Spete pretentii comerciale. Decizia 38/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 490/2006
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.38
Ședința publică de la 4.02.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelurilor formulate de apelantele - SA și - SA, în contradictoriu cu intimata - SA, împotriva sentinței comerciale nr.475/8.02.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr.2317/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantele - SA prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și - SA prin consilier juridic cu împuternicire la fila 34 dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții faptul că intimata a depus la dosar note scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apeluri.
Apelanta - SA prin avocat susține oral motivele de apel dezvoltate în scris, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Apelanta - SA prin consilier juridic solicită respingerea apelului, învederând că apelanta - SA nu a făcut dovada că a plătit suma nici în dosarul de fond și nici în dosarul de apel.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 475/08.02.2006 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI a Comercială în Dosarul nr- ( număr vechi 2317/2005) a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - A împotriva pârâtei - prin care se solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 9.923.478.440 lei vechi, cu titlu de despăgubiri și ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta - împotriva chematei în garanție -
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut, în esență că reclamanta, în calitate de comisionar la export pentru centralele și echipamentele produse de pârâtă în favoarea beneficiarului extern din, în perioada 1979-1981, ca urmare a câștigării licitației de către și în cadrul acordului de cooperare româno- și al acordului de plăți cliring și a angajamentelor asumate de cu băncile elene, se îndreaptă în regres împotriva pârâtei, în calitate de furnizor extern, ca urmare a obligării sale la plata garanțiilor bancare, ce fuseseră achitate de către către băncile elene, ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligației de livrare a centralelor telefonice. Deși potrivit art. 2.20 din contractul de comision extern încheiat între părți, pârâta - este și rămâne obligată să suporte toate penalitățile și daunele rezultând din livrarea de mărfuri cu întârziere sau cu defecte, în cazul în care nu s-au produs din cauza comisionarului și au fost constatate prin hotărâri arbitrale sau ale altor instanțe competente, pe de altă parte, părțile au deschis contul nr. 30.33.068-7 la, alimentat în perioada 1986-1991 cu cel puțin 1.400.000 USD din încasările la extern. Întrucât acest cont aparține reclamantei, care a reținut din plățile, cuvenite pârâtei, în calitate de producător, fondul de risc de 5% din valoarea contractului, autoarea reclamantei ( ) a încasat contravaloarea în lei a sumei necesare acoperirii garanției de bună execuție. În acest fel, reține, Tribunalul, reclamanta a încasat contravaloarea în lei a sumei de 1.550.000 USD, cuveniți producătorului și destinați acoperirii riscurilor pentru ipoteza executării garanțiilor bancare.
De aceea, având în vedere că pârâta - nu a intrat în posesia acestui fond de risc constituit tocmai pentru acoperirea riscurilor executării garanțiilor bancare, cu dimpotrivă, acesta a fost încasat de reclamantă, rezultă că resursa plății despăgubirilor a fost acest fond de risc, de care a și beneficiat reclamanta, care, astfel, nu mai este îndreptățită să obțină o nouă plată pentru aceeași daună cauzată prin neexecutarea corespunzătoare a contractului de comision la extern, deoarece ar însemna o plată dublă a aceluiași prejudiciu.
Față de soluția dată cererii principale și de accesorialitatea cererii de chemare în garanție cu aceasta, instanța, în temeiul art. 60 din pr. civ. a respins-o ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta - și pârâta -
În motivarea apelului, apelanta-reclamantă - arată că sentința comercială apelată este criticabilă deoarece instanța a interpretat greșit atât aspectul determinant al faptelor prezentate și dovedite prin acțiune, cât și dispozițiile legale aplicabile conform principiului " tempus regit actum", în perioada încheierii și derulării contractului încheiat cu intimata-pârâtă. Astfel, instanța deși a reținut corect că pârâta era obligată să răspundă de penalitățile și daunele rezultate din livrarea mărfurilor, nu face aplicarea clauzei contractuale și a metodologiei elaborate pentru aplicarea Legii nr. 12/1980. Greșit a apreciat instanța că reclamanta, prin reținerea sumei de 1.550.000 USD, și-a acoperit prejudiciul datorat, deoarece aceasta ar echivala cu o decontare în valută, ceea ce era interzis de lege. De altfel plata de către reclamantă conform deciziei ICCJ nr. 2245/2004 s-a efectuat tot în lei.
De asemenea, față de împrejurarea că decontarea finală a operațiunii de export care se realizează abia în prezent, adică după plata garanțiilor necondiționate și nelimitate în timp, concluzia instanței că prin încasarea de către reclamantă a fondului de risc în sumă de 1.550.000 USD s-ar fi executat obligația ce revenea pârâtei conform art. 2.20 din contract, este neîntemeiată.
Instanța nu a înțeles că prin acțiunea în regres, reclamanta dorește să suporte pârâta echivalentul în lei a sumei de 9.932.478.440 lei vechi, reprezentând valoarea garanției executate, cu privire la care decontarea se face în lei.
Având în vedere soluțiile date acțiunilor în regres anterioare, derulate între, prin AVAS și -, se mai arată, reclamanta este la rândul său îndreptățită să se regreseze împotriva pârâtei. În lanțul acțiunilor în regres, instanța a făcut confuzie între noțiuni precum "reținere", "încasare" și " consemnare la dispoziția comisionarului". Astfel, instanța a înțeles greșit că pârâta ar fi fost prejudiciată prin reținerea sumei de 1.550.00 USD, că reclamanta ar fi încasat contravaloarea în lei a sumei de 1.550.000 USD, bani cuveniți producătorului, cota de risc ar fi fost consemnată în lei la dispoziția reclamantei, dauna suferită de reclamantă ar avea acoperire în fondul de risc încasat de aceasta și rămas la dispoziția sa, obligarea pârâtei la plata sumei datorate ar însemna o plată dublă a aceluiași prejudiciu.
Potrivit dispozițiilor legale aplicabile și a probatoriilor administrate, susține apelanta, trebuie concluzionat, după cum urmează:
Prin reținerea fondului de risc de 1.550.000 USD nu s-a creat nicidecum un prejudiciu pârâtei, deoarece acesta era un fond de risc aprobat, care, în situația în care pârâta și-ar fi executat corespunzător obligațiile, acesta i s-ar fi decontat integral, în lei, la cursul de revenire aprobat pentru operațiune. De asemenea, se arată, fondul de risc nu a fost încasat de reclamantă, ci acesta a fost consemnat într-un cont special la pe numele său, ca întreprindere de comerț exterior, fără a face parte din patrimoniul reclamantei. Suma aceasta nu a fost niciodată la dispoziția -, aceasta putând fi utilizată numai cu acordul MF și, cu una din următoarele destinații: decontarea către - sau utilizarea de către pentru plata garanțiilor, după caz. Raționamentul instanței în sensul că reclamanta își poate acoperi prejudiciul din acest fond de risc este contrar și logicii matematice, deoarece ar însemna să se accepte că suma de 20.825.842 lei este mai mare decât 9.545.478.440 lei.
- nu a înregistrat nici un prejudiciu prin plata garanțiilor bancare, ci dimpotrivă, aceasta a fost cea care a creat un prejudiciu partenerului extern.
Așa cum nu s-a putut dezdăuna din fondul de risc, la fel nici reclamanta nu o poate face.
În concluzie, susține apelanta, față de împrejurarea că - și-a îndeplinit toate obligațiile comerciale pe seama comitentului, încasând din derularea acestor contracte doar un simplu comision, iar nu și alte sume, aceasta solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței comerciale apelate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea apelului său, pârâta - arată că în mod greșit a fost respinsă cererea sa de chemare în garanție a - ca rămasă fără obiect, deoarece pârâta solicitase prin cererea de chemare în garanție să se constate că întârzierile la punerea în funcțiune a centralelor telefonice s-au datorat și faptului că - a purces la modificări ale centralelor telefonice ce au condus la penalizarea comisionarei. Acest lucru rezultă din Nota semnată de Ministrul Industriei Electronice aflată la dosar.
Prin urmare, apelanta-pârâtă solicită admiterea apelului în ce privește cererea de chemare în garanție.
La data de 09.10.2006 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă - la apelul -, prin care se solicită respingerea apelului ca netemeinic și nelegal. În motivarea acestei solicitări, intimata susține în esență că având în vedere constituirea cotei de risc și neprevăzute prin care s-a reținut de către suma de 20.852.242 lei, echivalentul a 1.550.000 USD, într-un cont special al reclamantei, rezultă că aceasta era suficientă pentru a acoperi valoarea garanției executate asupra reclamantei de către Bancă, astfel încât, soluția primei instanțe este corectă.
Mai mult, intimata subliniază că din raportul de expertiză contabilă efectuat în fața primei instanțe rezultă expres că ar fi putut efectua plata garanțiilor chiar din acest cont de risc și neprevăzute aflat la dispoziția - ( ), dar această plată a fost tergiversată în perioada 1986-1991, cu toate că potrivit HG nr. 763/1991 și Circulara BNR V/1471/57 [ punctul 2 litera e) și punctul 3 ] se putea efectua această plată chiar fără aprobarea autorităților.
În concluzie, intimata solicită respingerea apelului deoarece: apelanta- reclamantă nu a făcut dovada că pârâta putea dispune de banii din contul de risc nr. 30.33068-7 deschis la, că suma în lei, echivalentul a 1.550.000 USD a fost transferată din contul într-un cont al, reclamanta nu a plătit daunele către nici după ce în anul 1991, legislația valutară permitea plata acestora fără aprobări speciale și că situația creată este imputabilă nu doar, în calitate de producător, ci și comisionarei ( adică reclamantei), așa cum rezultă din raportul de expertiză depus chiar de apelanta-reclamantă, efectuat într-un alt dosar.
În apel au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă efectuată de către expertul contabil, depus la dosar la filele 169-215 dosar).
Analizândsentința apelată prin prisma criticilor invocate de cele două apelante, a apărărilor invocate de intimată, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și a probelor administrate, Curtea apreciază că apelurile sunt nefondate și, în temeiul art. 296 din pr. civ. urmează a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
În ce privește apelul declarat de reclamanta -, acesta va fi respins deoarece în mod corect s-a apreciat de către prima instanță că acțiunea în regres formulată de reclamanta -, care, în calitate de comisionar, a fost obligată să plătească fostei Bănci Române de Comerț, denumită în continuare prescurtat (ulterior, ulterior AVAS) prin decizia comercială nr. 2245/2004 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, prin care se pretinde de la pârâta - suma de 9.923.478.440 lei, este neîntemeiată.
Astfel, critica apelantei - în sensul că prima instanță ar fi interpretat greșit atât aspectul determinant al faptelor prezentate și dovedite prin acțiunea sa, cât și dispozițiile legale aplicabile conform principiului " tempus regit actum", este nefondată, întrucât în mod corect a fost stabilită atât situația de fapt cât și aplicarea unor dispoziții legale corespunzătoare.
În primul rând, Curtea constată că apelanta, deșirecunoaștecă la dispoziția saa fost constituit fondul de risc și neprevăzute nr. --7, lace a fost alimentat succesiv din sumele achitate de beneficiarul pentru mărfurile livrate de către pârâta -, care s-ar fi cuvenit producătorului, numai dacă executarea contractului era corespunzătoare ( ceea ce nu s-a întâmplat), aceasta susține că, întrucât acest cont era constituitîn valută( 1.550.000 USD), nu se putea realiza o decontare, deoarece aceasta era permisănumai în lei.
Afirmația apelantei-reclamante nu poate fi avută în vedere de către instanța de apel, deoarece chiar dacă până în anul 1991, era interzisă o decontare în valută a oricărei operațiuni,după noiembrie 1991, conform HG nr. 763/1991 și Circularei V/147/57 a BNR, băncile erau delegate în mod expres să efectueze direct plăți fără vreo aprobare specială( nici după apariția acestei posibilități, nu rezultă că - ar fi cerut să remită reclamantei sumele consemnate în contul său, iar aceasta ar fi refuzat ).
După cum motivează chiar reclamanta cererea sa de chemare în judecată, dreptul acesteia de regres împotriva pârâtei - s-a născut abia după finalizarea litigiului dintre - A și AVAS ( continuatoarea în drepturi a ), respectiv după data de 23.06.2004, când a fost pronunțată decizia nr. 2245/2004 pronunțată în Dosarul nr. 1519/2003 de către Înalta Curte de Casație și Justiție ( Secția Comercială ), iar la această dată, nu exista vre interdicție legală în sensul unei eventuale decontări în valută cu privire la acest cont de risc și neprevăzute.
Invocarea de către apelanta-reclamantă a unor dispoziții legale anterioare nașterii dreptului său la acțiune, constituie o susținere deultraactivitate a legii civile,ceea ce nu este permis potrivit principiului"tempus regit actum"invocat chiar de către aceasta.
Mai mult decât atât, Curtea apreciază că din probele administrate ăn cauză, nu rezultă îndeplinirea întocmai a condițiilor răspunderii civile delictuale în ce privește pe pârâtă ( necesare și pentru acțiunea în regres), respectivcondiția ca prejudiciul pretins să nu fi fost reparat încăși aceea aexistenței culpei pârâtei pentru producerea integrală a acestuia.
Astfel, prin constituirea contului de risc și neprevăzute nr. 30.33068-7 deschis la, în favoarea reclamantei -, ce a fost alimentat cu 1.550.000 USD ( care la nivelul anului 1990 reprezenta echivalentul în lei a20.852.242 lei,perioadă în carevaloarea contragaranțiilor executate asupra era de numai 13.297.817 lei-a se vedea raportul de expertiză contabilă efectuat de expertul -fila 192 din dosarul) și în raport de valoarea mult mai mică a pretinsului prejudiciu evaluat la acest moment ( absolut esențial din punct de vedere al cursului leu/dolar și al evoluției acestui curs), Curtea apreciază că în condițiile în care acest risc s-a produs, reclamanta -, titulara contului, se putea îndestula din acesta.
De asemenea, este de reținut că valoarea de 9.910.180.623 lei (reprezentând contravaloarea contragaranției bancare, calculată la momentul pronunțării hotărârilor judecătorești de către instanțele elene ), la care se adaugă cheltuielile de judecată efectuate de reclamanta AVAS ( ca și continuatoare în drepturi a ) în dosarul ÎCCJ nr. 1519/2003 ( rezultând un total de 9.923.478.440 lei), este în mod substanțial majorată, nu ca efect al faptei ilicite a producătorului la extern ( pârâta - ) ci exclusiv datorită culpei pentru întârzierea plății contragaranției bancare.
Or, în atare situație, dacă pentru prejudiciul pretins de reclamanta -, rezultat în urma obligării sale către, rezultăculpa exclusivă a unui terț de litigiul de față, acțiunea în regres formulată de reclamantă, a fost respinsă în mod legal și temeinic.
Altfel spus, pornind de la dispozițiile art. 998-999 din civil și de la temeiul acțiunii în regres formulată de reclamantă, rezultă că faptul neexecutării corespunzătoare a obligației de livrare către beneficiatul extern, de către pârâta - nu poate constitui izvorul obligației de dezdăunare a reclamantei - ce a fost obligată către la plata contragaranțiilor ce au fost executate asupra acesteia din urmăcu mare întârziere de către băncile elene,deoarece faptul neplății la timp a contragaranțiilor către băncile elene, de cătrenu este imputabil pârâtei -, cu care, de altfel, nu avea nici un raport contractual. Acest lucru rezultă și din raportul de expertiză întocmit de expertul contabil care statornicește motivat că". nu există prejudiciu începând cu momentul încheierii contractului și până la unificarea cursului dolarului. " ( adică până în anul 1991-)-fila 204 din dosarul, răspunsul expertului la obiectivul nr. 7.
Pe de altă parte, susținerea apelantei-reclamante în sensul că obligația pârâtei de a plăti orice penalități și daune rezultate din livrarea mărfurilor cu întârziere sau cu defecte ( prevăzută de art. 2.20 din contract) subzistă până la momentul decontării finale ( care nu a avut loc până astăzi!!!) și care coincide cu momentul recepției finale, este nefondată deoarece față deinexistența vreunei atribuții în sarcina pârâtei - de a participa la recepția finală a mărfurilor, nu rezultă că faptul prejudiciabil pentru reclamantă constând în schimbarea cursului leu/dolar, ar putea fi imputabil pârâtei -.
În acest sens, chiar expertul contabil apreciază pe bună dreptate că nașterea pretinsului prejudiciu constând în diferențele rezultate din fluctuația ratei de schimb leu/dolar ar trebui să fie suportate numai de instituțiile implicate direct în contractele de export, adică - și( fila 205).
În altă ordine de idei, trebuie avut în vedere șimomentul solicitării de daune de către, de la emitentele scrisorilor de garanție bancară (băncile grecești ), acesta fiind anterior anului 1991, iar în 1991, contul de risc nr. 30.33068-7 deschis la pe numele și la dispoziția reclamantei - era alimentat cu suma de 1.550.000 USD (echivalentul în lei a 20.852.242 lei), sumă îndestulătoare pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata la timp a garanțiilor bancare de către băncile elene și a contragaranției bancare emisă de. În acest sens, mai trebuie avut în vedere și că în anul 1998 avea de achitat către suma de 988.685, 27 USD, care la acea dată reprezenta contravaloarea în lei a13.297.817 lei (a se vedea raportul de expertiză-fila 192 din dosarul), adicăo sumă mult mai mică decât cuantumul fondului de risc aflat la dispoziția reclamantei -
Din această perspectivă, va fi înlăturată ca nefondată critica apelantei cu privire la încălcarea logicii matematice de către prima instanță prin aceea că s-a considerat că suma de 20.852.242 lei este mai mare decât suma de 9.545.478.440 lei, întrucât nici un moment Tribunalul nu a afirmat acest lucru, ci a stabilit în mod corect că valoarea fondului de risc ( de 20.852.242 lei- echivalentul a 1.550.000 USD) era acoperitoare la nivelul anului 1991, raportat la valoarea contragaranției bancare datorate de către băncile elene care achitaseră către dauna cauzată acestuia prin întârzierea în punerea în funcțiune a centralelor telefonice ( care era de numai 988.685, 27 USD, adică echivalentul în lei la acea dată a 13.297.817 lei ).
De asemenea, Curtea constată că, chiar dacă prin Nota nr. -/1979, utilizarea contului de risc special constituit prin reconvertirea în valută și plata la extern, nu se putea realiza decât cu acordul Ministerului d e resort ( ) și Ministerului Finanțelor, acest lucru nu este relevant față de obiectul litigiului de față. Este așa, deoarece Tribunalul nu a reținut o utilizare a contului respectivpentru plata la extern către beneficiar,ci a apreciat că din acest cont se putea îndestula titularul său ( care era chiar reclamanta, în calitate de comisionar, în condițiile în care nu putea beneficia de el, în condiții de executare necorespunzătoare a obligațiilor contractuale), adică o plată între două societăți comerciale române ( ce ar putea fi considerată oplată la intern). În acest sens, rezultă că nu este vorba de o plată la extern, interzisă expres prin Nota mai sus menționată, ci de o compensare contractuală operată între reclamanta - ( în calitate de comisionar ) și pârâta -, în condițiile Legii nr. 12/1980.
Nu poate fi reținută susținerea apelantei în sensul că această sumă, deși era consemnată în contul său, pe numele său, nu putea fi utilizată în nici un mod de către aceasta, deoarece ar însemna ca această sumă de bani să nu poată fi utilizată tocmai în scopul pentru care a fost constituit contul nr. 30.33068-7 deschis la.
Este adevărat că mecanismul tipic convenit de părți pentru îndestularea dinfondul de risc și neprevăzuteera ca atunci când beneficiarul extern al produselor livrate conform contractului de comision încheiat între reclamantă și pârâtă, dovedește un prejudiciu prin executarea necorespunzătoare a obligației de livrare a produselor, comisionarul să vireze contravaloarea acestui prejudiciu către acesta, în funcție de gravitatea problemelor apărute,la cererea beneficiarului.
Însă, în cauza de față se remarcă oderulare atipică și neconvențională a relațiilor internaționalenăscute din cele patru categorii de raporturi contractuale, care se situează tocmai în categoria de"risc și neprevăzute"pentru care s-a constituit contul nr. 30.33068-7 pe numele și la dispoziția reclamantei -
La baza oricăror obligații pretinse de reclamantă de la pârâtă, stau cele patru raporturi juridice internaționale: a) raportul născut între reclamanta - și pârâta - din contractul de comision, b) raportul dintre comisionarul - și beneficiarul extern, TELECOMUNICATION ( ) c) raportul dintre beneficiarul extern ( ) și băncile grecești care au emis scrisori de garanție bancară (, POPULAR BANK și Banca Națională a Greciei) și d) raportul între băncile grecești și Banca Română de Comerț ( ), care a emis către aceste bănci scrisoare de contragaranție bancară pentru executarea obligației de livrare a mărfurilor către beneficiarul extern.
Din analiza acestora, ce nu poate fi ignorată pentru soluționarea acțiunii în regres de față, rezultă că, deși beneficiarul extern avea la îndemână în primul rând, posibilitatea de a cere comisionarului -, îndestularea sa dinfondul de risc și neprevăzuteconstituit la dispoziția și pe numele său, acesta a preferat să execute scrisorile de garanție bancară emise de băncile grecești, ce au condus mai apoi la executarea scrisorii de contragaranție bancară emisă de, iar în urma desfășurării mai multor litigii internaționale și ulterior, ca urmare a litigiului finalizat prin decizia nr. 2245/2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost obligată - la plata sumei reactualizate la nivelul anului 2004, datorate către beneficiarul extern.
Față de modul atipic de îndestulare a beneficiarului extern, nu rezultă și nici apelanta nu a făcut nici o precizare în acest sens, ce se întâmplă în această situație cu sumele consemnate în contul nr. 30.33068-7 pe numele și la dispoziția reclamantei - ( de vreme ce beneficiarul prețului mărfurilor, ca și producător, pârâta - nu avea acces la acest cont ).
Or, față de calitatea sa detitular al contului nr. 30.33068-7 existent la, în care se aflau consemnate sume de bani suficiente pentru acoperirea daunei existente ca efect al livrării necorespunzătoare a mărfurilor, indiferent de orice impediment ce ar fi existat la un moment dat cu privire la ridicarea acestor sume de bani de către titularul contului și de neidentificarea unei alte modalități de încasare de către - a acestei sume de bani, rezultă că prejudiciul pretins de reclamantă ar fi putut fi acoperit tocmai din acest fond de" risc și neprevăzute".
Pe de altă parte, reclamanta nu a făcut dovada că ar fi cerut avizul Ministerului d e Comerț sau Ministerului Finanțelor pentru a beneficia de sumele consemnate pe numele și pe seama sa în contul nr. 30.33068-7 și că acest aviz ar fi fost refuzat, în condițiile date.
Apelanta nu arată ce s-a întâmplat cu aceste sume de bani, după ce au fost consemnate, iar, după cum menționează și expertul contabil, părțile nu dețin extrase de cont din care să rezulte operațiunile desfășurate cu privire la acest cont de către reclamanta - și. Practic, după cum susține apelanta-reclamantă ar rezulta că sumele din acest cont nu sunt la dispoziția nici unei părți implicate în raporturile juridice generatoare de obligații ( de vreme ce nici nu s-a putut îndestula din acest cont, nici reclamanta nu poate beneficia de aceste sume, deși este titular de cont, iar pârâta nu are nici un temei de a se folosi de aceste sume, în condițiile unei livrări necorespunzătoare), adică acestea au dispărut pur și simplu, fără să fi intrat în patrimoniul cuiva, ceea ce este practic imposibil. Dacă ar fi adevărată susținerea lapidară a reclamantei din cererea de chemare în judecată, care nu a fost dovedită și nu a mai fost reiterată ulterior nici în fața primei instanțe, nici în apel, în sensul că suma de 1.550.000 USD existentă în acest cont a intrat în contul valutar al statului ( a se vedea alin. ultim din pagina 1 din dosarul de fond), cu atât mai mult nu s-ar putea atrage răspunderea pârâtei, deoarece s-ar putea considera că a fost vorba de o confiscare a sumei aflate la dispoziția reclamantei, constituită într-un cont special pentru " risc și neprevăzute", asupra căreia nu se poate pronunța instanța, nefăcând obiectul litigiului de față. În atare situație, eventuala lipsă a sumelor din cont ar putea constitui obiectul relației dintre - și sau dintre - și Statul Român, fără implicația juridică a -, străină de raportul juridic bancar relativ la contul nr. 30.33068-7 pe numele și la dispoziția -
Din acest punct de vedere, rezultă lipsa vreunei culpe a pârâtei în ce privește neplata la timp a garanțiilor și contragaranției bancare, de către băncile implicate în raporturile juridice internaționale, astfel încât, în condițiile existenței și a contului nr. 30.33068-7 pe numele și la dispoziția reclamantei -, cererea de chemare în judecată a fost respinsă, în mod legal și temeinic.
II. În ce privește apelul declarat de pârâta -, acesta este nefondat deoarece privește doar motivarea instanței referitoare la culpa pentru punerea în funcțiune cu întârziere a centralelor telefonice,împrejurare ce nu a fost judecată de către instanță, cidoar menționată ca și situație de fapt susținută de reclamantă.Mai mult, față de soluția de respingere a cererii sale de chemare în garanție a -, doar ca efect al aplicării principiuluiaccesorium sequitur principale, rezultând in dispozițiile art. 60 alin. 1 din pr. civ. iar nu ca efect al analizei pe fond a relațiilor dintre pârâtă și chemata în garanție, criticile sale sunt în aceeași măsură, nefondate.
Instanța de apel va verifica, potrivit art. 295 alin. 1 din pr. civ. doar "stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.", ceea ce înseamnă că obiectul apelului nu poate fi extins și la alte chestiuni ce ar rezulta din relațiile dintre părți, care însă nu au fost judecate de către prima instanță, interdicția rezultând și din art. 294 din pr. civ. Din moment ce analiza culpei sau a eventualelor culpe concurente, pentru punerea în funcțiune cu întârziere a centralelor telefonice de către beneficiarul, nu a făcut obiectul judecății pe fond a cererii de chemare în garanție, aceasta nu poate face nici obiectul apelului, mai ales în condițiile în care prin respingerea apelului declarat de reclamanta -, soluția dată de prima instanță, cererii principale și cererii de chemare în garanție, va fi menținută.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ambele apeluri, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de apelanta-reclamantă -, cu sediul în B,-, sector 3 și apelanta pârâtă -., cu sediul în B, nr. 266-268, sector 5 împotriva sentinței comerciale nr. 475/08.02.2006 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI a Comercială în Dosarul nr- ( număr vechi 2317/2005) în contradictoriu cu intimata chemată în garanție -, cu sediul în B, nr. 266-268, sector 5, ca nefondate.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 04.02.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
RED/DACT/RE/5 EX./03.03.2008
Sent.com. nr. 475/08.02.2006
Tribunalul București -Secția a VI a Comercială
Dosarul nr- ( număr vechi 2317/2005)
Jud. fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu
