Spete pretentii comerciale. Decizia 49/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.49/COM
Ședința publică din 12 martie 2009
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta împotriva sentinței comerciale nr.2277/4.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu pârâta intimata UNITA VIENNA INSURANCE (denumire anterioară UNITA ), având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în reprezentarea reclamantei apelante și consilier juridic, în reprezentarea pârâtei intimate UNITA VIENNA INSURANCE
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei apelante depune la dosarul cauzei un extras de cont de la Banca Transilvania.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Reprezentantul reclamantei apelante solicită admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii primei instanțe în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 52.895,10 lei reprezentând profit brut nerealizat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței civile atacate, pe care o apreciază ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.2277/4.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea comercială formulată și apoi precizată de reclamanta împotriva pârâtei UNITA VIENNA INSURANCE (denumire anterioară UNITA ), care a fost obligată să plătească reclamantei suma de 44.174,17 lei cu titlu de despăgubiri, precum și suma de 3.970,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:
Reclamanta este beneficiara Poliței de asigurare seria - nr. -, eliberată la 03.02.2007 de pârâtă, valabilă pe perioada 05.02.2007 - 04.02.2008, iar prin actul adițional nr. 109/27.03.2007, suma asigurată a fost majorată de la 50.000 Euro la 200.000 Euro.
La data de 13.09.2007 a avut loc un accident de circulație pe autostrada A 14 în zona localității, în care a fost implicat autoturismul marca Renault, compus din cap tractor cu număr de înmatriculare B-58- și semiremorca cu număr de înmatriculare B-58-, autocamion cumpărat în leasing, având ca utilizator pe reclamantă, vinovat de producerea acestui accident fiind conducătorul camionului, astfel cum rezultă din declarația acestuia de la fila 55 dosar, precum și din procesul verbal de la filele 56-58 întocmit de Poliția Rutieră Italiană, fiind întocmit dosarul de daune nr. - la Sucursala Aas ocietății pârâte.
Din înștiințarea de - fila 61 dosar, rezultă astfel cum susține pârâta, data înștiințării acesteia - 26.09.2007, însă, din înscrisul de la fila 110 dosar, nr. 6/13.09.2007 rezultă că, reclamanta a înștiințat pe Broker de Asigurare chiar în ziua producerii accidentului, aspect ce rezultă și de la fila 234 emisă de către acest broker de asigurare, împrejurări față de care instanța reține că, asiguratul și-a respectat obligația prevăzută la art. 19 al. 1 și 3 din Legea nr. 136/1995 precum și la art. 5 lit. d din Condițiile de asigurare.
Astfel, conform articolelor mai sus menționate din legea privind asigurările și reasigurările, asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare, iar comunicarea producerii riscului asigurat se poate face și către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligația de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare.
Clauza momentului reclamării daunei condiționează plata prestației asigurătorului - deci eficacitatea contractului - de pretenția ca producerea riscului și a daunelor, să fie reclamată în cadrul termenului contractual, validitatea acestei clauze fiind neîndoielnică, în măsura în care asiguratului i s-ar putea imputa o întârziere în anunțarea evenimentului, de natură a crea dificultăți asigurătorului în instrumentarea dosarului de daună ori de răspundere, ceea ce nu este cazul de față.
Din concluziile raportului de expertiză contabilă rezultă că valoarea maximă a despăgubirilor care pot fi acordate de pârâtă reclamantei este de 108.773,47 lei, cu următoarele componente: 10.290 Euro, adică 37.455,60 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de SC SRL, beneficiul nerealizat aferent perioadei octombrie - decembrie 2007 și ianuarie - februarie 2008 în valoare de 52.895,10 lei, taxa de depozitare a autocamionului; la SC. de 3355,20 Euro, echivalentul a 12.212,93 lei și marfa distrusă în valoare deaiflfcjEuro, echivalentul a 6.209,84 lei.
Expertul a reținut că din această valoare maximă pârâta a achitat doar suma de 11.704,20 lei, având deci o diferență de achitat în cuantum de 97.069,27 lei
Din înscrisurile de la fila 34 dosar, rezultă că, într-adevăr, pârâta a plătit suma de 2.515,54 Euro, respectiv 1508,04 către societatea austriacă și respectiv către societatea Italia 1007,5 euro la data de 06.12.2007.
