Spete pretentii comerciale. Decizia 492/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 492
Ședința publică de la 26 noiembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelanta SC ROMANIA SRL, împotriva sentinței comerciale nr.10139/02.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata.
Dezbaterile au avut loc la data de 19.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 26.11.2009, când în aceeași componență a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 14.03.2008 la Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, reclamantul, cetățean francez, a chemat în judecată pârâta SC Pedro Romania SRL solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată aceasta la plata dividendelor ce se cuvin reclamantului în calitate de asociat al societății pârâte pe anii 2004 - 2006, până la data cesiunii părților sociale (14.12.2006), în valoare de -,47 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente, în valoare de 19840,38 lei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința comercială nr.10139 pronunțată la 02.10.2008 în dosarul -, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta la plata către aceasta a sumelor de -,47 lei, dividende pentru anii 2004 - 2006 și de 19840,38 lei, dobândă legală calculată până la data de 11.03.2008 și la 6092 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință comercială tribunalul a reținut că reclamantul a fost asociat la societatea pârâtă până la 14.12.2006, când printr-un contract de cesiune și-a cedat părțile sociale, prevăzându-se că transferul părților sociale se face la valoarea lor nominală, iar prețul tranzacției este de 180.000 Euro.
Pentru anii 2004 - 2006 profitul net a rămas nerepartizat, asociații urmând să îl repartizeze ulterior, deci pentru această perioadă reclamantul are dreptul la dividende proporțional cu numărul de părți sociale pe care le-a deținut în societate. Nu pot fi primite apărările formulate de pârâtă în întâmpinare, în sensul că intenția părților în contractul de cesiune ar fi fost ca odată cu transferul de proprietate asupra părților sociale să se plătească și dividendele neplătite anterior asociatului cedent, în condițiile în care aceasta intenție nu este consemnată expres în actul de cesiune și în hotărârea AGA. Dacă s-ar primi susținerea pârâtei ar însemna ca suma ce ar urma să fie plătită reclamantului ar fi trebuit să fie 50 lei + -,47 lei, însă această sumă nu reprezenta echivalentul a 180.000 Euro.
Împotriva acestei sentințe comerciale pârâta SC ROMANIA SRL a formulat apel, timbrat și în termen legal solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată sau, în subsidiar, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, și, de asemenea, suspendarea oricărei măsuri de executare silită a sentinței apelate.
În motivarea apelului s-a arătat, în esență că pentru a se stabili cu ce titlu a plătit cesionarul diferența de sumă de la 50 Euro, valoarea nominală a părților sociale, până la suma de - Euro, constituind prețul tranzacției, trebuie reținut că intenția părților în contractul de cesiune al părților sociale a fost aceea de a tranzacționa cu privire la totalitatea drepturilor și obligațiilor aferente calității de deținător al părților sociale. La 31.12.2006 valoarea totală a activului net al societății apelante era în valoare de 1.465.038 lei, și prin urmare, din acesta i s-ar fi cuvenit reclamantului, care deținea 25% din capitalul social, cel mult o parte în valoare de 366.259 lei, adică 106.781 Euro, față de cursul Euro la 14.12.2006, data cesiunii.
Prin răspunsul la interogatoriu administrat ca probă la judecata în primă instanță și de care tribunalul nu a ținut cont, reclamantul a susținut că diferența dintre valoarea normală a părților sociale (50 lei) și prețul tranzacției (180.000 Euro) reprezenta cotă din patrimoniu ce i s-ar fi cuvenit proporțional cu cota deținută din capitalul social.
Or, după cum s-a arătat mai sus, cotă din patrimoniul societății ce i s-ar fi cuvenit reclamantului este de doar - Euro, iar diferența până la 180.000 Euro, de 73.200 Euro nu poate reprezenta altceva decât plata drepturilor cuvenite asociatului respectiv ca urmare a distribuirii profitului realizat, adică plata dividendelor. Suma solicitată prin acțiune cu acest titlu este de -,47 lei adică (la același curs valutar) de 78934 Euro, sumă apropiată de aceea de 73000 Euro menționată anterior. Această apropiere nu e întâmplătoare ci confirmă faptul că prin contractul de cesiune a părților sociale părțile în contract au avut în vedere, în raport cu documentele contabile ale societății și contravaloarea cotei de patrimoniu și dividendele nerepartizate, în prețul tranzacției, preț care a fost plătit reclamantului, în mod efectiv.
Pe de altă parte, s-a mai arătat de către apelant că la judecata în primă instanță, proba cu expertiza și proba testimonială, solicitate de pârâtă, nu au fost puse în discuția părților, contrar principiului contradictorialității procesului, dreptului la apărare și la un proces echitabil.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat, deoarece nu se poate reține intenția părților de a include în prețul tranzacției și valoarea dividendelor societății prin acțiune, susținerile sub acest aspect și calculele prezentate fiind greșite rezultând dintr-o interpretare forțată a art.224 alin.2, art.225 din Legea 31/1990. În realitate prețul tranzacției a fost mai mare decât partea ce i se cuvenea reclamantului din patrimoniul societății datorită elementelor incorporale ale fondului de comerț, la realizarea cărora acesta a contribuit în calitate de administrator unic.
