Spete pretentii comerciale. Decizia 352/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.352
Sedința publică din 24 septembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu
GREFIER - - -
****************
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel, formulate de apelantele pârâte și SC SRL P, împotriva sentinței comerciale nr.933/F/20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimatul pârât.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la 17.09.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 24.09.2008, când a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra apelurilor de față, constată:
Prin sentința comercială nr.933F din 20.11.2007 a Tribunalului Ialomița - Secția Civilă, s-a respins, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC SRL P, ridicată de aceasta, s-a admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții, și SC SRL P, obligând pe pârâți, către reclamant, în solidar, la plata sumei de 127.381 lei, cu titlu de împrumut acordat și dobânda legală, calculată până la 10.09.2007, și 7442 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere susținerile părților, probele administrate în cauză și dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pârâtele și SC SRL, considerând-o netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului său, pârâta, a arătat că, între ea și s-a încheiat contractul de împrumut, cu ipotecă, înregistrat sub nr.6736/19.08.1998.
Scopul acestui împrumut, după cum rezultă din cuprinsul contractului, a fost achiziționarea unor utilaje pentru SC SRL, la care pârâta era asociată.
Împrumutul s-a făcut în valută, respectiv în lire italiene, în cuantum de 55.000.000 lire, termenul de restituire fiind 31.12.2000.
Contractul de împrumut este un act real, care se încheie valabil, în momentul remiterii materiale a bunului.
Însă, nu avea suma de bani asupra sa, astfel încât, a convenit să încheie actul, în formă autentică, pentru a institui și ipoteca, urmând ca reclamantul să se deplaseze, în Italia, și să trimită banii, prin bancă.
A apelat la această modalitate, întrucât, avea nevoie de suma respectivă, pentru achiziționarea utilajelor și nu putea să mai aștepte, până la următoarea venire, a reclamantului în România, cu banii.
De asemenea, a stabilit ca, suma împrumutată, să fie consemnată, în contract, în lei, respectiv- 300.000.000, și nu -55.000.000 lire, întrucât, nu era posibil, potrivit legislației din perioada respectivă, ca obiectul unui contract de împrumut să fie în valută.
În baza acestuia acord, după 12 zile, respectiv - la 2.09.1998, Competenta Banca 1473S.- Filiala 12, la cererea lui a plătit, prin Banca Agricolă P, în contul - al SC SRL, suma de 55.000.000 lire italine, reprezentând echivalentul a 298.135.200 lei.
Din extrasul de cont al SC SRL, depus la dosarul cauzei, rezultă că, la începutul lunii septembrie 1998,0 italiană era aproximativ 5,40-5,50 lei.
Sumele suportate de reclamant, cu împrumutul, au fost de 55.000.000, lire suma trimisă, + 110.000 lire comisionul băncii, +22.000 lire, alte cheltuieli, rezultând un total de 55.132.000 lire italiene.
Întrucât, 132.000 lire reprezentau alte cheltuieli, ce trebuiau suportate de reclamant, pârâta era obligată să restituie, împrumutătorului, doar suma de 55.000.000 lire, până la data de 31.12.2000.
Fiind de bună-credință a întocmit, ulterior, la solicitarea reclamantului, un document intitulat: "Eșalonare de plată", în realitate, un veritabil act adițional, prin care s-a obligat să-i restituie suma de 55.000.000 lire (echivalentul a 300.000.000 lei), până la data de 31.12.2000, așa cum se prevedea în contractul de împrumut, garantat cu ipotecă, autentificat sub nr.6736/19.08.1998.
Tot în baza contractului menționat, a stipulat și împrejurarea că, până la 31.12.2000, nu se percepe nicio dobândă și, doar, dacă se depășește acest termen, se va plăti o dobândă de 12%, cu titlu de penalități de întârziere, pentru întreaga sumă.
Acest împrumut, în valoare de 300.000.000 lei, echivalentul a 55.000.000 lire italiene, a fost restituit până în ianuarie 2003, parte în lei, parte în dolari și parte în lire, dovezile aflându-se la dosar.
De rea-credință fiind și speculând conținutul actelor, a formulat prezenta cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtei, a lui și SC SRL, la plata sumei de 55.000.000 lire italine, pretinzând că, acesta a fost un împrumut separat.
După un ciclu procesual, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Ialomița, această instanță admițând acțiunea așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâților, în solidar, la plata sumei de 127.381 ron.
Apelanta pârâtă apreciază că, această hotărâre este nelegală și nefondată, pentru următoarele considerente.
