Spete pretentii comerciale. Decizia 364/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 923/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.364
Ședința publică de la 03 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - MECANICĂ SA împotriva sentinței comerciale nr. 2185 din data de 18.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - INDUSTRIAL SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței faptul că intimata a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare în două exemplare la data de 23.07.2008.
Curtea acordă cuvântul pe excepția nulității apelului ca netimbrat, excepția lipsei calității de reprezentant legal a persoanei care a semnat cererea de apel și excepția lipsei calității procesuale pasive a societății intimate invocate de aceasta prin întâmpinare.
Apărătorul intimatei solicită admiterea celor trei excepții invocate pentru motivele arătate prin întâmpinare.
Curtea, deliberând, respinge excepția nulității apelului având în vedere că în fond acesta a fost soluționat pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, apelul fiind timbrat conform dispozițiilor legale.
Cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant legal a persoanei care a semnat cererea de apel, Curtea, analizând filele doi și trei din dosar, reprezentând motivele de apel constată că excepția este neîntemeiată, astfel încât o respinge, constatând că motivele de apel sunt semnate de reprezentantul legal la apelantei.
Pe excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, Curtea, deliberând, respinge și această excepție, ca neîntemeiată, având în vedere că în sentința comercială nr.2185/18.02.2008 societatea intimată are calitate procesuală pasivă, în sensul că este trecută cu denumirea corectă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat, și menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală. Arată că apelanta face afirmația în cererea de apel la pct.2 ă acțiunea introductivă de instanță ar fi trimisă prin poștă Tribunalului Alba la data de 18.05.2007 făcând trimitere la un borderou care nu a fost anexat la dosarul cauzei. De asemenea cererea de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept, fiind total nedovedită și, de asemenea, nu a fost formulată în termen de trei ani, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 2185/18.02.2007 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis excepția prescrierii dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamanta - MECANICĂ SA în contradictoriu cu pârâta - INDUSTRIAL SA, constatând intervenită excepția prescripției.
În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că prin cererea sa reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 57.887,38 Euro, reprezentând contravaloarea unor facturi fiscale, în baza relației comerciale stabilită cu pârâta în cadrul căreia a livrat bunuri a căror contravaloare nu a mai fost achitată. Se reține că cererea introductivă a fot înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Alba - Secția Comercială, instanță care s-a dezinvestit prin declinarea de competență dispusă prin sentința comercială nr. 1275/CA/23.10.2007 (dosar nr-). Cauza a primit numărul de ordine în sistem Ecris -.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantei, precum și excepția lipsei calității de reprezentant al persoanei care a semnat cererea de chemare în judecată și excepția inadmisibilității, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Analizând cu prioritate excepția prescrierii dreptului material la acțiune, judecătorul fondului a reținut că între părți au avut loc relații comerciale în formă simplificată, în cadrul cărora reclamanta a livrat produse pârâtei, emițând factura fiscală pentru prețul produselor livrate. S-a mai reținut că reclamanta a susținut că pârâta a efectuat la data de 18.05.2004, prin OP nr. 249, o plată parțială din valoarea totală a facturii emise.
În raport de această susținere, judecătorul a considerat că și dacă s-ar da valoarea de plată parțială ordinului de plată invocat de reclamantă, acțiunea tot este prescrisă, potrivit art. 16 și art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripție fiind împlinit la data de 18.05.2007. Or, se reține că acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la data de 22.05.2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În motivarea cererii, apelanta a arătat că în mod greșit a apreciat judecătorul fondului că dreptul la acțiune este prescris, cererea de chemare în judecată fiind trimisă instanței inițiale la data de 18.05.2007, prin serviciul poștal, fiind deci aplicabile dispozițiile art. 104.pr.civ.
Apelanta a atașat acte în susținerea motivelor sale.
Prin întâmpinare, intimata a invocat nulitatea apelului ca urmare a neachitării taxei judiciare de timbru. De asemenea a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al semnatarului cererii de apel, cererea fiind semnată "pentru" Directorul general de o altă persoană, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, în cererea de apel fiind menționată - INDUSTRIAL SRL, denumirea societății fiind - SA.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea apelului ca nefondat, susținerile apelantei nefiind dovedite, actele anexate cererii nefiind certificate ca fiind conforme cu originalul.
Intimata nu a administrat probe.
Analizând excepția nulității apelului sub aspectul neachitării taxei judiciare de timbru, se reține că la dosar există dovada achitării acestei taxe, prin OP nr. 202/12.06.2008, fiind atașat, de asemenea, timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei (fila 14 dosar apel). În consecință, excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.
A fost respinsă ca neîntemeiată și excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii de apel, constatând că această cerere poartă semnătura reprezentantului legal al societății apelante.
De asemenea, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei, reținând că din eroare a fost înscrisă forma societății ca fiind cea de societate cu răspundere limitată, din actele dosarului rezultând că forma de organizare este cea de societate pe acțiuni. În ce privește denumirea societății, se reține că inițial societatea a avut denumirea de - INDUSTRIAL SA, ulterior fiind adoptată denumirea de - SA, așa cum a recunoscut chiar intimata prin cererea adresată judecătorului fondului, prin care solicită comunicarea unei copii a cererii de chemare în judecată (fila 4 dosar nr-).
Pe fondul cauzei, se reține că în baza relațiilor comerciale stabilite între părți. Reclamanta a livrat produse pârâtei, emițând și factura fiscală pentru contravaloarea bunurilor livrate. Pârâta a efectuat o plată parțială a produselor prin OP nr. 249/18.05.2004, pe ordinul de plată fiind înscrisă destinația plății, respectiv nr. FE 7301/19.11.2002. Împrejurarea că această reprezintă plata parțială a produselor livrate rezultă cu certitudine din identitatea produselor evidențiate în cu cele înscrise în factura fiscală emisă de reclamantă.
În consecință, se apreciază că OP nr. 249/18.05.2004 a întrerupt cursul prescripției, din acel moment începând să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.
Se reține că în mod greșit a apreciat judecătorul fondului cu privire la prescripția dreptului material la acțiune al reclamantei apelante, prin raportare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Alba. Din actele dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată a fost expediată instanței prin serviciul poștal, cererea fiind depusă la oficiu la data de 18.05.2007. În consecință, în raport de dispoziția art. 104.pr.civ. se apreciază că cererea de chemare în judecată a fost depusă anterior împlinirii termenului de prescripție. Nu poate fi reținută apărarea intimatei în sensul că nu se face dovada depunerii cererii la oficiul poștal, actele atașate nefiind certificate ca fiind conforme cu originalului, câtă vreme data depunerii cererii la oficiu rezultă cu claritate din aplicarea ștampilei specifice poștale pe plicul atașat cererii de chemare în judecată și aflat la fila 9 din dosarul nr-.
Față de considerentele reținute, în temeiul art. 297.pr.civ. apelul declarat în cauză este apreciat ca fiind întemeiat, astfel încât va fi admis.
Sentința pronunțată de judecătorul fondului va fi desființată iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta - MECANICĂ SA, cu sediul în Cugir,-, jud. A în contradictoriu cu intimata - SA, cu sediul în B,-, sector 3 împotriva sentinței comerciale nr. 2185/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Desființează sentința apelată.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București Secția a VI-a Comercială.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. RP/4ex.
17.09.2008.
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Roxana Popa