Spete pretentii comerciale. Sentința 38/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 2252/2007

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Sentința comercială nr.38

Ședința publică de la 17.03.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu

Grefier - -

*************

Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu intimata AVAS.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta prin consilier juridic cu delegație la dosar și intimata prin consilier juridic care depune delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, intimata prin consilier juridic solicită să i se pună în vedere reclamantei să-și motiveze în drept cererea formulată.

Reclamanta prin consilier juridic precizează că temeiul de drept al cererii este art. 992 civ.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe cererea de chemare în judecată.

Reclamanta prin consilier juridic solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și precizată, să se dispună restituirea sumei de - lei achitată ca preț al licitației, care ulterior a fost anulată, obligarea pârâtei la plata unei dobânzi, care de fapt reprezintă o actualizare a sumei, cu cheltuieli de judecată.

Intimata prin consilier juridic solicită respingerea cererii, considerând că nu datorează suma. Depune note scrise.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 03.10.2007 sub nr. unic -, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI ( ce va fi denumită în continuare AVAS), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 339.956 lei, precum și a dobânzii legale de 66.244, 70 plus dobânda calculată până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că aceasta a participat la licitația organizată de AVAS, din data de 22.03.2005, iar după ce a licitat activului înscris în Fișa de licitație nr. 101/1/22.03.2005, al cărui proprietar era debitoarea creditoarei AVAS, -, activ ce făcea obiectul procesului-verbal de sechestru nr. 10510/1/04.02.2004, înscris în CF 2744 poz.topo 217/b/17/31/a/118/3/1/1/68/1/1/2., a fost adjudecat acest activ în favoarea sa ( prin actul de adjudecare nr. 101/22.03.2005). Prețul acestuia, de 3.399.599.046 lei (123.526 USD) a fost achitat de către reclamantă prin OP nr. 01/21.03.2005 și OP nr. 16/22.04.2005, astfel că aceasta a devenit proprietara activului constând în terenul în suprafață de 55.761 mp și construcții și utilități, înscris în CF nr. 2744 poz.topo 217/b/17/31/a/118/3/1/1/68/1/1/2..

Ulterior însă, prin decizia civilă nr. 659 R/2006 pronunțată de Tribunalul Timișa fost respins recursul reclamantei din cauza de față împotriva sentinței civile nr. 7221/2005 pronunțată de Judecătoria Timișoara prin care au fost anulate toate formele de executare silită asupra acestui imobil, pornite de AVAS.

La data de 17.04.2007 reclamanta a adresat o cerere AVAS prin care solicita restituirea sumei de achiziționare a imobilului, însă pârâta a refuzat.

Cu privire la dobânda legală, reclamanta arată că întrucât suma de bani a fost plătită în urmă cu 2 ani, iar în această perioadă reclamanta nu s-a putut folosi de ea, rezultă că este întemeiată cererea și cu privire la dobîndă.

În dovedirea cererii s-au depus înscrisuri.

La data de 14.01.2008, reclamanta a depus cerere de majorare a câtimii pretențiilor prin care a arătat că dobânda legală pretinsă, s-a majorat la suma de 73.953, 51 lei, calculată până la data de 10.01.2008.

La data de 21.12.2007, pârâta AVAS a formulat întîmpinare prin care a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 46 alin. 1 din OUG nr. 51/1998 republicată, excepția prescripției dreptului material la acțiune ( având în vedere că decizia invocată de reclamantă în susținerea cererii sale a fost pronunțată la data de 24.05.2006), iar pe fond se solicită respingerea cererii ca neîntemeiată pentru mai multe considerente:

În prealabil, pârâta motivează izvorul creanței sale cu privire la care s-a desfășurat executarea silită finalizată prin actul de adjudecare în favoarea reclamantei, iar în apărare se arată că cererea de restituire formulată nu este întemeiată deoarece suspendarea provizorie a executării silite declanșate împotriva debitoarei sale nu atrage admiterea cererii sale. De asemenea, potrivit art. 82 alin. 2 din OUG nr. 51/1998 executarea silită începută de AVAS continuă și pe parcursul soluționării contestațiilor formulate de debitori.

Prin încheierea interlocutorie din data de 25.02.2008, Curtea a respins excepțiile invocate, respectiv: excepția prematurității cererii și excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu motivarea menționată în această încheiere ( filele 96-97 din dosar).

Pe fond,Curtea,analizândcererea formulată, apărările pârâtei și probele administrate în cauză apreciază căcererea este întemeiatăși urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Reclamanta - a fost desemnată câștigătoarea licitației cu privire la imobilul proprietatea debitoarei - constând în terenul în suprafață de 55.761 mp și construcții și utilități, înscris în CF nr. 2744 poz.topo 217/b/17/31/a/118/3/1/1/68/1/1/2., în cadrul procedurii executării silite declanșate de AVAS, în temeiul OG. nr. 51/1998 ( așa cum rezultă din procesul-verbal de licitație încheiat la 22.03.2005-filele 7-9 ). În consecință, aceasta a achitat integral prețul la care a fost adjudecat imobilul, respectiv suma de 853.668.223 lei ( prin OP nr. 01/21.03.2005 ) și 2.554.445.250 (prin OP nr. 16/22.04.2005) - fila 12.

Ulterior însă, în urma unor contestații la executare formulate de debitoare, actele de executare efectuate împotriva debitoarei -, de către creditoarea sa, AVAS, au fost anulate. Astfel, prin sentința civilă nr. 7221/07.07.2005 pronunțată de Judecătoria Timișoara ( rectificată prin încheierea din 13.10.2005)-filele 47-49, s-a dispus în contradictoriu și cu -, anularea tuturor formelor de executare declanșate de AVAS în baza înștiințării de plată nr. 31535/14.11.2003, după data de 23.11.2004, adică și a licitației din data de 22.03.2005.

Sub acest aspect, sentința a fost menținută prin decizia civilă nr. 659/24.05.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș (filele 16-20), prin care s-a dispus respingerea recursurilor declarate de - SRL și AVAS, fiind admis doar recursul debitoarei -, cu consecința casării parțiale a sentinței, doar în ce privește nulitatea titlului executoriu.

Prin urmare, sentința civilă nr. 7221/2006 a intrat în puterea lucrului judecat cu privire la anularea formelor de executare silită declanșate în baza înștiințării de plată nr. 31535/14.11.2003, adică în ce privește procesele verbale de licitație, respectiv procesul-verbal nr. 101/2005, prin care reclamanta devenea adjudecatara imobilului.

Chiar dacă ulterior, pricina a mai parcurs două etape procesuale ( rejudecarea după casare, în cadrul dosarului nr-, finalizat prin sentința civilă nr. 10.148/01.11.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara -filele 69-72și recursul împotriva acesteia, în dosarul cu același număr unic, finalizat prin decizia civilă nr. 1418/R/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș -filele 91-95), aspectele deduse judecății în cadrul acestor etape procesuale priveau exclusiv nulitatea titlului executoriu.

Ca atare, în prezent, reclamanta se află în situația de a i se fi anulat în mod irevocabil titlul de adjudecare a imobilului, cu privire la care aceasta a plătit integral prețul ( prin sentința civilă nr. 7221/2005 menținută parțial cu privire la nulitatea proceselor verbale de licitație, prin decizia civilă nr. 659/2006 ).

Or, având în vedere pe de o parte, dispozițiile art. 992 din civil care stabilesc restituirea sumelor plătite nedatorat, precum și dispozițiile art. 4042din pr. civ. care stabilesc ca și consecință a desființării titlului executoriu, întoarcerea executării, ba mai mult, împrejurarea că în prezent, creditoarea AVAS, procedând din nou la executarea silită a aceluiași imobil, a încasat un nou preț cu privire la același imobil, de la un terț adjudecatar, rezultă că prețul achitat de reclamantă pentru imobilul - a devenit nedatorat față de creditoarea AVAS.

Pe de altă parte, apărările pârâtei în sensul că suspendarea executării silite ce a fost dispusă, nu atrage restituirea prețului încasat de la reclamanta-adjudecatară, sunt străine cu totul pricinii, deoarece reclamanta nu a invocat această susținere în motivarea cererii sale de restituire, ci a arătat în susținerea motivelor de fapt, printre altele, că instanțele au reținut ca motiv de anulare a proceselor -verbale de licitație, împrejurarea că executarea fusese suspendată la data de 23.11.2004, fără ca aceasta să fie singura susținere pentru justificarea pretențiilor de față.

Având în vedere toate cele arătate mai sus, în fapt și în drept, Curtea apreciază că nu există nici un temei pentru care creditoarea AVAS să rețină sumele încasate de la reclamantă cu titlu de preț al imobilului debitoarei sale vândut la licitație publică, în condițiile în care titlul de adjudecare a fost anulat, iar bunul a fost ulterior vândut unei alte persoane, terț adjudecatar, iar prețul obținut în urma noii licitații a fost, de asemenea, încasat.

A aprecia în sens contrar înseamnă a admite o îmbogățire fără justă cauză în patrimoniul AVAS, pe seama sărăcirii patrimoniului reclamantei, ceea ce este contrar dispozițiilor art. 992 din civil.

Față de împrejurarea că reclamanta este societate comercială, iar sumele achitate cu titlu de preț, fac parte din fondul său de comerț, în temeiul art. 43 din comercial, Curtea constată că acestea sunt producătoare de dobânzi, respectiv dobânda legală astfel cum a fost aceasta calculată conform ratei de scont a BNR pentru perioada de la data plății până la restituirea efectivă, astfel încât instanța va admite cererea în tot, așa cum a fost aceasta precizată ( în sensul majorării dobânzii la 73.953,51 lei) și va dispune obligarea pârâtei la restituirea acestei sume.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta - L, cu sediul social în comuna, ferma 4 zootehnie, județul T, cu sediul procesual ales în T, nr. 4, județul împotriva pârâtei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul ales în B,--11, sector 1.

Dispune obligarea pârâtei AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI la restituirea sumei de 339.956 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente acesteia, respectiv 73.953, 51 lei, calculată până la data de 10.01.2008, precum și dobânda legală ce va curge în continuare, de la data de 10.01.2008, până la data plății efective.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată azi, 17.03.2008, în ședință publică.

PREȘEDINTE GREFIER

RED/TH.DACT/RE/4 EX.

Președinte:Elisabeta Roșu
Judecători:Elisabeta Roșu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Sentința 38/2008. Curtea de Apel Bucuresti