În primul rând, pârâta înțelege să invoce excepția autorității de lucru judecat, întrucât, a mai formulat, anterior, o acțiune, prin care a solicitat, să fie obligați, la plata sumei împrumutate, prin contractul de împrumut garantat, cu ipotecă, autentificat sub nr.6736/19.08.1998.
În acest sens, s-a pronunțat sentința civilă nr.4363/2004 a Judecătoriei Ploiești, definitivă și irevocabilă, prin Decizia nr.820/2004 a Tribunalului Prahova, prin care apelanta a fost obligată la plata sumei de 300.000.000 lei, reactualizată, cu mențiunea expresă că, reactualizarea s-a făcut, potrivit eșalonării de plată, ce a avut loc între părți.
Ulterior, reclamantul a pretins că au fost două împrumuturi când, în realitate, a fost încheiat un singur contract, în acest sens, respectiv -cel menționat anterior.
După cum a arătat, după încheierea convenției menționate, reclamantul a plecat în Italia, de unde i-a trimis suma de bani, în contul societății la care era asociată.
Faptul că a existat un singur contract de împrumut, pentru suma de 300.000.000 lei, plătindu-se echivalentul acestei sume, respectiv 55.000.000 lire italiene și nu două contracte, așa cum pretinde reclamantul, rezultă din următoarele considerente:
Dacă ar mai fi încheiat o convenție de împrumut, aceasta s-ar fi materializat, într-un înscris, necesar pentru proba operațiunii.
Dacă valoarea lucrului împrumutat - fără unirea lui cu dobânzile (art.1192 civ.)- depășește suma de 0,025 lei, dovada se poate face numai prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată (art.1191 alin.1 civ.), deci nu prin alte înscrisuri sau martori ori prezumții. (a se vedea în acest sens Fr. DeakTratat de drept civil. Contracte speciale. Ed. Universul Juridic, B, 2006, 29, Înalta Curte de Casație și Justiție - decizia nr.982/8 martie 2002).
Întrucât, contractul de împrumut are ca obiect o sumă de bani și este unilateral, înscrisul doveditor al contractului - pentru a avea deplină forță probantă -ca înscris sub semnătură privată - trebuie să fie scris, în întregime, de către împrumutat, sau cel puțin, acesta să adauge, la finele actului, cuvintele "bun și aprobat", arătând în litere, suma, și apoi să semneze. (art.1180 civ.)
În cazul lor, dacă ar mai fi existat un contract de împrumut, pentru suma de 55.000.000 lire italiene, acesta ar fi trebuit să îmbrace forma autentică, sau să fie înscris sub semnătură privată.
Mai mult, dacă ar fi fost două împrumuturi, și pentru cel de-al doilea, s-ar fi instituit o garanție mobiliară sau imobiliară, așa cum s-a procedat prin contractul nr.6736/1998.
Or, reclamantul nu a putut să dovedească existența celui de al doilea contract de împrumut, care să justifice admiterea prezentei acțiuni.
2. Convenția intitulată "contractul de împrumut garantat cu ipotecă", autentificată sub nr.6736/19.08.1998, a vizat împrumutul a 300.000.000 lei.
Și, după cum a arătat anterior, suma virată de reclamant, prin bancă, a fost de 55.000.000 lire, sumă care, este echivalentul a 298.135.200 lei.
3. Succesiunea în timp a acestor operațiuni conduce, de asemenea, la concluzia că a fost un singur act de împrumut.
Astfel, la 19.08.1998 s-a încheiat contractul de împrumut, garantat cu ipotecă, din care rezultă că, actul are caracter civil, fiind încheiat de pârâtă, în nume propriu, dar că, beneficiară a sumei împrumutate, este SC SRL, la care era asociată, pentru a cumpăra anumite bunuri, necesare desfășurării activității acesteia.
Imediat după acordul de voință, respectiv -la 01.09.1998 a făcut comanda pentru utilaje, la o societate din Italia, respectiv SC .
La data de 02.09.1998, a solicitat băncii transferul sumei de 55.000.000 lire, în contul SC SRL, banii ajungând în contul acesteia, la 10.09.1998.
SC a emis factură, pentru utilajele comandate, la 14.09.1998, iar plata acesteia s-a făcut la 16.09.1998.
După efectuarea acestor operațiuni, a făcut eșalonarea de plată din data de 29.01.1999, în funcție de posibilitatea sa, de achitare a datoriei, ultima stabilită, fiind în decembrie 2000.
4. Și în contractul din 19.08.1998 și în actul de eșalonare a plăților se precizează că, data scadentă este 31 decembrie 2000, și că, până la acest termen, nu se datorează nicio dobândă.
5. De asemenea, cele două acte sunt încheiate de pârâtă, ca persoană fizică, chiar dacă a stipulat că, beneficiara sumei împrumutate, este societatea la care era asociată.
Or, este absurd a se considera că avem două contracte, între aceleași părți, cu același obiect (300.000.000 este echivalentul a 55.000.000 lire), același termen al scadenței, fără dobândă, pentru același scop, respectiv -achiziționarea de utilaje.
6.Susținerile contradictorii ale reclamantului, conduc la concluzia, că nu au fost două împrumuturi, pentru aceeași sumă.
Acesta pretinde, în cererea de chemare în judecată, că la data de 29.01.1999, a încheiat cu pârâta un al doilea împrumut, pentru suma de 55.000.000 lire, dar, precizează că, suma a fost virată anterior, la 2.09.1998.
În realitate, pârâta și reclamantul au încheiat un singur contract de împrumu, care, însă, a fost supus judecății anterioare.
Astfel, reclamantul i-a acționat în judecată, pentru a fi obligați, la restituirea împrumutului, cauza anterioară, având aceleași părți, aceleași scop și același obiect.
Chiar dacă cuantumul sumei pretinse diferă, ea rezidă, din același contract de împrumut, împrejurare care, nu dă dreptul reclamantului, să mai solicite o dată, suma pe care i-a plătit-
Astfel, după cum a arătat, chiar reclamantul s-a mai adresat, o dată, instanței de judecată și a cerut obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000.000 lei, reactualizată.
În acest sens, s-a pronunțat sentința civilă nr.4363/2004 a Judecătoriei Ploiești, rămasă irevocabilă, potrivit Deciziei nr.420/2004 a Tribunalului Prahova, prin care s-a admis cererea reclamantului și s-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000.000 lei, reactualizată, potrivit "eșalonării de plată", ce a avut loc între părți, și care nu a putut fi alta, decât, cea intervenită prin înscrisul sub semnătură privată din 29.01.1999.
Față de aceste împrejurări și cum raporturile juridice ale părților au fost tranșate, irevocabil, inclusiv prin raportare la reeșalonarea de datorie intervenită între ei, la data de 29.01.1999, se impune admiterea excepției autorității de lucru judecat, excepție peremptorie, absolută, ce poate fi invocată, oricând, după cum rezultă din dispozițiile art. 166.proc.civ. și să respingă acțiunea, ca nelegală.
În al doilea rând, dacă se va trece, peste susținerile anterioare, urmează să se constatate că, hotărârea atacată este nelegală, deoarece, instanța nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului la acțiune.
Această excepție a fost invocată în fața instanței de fond, prin întâmpinare, dar a fost respinsă, prin Încheierea din data de 10.03.2004, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în dosarul nr.5620/2003.
Împotriva acestei Încheieri, dar și a sentinței civile nr.3465/2004, a declarat apel, acesta fiind admis, prin Decizia nr.694/1.10.2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Instanța de apel a apreciat că, fiind un litigiu comercial, nu a fost respectată procedura prealabilă a concilierii, astfel încât, se impune respingerea acțiunii, ca prematur introdusă.
De asemenea, față de această lipsă procedurală, instanța a precizat că, celelalte susțineri de fond, din cererea sa de apel, nu se justifică a mai fi dezbătute.
Împotriva Deciziei menționate, reclamantul a declarat recurs, calea de atac fiind admisă, prin Decizia nr.686/2006, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, care a respins excepția lipsei procedurii prealabile.
De asemenea, instanța de recurs a constatat că, Judecătoria Ploiești nu a fost competentă să soluționeze litigiul, ce a fost dedus judecății, datorită caracterului comercial al acestuia, astfel că, în urma admiterii excepției de necompetență materială, a anulat sentința civilă nr.3465/2004 și a trimis cauza, spre competenta soluționare, la Tribunalul Prahova.
Astfel, au fost dezbătute doar excepțiile de procedură care, se iau în discuție cu prioritate, excepția de fond a prescripției dreptului la acțiune, pentru o parte din datorie, urmând a fi soluționată, de către instanța de fond competentă.
Cauza a fost strămutată la Tribunalul Ialomița care, fiind instanța de fond, era obligată să se pronunțe asupra celor două excepții invocate, prin întâmpinare, respectiv -excepția lipsei calității procesuale pasive a SC SRL și a excepția prescripției dreptului la acțiune.
Față de aceste precizări, pârâta solicită instanței de apel, să sesizeze că, prima instanța nu s-a pronunțat asupra excepției invocate, motiv pentru care, hotărârea sa este lovită de nulitate.
În al treilea rând, dacă se va trece și peste susținerile anterioare, pârâta învederează împrejurarea că, hotărârea este lovită de nulitate și pentru că instanța a încălcat dreptul său la apărare și principiul contradictorialității, pentru că, a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond, fără ca pârâții sau apărătorii acestora să fie prezenți.
Astfel, pentru termenul din data de 13.11.2007, apărătorul, ales, al SC SRL a depus o cerere de amânare, la care a atașat o adeverință medicală, în sensul că, nu se poate prezenta, având probleme de sănătate.
Aceste acte au fost trimise prin fax, care este un mijloc mai sigur și mai rapid de transmitere a documentelor, decât poșta, însă, din cauza aparaturii, actul medical nu a ajuns la destinatar, foarte lizibil, după cum rezultă, din Încheierea din data de 13.11.2007.
Deși exista această dovadă medicală, chiar dacă nu era foarte clară, Judecătorul în loc să acorde un nou termen, pentru a verifica dacă există o imposibilitate absolută de prezentare a avocatului, a respins cererea de amânare și a dat cuvântul pe fond.
Instanța avea la îndemână alte mijloace pentru a sancționa, o eventuală amânare nejustificată, din partea avocatului, respectiv -amenda judiciară, prevăzută de art.108 alin.2 pct.b din Codul d e procedură civilă.
Însă, a avut o atitudine părtinitoare și a dat posibilitatea, doar reclamantului, să pună concluzii pe fond, chiar dacă trebuiau puse în discuție și obiecțiunile la raportul de expertiză și excepțiile de fond.
Nici apărătorul pârâtei nu s-a prezentat, pentru a pune concluzii pe fond, fiind înștiințat că, există cererea de amânare respectivă și apreciind că, aceasta nu putea fi respinsă, întrucât, cauza de amânare se datorează stării de sănătate a unuia dintre avocații angajați în cauză.
De aceea, apărătorul pârâtei, ales, a formulat un punct de vedere, potrivit căruia, față de adeverința medicală depusă la dosar, nu se poate opune acordării unui nou termen.
Cu toate acestea, instanța a respins cererea, a ascultat doar concluziile apărătorului reclamantului și a pronunțat sentința civilă, pe care înțelege să o critice, prin prezenta cerere.
Prin conduita sa părtinitoare, instanța a încălcat principiul contradictorialității, dar și dreptul lor, al pârâților, la apărare, împrejurare care atrage nulitatea hotărârii, pe care înțelege să o critice.
Față de aceste precizări, pârâta apelantă solicită desființarea sentinței nr.933F/20.11.2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița, și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.
În al patrulea rând, pârâta apreciază că, acțiunea este nefondată și solicită să fie cenzurată, ca atare.
După cum am arătat anterior, a existat un singur contract de împrumut și nu două, pentru suma de 300.000.000 lei (echivalentul a 55.000.000 lire italiene), pe care am restituit-o, în totalitate.
Fiind de rea -credință, reclamantul a investit instanța cu o nouă cerere de chemare în judecată, pretinzând că a împrumutat și societății, la care era asociată, suma de 55.000.000 lire.
Cererea sa de chemare în judecare are un conținut ambiguu, iar acesta nu are dovezi pentru susținerea ei.
Astfel, acesta pretinde că a încheiat cu pârâta un împrumut, pentru suma de 55.000.000 lire, la data de 29.01.1999, însă, nu a atașat cererii sale acest înscris.
Singurul act de care se prevalează, este cel în care, pârâta a stabilit ratele, pe care urma să le restituie reclamantului, rate care proveneau de la împrumutul, pe care i l-a acordat, la data de 19.08.1998.
Mai mult, acesta îi trimisese, suma de 55.000.000 lire, la data de 2.09.1998, prin bancă, în contul societății, la care era asociată, respectiv -SC SRL.
Această sumă făcuse obiect al contractului încheiat anterior, la data de 19.08. 1998.
Întrucât, prin contractul de împrumut, garantat cu ipotecă, nu stabilise modalitatea, concretă, de restituire a împrumutului, precizând doar, data până la care trebuia restituită toată suma, a întocmit eșalonarea la plată, din data de 29.01.1999, care, însă, nu face dovada unui nou împrumut.
Instanța de fond consideră că, a achitat, parte, din acest împrumut, împrejurare care ar confirma faptul că, a recunoscut acest împrumut.
Însă, suma de 13.495.517 lire, pe care reclamantul pretinde, prin cererea de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare, că i-a restituit-o, reprezintă o parte din datoria de 300.000.000 lei, pe care i-a achitat-o, în totalitate.
Mai mult, reclamantul nu face dovada că a dat de două ori suma de 55.000.000 lire, respectiv - că i-ar fi dat un nou împrumut, la data de 29.01.1999, așa cum pretinde, în cererea de chemare în judecată.
Nu dovedește că a trimis, prin bancă, sau că a retras această sumă, nici că ar fi schimbat lirele la o casă de schimb valutar, astfel încât, afirmațiile sale sunt nedovedite.
Astfel, reclamantul urmărește să primească, de două ori, suma împrumutată, ceea ce face ca, atitudinea sa, să fie expresia unui abuz de drept.
În susținerea apelului, s-a solicitat proba cu înscrisuri, iar cererea a fost timbrată cu o taxă de timbru în sumă de 1.600 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
În motivarea apelului său, SC SRL a arătat că, instanța greșit, atunci când, nu a acordat termen, în baza actelor depuse la dosar, trimise prin fax, în data de 12.11.2007, încălcând în acest sens, dreptul la apărare, în conformitate cu prevederile articolului 6 din CEDO și a drepturilor constituționale, în sensul că, dreptul la apărare este garantat. Instanța, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, trebuia să acorde un nou termen de judecată, punând în vedere societății, prin reprezentant legal, să depună în original, actele care au stat la baza solicitării, acordării unui nou termen de judecată.
Instanța, în mod greșit, a încuviințat citarea, prin publicitate, a părților, din prezenta cauză, avându-se în vedere că, acestea au fost legal reprezentate în proces, împuternicirile avocațiale aflate în dosarul cauzei, prin urmare, în conformitate cu prevederile articolului 95 alin 4 coroborat cu prevederile dispozițiilor articolului 105 și următoarele, toate actele de procedură, întocmite în prezenta cauză, sunt nule.
Instanța, în mod greșit, a interpretat actul dedus judecății, încălcând, în acest sens, voința părților, convenția - ce are putere de lege între părți, în conformitate cu prevederile articolului 969 Cod civil, încheiată între părți, prin actul adițional nr. 1489/25.02.2000, "noi cedenții, înțelegem ca oricare dintre obligațiile născute în sarcina societății, până la data întocmirii prezentului act, să le executăm noi", prin urmare, obligarea la plata a societății, în solidar, cu pârâții, este netemeinică și nelegală.
Instanța, în mod greșit, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, avându-se în vedere aspectul că, toate acțiunile au loc, înainte de vânzarea societății, de către intimații, și, și nu avea cunoștință de împrumuturile efectuate, de aceștia, și nici de condițiile returnării lor.
În cadrul acestui dosar, a aflat de existența acestora, reclamantul reclamând sume de care nu avea cunoștință și care, din punctul său de vedere și al actului adițional nr. 1489/2000, nu le datorează.
În motivarea apelului pârâta nu a solicitat probe, iar cererea a fost timbrată cu 1.900 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Apelul pârâtei SC SRL, este fondat, iar cel al pârâtei, neîntemeiat.
Analizând actele și lucrările dosarelor, în raport cu motivele de apel invocate, de pârâta, probele administrate, clauzele contractuale și dispozițiile legale în materie, Curtea constată că, la data de 29.01.1999, reclamantul a încheiat cu această pârâtă, în calitate de administrator al SC SRL, întrucât, pe document, este aplicată ștampila societății, convenția intitulată "Eșalonare de plată", prin care, recunoștea o datorie de 55.000 lire italiene și se obliga să o restituie eșalonat, până la data de 31.12.2000, când urma să se calculeze și o dobândă, aferentă, de 12%, pentru întreaga sumă.
Având în vedere că, în conținutul acestui document, nu s-a făcut nici o referire cu privire la împrumut acordat, anterior, de reclamant, acelorași părți, prin contractul nr.6736/19.08.1998, în sensul că, acesta din urmă, nu constituie un împrumut nou, ci doar eșalonarea, la plată, a primului, nu poate fi primit, primul motiv de apel, ce vizează, dovada faptului că, în realitate, a existat, doar, un singur împrumut și nu două, așa cum susține reclamantul.
Drept urmare, Curtea constată că, fără aceste mențiuni exprese, în cuprinsul acestui document de eșalonare a plății, practic, pârâta invocă propria culpă, pentru câștigarea unui drept, ceea ce este inadmisibil, față de prevederile articolului 108 alineat final Cod procedură civilă.
În aceste condiții, nu poate fi primit nici motivul de apel, referitor la faptul că, în cauză, ar opera autoritatea de lucru judecat, neexistând tripla identitate, întrucât, în primul proces obiectul acțiunii reclamantului l-a constituit primul împrumut, acordat la 19.08.1998.
Cât privește excepția prescripției extinctive, cu privire la unele rate ale împrumutului, în litigiu, Curtea constată că, pârâta a achitat, ulterior, încheierii convenției din 29 ianuarie 1999, o parte din debit, ultima plată făcându-se la 20.05.2003, plățile respective, imputându-se asupra ratelor mai vechi, și în condițiile în care, acțiunea a fost introdusă la data de 20.05.2003, deci, înainte de împlinirea termenului de prescripție de 3 ani, nici acest motiv de apel nu este întemeiat.
Referitor la ultimul motiv de apel, invocat de pârâta, Curtea constată că, nu are nici o relevanță juridică, faptul că, deși părțile au fost asistate de avocați, i s-a încălcat dreptul său la apărare și principiul contradictorialității, deoarece, apărătorul său nu a fost prezent la dezbateri, din motive medicale, și nici al pârâtei SC SRL, practic, s-a acoperit, întrucât, instanța a amânat pronunțarea, dându-le astfel posibilitatea legală, și acestora, să-și exprime punctul de vedere, cu privire la cauză.
Drept urmare, Curtea constată că, toate motivele invocate, de pârâta apelantă, sunt neîntemeiate, astfel că, apelul său va fi respins, ca nefondat, în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă.
Cât privește apelul declarat de pârâta SC SRL P, Curtea constată că, societatea comercială a fost cesionată, prin act adițional autentificat, de către pârâții și, la data de 25.02.2000, asociaților și.
Din cuprinsul actului rezultă că, la momentul cesionării, cesionarii au avut în vedere investițiile efectuate în societate și au inclus contravaloarea lor, în prețul cesiunii, și numai așa se explică că, aceștia și-au asumat obligația de a răspunde, pentru toate datoriile societății, până la momentul cesionării acesteia, în condițiile în care, această operațiune, a avut loc după încheierea convenției intitulată "Eșalonare de plată", de către pârâta, în calitate de administrator al SC SRL, cu reclamantul.
Ca atare, Curtea constată că motivele de apel invocate de pârâta SC SRL sunt întemeiate, astfel că, apelul său va fi admis, și drept urmare, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei părți, iar sentința atacată va fi schimbată, în mod corespunzător, potrivit articolului 296 Cod procedură civilă.
În consecință, Curtea constată că, instanța de fond a reținut o situație de fapt, parțial, eronată în cauză, pe baza probelor administrate, și a făcut o interpretare și aplicare greșită a unor clauze contractuale și dispoziții legale în materie, specifice speței și menționate mai sus, potrivit distincțiilor arătate la alineatele precedente.
Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în P str. - - - Complex Cina, împotriva sentinței comerciale nr. 933F/20.11.2007 a Tribunalului Ialomița - Secția Civilă, în contradictoriu intimatul reclamant, domiciliat în P,- -. 53 jud. P și intimatul pârât, domiciliat în A,- A și respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta, domiciliată în P,-,. 1.2.. 66 jud. P, și în consecință:
Schimbă, în parte, sentința comercială atacată, menționată mai sus, în sensul că, admite excepția lipsei calității procesuale pasive SC SRL, și respinge, ca atare, acțiunea față de această pârâtă.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței comerciale atacate.
Admite, în parte, cererea de cheltuieli de judecată a intimatului și obligă pe apelanta, la plata sumei de 1.000 ron, cheltuieli de judecată, în apel, față de acest intimat.
Obligă pe intimatul - reclamant, la plata sumei de 1.905 ron cheltuieli de judecată, în apel, către pârâtă-apelanta SC SRL
Definitivă. Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi - 24.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
6 ex.
3.10.2008
Tribunalul Ialomița
Judecător fond:
Președinte:Decebal TaraganJudecători:Decebal Taragan, Minodora Condoiu
