Spete pretentii comerciale. Decizia 402/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 402
Ședința publică de la 29 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Horia Mihăianu
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.7137/10.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata C.
Dezbaterile au avut loc la data de 15.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea consecutiv la 22.10.2009 și 29.10.2009, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 27.02.2006 la Judecătoria Sectorului 1 B, reclamanta C a chemat în judecată pe pârâta SC SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 72.000 USD, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în B, sector 1,-, pentru perioada 01.03.2003-01.03.2006, respectiv 211.284 lei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința comercială nr. 5024 pronunțată la 29.03.2006 în dosarul nr- Judecătoria Sector 1 Baa dmis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București - Secția Comercială.
Prin sentința comercială nr. 8363 pronunțată la 13.10.2006 în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins excepția necompetenței sale funcționale invocată de pârâtă ca neîntemeiată și a admis excepția prematurității, respingând acțiunea ca prematur introdusă.
Împotriva acestei sentințe comerciale reclamanta Caf ormulat apel.
Prin Decizia comercială nr. 86 pronunțată la 07.02.2007 în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a Comercială a admis apelul formulat de apelanta C, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Recursul declarat de SC SRL împotriva deciziei comerciale nr. 86/07.02.2007 a fost respins, ca nefondat prin decizia nr. 2507 pronunțată la 22.06.2007 în dosarul nr- de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială.
La rejudecarea cauzei, prin cererea formulată la 27.05.2008, în raport cu concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, reclamanta C și-a majorat câtimea pretențiilor, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 6.371 Euro/lună pentru perioada 01.03.2003-01.03.2006, în total suma de 229. 356 Euro, în echivalentul în lei la cursul valutar din ziua plății.
Prin sentința comercială nr. 7137 pronunțată la 10.06.2008 în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 229. 356 Euro, în echivalentul în lei la cursul oficial din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință în perioada 01.03.2003-01.03.2006.
Pentru a pronunța această sentință comercială, tribunalul a reținut că imobilul situat în B,- a fost restituit în natură reclamantei prin Dispoziția nr. 763/23.01.2003 a Primarului General al Municipiului B, procesul-verbal cu nr. 2373 de punere în posesie, fiind întocmit la 18.02.2003. Pârâta avea folosința imobilului restituit în baza unui contract de închiriere încheiat cu HERĂSTRĂU. Potrivit dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001, dacă imobilul restituit face obiectul unui contract de locațiune, noul proprietar se în drepturile statului, cu renegocierea clauzelor contractului. În cauză, pârâtele nu au putut stabili pe cale amiabilă cuantumul contravalorii lipsei de folosință pentru perioada în litigiu, motiv pentru care s-a efectuat o expertiză pentru determinarea acesteia, expertiză care a indicat o valoare actuală de piață a câștigului net lunar posibil în urma închirierii spațiului comercial d e 6. 371 Euro.
Împotriva acestei sentințe comerciale pârâta SC SRL a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca nefondată sau, în subsidiar, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii doar în parte a pretențiilor reclamantei.
În motivarea apelului s-a arătat, în esență, în primul rând că prima instanță a stabilit în mod greșit situația de fapt în sensul că pârâta ar datora suma de 229. 356 Euro ca echivalent a lipsei de folosință. Astfel, tribunalul a reținut greșit că pentru întreaga perioadă menționată în acțiune reclamanta ar fi îndreptățită la lipsa de folosință pentru suprafața de 109,25 mp. Aceasta deoarece într-un prim proces purtat între reclamantă și Municipiul B s-a respins acțiunea în revendicare prin care se solicitase restituirea unei suprafețe de 62 mp, apoi printr-o primă dispoziție a Primarului General al Municipiului B s-a dispus la 23.01.2003 restituirea imobilului având suprafața de 89,45 mp iar ulterior prin Dispoziția nr. 1368/15.09.2003 suprafața restituită s-a modificat la 109,25 mp. pentru fiecare dintre cele două dispoziții încheindu-se procese-verbale de predare-primire, ultimul datând din 02.10.2003. În mod corespunzător a fost modificat și contractul de închiriere încheiat între Primăria Municipiul B și societatea pârâtă. De asemenea, tribunalul a omologat în mod greșit concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul. Astfel, tribunalul a încuviințat inițial solicitarea reclamantei de efectuare a expertizei tehnice contabile, având ca obiectiv stabilirea întinderii lipsei de folosință, respingând solicitarea pârâtei de efectuare a unei expertize de identificare a spațiului din imobil deținut de aceasta în raport cu cel care a făcut obiectul restituirii către reclamantă. La un termen ulterior, fără nicio cerere formulată în cauză, tribunalul a dispus efectuarea expertizei încuviințate de către un expert în specialitatea construcții, cu modificarea obiectivului inițial.
Obiecțiunile pârâtei la raportul de expertiză astfel întocmit au fost respinse, ca și cererea de efectuare a unei noi expertize.
În plus, tribunalul a omologat un raport de expertiză și a reținut o situație de fapt contrară realității, cu privire la întinderea cuantumului lipsei de folosință, cu strictă referire la perioada de timp și la evoluția prețurilor. În fapt, reclamanta a solicitat la nivelul anului 2004, prin notificarea privind îndeplinirea procedurii prealabile, o lipsă de folosință în valoare de 2.000 USD/lunar, dar expertul, a stabilit nivelul lipsei de folosință raportându-se la perioada septembrie - noiembrie 2007, fără a determina lipsa de folosință și pentru anii 2003-2006, în condițiile evoluției prețurilor.
Tribunalul a ignorat împrejurarea că până la data formulării acțiunii reclamantei între părți nu a fost încheiat un contract de închiriere, iar valabilitatea celui existent este consacrată prin însăși motivarea instanței. Între părți nu s-au declanșat și finalizat negocieri privind clauzele contractuale. În lipsa acordului dintre părți reclamanta era în măsură să sesizeze instanța pentru stabilirea nivelului chiriei dar evident efectele acestei stabiliri se produceau de la data sesizării instanței. În lipsa reclamării unei astfel de proceduri, culpa aparține proprietarului iar o eventuală desdăunare ar trebui să aibă ca referință chiria din contractul existent.
Printr-un alt motiv de apel s-a arătat că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii. Aceasta în contextul în care reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile legii nr. 10/2001 și ale art. 1084-1086 Cod civil. În considerentele sentinței apelate, tribunalul a reținut incidența prevederilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 și art. 483 Cod civil, deși acesta din urmă nu se mai justifica, fiind fundamentul juridic al unei răspunderi delictuale, pe care tribunalul nu o reține în cauză. Prin urmare, dacă în cauză este vorba de o răspundere contractuală, atunci trebuie să se aibă în vedere clauzele contractului de închiriere în ființă la data retrocedării și ale cărei prevederi trebuie negociate de părți cu observarea limitelor întinderii răspunderii. Dacă, însă primează ipoteza răspunderii delictuale, trebuie să se rețină că în cauză nu mai sunt întrunite în mod cumulativ condițiile pentru atragerea unei asemenea răspunderi.
Curtea a încuviințat ambelor părți administrarea probei cu înscrisuri, iar apelantei și proba cu expertiză tehnică contabilă.
După ce la termenul de judecată de la 15.10.2009 Curtea a amânat pronunțarea în cauză, prin cererea înregistrată la 28.10.2009, apelanta SC SRL a solicitat repunerea cauzei pe rol în vederea discutării unei cereri de suspendare a judecății în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă în raport cu Ordonanța nr. 17439/2008a parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește cererea apelantei de repunere pe rol a cauzei, potrivit art. 151 Cod procedură civilă o astfel de măsură poate fi dispusă dacă instanța găsește necesare noi lămuriri iar în conformitate cu art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă instanța poate suspenda judecata când a început urmărirea penală pentru o infracțiune care să aibă înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Chiar dacă în înțelesul unor "noi lămuriri" s-ar include și o eventuală suspendare a judecății cauzei, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 244 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, nici nu a fost formulată mai înainte de închiderea dezbaterilor pentru a fi în măsură, sub aspect procedural, să reclame noi lămuriri. De altfel, infracțiunea pentru care s-a pornit urmărirea penală împotriva reclamantei C, astfel cum rezultă din cuprinsul ordonanței nr. 17439/P/2008, invocată de apelant privește ascunderea existenței unui alt comoștenitor, alături de reclamantă, în procedura vizând restituirea imobilului, referitor la care se solicită contravaloarea lipsei de folosință. Or, aceasta poate avea, cel mult, drept consecință, înlăturarea doar parțială a dreptului reclamantei în baza căruia acesta a formulat acțiunea în cauză, și anume în măsura în care o cotă ar reveni celuilalt comoștenitor, astfel că nici nu s-ar justifica o înrâurire hotărâtoare asupra soluționării cauzei și nici eventuala suspendare a judecății, pe cale de consecință:
Având în vedere aceste considerente, cererea de repunere pe rol trebuie apreciată ca fiind nefondată.
În ceea ce privește apelul propriu-zis, curtea constată că acesta este fondat.
Prima instanță a reținut expres doar Dispoziția nr. 763 din 23.01.2003 a Primarului General al Municipiului B prin care reclamantei i s-a restituit o parte în suprafață de 89,45. din imobilul situat la adresa menționată iar pentru stabilirea obligației de plată în sarcina pârâtului a avut în vedere expertiza tehnică judiciară întocmită în cauză. Expertiza respectivă a fost întocmită de un expert pentru specialitatea construcții civile și industriale, în condițiile în care inițial, prin încheierea de la 16.10.2007 tribunalul a încuviințat o expertiză contabilă având ca obiectiv stabilirea cuantumului chiriei iar prin încheierea de la 30.10.2007 a adăugat ca obiectiv, pe lângă stabilirea valorii de piață a chiriei și identificarea imobilului și a vecinătăților, acesta din urmă fără a mai fi pus în discuții, deși discutarea expertizei solicitată cu acest scop de pârâtă fusese prorogată. Prin expertiza astfel întocmită, depusă la dosar la 10.12.2007, s-a avut în vedere, însă, stabilirea estimativă a valorii actuale de piață a chiriei, rezultată a fi în cuantum de 6.317 Euro/lunar, deși, în mod evident, în raport cu evoluția generală a prețurilor și perioada pentru care reclamanta a pretins lipsa de folosință, estimarea la nivelul anului 2007 nu poate fi considerată a fi probată în mod concludent și pentru anii 2003-2006. În schimb, la întocmirea expertizei respective s-a avut în vedere, în contextul identificării imobilului, dispozițiile succesive de restituire nr. 763/23.01.2003 și nr. 1368/15.02.2003, precum și alte înscrisuri relevante, îndeosebi releveul imobilului și încheierea de înscriere în cartea funciară, în raport cu care trebuie reținut că prin prima dispoziție, s-a restituit reclamantei o suprafață de 89,45. iar prin a două dispoziție suprafața restituită a ajuns la un total general de 102,24. pe care și instanța de apel o consideră a fi probată ca fiind reală, spre deosebire de alte suprafețe susținute îndeosebi de către apelant.
În mod corelativ, ținând cont de dispozițiile de restituire menționate și procesele-verbale de punere în posesie în raport cu perioada pentru care reclamanta solicită contravaloarea lipsei de folosință rezultă că pentru intervalul de timp 01.03.2003-15.09.2003 lipsa de folosință a vizat un imobil în suprafață de 89,45. iar pentru intervalul de timp 16.09.2003-01.03.2006 o suprafață majorată la 102,24. suprafeței unui imobil constituie în mod evident, un element de natură să determine, în mod corespunzător mărimea valoarii folosinței acestuia. În mod greșit, la judecata în primă instanță, nu s-a avut în vedere stabilirea în mod distinct a valorii lipsei de folosință în raport cu suprafețele diferite menționate. Expertiza contabilă întocmită la judecata în apel a avut în vedere acest criteriu și în raport cu metodologia utilizată a estimat în mod corect valoarea de piață a lipsei de folosință, inclusiv în legătură cu perioada de timp și evoluția prețurilor. Potrivit concluziilor acestei expertize, contravaloarea lipsei de folosință a fost în perioada 01.03.2003-15.09.2003 de 230 Euro/ ceea ce înseamnă în raport cu cei 89,45. din imobil ce au făcut obiectul restituirii o sumă de 20.573,50 Euro, iar în perioada 16.09.2003-01.03.2006 a fost de 1.025 Euro/ ceea ce înseamnă în raport cu cei 102,24. din imobil ce au făcut obiectul restituirii,în această perioadă, o sumă de 104.796 Euro, în total contravaloarea lipsei de folosință ridicându-se pentru întreaga perioadă invocată la suma de 125.369,5 Euro, care se cuvine reclamantei.
În raport cu prevederile art. 14 din Legea nr. 10/2001 reclamanta și pârâta aveau posibilitatea renegocierii clauzelor contractului de locațiune preexistent restituirii imobilului, dar în condițiile în care un astfel de demers nu s-a realizat iar cuantumul contravalorii lipsei de folosință nu a putut fi stabilit pe cale amiabilă de părți, pentru o dezdăunare echitabilă, reclamanta a recurs în acest scop în mod legal la acțiune în justiție, având în vedere dispozițiile art. 483 cod civil. În acest context este exclusă luarea în considerare a cuantumului chiriei plătită anterior restituirii imobilului de către pârâtă și trebuie, de asemenea, să se menționeze că prima instanță a reținut, în considerentele sentinței atacate, aplicabilitatea prevederilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 respectiv, art. 483 Cod civil, sub aspecte diferite iar nu cumulative și, în consecință, criticile apelantului referitoare la contradictorialitatea aplicării acestor prevederi nu sunt justificate.
Față de considerentele reținute, Curtea va respinge cererea de repunere a cauzei pe rol, formulată de apelantă, ca nefondată, va admite apelul și va schimba în tot sentința atacată în sensul că va admite acțiunea formulată de reclamantă, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 125.369,50 Euro, în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în B,-, sector 1, pentru perioada 01.03.2003 - 01.03.2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere a cauzei pe rol formulată de apelantă, ca nefondată.
Admite apelul formulat de apelanta SC SRL, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.7137/10.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata C, domiciliată în B, sector 6,-, - 132,. 35.
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că:
Admite acțiunea. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 125.369,50 euro în echivalent în lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului situat în B,-, sector 1, pentru perioada 01.03.2003 - 01.03.2006.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică de la 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.Jud.
Tehnored..
4 ex.
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Horia Mihăianu
