Spete pretentii comerciale. Decizia 427/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Dosar nr- (Număr în format vechi 1204/2009)

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 427

Ședința publică de la 6 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -

JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu

GREFIER ---

Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanta ART împotriva sentinței comerciale nr. 2252 din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.- din 31.08.2009, lipsă fiind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:

Apelanta, prin avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat, solicitând cuvântul pe apel.

Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe apelul declarat.

Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței atacate, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

CURTEA

Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, la data de 10.12.2007, reclamanta - Art. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 111.572,25 lei, contravaloare lucrări executate conform contractului de execuție lucrări nr.37187 din 04.08.2006, a sumei de 15.703 lei, cu titlu de penalități de întârziere, calculate până la data de 30.07.2007 și, în continuare, până la achitarea efectivă a debitului, și a cheltuielilor de judecată ocazionate de desfășurarea procesului.

La data de 19.02.2008, pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate, lucrările de reparații și igienizări fiind de proastă calitate, aspect ce rezultă din raportul de apreciere tehnică și din procesul-verbal întocmit de Comisia de recepție la data de 09.11.2006. Pârâtul a mai arătat că nerespectarea dispozițiilor contractuale de către reclamantă, a determinat emiterea de către pârât a notificării de reziliere a contractului cu adresa nr.39142/04.09.2007 (fila 77 din dosarul de fond vol.I).

Instanța de fond a dispus efectuarea în cauză a unei expertize tehnice construcții, raportul de expertiză fiind întocmit și depus la dosarul cauzei.

Prin sentința comercială nr.2252/10.02.2009, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că între reclamantă, în calitate de executant, și pârât, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de execuție lucrări nr.37187/04.08.2006, având ca obiect efectuarea lucrărilor de reparații și igienizări la sediile pârâtului din B,--30, și--12.

Instanța de fond a reținut că potrivit contractului, plata urma să se facă pe baza situațiilor de plată acceptate de beneficiar, pârâtul refuzând să achite sumele facturate, în care era inclusă și garanția de bună-execuție a contractului, ca urmare a constatării unor deficiențe calitative a lucrărilor, a căror remediere a solicitat-o conform art.4.7. și 8.11. din contract.

Instanța de fond a reținut că în raportul de apreciere tehnică (filele 124-125 din dosar) întocmit la 31.10.2006, dirigintele de șantier a constatat deficiențe calitative ale lucrărilor de reparații și igienizări efectuate, aspecte constatate și de expertul judiciar în raportul de expertiză dispus în cauză (filele 214-219 din dosar).

Ca atare, tribunalul a apreciat că reclamanta nu și-a respectat obligațiile contractuale asumate conform art.969 Cod civil, astfel încât excepția de neexecutare opusă de pârât este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, apel înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială la data de 20.05.2009.

În motivarea apelului declarat, apelanta a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică, instanța de fond reținând o situație de fapt greșită, întrucât comunicările pârâtului prin fax s-au făcut la o altă adresă, neexistând confirmări de primire.

Apelanta a arătat că în mod greșit instanța de fond a dat eficiență unui document intitulat "Raport de apreciere tehnică", întrucât un astfel de înscris este întocmit pro cauza, fără ca apelanta să fie prezentă, și după ce executantul a părăsit șantierul.

Cât privește deficiențele constatate de expertul judiciar, acestea reprezintă o mică parte din lucrările executate, astfel încât expertul tehnic a propus diminuarea valorii creanței solicitată prin acțiunea introductivă. Sub acest aspect, apelanta a învederat că, pentru a putea opera în cauză excepția de neexecutare, trebuia ca reclamanta să nu-și fi executat deloc obligațiile asumate, or, în speță, s-au constatat doar mici neconformități constatate de expert și datorate în mare măsură structurii de rezistență a imobilului.

Apelanta a arătat că, pentru a se putea invoca excepția de neexecutare este necesar să existe o neexecutare suficient de importantă din partea cocontractantului, or, din raportul de expertiză reiese că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

Intimatul a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, văzând și dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, Curtea reține că apelul declarat este nefondat pentru următoarele considerente.

Curtea reține că între părțile în litigiu s-a încheiat un contract de execuție lucrări, contract sinalagmatic, contract care implică simultaneitatea de executare acestor obligații și, deci, posibilitatea invocării de către intimată a excepției de neexecutare a contractului.

Condițiile pentru invocarea excepției de neexecutare impun, între altele, existența unei neexecutări a contractului din partea cocontractantului, chiar parțială, dar suficient de importantă. Noțiunea de "neexecutare suficient de importantă" în opinia Curții se apreciază de la caz la caz, în funcție de probele administrate, însă trebuie opusă noțiunii de "neexecutare minoră".

Analizând probele administrate în prezenta cauză, Curtea reține că prin întâmpinarea depusă în instanța de fond, intimatul-pârât a invocat excepția de neexecutare a contractului de execuție lucrări de către apelanta-reclamantă, excepție apreciată ca întemeiată de către prima instanță de fond, în mod temeinic și legal.

Sub acest aspect, Curtea reține că din coroborarea tuturor probelor administrate în speță reiese că apelanta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate în contractul încheiat cu intimatul, în principal, obligația asumată în art.8.11. din contract, referitoare la executarea și finalizarea lucrărilor, precum și la remedierea viciilor ascunse.

Curtea apreciază că, în speță, excepția de neexecutare este probată nu doar prin notificările adresate de intimatul-pârât, a căror necomunicare corectă o invocă apelanta-reclamantă, și, respectiv, prin raportul de apreciere tehnică (filele 124-128 din dosarul de fond) întocmit la 31.10.2006, înscrisuri care reprezintă începuturi de probă scrisă, dar și din raportul de expertiză tehnică judiciară dispus de instanța de fond (filele 214-219 din dosar), probă care completează proba cu înscrisuri administrată de intimatul-pârât, conferindu-le caracter cert în speță.

În acest sens, se reține de către expertul judiciar desemnat în cauză că se reține aspectul calitativ și vizual necorespunzător, apreciindu-se că nu corespund calitativ zugrăvelile de pereți și tavane și vopsitorii ale tâmplăriei și instalațiilor, aspecte reținute de altfel și în raportul de apreciere tehnică întocmit de dirigintele de șantier.

Prin urmare, Curtea nu poate reține motivul de apel invocat de apelanta-reclamantă relativ la caracterul pro cauza al raportului de apreciere tehnică și la comunicarea notificărilor la un alt număr de fax, întrucât soluția de admitere a excepției de neexecutare invocată de intimatul-pârât nu se fundamentează doar pe aceste probe, ci rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în speță.

Curtea nu poate reține nici motivul invocat de apelanta-reclamantă, relativ la faptul că neexecutarea contractului nu poate fi considerată suficient de importantă, Curtea apreciind că față de conținutul raportului de apreciere tehnică și al raportului de expertiză tehnică judiciară, raportate la obiectul contractului de execuție lucrări încheiat de părți, neexecutarea contractului de către apelanta-reclamantă, în sensul existenței deficiențelor calitative ale lucrărilor executate, nu pot fi considerate de către instanță ca fiind o neexecutare minoră, care să atragă imposibilitatea de invocare a excepției de neexecutare.

Cât privește motivul invocat că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că lucrările din--12, au fost executate, Curtea nu poate reține acest motiv de apel, întrucât între părți există un singur contract de execuție lucrări pentru sediile intimatului de la cele două adrese, excepția de neexecutare invocată vizând contractul ca act juridic unic încheiat de părțile în litigiu.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.296 Cod procedură civilă raportat la art.969-970 Cod civil, Curtea va respinge apelul ca nefondat, reținând că excepția de neexecutare a contractului invocată de intimatul-pârât este întemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta ART cu sediul în B,-, -4,.-C,.33, sector 6, împotriva sentinței comerciale nr.2252 din 10 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI T cu sediul în B,--30, sector 1, ca nefondat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 06.11.2009.

Președinte, Judecător,

Dr. I

Grefier,

Red.Jud. - 10.11.2009

Tehnored. - 13.11.2009

Nr.ex.: 4

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Iulia Manuela Cîrnu
Judecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 427/2009. Curtea de Apel Bucuresti