Conform art. 9 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, prin contractul de asigurare, contractul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită în continuare indemnizație, rezultată din contractul de asigurare încheiat în condițiile prezentei legi, în limitele și la termenele convenite.
Față de riscul asigurat, care s-a produs înăuntrul termenului de valabilitate a Poliței de asigurare seria - nr. -, pentru considerentele expuse, în baza art. 1,2,9 și 24 din Legea nr. 136/1995 modificată, prima instanță a admis în parte acțiunea comercială formulată, precizată de reclamantă, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 44.174,17 lei cu titlu de despăgubiri, sumă obținută prin scăderea din suma de 97.069,27 lei a sumei reprezentând beneficiul nerealizat aferent perioadei octombrie - decembrie 2007 și ianuarie - februarie 2008 în valoare de 52.895,10 lei.
Cu privire la acest beneficiu nerealizat, care se exprimă prin pierderea veniturilor pe care reclamanta le-a pierdut datorită avarierii sau distrugerii bunurilor asigurate și pe care le-ar fi realizat în lipsa producerii evenimentului, instanța a reținut că poate fi acoperit prin despăgubire numai în condițiile existenței unei clauze speciale în acest sens.
Analizând Legea cadru a asigurărilor, se reține că, doar cu titlu de excepție, pentru asigurarea împotriva riscului de pierderi financiare, art. 44 ind. 2 din Legea nr.136/1995 stabilește că, în măsura în care nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizația va cuprinde atât dauna efectivă, cât și pierderea de profit, precum și cheltuielile generale și cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat.
În consecință, în lipsa unor clauze speciale în acest sens, încheiate între părți, raportat la art. 969 Cod Civil, a respins capătul de cerere al reclamantei privind obligarea pârâtului la plata beneficiului nerealizat aferent perioadei octombrie - decembrie 2007 și ianuarie - februarie 2008 în valoare de 52.895,10 lei, astfel cum rezultă din expertiză.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.970,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, în limita pretențiilor admise, (suma totală de 7.941,30 lei cheltuieli de judecată, compusă din contravaloarea onorariului avocat în sumă de 2637,5 lei, fila 15, 207-208, expertiza contabilă, doar J 2000 lei și taxa judiciară de timbru în sumă de 3.308,80 lei a fost redusă la J, în limita pretențiilor admise).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a hotărârii primei instanțe, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 52.895,10 lei, reprezentând profit brut nerealizat.
În motivare se arată că prima instanță a admis în parte pretențiile civile formulate, obligând pârâta să plătească suma de 44.174,17 lei, cu titlu de despăgubiri, sumă obținută prin scăderea din suma de 97.069, 27 lei a beneficiului nerealizat aferent perioadei 1 octombrie - decembrie 2007 și ianuarie - februarie 2008, în cuantum de 52.895,10 lei. Cu privire la beneficiul nerealizat, prima instanță reține că pierderea veniturilor pe care reclamanta le-a suferit datorită avarierii sau distrugerii bunurilor asigurate poate fi acoperită prin despăgubire numai în condițiile existenței unei clauze speciale în sens.
Prima instanță a interpretat în mod greșit prevederile Lg. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, deoarece art. 44 ind. 2 din acest act normativ stabilește în mod clar că în cazul în care "nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizația pentru asigurare împotriva riscului pentru pierderi financiare, va cuprinde atât dauna efectivă, cât și pierderea de profit, precum și cheltuielile generale și cele decurgând direct sau indirect prin producerea riscului asigurat".
În speță, în contractul de asigurare seria - nr. - eliberat la data de 03.02.2007, de societatea pârâtă, nu s-a inserat vreo clauză contrară, astfel în temeiul art. 442din Legea, 136/1995, reclamanta consideră că este îndreptățită să primească contravaloarea beneficiului nerealizat pe perioada octombrie - decembrie 2007 și ianuarie - februarie 2008, în cuantum lei 52.895,10 lei.
