Spete pretentii comerciale. Decizia 365/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 799/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.365
Ședința publică de la 03 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 15300 din data de 18.12.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA CETATEA.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței faptul că apelanta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, dovada citării intimatei prin publicitate, printr-un ziar mai răspândit.
Având în vedere că apelanta, prin cererea de apel a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr- (număr vechi 1363/2005) reclamanta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului - AVAS a chemat în judecată pe pârâta Asociația Cetatea, solicitând instanței să oblige pârâta la plata de daune interese datorate ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.SV/63/16.09.1999, daune estimate provizoriu la suma de 58.317.800.445 lei.
Prin sentința comercială nr.15300/18.12.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, s-a admis în parte acțiunea precizată de AVAS în contradictoriu cu pârâta Asociația Cetatea, pârâta fiind obligată să plătească reclamantei suma de 58.165.219.212 lei (ROL) cu titlu de daune interese.
În motivarea sentinței instanța a reținut că reclamanta a încheiat cu pârâta contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.SV/63/16.09.1999, iar din expertiza contabilă efectuată în cauză în raport de dispozițiile art.21 din OG nr.25/2002 rezultă că pârâta datorează reclamantei suma de 58.165.219.212 lei reprezentând daune interese.
Împotriva sentinței comerciale nr.15300/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel AVAS, apel ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub număr unic - din 23.04.2008.
În motivarea apelului, apelanta arată că în mod greșit instanța s-a bazat pe opinia exprimată în raportul de expertiză efectuat în cauză întrucât experții au avut în vedere că efectele contractului încep de la data de 16.09.2009 în loc de data semnării contractului, astfel că în luna în care a fost achitată rata, nu s-a adăugat indicele de inflație, decât dacă data achitării a fost făcută după data de 15 ale lunii.
De asemenea, instanța a obligat pârâta doar la o parte din daunele interese, fără să se țină cont că la data de 12.09.2006 AVAS și-a precizat cererea, arătând că daunele interese constând în dividende se ridică la 70.870,74 lei, precizarea făcută având în vedere că pârâta a încasat dividendele.
O altă critică adusă de AVAS sentinței apelate privește cheltuielile de judecată întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat pe cheltuielile de judecată reprezentând onorariu de expertiză în cuantum de 10.100 lei.
În susținerea apelului nu au fost administrate probe noi.
Analizând sentința apelată în limitele motivelor de apel formulate conform art.295 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul este fondat sub aspectul cheltuielilor de judecată neacordate de instanța de fond.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată.
Apelanta reclamantă a solicitat în ședința publică din 11.12.2007 (fila 258 vol.2 dosar fond) ca pârâta să fie obligată și la plata cheltuielilor de judecată conform actelor depuse la dosar, respectiv onorariu expert.
Din probele existente la dosarul de fond rezultă că apelanta AVAS a efectuat cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert în cuantum de 10.100 lei (RON), sumă dovedită cu OP nr.559/2005, 6927/2006, 7751/2006 și 8117/2007 aflate în dosarul de fond vol.2, context în care Curtea constată că motivul de apel privind cheltuielile de judecată este întemeiat.
Cu privire la motivul de apel vizând cuantumul daunelor interese și cuantumul dividendelor se constată că este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.63/16.09.1999 FPS în calitate de vânzător a vândut către Asociația Cetatea în calitate de cumpărător un număr de 295.855 acțiuni la valoarea nominală de 25.000 lei (ROL), iar prețul a fost stabilit la suma de 11.452.982.999 lei (ROL) conform art.4.1 din contract.
La art.5.2 din contract s-a prevăzut că suma de 9.181.580.000 lei reprezentând diferența neachitată să fie plătită în 60 rate lunare.
Dispozițiile art.5.2 din contract au fost modificate prin actul adițional din 22.05.2000.
Intimata-pârâtă pe timpul derulării contractului a achitat 6 rate, iar ratele 7 și 8 scadente la 15.12.2001, respectiv 15.12.2002, nu au mai fost achitate.
La data de 15.10.2003, ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr.63/1999 apelanta-reclamantă a fost reînscrisă ca acționar în locul Asociației Cetatea ca deținătoare a - acțiuni la Cetatea
Reclamanta AVAS a solicitat instanței obligarea pârâtei Asociația Cetatea la plata sumei de 58.317.800.445 lei reprezentând daune interese datorate ca urmare a desființării contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, urmând a fi stabilite concret pe baza unei expertize contabile dispuse conform art.21 alin.3 din OG nr.25/2002.
Din expertizele efectuate în cauză și completate în raport de obiecțiunile AVAS rezultă că dobânda sub formă de daune interese calculată de expertul contabil în raport de clauzele contractuale și de dispozițiile legale în vigoare, este în sumă de 7.285.901.115 lei, sumă din care însă intimata-pârâtă a achitat 906.080.262 lei, rămânând de achitat suma de 6.379.823.833 lei.
Expertul a avut în vedere în mod corect că efectele contractului încep de la data de 16.09.1999, data semnării contractului iar indicele de inflație pentru ratele neachitate a fost calculat în raport de graficul de rambursare în luna în care ratele au fost achitate în mod corect, și nu s-a adăugat indicele de inflație decât dacă rata a fost achitată după data de 15 ale lunii. Nerespectându-se graficul de rambursare (filele 149-154 vol.2) daunele interese datorate de intimata pârâtă au fost stabilite corect de expert la suma de 6.379.823.853 ROL.
Cu privire la cuantumul dividendelor solicitate de AVAS, Curtea constată că prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni AVAS (fost APAPS) a fost reînscrisă cu numărul acțiunilor vândute (216.094) dar valoarea acestora s-a modificat în urma reevaluării capitalului social ca urmare a majorării capitalului social conform încheierii nr.5642/2000 a judecătorului delegat. Ca urmare, cuantumul dividendelor cuvenite AVAS pentru anii 1999 - 2001 este de 73.964.955 lei sumă acordată corect de instanță, iar calculul rezultă din raportul expertului (fila 145 vol.2 dosar fond), critica AVAS pe acest aspect fiind neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, Curtea în temeiul art.296 Cod procedură civilă va admite apelul formulat de AVAS, va schimba în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâta și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.100 lei (reprezentând onorariu expert). Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul ales în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.15300 din data de 18.12.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ASOCIAȚIA CETATEA cu ultimul sediu cunoscut în S, B-dul 1 - 2. nr.2, județul S, citată și prin publicitate și la ușa instanței.
Schimbă în parte sentința apelată în sensul că obligă pârâta și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.100 lei.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.09.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 19.09.2008
Tehnored. - 22.09.2008
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Roxana Popa