Spete pretentii comerciale. Decizia 35/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 35/
Ședința publică din 16 februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Csaba Bela Nasz
GREFIER: -
S-a luat în examinare, la a doua strigare, apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr. 459/PI din 21 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, cu reclamanta intimată B, reprezentată de - Sucursala
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că la 1 februarie 2010, Cabinet individual de Insolvență în calitate de administrator judiciar al pârâtei apelante a depus prin registratura instanței concluzii scrise prin care solicită a se dispune suspendarea de drept a cauzei în baza art. 36 din Legea 85/2006, la care a anexat în copie xerox tabelul preliminar al creanțelor societății apelante, sentința civilă nr. 877/F/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-, recursul debitoarei declarat împotriva sentinței nr. 877/F/2009.
Văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 459/PI din 21 aprilie 2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis cererea reclamantei B, obligând pârâta la plata sumei de 149.747,21 lei, cu titlu de preț produse livrate și 122.639,60 lei cu titlu de penalități, precum și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere aplicate debitului principal de 149.747,21 lei, începând cu data de 28.02.2009 până la data achitării integrale a debitului. Totodată, instanța obligat pârâta la plata sumei de 33.573,57 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 22 octombrie 2008, reclamanta Bas olicitat, obligarea pârâtei la plata sumei de 149.747,21 lei, cu titlu de contravaloare facturi neachitate, precum și la plata penalităților contractuale în cuantum de 61.019,47 lei calculate la data de 17.01.2008, și în continuare, de la data de 18.01.2008 până la data achitării integrale a debitului, a penalităților de 0,1% pe zi de întârziere aplicate debitului principal de 149.747,21 lei; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a vândut pârâtei produse farmaceutice, însă ulterior datei de 05.10.2006 pârâta nu a mai achitat facturile emise, deși le-a acceptat, prin semnare și ștampilare, aceasta însemnând, conform Cap.VI pct.5.4 din Contractul de vânzare-cumpărare nr.1168/01.08.2006 intervenit între părți, că pârâta a acceptat prețul, calitatea și cantitatea produselor, condițiile de livrare și plata.
De asemenea, reclamanta a precizat că încercând realizarea creanței în procedura somației de plată, această cerere a fost respinsă, motivat de nesemnarea și neștampilarea facturilor de către debitoarea pârâtă, motiv pentru care reclamanta a invitat pârâta la conciliere, conform art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă. După repetate solicitări, pârâta s-a prezentat la sediul reclamantei, încheindu-se procesul-verbal de la data de 29 august 2008, prin care s-a recunoscut debitul, pârâta obligându-se să transmită reclamantei, până la data de 15 septembrie 2008, o listă de medicamente în vederea efectuării unei stornări. Având în vedere că lista comunicată de către pârâtă la 14 septembrie 2008 nu a îndeplinit condițiile agreate de către părți, reclamanta a formulat prezenta acțiune.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând că, contractul de vânzare-cumpărare nu îndeplinește condițiile de validitate, nefiind semnat de o persoană având calitatea de reprezentant al societății pârâte, astfel cum rezultă din scriptele de comparație anexate întâmpinării, iar ștampila aplicată este parafa folosită la rețete, nicidecum ștampila a societății folosită în raporturile cu terții; livrarea medicamentelor era consecutivă comenzilor scrise ale pârâtei, însă astfel de comenzi nu au existat, după cum nu au existat nici avizele de însoțire a mărfii; facturile nu au fost acceptate la plată, neexistând semnătura reprezentantului legal al societății. De asemenea, pârâta a precizat că, deși se invocă contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 1 august 2006, reclamanta a pretins achitarea unor facturi emise anterior încheierii contractului.
Din probatorul reținut în cauză, instanța a reținut că la data de 1 august 2006, între reclamantă - în calitate de vânzător și pârâtă - în calitate de cumpărător a intervenit contractul cu nr. 1168/01.08.2006, în temeiul căruia reclamanta s-a obligat să vândă produse farmaceutice, medicamente, aparatură, instrumentar și accesorii medicale, substanțe active și concentrate pentru obținerea de produse comerciale, produse cosmetice și de toaletă și articole medicale. Pârâta a afirmat lipsa consimțământului său valabil exprimat în perfectarea acestui contract.
S-a menționat că potrivit susținerilor necontestate ale părților, în intervalul 07.06.2006-16.10.2006 reclamanta a livrat pârâtei produse farmaceutice, fiind emise spre decontare pârâtei facturile fiscale reprezentând contravaloarea produselor livrate. Pârâta a afirmat recepția produselor în baza unui pretins contract de depozit, și nu în consecința executării contractului de vânzare-cumpărare.
S-a arătat că la data de 30 iunie 2007, reclamanta a emis extrasul de cont în conformitate cu dispozițiile Ordinului 1753/22.11.2004 solicitând confirmarea debitului restant în cuantum de 149.747,21 lei, extras ce a fost confirmat.
De asemenea, s-a arătat că în condițiile art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, pârâta a fost convocată la conciliere pentru data de 5 august 2008 prin Adresa nr.1611/17.07.2008. Procesul-verbal încheiat la data de 29 august 2008, semnat și ștampilat de către ambele părți, precum și de către avocații acestora consemnează acordul părților asupra modalității de achitare a debitului restant, în sensul cumpărării de către reclamantă a unor produse, cu condiția ca produsele să nu aibă termen de expirare mai mic de un an, să nu fie deteriorate, mâzgălite, cu prețuri, etichete pe ele. Totodată, s-a făcut mențiunea că, penalitățile agreate în contract, de 0,1% pe zi întârziere, curg până la revânzarea acestor produse de către reclamantă. De asemenea, s-a stabilit ca termen de îndeplinire a obligației asumate de către pârâtă, data de 15 septembrie 2008. S-a arătat că reclamanta a afirmat neîndeplinirea obligației, însă pârâta nu a contestat această susținere.
S-a mai reținut de către instanța de fond că, potrivit art. 46 Cod comercial, obligațiile comerciale se probează cu acte autentice, cu acte sub semnătură privată, cu facturi acceptate, prin corespondență, prin telegramă, cu registrele părților, precum și cu martori, de câte ori autoritatea judecătorească ar crede că trebuie să admită proba testimonială și aceasta chiar în cazurile prevăzute de art. 1191 din codul civil, prin orice alte mijloace de probă admise de legea civilă.
De asemenea, instanța a constatat că, părțile se află în raporturi obligaționale decurgând din vânzarea-cumpărarea de produse farmaceutice și nu dintr-un contract de depozit, cum a pretins pârâta, cât timp pârâta a recunoscut transferul dreptului de proprietate asupra produselor, făcând o plată parțială a facturii fiscale -/7.06.2006, scadentă la data de 5 octombrie 2006, și asumându-și obligația de a vinde o parte din produsele livrate reclamantei, astfel cum rezultă din procesul-verbal de la data de 29 august 2008, semnat de asociatul unic și purtând ștampila a societății pârâte. Or, depozitul nu transferă dreptul de proprietate asupra lucrului depozitat decât în situații de excepție, ce nu se rețin în cauză. De altfel, s-a observat necorelarea apărărilor pârâtei, aceasta susținând concomitent lipsa oricăror raporturi juridice - o pretinsă livrare "voluntară" a produselor de către reclamantă, precum și existența raporturilor juridice de custodie, în dovedirea cărora pârâta s-a rezumat a depune la dosarul cauzei "procese-verbale de custodie", întocmite unilateral și neopozabile reclamantei.
În ce privește executarea obligațiilor contractuale, s-a reținut îndeplinirea întocmai a obligației asumate de către reclamantă, constând în livrarea produselor farmaceutice, cu obligația corelativă a pârâtei, de plată a prețului produselor livrate, constatându-se că pârâta a recepționat produsele fără obiecțiuni și a recunoscut obligația de plată a prețului în procedura concilierii prealabile.
Cu referire la modalitatea de plată a prețului, instanța a reținut acordul părților astfel cum s-a precizat în contractul cadru încheiat în formă scrisă la data de 1 august 2006, în sensul că, neplata în termen de 120 de zile a facturii atrage obligarea cumpărătorului la plata penalităților de 0,1% pe zi întârziere. Această clauză penală, inserată în facturile emise, se constată a fi acceptată expres de către pârâtă prin semnarea contractului cadru, contract semnat anterior scadenței primei facturi emise de către reclamantă în executarea contractului - factura fiscală -/7.06.2006, scadentă la data de 5.10.2006, decontată parțial, astfel cum rezultă din extrasul de cont. Va fi înlăturată apărarea pârâtei în ce privește semnarea în fals a contractului cadru, cât timp pârâta nu a înțeles să se înscrie în fals, iar pe de altă parte proba contractului nu se rezumă la înscrisul constatator, cum în mod greșit consideră pârâta, în speță agrearea convenției de plată a penalităților de întârziere rezultând chiar din recunoașterea pârâtei, de la data de 29 august 2008.
Instanța reținând că pârâta nu a făcut dovada achitării debitului, după cum nu a prezentat nicio justificare pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, în temeiul art. 969-970 cod civil și art. 43, 59 Cod comercial a constatat întemeiate pretențiile reclamantei B și, în consecință, a admis cererea, obligând pârâta la plata debitului în cuantumul confirmat prin expertiza efectuată în cauză, respectiv la plata sumei de 149.747,21 lei, cu titlu de preț produse livrate și 122.639,60 lei cu titlu de penalități, precum și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere aplicate debitului principal de 149.747,21 lei, începând cu data de 28.02.2009 până la data achitării integrale a debitului.
Totodată, în temeiul art. 274 Cod procedura civilă, instanța obligat pârâta la plata sumei de 33.573,57 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată din care 6.078,57 lei taxe de timbru, 5,00 lei timbru judiciar și 27.490,00 lei onorariu avocat și onorariu expert.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal pârâta a solicitat admiterea apelului, în principal desființarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii formulate de intimata reclamantă B, reprezentantă de - Sucursala T, cu obligarea reclamantei intimate la plata cheltuielilor de judecată, considerând sentința pronunțată ca fiind netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
Pârâta apelantă apreciază că instanța de fond a omis tendențios a lua în considerare și, totodată, a se pronunța cu privire la cererea de suspendare a judecății prezentei cauze până la soluționarea acțiunii civile, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 1168/2006 formulată de ea în dosarul nr- al Judecătoriei Deva, care a ajuns la dosar pentru termenul de judecată din data de 21 aprilie 2009. De asemenea, apelantă consideră că instanța a omis să se pronunțe și cu privire la "Obiecțiunile" formulate de aceasta la raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză.
În susținerea celor arătate, apelanta arată că la data de 16 aprilie 2009, comunicat instanței de judecată prin serviciul de curierat rapid " Courier " atât cererea de suspendare a judecății cauzei din prezentul dosar cât și "Obiecțiunile" formulate la raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, însă aceste înscrisuri, conform susținerilor instanței, au ajuns efectiv la dosar abia la data de 21 aprilie 2009 după lăsarea cauzei în pronunțare.
În această situație, pârâta apelantă apreciază că judecătorul fondului trebuia sa procedeze la redeschiderea dezbaterilor și la acordarea dreptului părților de-a pune concluzii pe cererile formulate și, totodată, de-a se pronunța cu privire la obiecțiunile formulate fie în sensul de-a le respinge, sau de-a le comunica expertului pentru a se răspunde la ele, însă acesta a trecut la soluționarea cauzei apelând la un artificiu aflat la îndemâna sa, respectiv a reținut trunchiat o anumită stare de fapt (" după rămânerea în pronunțare, se depun la dosar" - de către cine însă nu se mai specifică - "obiecțiuni la raportul de expertiză" - și doar atât - deși odată cu ele s-a depus și o cerere de suspendare a judecății cauzei - și depuse prin serviciul registratură" - fără a se reține însă la ce dată acestea au fost expediate și data când au fost efectiv primite), fiind astfel încălcat în concret un drept procesual al părții.
În acest context, apelanta consideră că instanța în mod greșit a apreciat cauza ca fiind în stare de judecată și, de asemenea, în mod greșit a procedat într-o manieră vădit subiectivă la încălcarea flagrantă a drepturilor procesuale ale sale prin omisiunea deliberată de-a se pronunța pe cererea sa și, totodată, a ignorat total cererea referitoare la obiecțiunile formulate.
Apelanta consideră că instanța de fond procedând în această maniera a limitat dreptul său la apărare într-o modalitate nelegală și incompatibilă cu garanțiile impuse de art.6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil.
