Spete pretentii comerciale. Decizia 426/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIAL
Dosar nr- (Numr în format vechi 1280/2009)
DECIZIA COMERCIAL NR. 426
Ședința public de la 6 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECTOR - -
GREFIER ---
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul împotriva sentinței comerciale nr. 4885 din 25 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SA.
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint apelantul personal, lips fiind intimata.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c la dosar s-a depus prin Serviciul Registratur din partea intimatei cerere pentru lips de aprare.
Curtea pune în discuție cererea intimatei pentru lips de aprare.
Apelantul, personal, solicit respingerea cererii formulat de ctre intimat pentru lips de aprare apreciind c nu este temeinic motivat.
Curtea, deliberând, în temeiul art.156 proc.civil respinge cererea formulat de ctre intimat pentru lips de aprare, având în vedere c aceasta nu dovedește în nici un fel motivul de boal invocat în susținerea cererii.
La interpelarea instanței cu privire la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de Urgenț nr. 51/2008, apelantul arat c înțelege s renunțe la invocarea acestei excepții în fața acestei instanțe de judecat.
Apelantul, personal, arat c alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pe apelul declarat.
Apelantul, personal, solicit admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței ca netemeinic și nelegal, fr cheltuieli de judecat.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e faț, reține urmtoarele:
Prin acțiunea înregistrat pe rolul Tribunalului Bucure ști - Secția a VI-a Comercial, la data de 11.08.2008, reclamantul a chemat în judecat pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca, prin hotrârea pe care o va pronunța, s dispun obligarea pârâtei la plata sumei de 9.969.993,30 lei, cu titlu de prejudiciu patrimonial provocat reclamantului și 45.861.969,18 lei cu titlu de daune interese reprezentând beneficiul nerealizat.
Prin sentința comercial nr.4885/25.03.2009, Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial a admis excepția netimbrrii și a anulat acțiunea ca netimbrat.
Pentru a pronunța aceast sentinț, tribunalul a reținut c prin încheierea din 07.01.2009, i s-a acordat reclamantului ajutor public judiciar în cuantum de 7.000 lei, conform OUG nr.51/2008, dispunându-se citarea reclamantului cu mențiunea de achitare a taxei de timbru de 554.506 lei și timbru judiciar de 5 lei, obligație pe care reclamantul nu și-a respectat-o conform art.20 din Legea nr.-, republicat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, apel înregistrat pe rolul Curții de Apel Bucure ști - Secția a VI-a Comercial la data de 25.05.2009.
În motivarea apelului declarat, apelantul a artat c invoc excepția de neconstituționalitate a OUG nr.51/2008 raportat la art.21 din Constituția României, întrucât îngrdește accesul liber la justiție.
Totodat apelantul a artat c acțiunea de fond este întemeiat, suma solicitat fiind datorat de ctre intimata-pârât.
La termenul de astzi, apelantul a învederat instanței de apel c renunț la invocarea excepției de neconstituționalitate a OUG nr.51/2008.
Examinând actele și lucrrile dosarului, prin prisma dispozițiilor art.292 alin.2 Cod procedur civil, Curtea reține c apelul declarat este nefondat, pentru urmtoarele considerente:
Prin încheierea din data de 07.01.2009, Tribunalul Bucure știa admis cererea reclamantului-apelant de scutire de obligația de plat a taxei de timbru, în parte, fiindu-i acordat un ajutor public judiciar de 7.000 lei. Totodat, instanța a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de achitare a diferenței de tax de timbru în cuantum de 554.506 lei și timbru judiciar de 5 lei, iar prin încheierea din 22.01.2009 a fost respins cererea de reexaminare a reclamantului împotriva încheierii din 07.01.2009 care, în puterea OUG nr.51/2008, a devenit irevocabil.
Prin încheierea din 10.02.2009, tribunalul a respins cererea de acordare a ajutorului public judiciar, reiterat în prezenta cauz, cu motivarea c, faț de dispozițiile OUG nr.51/2008, orice alt cerere formulat în decurs de 1 an, este neîntemeiat, conform art.7 din OUG nr.51/2008, încheiere care prin respingerea cererii de reexaminare la data de 12.02.2009, a devenit irevocabil.
Ca atare, faț de actele procedurale din dosarul de fond prezentate anterior, Curtea reține c apelantul era obligat s achite taxa de timbru legal datorat, astfel cum aceasta i-a fost pus în vedere prin încheierea din data de 07.01.2009, conform art.1 raportat la art.20 alin.3 din Legea nbr.146/1997, republicat.
Pentru considerentele mai sus invocate, Curtea reține c apelul declarat este nefondat, soluția de anulare a acțiunii de fond ca netimbrat fiind temeinic și legal, motiv pentru care, în baza art.292 alin.2 Cod procedur civil, vzând și dispozițiile OUG nr.51/2008 și ale art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, republicat, Curtea va respinge apelul declarat ca nefondat.
Cât privește motivele invocate de apelant relative la temeinicia acțiunii de fond, Curtea apreciaz c nu pot fi cercetate în aceast cale de atac care vizeaz exclusiv sentința de anulare a acțiunii introductive de instanț ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul cu domiciliul în,-, județul C, împotriva sentinței comerciale nr.4885 din 25 martie 2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SA cu sediul în B, Calea, nr.160, sector 1, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședinț public azi, 06.11.2009.
Președinte, Judector,
Dr. I
Grefier,
Red.Jud. - 9.11.2009
Tehnored. - 12.11.2009
Nr.ex.: 4
Fond: Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu