Spete pretentii comerciale. Decizia 474/2009. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIAL

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALA NR:474

Sedința public din 18 martie 2009

Curtea compus din:

PREȘEDINTE: Georgeta Guranda

JUDECTOR - - -

JUDECTOR - - - -

GREFIER -

****************

Pe rol judecarea cererii de recurs, formulat de reclamant SC SRL G, împotriva încheierii de ședinț de la 13.11.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a VI-a Comercial, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte F CFR SA B, CFR SA SUCURSALA REGIONAL CFR G, CFR MARFA B, CFR MARFA SUCURSALA MUNICIPIULUI G și SC 2000 SPPI

La apelul nominal fcut în ședinț public, se prezint intimata pârât CNCF CFR Sucursala Regional CFR G prin consilier juridic care depune delegație la dosar, lipsind celelalte prți.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefiera de ședinț, dup care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constat dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acord cuvântul intimatei pârâte prin consilier juridic, pe aspectul netimbrrii cererii de recurs și pe recurs.

Intimata pârât prin consilier juridic, solicit în principal, anularea recursului ca netimbrat și în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e faț.

Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial prin încheierea din 13.11.2008, a respins cererea reclamantei SC SRL, în contradictoriu cu pârâta CFR SA B, SA B - SUCURSALA REGIONALA G, CFR MARFA - SUCURSALA G și SC 2000 SPPI, de sesizare a Curții constituționale.

Pentru a pronunța aceast soluție, instanța de fond a reținut c excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 74-81 Cod procedur civil este inadmisibil.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției de neconstituționalitate.

În motivarea recursului s-a artat c, în mod greșit s-a respins excepția de neconstituționalitate formulat.

În acest sens s-a artat c prevederile Codului d e procedur civil se refer la dreptul de a beneficia de asistenta judiciara in conditiile art. 74-81 din codul d e Procedura civila.

Art. 74 din codul d e procedur civil, se refer la: " C care nu este in stare sa faca fata cheltuielilor unei judecati, fara a primejdui propria sa intretinere sau a familiei sale, poate cere instantei sa-i incuviinteze asistenta judiciara.

articol nr. 75 din codul d e procedura civila, enumera ceea ce cuprinde asistenta judiciara, respectiv acesta se refera la acordari de scutiri, reduceri, esalonari sau amanri pentru plata taxelor de timbru, a timbrului judiciar si a cautiunilor.

De asemenea asistenta judiciara mai cuprinde si apararea si asistenta gratuita printr-un avocat delegat de baroul avocatilor.

Articolul 76 din codul d e procedura civila se refera la modul de solutionare a cererii de asistenta judiciara de catre instanta de judecata.

În aceste condiții instanța este aceea care se pronunț asupra admisibilitatii cererii de asistenta judiciara, in baza probelor depuse de catre jusititiabil.

Ori fata de opinia mai multor instante de judecata ca art. 74 din codul d e procedura civila nu ar fi aplicabil in litigiile comerciale, respectiv societatilor comerciale, se creeaza o situatie discriminatorie fata de unele parti in cauzele civile si comerciale.

Consider ca se încalca art. 16 și 21 din Constitutie referitor la accesul liber la justitie, și la egalitate în drepturi persoanelor.

De asemenea, în cauz se încalc și prevederile articolului 16 din Constituție cu referire la egalitatea in drepturi a persoanelor.

Recursul nu a fost timbrat legal.

Deși a fost legal citat pentru termenul din 4.02.2009 și respectiv 18.03.2009, cu mențiunea de a depune tax judiciar de timbru de 19,5 Ron și 0,3 ron (fila 11 și fila 12), recurentul nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

În aceste condiții, având în vedere c taxele judiciare sunt prioritare, Curtea a rmas în pronunțare pe excepția netimbrrii recursului.

Faț de considerentele expuse mai sus, potrivit prevederilor art.9 din OG nr.32/1995 și art. 20 din Legea nr. 146/1997, în cazul în care partea nu achit taxele judiciare de timbru, cererea acesteia se anuleaz, ca netimbrat, alineat 3 din articolul 20 din Legea nr.146/1997 sancționeaz cu anularea cererii neîndeplinirea obligației de plat a taxelor de timbru pân la primul termen de judecat stabilit de instanț.

În consecinț, constatând c recursul nu a fost timbrat anticipat, c recurenta nu s-a conformat obligației legale de timbrare comunicat și c nu opereaz scutirea legal de obligare a timbrrii - conform art. 17 din Legea nr. 146/1997-, Curtea va anula recursul, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anuleaz ca netimbrat recursul declarat de reclamant SC SRL, împotriva încheierii de ședinț de la 13.11.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a VI-a Comercial, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte.F CFR SA B, CFR SA SUCURSALA REGIONAL CFR G, CFR MARFA B, CFR MARFA SUCURSALA MUNICIPIULUI G și SC 2000 SPPI

Irevocabil

Pronunțat în ședinț public azi 18.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

- - - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./31.03.2009

Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial

Judector fond:

Președinte:Georgeta Guranda
Judecători:Georgeta Guranda, Minodora Condoiu, Ana Maria

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 474/2009. Curtea de Apel Bucuresti