Având în vedere cele expuse, precum și faptul că cererile formulate au fost în mod greșit fie nesoluționate, fie ignorate de instanța fondului, se apreciază de către apelantă că instanța de apel fiind o instanță de control judiciar, care trebuie să pronunțe o soluție de desființare a sentinței atacate și de trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru ca aceasta să se pronunțe cu privire la cererile menționate.
Pârâta apelantă apreciază că și în ceea ce privește elementele reținute de instanța de fond, ca urmare a analizei probatoriului administrat și examinat, sentința atacată este netemeinică și nelegală, întrucât pe de o parte situația de fapt a fost în mod eronat stabilită și reținută, iar pe de altă parte hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
De asemenea, apelantă consideră că instanța a reținut existența unor raporturi contractuale între reclamantă și ea, grevate pe contractul de vânzare - cumpărare nr.1168 din 01.08.2006. Acest act în mod greșit a fost reținut ca fiind valabil încheiat și însușit de părți, deoarece în speță este de reținut că pretinsa obligație care face obiectul cererii formulate, nu are nici un suport, întrucât deși pretins a fi asumată printr-un contract acesta nu îndeplinește condițiile de validitate necesare unui astfel de act, contractul în cauză fiind semnat și asumat de către o persoană lipsită de capacitatea de-a încheia acte în numele societății. Contractul menționat a fost semnat de către un angajat al societăți apelante, acesta neavând în acest sens nici un mandat sau împuternicire din partea asociatului ca organ unic cu puteri decizionale de-a încheia acte în numele acesteia. În aceste condiții, contractul invocat apare ca fiind un act lovit de nulitate, el neputând produce efecte juridice și implicit genera obligații corelative valabile. Contractul amintit nu este însușit de către societatea debitoare, (se observă semnătura cumpărătorului comparativ cu semnătura asociatului - singura persoană cu capacitate de-a încheia acte în numele societății - și, de asemenea, ștampila aplicată, respectiv parafa folosită exclusiv la rețete și nicidecum ștampila a societății folosită în raporturile cu terții ). De altfel, chiar din cuprinsul contractului - cap. VI pct.5.3. rezultă că, orice activități realizate de către reprezentanți ai părților, trebuiesc să fie însoțite de existența unui mandat / împuternicire în acest sens, ori în cauză, din partea societății apelante nu a existat nici un reprezentant împuternicit în vreun sens, cu atât mai mult în sensul încheierii unui contract cu reclamanta. Trecând peste argumentele expuse, apelanta consideră trebuie observat faptul că, contractul invocat la data soluționării acțiunii formulate de reclamantă, era un înscris contestat ( Judecătoria Deva - Dosar -).
Pârâta apelantă arată că, chiar dacă s-ar admite prin absurd valabilitatea contractului indicat, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. IV pct.3.1 din contract, livrarea produselor era condiționată de existența unei comenzi scrise din partea sa, însă ea nu a formulat niciodată o astfel de comandă, acest fapt fiind inexistent și prin urmare echivalent cu o nerecunoaștere a dispozițiilor contractuale, întrucât contractul nu a fost însușit de societate. Mai mult, vânzătorul avea și următoarele obligații: să livreze cumpărătorului doar produse solicitate pe baza unor comenzi scrise iar produsele solicitate să fie însoțite de factură și aviz de însoțire a mărfii (art.8.1. - contract), ori în speță nici una dintre aceste obligații nu a fost îndeplinită. Mai trebuie reținut și faptul că, marfa pretins a fi livrată trebuia recepționată cantitativ și calitativ la fiecare livrare de către reprezentații părților împuterniciți în acest sens, ori în cauză, aspectele invocate sunt inexistente, împrejurare în care argumentele reținute de instanța de fond apar ca fiind neîntemeiate.
Referitor tot la înscrisurile pretins a fi însușite de către societatea apelantă, la care se face trimitere, respectiv facturile enumerate în anexa la cerere, este de observat că acestea nu au fost și nu sunt nici în prezent însușite de către aceasta, dovada acceptării acestora trebuind a fi făcută cu înscrisurile care să poarte semnătura persoanei asociatului și ștampila societății și nu numai. Aceiași situație este și în cazul extrasului de cont invocat și apreciat ca fiind valabil confirmat. Așa cum se poate observa extrasul de cont a fost însușit în aceiași manieră precum contractul invocat.
Apelanta apreciază că și în ceea ce privește procesul verbal încheiat între părți instanța a dat o greșită interpretare a acestuia, întrucât în fapt, înscrisul menționat nu poate fi apreciat ca un acord asupra modalității de achitare a debitului ci doar ca un înscris ce face dovada încercării de remediere a situației pe cale amiabilă.
De asemenea, societatea apelantă apreciază că în mod greșit instanța de fond a făcut trimitere și la un pretins contract de depozit, deoarece în fapt, nu a făcut referire la nici un contract de depozit, ci doar la faptul că produsele în cauză au fost înscrise în note de custodie, întrucât acestea au un regim special, fiind vorba de produse farmaceutice.
De altfel, facturile indicate ca temei a obligației de plată, nu au fost semnate de nici un reprezentant legal al societății apelante sau autorizat în acest sens, împrejurare în care art. 43 Cod Comercial nu este aplicabil în cauză deoarece acceptarea facturilor la plată, față de dispozițiile art. 46 Cod Comercial, presupune semnarea lor și ștampilarea de către un reprezentant legal sau împuternicit în acest sens al societății, or în cauză nici una dintre facturi nu poartă semnătura reprezentantului legal sau împuternicitului societății, ori ștampila a societății ci doar parafa, interzis a fi folosită de angajați în alte scopuri decât cele pentru care a fost instituită. În acest sens, apelanta solicită a se avea în vedere și practica constantă a înaltei Curți de Casație și Justiție în materie potrivit căreia "înmânarea facturilor, chiar dacă pentru primirea lor a semnat un angajat al debitorului, nu echivalează cu acceptarea prestațiilor înscrise în aceste documente și care, deci, nu au forță probantă prevăzută de art. 46 Cod Comercial".
Nici o factură din cele indicate nu prevede un termen limită pentru achitarea acesteia, iar termenul de achitare a contravalorii facturilor nu este stipulat în nici un contract valabil semnat și acceptat de părți (acceptarea se referă doar la reclamantă), astfel încât reclamanta nu poate face dovada clară a exigibilității sumelor pretinse.
Pârâta apelantă consideră că și în ceea ce privește obligarea sa la plata penalităților, soluția dată este netemeinică și nelegală, întrucât, caracterul exigibil al creanței nu este îndeplinit deoarece, în cauză fiind vorba despre o obligație cu termen, aceasta este exigibilă doar la data scadenței stipulată de părți printr-un înscris însușit, ori în cauză lipsind aspectul însușirii de către societatea apelantă a înscrisurilor indicate anterior, este evident că nu este opozabil un anumit termen indicat și însușit doar de reclamantă.
Și în ceea ce privește executarea obligațiilor contractuale din partea reclamantei în condițiile acceptării contractului de vânzare cumpărare ca fiind valabil încheiat se apreciază de către apelantă o încălcare a acestuia din partea reclamantei, constând în livrarea de produse fără nici o comandă din partea sa și nu așa precum greșit s-a reținut - respectiv o îndeplinire întocmai a obligației reclamantei.
Având în vedere considerentele expuse, starea de fapt reală precum și dispozițiile legale incidente, pârâta apelantă solicită instanței de recurs să aprecieze sentința atacată ca fiind netemeinică și nelegală iar prezentul apel ca fiind pe deplin fondat.
Reclamanta intimată B, reprezentată de - Sucursala Tad epus întâmpinare, arătând că prin apelul declarat, pârâta apelantă a solicitat în principal, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Față de aceasta solicitare a apelantei, intimata arată că înțelege să invoce pe cale de excepție inadmisibilitatea pronunțării unei astfel de soluții de către instanța de apel, apreciind că în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 297 Cod procedură civilă pentru a da posibilitatea instanței de apel dea trimite spre rejudecare prezenta cauza, întrucât instanța de judecata a intrat în cercetarea fondului și judecata în prima instanța s-a făcut cu o legală citare a paratei-apelante.
De asemenea, reclamanta intimată arată că în subsidiar, apelanta a solicitat instanței de judecată, schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii sale, solicitând instanței de recurs respingerea apelului și menținerea în totalitate a hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Societatea intimată apreciază că în mod corect prima instanța a reținut că între părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 1168/01.08.2006 în temeiul căruia intimata s-a obligat să vândă apelantei produse farmaceutice, medicamente, aparatură, instrumentar și accesorii medicale, substanțe active și concentrate pentru obținerea de produse comerciale, produse cosmetice și de toaletă, precum și articole medicale.
Cu toate că apelanta a invocat în fața instanței de fond în cuprinsul întâmpinării că acest contract nu îndeplinește condițiile de valabilitate, nu a sesizat instanța de fond cu o cerere reconvențională în acest sens.
Din întreg probatoriul administrat în fața instanței de fond, se arată de către intimată că rezulta fără tăgada că și-a onorat în totalitate obligațiile contractuale asumate în raport cu apelanta, însă aceasta este cea care cu rea-credință nu a achitat în totalitate contravaloarea mărfurilor livrate.
Totodată, reclamanta intimată solicită instanței de apel să observe că apelanta însăși a confirmat existenta debitului restant, făcând chiar și plați parțiale ale debitului datorat în baza relațiilor contractuale existente.
De altfel, acest demers judiciar al societății intimate a avut loc ca o ultima cale pentru a obliga apelanta să-și respecte propriile obligații, după ce în prealabil între părți s-a încheiat un acord (proces verbal datat 29.08.20089) cu privire la modalitatea de achitare a debitului restant, debit care nici la acel moment nu a fost contestat de apelanta. Și de aceasta dată, apelanta s-a sustras cu rea-credință de la plata datoriei ce o avea față de societatea intimată.
Având in vedere că în data de 21 octombrie 2009 Tribunalul Hunedoaraa dispus în dosarul nr- deschiderea procedurii generale a insolvenței reglementată de Legea nr. 85/2006 împotriva reclamantei și raportat la dispozițiile art. 36 din aceeași lege, potrivit cu care "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale", reclamanta intimată consideră ca aceste prevederi se aplica cu prioritate, solicitând instanței de apel a se dispune suspendarea de drept a soluționării prezentului apel.
La data de 2 noiembrie 2009, pârâta a depus prin registratura instanței o cerere de suspendare a judecății cauzei în baza art. 36 din Legea 85/2006, motivat de faptul că prin sentința civilă nr. 877/F din 21 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva sa. De asemenea, la 1 februarie 2010, Cabinet individual de Insolvență în calitate de administrator judiciar al pârâtei apelante a depus concluzii scrise în același sens.
La data de 18 decembrie 2009, pârâta apelantă a depus la dosar o cerere de suspendare a executării silite vremelnice a sentinței civile nr. 459/PI din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, până la soluționarea prezentului apel.
Analizând actele și lucrările dosarului în baza art. 294 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată și reține următoarele:
În ce privește excepția inadmisibilității pronunțării unei soluții de desființare a sentinței apelate invocată de către reclamanta intimată prin întâmpinarea depusă la dosar se reține că aceasta este neîntemeiată deoarece potrivit art. 297 Cod procedură civilă în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Așadar desființarea sentinței apelate este prevăzută de textul de lege amintit mai sus și nu poate fi inadmisibilă de principiu chiar dacă instanța de apel ar constata ulterior că în speță nu se impune o astfel de soluție.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite formulată de pârâta și însușită de administratorul judiciar al acesteia, în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că cererea este neîntemeiată astfel că va fi respinsă, deoarece potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 teza finală, se suspendă de drept acțiunile judiciare și extrajudiciare împotriva debitoarei cu excepția căilor de atac formulate de către aceasta ori apelul de față a fost formulat de către pârâta, împotriva căreia s-a deschis procedura insolvenței.
Referitor la motivele de apel formulate de către pârâtă se reține că aceasta critică în primul rând sentința instanței de fond pentru faptul că această instanță a reținut cauza în pronunțare fără a lua în considerare obiecțiunile depuse la expertiza efectuată de expert, precum și cererea de suspendare a judecării cauzei motivată de faptul că pârâta a înregistrat pe rolul Judecătoriei Devao acțiune de drept comun prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 1168/01.08.2006.
Susținerile apelantei sunt neîntemeiate deoarece aceste cereri s-au depus la dosar la 21.04.2009, orele 1230după dezbateri așa cum rezultă din rezoluția de primire a acestora de la fila 188 dosar fond, astfel că nu mai puteau fi analizate și soluționate de către instanță.
Cât privește restul motivelor de apel care se referă la fondul litigiului dintre părți, se constată că toate aceste motive converg către susținerea că pârâta nu datorează suma pretinsă de reclamantă cu titlu de contravaloare marfă și penalizări de întârziere, deoarece contractul de vânzare cumpărare nr. 1168/01.08.2006 nu a fost semnat de către reprezentantul legal al societății pârâte și, că atât pe acest contract, cât și pe facturile depuse la dosar de către reclamantă în dovedirea pretențiilor sale nu este aplicată ștampila a societății ci parafa acestei societăți folosită exclusiv la rețetele eliberate din farmacie și nu în raporturile cu terții.
Ca atare apelanta consideră că nu și-a însușit prin reprezentanții săi legali nici contractul și nici facturile emise în baza acestuia, că nu a comandat produsele farmaceutice livrate de reclamantă, iar în momentul în care le-a primit le-a reținut în custodie conform proceselor verbale de custodie depuse de aceasta la dosar și nu în depozit cum greșit a reținut instanța de fond în motivarea sentinței pronunțate.
Aceste motive de apel urmează a fi analizate în baza unor considerente comune, Curtea constatând că nu sunt întemeiate deoarece așa cum rezultă din înscrisurile probatorii depuse la dosar de către ambele părți atât în fond, cât și în apel, contractul de vânzare cumpărare invocat de părți cu nr. 1168/01.08.2006 și depus la filele 21-24 dosar fond a fost încheiat cu reprezentantul legal al societății pârâte, respectiv asociat, în calitate de cumpărător și susținerea pârâtei că semnătura de pe contract nu aparține acesteia nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă.
De asemenea, între părți s-a încercat concilierea directă, iar procesul verbal de conciliere depus la fila 18 dosar fond a fost semnat de către asociata societății pârâte și administrator, precum și de către apărătorul ales al acesteia avocat și poartă ștampila a societății în procesul verbal fiind înserat faptul că părțile au discutat despre modul de achitare a debitului în sumă de 149.747,21 lei către reclamantă în urma achiziției de medicamente de către pârâta, ceea ce reprezintă o recunoaștere a debitului pretins.
Totodată, expertiza depusă la dosar fond și efectuată de expert a concluzionat că toate facturile emise de reclamantă sunt semnate și ștampilate de fiecare parte și că potrivit acestora debitul datorat de către pârâtă este în sumă de 149.747,21 lei, sumă recunoscută și prin confirmare sold clienți din 26.06.2009 și procesul verbal încheiat în 29.08.2008, iar penalitățile de întârziere calculate până la data de 27.02.2009 se ridică la suma de 122.639,60 lei.
Cât privește susținerea pârâtei că a primit produsele farmaceutice în custodie conform proceselor verbale de custodie depuse la dosar, se constată că toate aceste procese verbale au fost încheiate în mod unilateral de către pârâtă, semnate și ștampilate numai de către aceasta, astfel încât nu pot fi opozabile reclamantei, sau reținute de către instanță ca și probă utilă, pertinentă și concludentă cauzei.
Astfel fiind, se constată că reclamanta intimată a făcut dovada existenței și cuantumului pretențiilor sale conform art. 46 Cod comercial, iar pe de altă parte pârâta apelantă este cea nu și-a respectat obligațiile comerciale asumate potrivit art. 969-970 Cod civil astfel încât constatându-se că nu există nici un motiv de desființare ori de schimbare a sentinței apelate, urmează a se respinge ca nefondat apelul formulat de către pârâta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de suspendare a executării formulată de pârâta, cu sediul în,-, jud.
Respinge apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 459/PI din 21 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
-
Red. /15.03.2010
Dact. /17.03.2010 - 5 ex.
Emis 3 com.
Primă instanță - Tribunalul Timiș
Judecător -
se comunică:
- pârâtă apelantă -,-,
jud.
- reclamanta intimată B, reprezentată de - Sucursala T cu sediul procedural ales la Cabinet
Individual de avocat din T,--9.
- intimat - Cabinet individual de Insolvență în calitate de administrator judiciar al - H,-, -
. 49, jud.
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Csaba Bela Nasz
