzei este neîntemeiată și urmează a se respinge litigiul fiind judecat de un complet, legal investit din punct de vedere al competenței materiale, acesta soluționând atât cauze civile, cât și comerciale, judecătorii nefiind specializați pe secții.
Referitor la fondul cauzei, instanța de apel constată că, prin decizia nr. 22/21.04.1995 pârâtul Gaf ost numit în funcția de manager general al Regiei Autonome de Drumuri și Poduri V, iar începând cu data de 01 octombrie 1999 fost numit administrator unic al societății, iar pârâtul a fost director economic al regiei în intervalul 12.05.1995-17.04.2000 iar ulterior renunțării la această funcție, până la data de 31.12.2000 a fost șef al serviciului financiar.
Întrucât în perioada în care pârâții și-au exercitat funcțiile au comis nereguli ce au cauzat prejudicii regiei ce au fost constatate de comisiile de cenzori din cadrul regiei și de Comisia de control numită de Consiliul Județean V, prin Hotărârea nr. 22/12.11.2002 s-a hotărât acționarea lor în justiție, fiind emisă inițial decizie de imputare, iar ulterior cerere de chemare în judecată.
Curtea reține, din înscrisurile depuse la dosar în faza procesuală a judecării în primă instanță și în calea de atac a apelului că, în cauză s-a făcut dovada certă a producerii prejudiciului de către pârâți, în calitatea pe care o dețineau, urmare managementului deficitar pe care l-au desfășurat. În cauză s-a dispus efectuarea raportului de expertiză contabilă judiciară de către expert, având ca obiective stabilirea perioadei de responsabilitate a pârâților, valoarea pretențiilor reclamantei pe perioada cât pârâții au fost la conducerea societății, dacă la data scadenței facturilor unitatea avea disponibil în cont, iar pârâții au refuzat plata, ritmicitatea plăților și ordinea lor de prioritate.
Curtea își însușește parțial conținutul și concluziile raportului de expertiză, numai în ce privește cuantumul sumelor ce constituie prejudiciul, nu însă și concluziile referitoare la existența condițiilor privind exonerarea de răspundere a pârâților.
Din conținutul actelor dosarului, al probelor administrate și al raportului de expertiză rezultă că atât instanța de fond cât și expertul au ajuns la aceeași concluzie privind cuantumul daunelor produse societății de către pârâți.
Expertul însă a concluzionat că, în speță lipsește una din condițiile antrenării răspunderii pârâților și anume culpa, apreciind la modul generic, că în perioada de referință, reclamanta se afla într-o criză mare de lichidități, din vina deficitului bugetar, deși din conținutul anexelor depuse la raport rezultă contrariul, respectiv faptul că reclamanta a încasat cu ritmicitate sume, însă nu a efectuat plăți.
Instanța de apel va înlătura concluziile expertului în sensul mai sus arătat, reținând că, aprecierea culpei nu este atributul expertului, ci al instanței de judecată.
Corect a reținut instanța de fond că, în funcțiile pe care le dețineau pârâții nu au achitat la data scadenței un număr de șase facturi emise în intervalul 09.11.1999-30.11.2000 de "CONSTRUCȚII FEROVIARE" I,producând un prejudiciu "" V, în sumă de 695.744.624 lei reprezentând penalități de întârziere la care a fost obligată societatea prin sentința civilă nr. 1156/17 septembrie 2002 Tribunalului Vaslui, deși din extrasele de cont rezultă că, la data scadenței facturilor respective, societatea avea disponibil în cont.
În mod judicios prima instanță a reținut că, pârâții se fac vinovați de producerea acestui prejudiciu, fiind persoane cu rol decizional în temeiul atribuțiilor stabilite prin contractul de management, respectiv fișa postului și ținând cont și de faptul că, după numirea sa ca administrator unic, pârâtul G era ordonator de credite, iar pârâtul șef serviciu financiar-contabil, astfel încât puteau dispune, în exercitarea atribuțiilor lor, decontarea facturilor la termenul de scadență și de asemenea și de împrejurarea că, deși sumele erau alocate în cea mai mare parte de Consiliul Județean V, acesta a asigurat "" V disponibilitățile bugetare necesare efectuării plăților.
Concluziile expertului privind faptul că, lipsa disponibilităților a constituit principala cauză care a generat penalitățile, ce nu sunt imputabile apelanților nu pot fi însușite de instanță, întrucât, din situațiile și anexele prezentate rezultă că, în măsura existenței disponibilităților bănești, pârâții-apelanți, în exercitarea atribuțiilor pe care le aveau, trebuiau să dispună achitarea facturilor la scadență.
De altfel, pârâții au recunoscut în concluziile scrise formulate că, facturile au fost achitate cu întârziere, în raport de posibilitățile minime pe care le aveau, în limita finanțării și posibilităților unității.
Rezultă din actele dosarului că pârâții au produs societății și un prejudiciu în sumă de 4.227.100 lei, dispunând plata nelegală către " " Bârlad a contravalorii unor autoturisme, deși acestea nu au fost nici achiziționate, nici recepționate, iar ulterior au manifestat pasivitate în ce privește reglementarea plății nedatorate, nerespectând prevederile Legii contabilității.
În sarcina pârâtului G urmează a se reține prejudiciul produs societății în sumă de 198.375.910 lei, urmare retragerii unilaterale și nejustificate a sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor ce aparțineau ""
Aprecierea expertului că plata acestei sume s-a făcut fără acordul apelanților, nu poate fi avută în vedere, pârâții, în îndeplinire atribuțiilor lor de serviciu având obligația de a verifica legalitatea plăților dispuse și efectuate.
În mod greșit prima instanță a reținut în sarcina pârâților și prejudiciul produs societății în sumă de 813.168.854 lei.
Prin sentința civilă nr. 117/12.03.2001 Tribunalul Vasluia obligat pârâta " DRUMURI ȘI PODURI" V să plătească reclamantei " DRUMURI ȘI PODURI" B suma de 655.243.778 lei cu titlu de preț, instanța respingând ca nefondat capătul de cerere privitor la daune rezultând din reactualizarea debitului conform indicelui de inflație.
Apelul introdus de reclamanta "" Baf ost admis de Curtea de APEL IAȘI prin decizia comercială nr. 317/02.07.2001, schimbând în parte sentința, în sensul că, obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 813.168.854 lei reprezentând reactualizarea debitului la coeficientul indicelui de inflație.
Rezultă astfel că, suma datorată cu titlu de preț de "" V era de 655.243.777 lei, fiind achitată către "" B începând cu anul 2001.
"" Vaf ost obligată prin decizia sus-menționată și la plata sumei de 157.925.076 lei reprezentând reactualizarea debitului la coeficientul indicelui de inflație, întrucât societatea nu a achitat contravaloarea facturilor la data scadenței, deși avea disponibil în cont, vinovați de producerea acestui prejudiciu fiind pârâții-apelanți care, în virtutea atribuțiilor pe care le aveau, nu au dispus efectuarea plăților în termen.
Curtea reține că, raportat la faptele și activitatea pârâților-apelanți în perioada în care aceștia au avut raporturi cu "" V sunt întrunite elementele răspunderii acestora, respectiv fapte ilicite, prejudiciu, vinovăție, raport de cauzalitate, rezultând cu certitudine valoarea prejudiciului și întinderea acestuia.
Urmează a se admite apelul declarat de pârâți, schimbând în parte sentința instanței de fond, în sensul că, obligă pârâtul G să achite reclamantei "" V suma de 627.324.310 lei daune și pârâtul să achite reclamantei suma de 428.948.400 lei daune.
dispozițiile sentinței referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune și admiterea în parte a acțiunii.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții-pârâți G și împotriva sentinței civile nr. 168/21 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o schimbă în parte.
Obligă pârâtul G să achite reclamantei ", DRUMURI ȘI PODURI" V suma de 627.324.310 Rol (62.732,4 Ron) cu titlu de daune.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 428.948.400 Rol (42.894,8 Ron) cu titlu de daune.
dispozițiile sentinței referitoare la excepția prescripției dreptului la acțiune și admiterea în parte a acțiunii.
Obligă pârâții în solidar să achite reclamantei suma de 3.112,93 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 2 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Iulia Miler
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
04.07.2008
2 ex.-
Președinte:Cipriana PoianăJudecători:Cipriana Poiană, Iulia Miler