Prin urmare, din textul art. 442din Lg. 136/1995 rezultă tocmai faptul că indemnizația pentru asigurare va cuprinde atât dauna efectivă, cât și pierderea de profit, în condițiile în care nu s-a convenit altfel printr-o clauză contrară în contractul de asigurare. Textul de lege mai sus arătat se completează cu prevederile art. 45 din Legea nr. 136/1995, în sensul că dispozițiile legale din întregul capitol se aplică și în cazul încheierii altor asigurări, în măsura în care prin lege sau prin acorduri internaționale la care Românii este parte, nu se prevede altfel.
Despăgubirile solicitate au fost probate prin înscrisurile depuse la dosar, dar și prin raportul de expertiză contabilă. Din cuprinsul acestui raport rezultă că valoarea profitului brut nerealizat de societatea reclamantă, aferent lunilor octombrie, noiembrie, decembrie 2007, ianuarie și februarie 2008 este de 52.895,10 lei.
În cauză, a formulat întâmpinare pârâta intimată UNITA VIENNA INSURANCE (denumire anterioară UNITA ), solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea în tot a sentinței comerciale nr. 2277/04.11.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, pe care o apreciază temeinică și legală, cu motivarea că prima instanță a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta SRL A, obligând societatea de asigurări la plata către reclamantă a sumei de 44.174,17, cu titlu de despăgubiri și a sumei de 3.970,65 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale. A fost respinsă în rest acțiunea ca neîntemeiată, respectiv în ceea ce privește pretențiile reprezentând beneficiul nerealizat și diferența de cheltuieli de judecată. Apreciază soluția ca fiind temeinică și legală.
La data de 03.02.2007 ROMÂNIA SA (asigurat) si SC SA(utilizator) au încheiat cu societatea de asigurări polița de asigurare facultativă de răspundere a transportatorului auto, în calitate de, pentru mărfurile/bagajele transportate (în continuare polița ), materializate prin polița - nr. -, cu valabilitate pe perioada 05.02.2007-04.02.2008, pentru semiremorca, cu număr de înmatriculare B-58-. Prin actul adițional nr. 109/27.03.2007, suma asigurata a fost modificata de la 50.000 Euro la 200.000 Euro.
Potrivit art. 2 din Legea 136/1995 cu modificările și completările ulterioare: "în asigurarea facultativă raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare".
Clauzele care guvernează asigurarea facultativă sunt cele cuprinse în Condițiile de asigurare, care constituie parte integrantă din contractul de asigurare. Odată cu semnarea poliței de asigurare, asiguratul, respectiv utilizatorul au luat la cunoștință despre condițiile de asigurare, acest fapt fiind menționat și pe polița de asigurare, deasupra rubricii/căsuței pentru "mențiuni speciale".
Conform art. 1, pct. 1 din Condițiile de asigurare, prin această asigurare societatea asigură transportatorul care efectuează transporturi internaționale de mărfuri cu autovehiculul menționat în polița de asigurare, pentru cazurile de răspundere a transportatorului, în calitate de, în ceea ce privește mărfurile transportate.
Conform art. 41 din Legea 136/1995: "În asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil", iar potrivit art. 44 din aceeași lege, "asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului. Despăgubirea se plătește asiguratului în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit pe cel păgubit."
Nu i se poate imputa asigurătorului beneficiul nerealizat de SRL A, atâta vreme cât între părți este vorba de un contract de răspundere civilă, încheiat pentru cazurile de răspundere a transportatorului față de terți, în calitate de, în ceea ce privește mărfurile transportate.
Consideră că prima instanță a interpretat corect dispozițiile Legii 136/1995, art. 442și 45 fac parte din Secțiunea a 5-a - Asigurări de credite și garanții, asigurări de pierderi financiare și alte asigurări iar intre părți este încheiată o poliță de răspundere a transportatorului, în calitate de, în ceea ce privește mărfurile transportate, caz în care se aplică art. 41-44 din Legea 136/1995 Secțiunea a 4-a -Asigurarea de răspundere civilă.
Potrivit art. 7 pct. 4 din condițiile de asigurare,stabilirea și plata despăgubirilor se fac de către asigurător în baza documentației complete, privind cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul asigurat, precum și pagubele produse".
