Spete pretentii comerciale. Decizia 390/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.390

Ședința publică de la 09.10.2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Minodora Condoiu

Grefier - -

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva sentinței comerciale nr.14579/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți și SC SA, intimații chemați în garanție STATUL ROMÂN și SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE TRANSILVANIA și cu intimații intervenienți, G și.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimata pârâtă SC SA prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar, intimata chemată în garanție SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE TRANSILVANIA prin consilier juridic cu delegație depusă la fila 49 dosar și intimata intervenientă prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la fila 22 dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează instanței că s-a restituit adresa emisă Oficiului Poștal.

Curtea invocă excepția lipsei calității de reprezentant semnatarului motivelor de apel.

Intimata pârâtă SC SA prin avocat solicită admiterea excepției și anularea apelului având în vedere că apelul nu este semnat de reprezentant sau de o persoană abilitată. Solicită cheltuieli pe care separată.

Intimata chemată în garanție SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE TRANSILVANIA prin consilier juridic solicită admiterea excepției. Solicită cheltuieli pe cale separată.

Intimata intervenientă prin avocat solicită admiterea excepției. Solicită cheltuieli pe cale separată.

CURTEA

Asupra apelului comercial d e față.

Prin sentința comercială nr. 14579 din 5 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins excepția de prematuritate întrucât motivele invocate în susținerea acesteia reprezintă apărări de fapt, a respins acțiunea formulată de Ministerul Finanțelor în nume propriu ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, a respins acțiunea introdusă împotriva AUTORITĂȚII PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală. A respins ca nefondată acțiunea principală formulată în contradictoriu cu SC SA. A anulat ca netimbrate cererile de chemare în garanție a Statului Român și a TRANSILVANIA SA, a admis cererile de intervenție accesorie formulate în favoarea pârâtei SC SA de către, G și.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel nemotivat Ministerul Economiei și Finanțelor, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 15 februarie 2008 pe rolul Curții de Apel București - Secția a a Comercială.

Motivele de apel au fost depuse la 27 martie 2008, cu respectarea termenului prevăzut de articolul 287 alineat 2 Cod procedură civilă.

La solicitarea Curții, prin nota de ședință depusă la 17 aprilie 2008 (fila 34 dosarului de apel), apelantul a precizat că apelul este formulat în reprezentarea intereselor Statului Român.

La termenul din 15 mai 2008, ca și la termenele ulterioare, Curtea a pus în vedere apelantului, prin adresa care a însoțit citația, să depună apelul și precizările cu semnătura persoanei care reprezintă Ministerul în relațiile cu justiția, obligația nefiind însă îndeplinită până la termenul din 9 octombrie 2008, pe cale de consecință Curtea a pus în discuție la acest din urmă termen excepția lipsei calității de reprezentant în conformitate cu dispozițiile articolului 161 Cod procedură civilă.

Excepția este întemeiată și va fi admisă. În conformitate cu prevederile articolului 46 alineat 2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, ministrul este cel care reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorități publice, cu persoanele juridice și fizice din țară și străinătate,precum și în justiție.

Declarația de apel, motivele de apel și precizările formulate de Ministerul Economiei și Finanțelor nu sunt semnate de ministrul de resort ci de directorul general al direcției generale juridice, iar în speță nu s-a dovedit că dreptul de semnătură al ministrului i-a fost delegat directorului general. Ca atare, directorul general nu apare ca reprezentant legal al Ministerului Economiei și Finanțelor în raport de prevederile articolului 46 alineat 2 din legea nr.90/2001 și cum dovada calității de reprezentant nu a fost făcută la termenele sorocite în acest scop în condițiile articolului 161 alineat 1 Cod procedură civilă, Curtea, admițând excepția lipsei calității de reprezentant, în conformitate cu dispozițiile articolului 298 raportat la dispozițiile articolului 161 alineat 2 Cod procedură civilă va anula apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția lipsei calității de reprezentant.

Anulează apelul declarat de apelantul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței comerciale nr.14579/05.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11 sector 1 și SC SA, cu sediul în B, B- - G, nr. 7 sector 1, intimații chemați în garanție STATUL ROMÂN și SOCIETATEA DE INVESTIȚII FINANCIARE TRANSILVANIA, cu sediul în B,-, Județ B și cu intimații intervenienți, domiciliat în B, nr. 397, -. D,. 6,. 24 sector 1, domiciliat în B,- sector 1, și, cu sediul în B, B- - G, nr. 7 sector 1.

Ia act că intimații își rezervă dreptul de a cere cheltuieli de judecată pe cale separată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile libere de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

10 ex/3.11.2008

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Minodora Condoiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 390/2008. Curtea de Apel Bucuresti