Prin încheierea de la 22.01.2009 Curtea a respins cererea apelantei de suspendare a executării silite a sentinței apelate și au fost încuviințată în cauză proba cu înscrisuri, și proba cu expertiză având ca obiective evaluarea patrimoniului societății pârâte și a profitului/dividendelor încasate.
Față de acestea, analizând actele dosarului, Curtea constată că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Pentru admiterea acțiunii, în raport cu obiectul formulat în mod expres al acesteia, se impunea, în mod prioritar, ca judecata în primă instanță să stabilească cu certitudine dacă în patrimoniul reclamantului s-a născut dreptul la suma de 270.747,47 lei cu titlu de dividende (astfel cum a fost pretinsă) cuvenite acestuia pentru perioada din anii 2004 - 2006 în care reclamantul a avut calitatea de asociat la societatea comercială pârâtă.
Deși a reținut că profitul net obținut de societate în anii 2004 - 2006 rămas nerepartizat, adică nu s-au stabilit dividendele, urmând ca acest demers să se facă ulterior (ceea ce nu s-a probat a fi intervenit până în prezent), tribunalul a apreciat, totuși, că în raport cu perioada respectivă pentru reclamant s-a născut dreptul la dividende, realizarea acestora putând fi obținută pe cale de acțiune. Or, profitul în discuție (beneficiul) revine exclusiv societății comerciale și devine obiectul unui drept al asociaților doar în măsura în care este repartizat acestora, cu titlu de dividende. În mod incontestabil asociații au în mod și fundamental are dreptul la beneficii, ca urmare a participării lor la exercițiul activității comerciale a societății.
Nu rezultă însă de nicăieri că beneficiul trebuie distribuit în mod periodic, adunarea generală a asociaților putând decide și altfel, potrivit intereselor societății și în lipsa unei clauze statutare, contrarii, variantă în care se satisfac indirect și interesele asociaților, pentru că deși se văd lipsiți temporar de dividende, aceștia vor găsi în schimb o compensație în sporirea dividendelor în anii următori, etc. Pentru a se naște dreptul de creanță al acționarului în raport cu profitul obținut de societate nu este suficientă simpla constatare a existenței profitului, ci este indispensabilă precizarea (cuantumului) dividendelor, pentru că profitului i se poate da și o altă destinație. În speță, potrivit Proceselor verbale ale AGA din societatea pârâtă din martie 2005. 15.04.2006 și 04.04.2007, profitul net al anilor 2004, 2005 și 2006 rămas nerepartizat.
Aceasta înseamnă că nu s-a născut dreptul asociaților, inclusiv al reclamantului de a participa la beneficii, sub forma dividendelor, și, în consecință, nu s-a născut în patrimoniul reclamantului nici dreptul de obține obligarea pârâtei la plata acestora. Desigur că, părțile contractul de cesiune pot conveni în sensul plății către cedent a unei sume în aprecierea unei raportări viitoare a dividendelor; dar din moment ce până în prezent nu s-a dovedit intervenirea unei astfel de repartiții și mai mult, nu s-a probat nici ceea ce s-a întâmplat cu profitul net nerepartizat referitor la anii 2004 - 2006, acțiunea reclamantului nu poate fi apreciată ca fiind întemeiată și legală. Susținerile părților referitoare la ipoteza includerii în prețul de tranzacție a unei sume rezultând din dividendele în discuție nu își găsește o confirmare expresă în cuprinsul contractului de cesiune, iar cele privind includerea în prețul respectiv a unei sume echivalentă cu cota din patrimoniul societății cuvenite fostului acționar în raport cu cota de participare la capitalul social vizează o sumă cu alt titlu decât aceea pretinsă în petitul acțiunii, cu titlu de dividende.
În consecință, față de considerentele reținute și apreciind că sentința apelată este netemeinică și nelegală Curtea, în baza art.296 Cod procedură civilă va admite apelul și va schimba sentința atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată. Totodată, Curtea, în temeiul art.274 Cod procedură civilă va obliga intimatul la plata către apelantă a sumei de 6532 lei, cheltuieli de judecată reprezentând valoarea taxei judiciare de timbru și onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta SC ROMANIA SRL, cu sediul ales în B,-, -sc1,.8,.31, sector 3 și cu sediul în B,. nr.48, parter, sector 2 împotriva sentinței comerciale nr.10139/02.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata la avocat din B,-, -4,.4,.80, sector 3.
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Obligă intimatul să plătească apelantei suma de 6532 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă de timbru și onorariu expert).
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 26.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
I - - -
GREFIER,
- -
Red.Jud.
Tehnored.
5 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Președinte:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram
