Spete pretentii comerciale. Decizia 416/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 477/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR.416
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta pârâtă - INDUSTRIE SRL, împotriva sentinței comerciale nr.14220/22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI- a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 21.10.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 20.02.2009, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a înaintat spre competentă soluționare cererea de apel, motivată, formulată de apelanta pârâtă - INDUSTRIE SRL în contradictoriu cu intimata - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 14220/22.12.2008 pronunțată în dosarul Tribunalului București. Secția a VI a Comercială.
Prin sentința sus-menționată, instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 33.840,47 Euro contravaloare marfă livrată. De asemenea, s-a luat act că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În perioada 14 aprilie - 30 noiembrie 2006 reclamanta a emis către pârâtă facturile nr.221, 301, 343, 484, 644 și 820, căror contravaloare nu a fost achitată în totalitate, rămânând de plată suma de 38.229,94 Euro.
Facturile nr.221, 301, 343 și 644 au ca obiect materiale, respectiv bare de aluminiu și alte materiale, care sunt înregistrate în contabilitatea pârâtei, iar facturile nr. 484 și 820 au ca obiect o reparație executată în Italia și respectiv consultanța și nu au fost înregistrate în contabilitate a pârâtei.
Având în vedere faptul că facturile nr.484 și 820 nu au fost înregistrate în contabilitatea pârâtei și nu s-a făcut dovada însușirii acestora în mod expres sau tacit și nici dovada prestării reparațiilor și respectiva serviciilor de consultanță, tribunalul a apreciat că cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii acestor facturi este neîntemeiată.
În ceea ce privește celelalte facturi, tribunalul a reținut, că cererea de obligare a pârâtei la plata contravalorii lor este întemeiată. Respectivele facturi sun înscrise în contabilitatea pârâtei, iar pârâta nu primirea respectivelor mărfuri.
Împrejurarea că o parte din clienții pârâtei au formulat reclamații 1a calitatea mărfurilor folosite și vicii ascunse ale acestora nu este dovedită, întrucât pârâta a depus la dosar o singură reclamație, ce privește defectele produselor efectuate de aceasta, iar nu calitatea materialelor vândute de reclamantă.
Pe facturi se menționează că plata se face "după cum s-a convenit". Având în vedere faptul că nu s-a făcut dovada încheierii unei convenții cu privire la exigibilitatea plății, tribunalul apreciază că sunt aplicabile prevederile art.58 Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare-cumpărare internațională de mărfuri din 11 aprilie 1980, la care România a aderat în anul 1991 ( nr.54/1991).
Hotărâre a asociaților reclamantei din data de 12 iunie 2006 depusă la dosar de pârâtă nu are relevanță, întrucât se referă la creditele rezultate din clauzele actelor constitutive ale societății pârâte și la împrumuturile acordate acesteia (art.3), iar obiectul cererii de față privește o creanță ce rezultă dintr-un contract de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește faptul că produsele vândute pârâtei se regăsesc în reexporturile de materii prime și produse finite făcute de rec1amantă și nu au fost achitate (susținerea pârâtei din concluziile scrise), aceasta nu afectează caracterul cert al creanței reclamantei, întrucât pentru încasarea contravalorii respectivelor mărfuri, pârâta poate formula acțiune în justiție împotriva rec1amantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta - pârâtă - INDUSTRIE SRL apreciind soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele considerentele:
In raport de primul considerent a invederat Instantei de fond si reiterma ca inscrierea in contabilitate a unor facturi emise de către furnizorii de materii prime, utilități servicii nu confera respectivelor obligatii de plata caracterul de creante certe, lichide si exigibile. În conformitate cu reglementarile contabile armonizate cu legislatia UE in contul Furnizori se tine o evidenta a datoriilor in relatiile cu furnizorii, insa aceasta inscriere contabila nu confera respectivei sume caracterul exigibil care ar fi putut duce la obligarea apelante la achitarea respectivelor sume.
In raport de cel de-al doilea considerent pe care l-a avut in vedere instanta de fond in pronuntarea Hotararii - exigibilitatea facturilor in discutie - asa cum a aratat si in intampinarea depusa la instanta de fond aceste facturi nu sunt scadente tinand cont de faptul ca acestea urmau a se achita numai in masura in care toti ceilalti furnizari de materii prime și materiale, precum și utilitățile erau achitate.
In ceea ce priveste termenul de plată pentru facturile comunicate, însuși expertul contabil desemnat de instanta in raportul de expertiza face precizarea la Capitolul IV sectiunea A Raspunsul 5 ca termenul de plata al facturilor este "cel stabilit de parti, conform intelegerii partilor"; respectiv conform Hotararii Adunarii Generale a Asociatilor din 12.06.2006 a L, art. 3.
Ba mai mult in acest sens partile au incheiat si o declaratie prin care au fost de acord cu subordonarea creantelor catre cei doi asociati fața de alte creanțe si in principal finantarea obtinuta la banca.
In sustinerea acestui fapt s-a depus la dosar declaratia data de catre reprezentantul - SRL la data de 01.09.2004.
Instanta din oficiu vine si contrar vointei partilor (si chiar a manifestarii exprese de vointa a intimatei-parate) consideră ca prevederile art. 58 din Conventia Natiunilor Unite incheiata cu privire la contractele de vanzare ar fi prevalenta, interpretand in mod cu totul contrar mentiunea de pe facturi, respectiv la termenul de plată, in sensul articolului mentionat.
INDUSTRIE RL. nu a negat primirea marfurilor, insa a demonstrat cu acte depuse la dosar emise de catre autoritatile vamale (Dispozitiile Vamale de Export din data 23.11.2006) și certificate de Raportul de expertiza administrata in cauza faptul ca mărfurile a căror contravaloare se solicită au fost restituire intimatei - reclamante.
a fost dispus chiar de reprezentantul RL in cadrul INDUSTRIE RL. ( ) si a fost evidentiat in contabilitatea societatii, asadar nu exista obligatie de plata cata vreme obiectul vanzarii s-a restituit vanzatorului.
Intimata reclamantă - SRL a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat, susținând în esență că, Raportul de expertiză întocmit în cauză stabilește că în contabilitatea apelantei - pârâte s-au înregistrat facturile emise de către intimată în valoare totală de 236.038,38 Euro, din acestea făcând parte și facturile a căror plată a solicitat-o, respectiv facturile 221/2006, 301/2006, 343/2006, 644/2006. Valoarea totală a acestora este de 33.840,47 Euro și nu a fost achitată intimatei. Faptul că aceste facturi sunt însușite și recunoscute de către apelanta pârâtă, rezultă și din documentele transmise intimatei de aceasta în data de 24.11.2006, semnate și ștampilare de apelanta - pârâtă, prin care i-a prezentat situația creditului intimatei avut față de societatea apelantă-pârâtă în calitate de furnizor al acesteia, și în care sunt menționate facturile a căror plată a solicitat-o și sumele datorate intimatei astfel cum acestea au fost înregistrate de către apelanta pârâtă.
În apel, s-au încuviințat părților probe cu înscrisuri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate reține următoarele:
Cu privire la factura 221/14.04.2006, factura nr. 301/17.05.2006, factura nr. 343 din 31.05.2006 și factura nr. 644/4.10.2006, facturi emise de reclamanta - SRL către pârâta - INDUSTRIE SRL aceasta reprezenta contravaloare marfă livrată și neachitată, în cuantum de 33.840,47 Euro.
Apelanta - pârâtă susține că înregistrarea acestor facturi în contabilitatea proprie nu reprezintă automat existența unei creanțe certe, lichide și exigibile.
Însă, așa cum rezultă și din raportul de expertiză întocmit în cauză, conform răspunsului expertului la obiectul nr.2 al expertizei (fila 171 dosar fond) pentru fiecare dintre facturi au fost întocmite declarații vamale de import moment în care la sosirea mărfurilor (bare de aluminiu) de la extern, importatorul prin reprezentanți se prezenta la vamă pentru întocmirea formalităților de import și pentru a intra în posesia mărfurilor. Pentru fiecare factură se regăsește o conform tabelului întocmit de expert.
Rezultă așadar că pârâta și-a însușit în mod expres facturile menționate.
Pe de altă parte, o factură a și fost achitată parțial de unde rezultă că s-a recunoscut expres debitul.
În ceea ce privește susținerea referitoare la faptul că aceste facturi nu sunt scadente, în sensul că nu s-au stabilit termene de plată acest aspect ar avea relevanță doar dacă ar fi fost obligată - INDUSTRIES SRL la plata de penalitate pentru întârziere, dar cum acest lucru nu se solicită, rezultă că obligația de plată a luat naștere la data primirii mărfurilor de către pârâtă - în acest sens urmează a fi interpretate dispozițiile din Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare-cumpărare internațională de mărfuri din 11 aprilie 1980 la care România a aderat în 1991 (articolul 58).
În acest context nu are relevanță asupra caracterului cert, lichid și exigibile al creanței, Hotărârea Adunării Generale a Asociaților din 12.06.2006.
Pe de altă parte, cum susține și apelanta - nu primirea mărfurilor însă susține că au fost restituite către reclamanta-intimată, fiind reexportate, acest aspect nu înlătură caracterul cert al creanței, eventualele pretenții ale apelantei-pârâte - INDUSTRIE SRL față de intimata - reclamantă putând fi solicitate pe calea unei alte acțiuni în justiție, sau ar fi putut formula cerere reconvențională, invocând pretenții proprii în care ar fi invocat compensarea datoriilor.
Cum o astfel de cerere nu s-a formulat în prezenta cauză din probele administrate a rezultat că reclamanta deține față de parte o creanță certă, lichidă și exigibilă conform articolelor 35 și 46 Cod comercial.
Pentru toate aceste considerente, apelul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă - INDUSTRIE SRL, cu sediul în B,- sector 2, împotriva sentinței comerciale nr.14220/22.12.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI- a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, cu sediul ales în B, la - SRL din-,.1, sector 5.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 21.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
11.11.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Ana Maria State UngureanuJudecători:Ana Maria State Ungureanu, Gabriela Vințanu