SRL A nu a probat plata despăgubirii către păgubit, pentru a fi îndreptățită la recuperarea ei de la asigurător până la data de 14.05.2008, când a plătit către SC suma de 12.637,70 Euro. Chiar dacă s-a dovedit calitatea de transportator de mărfuri a reclamantei și existența elementelor răspunderii civile delictuale a transportatorului, inclusiv cauzarea unui prejudiciu, acesta nu se putea produce direct în patrimoniul transportatorului, ci în acela al beneficiarului transportului. Or, pentru ca reclamanta să fie îndreptățită să pretindă despăgubiri de la societatea de asigurări, se impunea ca ea să probeze că a achitat despăgubirea către persoana păgubită. A probat aceasta doar la data de 14.05.2008.
Referitor la expertiza contabilă efectuată în cauză, reiese fără echivoc că expertul s-a limitat strict la noțiuni și operațiuni contabile, neținând cont de prevederile Legii 136/1995 referitoare la asigurarea de răspundere civilă și condițiile asigurării, astfel că răspunsurile sale sunt strict contabile, acesta făcând deseori referire la Legea contabilității, mai puțin la faptul că asiguratul avea obligația să respecte condițiile contractului de asigurare.
Examinând sentința atacată, în limitele apelului formulat, dar și din oficiu, în baza art. 295, alin. 1.proc.civ. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, apelul urmând a fi respins ca nefondat, pentru considerentele ce succed:
Singurele critici pe care reclamanta le aduce sentinței atacate vizează neacordarea și a sumei de 52.895, 10 RON, reprezentând profit brut nerealizat, datorită avarierii și distrugerii bunurilor asigurate.
În mod corect, prima instanță a reținut că profitul nerealizat nu poate fi acordat decât dacă în contractul de asigurare există o clauză specială în acest sens.
Mai mult, Curtea reține că, în cauză, s-a încheiat Polița de asigurare facultativă a autovehiculelor Seria -, nr. -/03.02.2007 (fila 6 din dosarul primei instanțe), pentru asigurarea de răspundere a transportatorului auto, în calitate de, pentru mărfurile transportate, deci un contract de asigurare de răspundere civilă.
Conform art. 41, alin. 1 din Legea 136/1995, în baza acestui contract de asigurare nu se pot pretinde decât despăgubiri pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite și pentru cheltuielile făcute de asigurat în procesul civil.
Este adevărat, astfel cum susține reclamanta apelantă, că, potrivit art. 442din Legea 136/1995, "dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizația pentru asigurarea împotriva riscului de pierderi financiare va cuprinde atât dauna efectivă, cât și pierderea de profit, precum și cheltuielile generale și cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat", însă acest text de lege este inaplicabil în speță, întrucât vizează un alt tip de contract de asigurare și anume pentru asigurări de credite și garanții, asigurări de pierderi financiare și alte asigurări și care este reglementat distinct în Secțiunea a 5-a a legii.
În speță însă, între părți s-a încheiat un contract de asigurare pentru răspundere civilă, căruia i se aplică disp. art. 41-44 din Legea 136/1995, iar nu dispozițiile art. 442din aceeași lege, care vizează un alt tip de asigurare, și anume cea pentru riscuri financiare, pentru care reclamanta nu a încheiat contract de asigurare.
Dispozițiile art. 45 din Legea 136/1995 sunt greșit interpretate de către reclamanta apelantă, deoarece acest articol nu extinde prevederile art. 442la toate celelalte contracte din Cap. 2 al legii, ci arată că dispozițiile respectivului capitol se aplică și în cazul încheierii altor asigurări, în măsura în care, prin lege sau prin acorduri internaționale la care România este parte, nu se prevede altfel.
Așadar, singura concluzie ce se poate trage din interpretarea art. 45 din Legea 136/1995 este că dispozițiile privitoare la fiecare tip de contract de asigurare din cele prevăzute de Cap. 2 pot fi aplicate, în măsura compatibilității, și altor contracte de asigurări neprevăzute de Legea 136/1995.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamanta împotriva sentinței comerciale nr.2277/4.11.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 12 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
DR. - - - - -
GREFIER,
- -
Se comunică câte un exemplar din decizie:
reclamanta apelantă
pârâta intimata UNITA VIENNA INSURANCE (denumire anterioară UNITA )
Red. /30.03.2009
Tehnored /30.03.2009/4 ex.
Instanță fond: Tribunalul Arad
Jud.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban
