Spete pretentii comerciale. Decizia 363/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr- (Număr în format vechi 2636/2009)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 363
Ședința publică de la 19 Februarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Georgeta Guranda
JUDECĂTOR 2: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 3: Carmen
GREFIER
*****************************************
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta reclamantă - I -, împotriva încheierii din 14.10.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - -.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta reclamantă prin consilier juridic care depune împuternicire de reprezentare juridică la dosar, lipsă fiind intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că recurenta reclamantă a depus prin serviciul registratură taxele judiciare de timbru aferente cererii de recurs, precizări și înscrisuri.
Intimata pârâtă a depus prin serviciul registratură întâmpinare și înscrisuri.
Curtea comunică în ședință publică întâmpinarea recurentei reclamante prin consilier juridic, care, nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de aceasta. Totodată, Curtea acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității căii de atac invocată de intimată prin întâmpinare.
Recurenta reclamantă prin consilier juridic solicită respingerea excepției.
Curtea, deliberând, respinge excepția inadmisibilității căii de atac invocată de intimata pârâtă motivat de faptul că încheierea atacată este susceptibilă de cale de atac.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii e administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 pr.civ. și acordă cuvântul pe recurs.
Recurenta reclamantă prin consilier juridic apreciază că nu li se poate imputa suspendarea. Solicită admiterea recursului, desființarea încheierii atacate și repunerea pe rol a cauzei. Depune note de concluzii.
Curtea constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
.//.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială prin încheierea din 14.10.2009, în temeiul articolului 1551Cod procedură civilă a suspendat soluționarea cauzei privind pe reclamanta - I - și pe pârâta - -, pentru nedepunerea sumei majorate la onorariul de expertiză conform măsurii dispuse prin încheierea din 24.06.2009, până la realizarea acestei obligații.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta
În motivarea recursului, recurenta a arătat că a chemat in judecată -, obiectul dosarului fiind pretenții reprezentând penalități de întârziere.
Atât prin cererea introductiva cat și ulterior prin precizări depuse la termenul de judecată, recurenta reclamantă a solicitat instanței soluționarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. 2.pr.civ.
Prin Încheierea de sedinta din data de 14.10.2009 a Tribunalului București, Secția a VI -a Comercială pronunțată în dosarul nr- s-a dispus, în conformitate cu art. 1551.pr.civ. suspendarea judecării cauzei în dosarul mai sus menționat. Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere faptul că, în cauză nu a fost depusă de către I suma majorată la onorariul de expertiză conform măsurii dispuse prin încheierea din 24.06.2009.
Consideră că măsura suspendării judecării cauzei dispusă de instanță este netemeinică și nelegală întrucât reclamanta nu a fost citată cu mențiunea de fi depune onorariul expertului în cuantumul hotărât.
Curtea verificând actele și lucrările dosarului urmează a admite recursul și a casa încheierea atacată pentru următoarele motive:
Prin Încheierea din 24.06.2009 instanța de fond deși a încuviințat majorarea onorariului provizoriu care urma să fie achitat in sume egale atât de catre reclamantă cat și de catre parâtă, instanța nu a dispus citarea societății I - decât cu copie de pe raportul de expertiză.
De asemenea, nici ulterior prin citația emisă la 2.09.2009 pentru termenul din 14.10.20009 nu i s-a pus în vedere acesteia să facă dovada achitării onorariului de expert.
Așa fiind corect era ca instanța să dispună citarea recurentei și cu mențiunea de a achita suma de 500 lei onorariu provizoriu, cât timp aceasta nu a fost prezentă la termen solicitând judecarea în lipsă.
În cauză, nu se poate reține faptul că recurenta a împiedicat desfășurarea normală a procesului, în sensul aplicării dispozițiilor articolului 1551Cod procedură civilă prin refuzarea îndeplinirii unei obligații dispuse de instanță, deoarece, solicitând judecarea în lipsă, recurenta nu a avut cunoștință de dispozițiile instanței.
Așadar, pentru aplicarea sancțiunii procedurale de suspendare a judecății în temeiul art. 1551alin. 1.pr.civ ar fi fost necesară neîndeplinirea de către Iau nei obligații care să-i fi fost adusă la cunoștință, prin citație cu mențiune sau prin adresă iar nu a unei obligații ce se dovedește a nu fi fost făcută cunoscută.
Așa fiind, în conformitate cu articolul 304 punctul 5 Cod procedură civilă coroborat cu articolul 312 alineatele 1,3 și 5 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va casa încheierea atacată cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă - I -, împotriva încheierii din 14.10.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă - -.
Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.02.2010
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Georgeta GurandaJudecători:Georgeta Guranda, Gabriela Sorina Prepeliță, Carmen