Spete pretentii comerciale. Decizia 5/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIE Nr. 5
Ședința publică de la 25 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Claudia Antoanela Susanu
JUDECĂTOR 2: Anca Ghideanu
Grefier: - -
S-a luat în examinare cererea de apel comercial formulată de pârâta "" V împotriva sentinței civile nr. 605 din 18 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, din care rezultă că în termenul de amânare a pronunțării s-au depus - din partea apelantei SC ""SA V - concluzii scrise în susținerea apelului.
Cauza a rămas în pronunțare la data de 18 ianuarie 2010, când părțile au fost lipsă și când, față de dispozițiile art. 156 alineat (2) Cod procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi. Ulterior deliberării:
CURTEA DE APEL
Asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 605 din 18 mai 2009 Tribunalul Vaslui admis acțiunea formulată de reclamanta H Austria, cu sediul ales la & în contradictoriu cu pârâta SC SRL V și - în consecință - a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 392.311, 59 lei, reprezentând contravaloare marfă și 54.665, 16 lei, penalități de întârziere. Tribunalul a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 42 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că - din verificarea actelor și lucrărilor dosarului - se constată că reclamanta creditoare H are în mâinile pârâtei debitoare SC SRL Voc reanță certă, lichidă și exigibilă, în cuantum de 392.311,59 lei, reprezentând contravaloare mărfuri livrate pârâtei, la care au fost stabilite penalități de întârziere, în cuantum de 54.665,16 lei, calculate din valoarea facturilor fiscale de la scadență și până la data plății efective.
Existența creanței rezultă din facturile fiscale nr. -icp/29.10.2007 - în valoare de 29.920 Euro, nr. -icp/03.09.2007 - în valoare de 30.800 Euro și nr.-icp/01.10.2007 - în valoare de 30.800 Euro (acceptate la plată de pârâta debitoare), din recunoașterea expresă a debitului, realizată în cuprinsul procesului-verbal de conciliere și din adresa cu nr.242/12.06.2008, emisă de pârâtă.
Creanța este lichidă, valoarea acesteia rezultând din facturile fiscale acceptate la plată, prin confirmarea debitului de către pârâta debitoare și este exigibilă, prin ajungerea la scadența facturilor fiscale și lipsa dovezii efectuării plății efective. Pârâta SC SRL Vac omunicat reclamantei - prin fax, cu adresa cu nr.242/12.06.2008 - că înțelege să plătească debitul eșalonat, în patru rate, începând cu luna august 2008 până la sfârșitul lunii noiembrie 2008, dar nici până la momentul introducerii acțiunii debitoarea nu a realizat plățile promise, deși toate cele patru rate au devenit scadente.
Cu ocazia concilierii directe pârâta a arătat că are în proprietate o cantitate de 7.958 kg de produs - methyl dihydro jasmonate- asupra căruia reclamanta avea posibilitatea instituirii sechestrului asigurător, ascunzând însă societății creditoare că mărfurile indicate în procesul verbal de conciliere fac obiectul unui contract de gaj, ea garantând cu marfa respectivă un contract de împrumut bancar și punând astfel în dificultate societatea reclamantă, în recuperarea creanței sale. Pârâta debitoare SC SRL cunoștea care sunt efectele unui contract de gaj și ce se întâmplă în situația în care debitoarea nu achită ratele pentru creditul acordat de bancă, cea din urmă având dreptul să rețină lucrul, cu încuviințarea instanței, sau să îl vândă la licitație publică, obținând cu prioritate restituirea datoriei.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta "", criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâta invocă incompatibilitatea judecătorului care a pronunțat hotărârea, arătând că magistratul a mai soluționat o cerere a reclamantei, cu același obiect, respinsă prin sentința civilă nr. 200 din 16 februarie 2009, ceea ce atrage incidența dispozițiilor articolului 24 din Codul d e procedură civilă. "" susține că reclamanta trebuia să plătească o taxă judiciară de timbru de 7.656,28 lei și nu de 42 lei, cum a fost obligată la tribunal, iar calea de atac trebuia să fie apelul și nu recursul. În condițiile în care instanța a calificat acțiunea drept cerere de emitere a somației de plată, pârâta invocă autoritatea de lucru judecat, raportat la conținutul sentinței civile nr. 200 din 16 februarie 2009.
La primul termen de judecată în recurs s-a pus în discuție calificarea căii de atac, curtea constatând că aceasta este - potrivit articolului 282 alineat (1) Cod procedură civilă - apelul, și nu recursul.
În apel, pârâta - până la prima zi de înfățișare - a invocat și alte motive decât cele cuprinse în cererea inițială, arătând că nu contestă obligația rezultând din livrarea mărfii, pentru care s-au emis facturile.
Apelanta învederează - însă - că prin procesul-verbal de conciliere încheiat cu reclamanta s-a stabilit că debitoarea este de acord ca să instituie un sechestru asigurator, asupra cantității de 7958 kg de produs (methyl dihydro jasmonate ) aparținând debitoarei.
"" susține că - la data de 21 august 2008 - reprezentanta reclamantei, numita, a acceptat livrarea cantității de 7958 kg, dar nu a mai comunicat locul de destinație. Apelanta pretinde că - dacă reclamanta ar fi acceptat produsul - debitul inițial s-ar fi stins, prin compensare.
Pârâta contestă că ar datora penalități de întârziere, pe care susține că nu le-a acceptat, la conciliere, după cum rezultă din procesul-verbal întocmit cu acel prilej.
întâmpinare, intimata-reclamantă H solicită respingerea apelului. Intimata învederează că a formulat o acțiune în pretenții, după ce îi fusese respinsă somația de plată. Ea susține că somația de plată și acțiunea întemeiată pe dreptul comun sunt două litigii total diferite, astfel încât nu sunt incidente prevederile art. 24 din Codul d e procedură civilă.
arată că - indiferent dacă s-a calculat corespunzător sau greșit taxa judiciară de timbru - hotărârea pronunțată nu este afectată sub aspectul legalității, o sentință neputând fi desființată pentru motive administrative, legate de modalitatea de calcul a taxei de timbru, ci fiind aplicabile dispozițiile art. 20 alineat (5) din Legea nr. 146/1997.
Intimata susține că este neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat, în lipsa identității de obiect și cauză între somația de plată și litigiul pe dreptul comun.
În apel nu s-a solicitat refacerea ori completarea probelor administrate la prima instanță și nici administrarea de probe noi, conform alineatului (2) al articolului 295 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, în aplicarea articolului 295 alineat (1) Cod procedură civilă, curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Articolul 24 Cod procedură civilă nu este aplicabil în speță. Textul este de strictă interpretare și vizează o pricină în apel sau recurs ori în rejudecare, neputând fi extins - prin analogie - la situația descrisă de apelantă, în care judecătorul care a pronunțat hotărârea supusă apelului de față soluționase anterior o cerere de emitere a somației de plată. Curtea de apel reține că pârâta putea formula cerere de recuzare, dacă ar fi considerat că "judecătorul și-a spus părerea cu privire la pricina care se judecă" (în sensul articolului 27 punctul 7 Cod procedură civilă) dar nu a procedat astfel, iar instituția procedurală a recuzării este diferită de aceea a incompatibilității.
Curtea de apel constată că, într-adevăr, pentru acțiunea în pretenții cu care a sesizat Tribunalul Vaslui, reclamanta datora taxă judiciară de timbru de 9450 lei, conform articolului 2 alineat (1) literele f) și g) și art. 14 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și timbru judiciar de 10 lei, potrivit articolului 3 alineat 2 din OG nr. 32/1995.
Reclamanta nu a plătit la fond decât 39 lei taxă judiciară de timbru, dar această eroare a tribunalului nu este de natură a invalida sentința supusă prezentului apel, pentru situații de acest gen existând o dispoziție expresă a Legii taxelor judiciare de timbru nr. 146/1997 și anume articolul 20 alineat (5), text judicios invocat de intimată. Potrivit art. 20 alineat (5) instanța de apel - constatând că la fond taxa judiciară de timbru, pentru cele două capete de cerere supuse timbrării, nu s-a perceput în cuantumul legal - va obliga reclamanta la plata diferenței de 9411 lei, dispozitivul deciziei constituind titlu executoriu și executându-se conform textului legal indicat.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat, invocată de apelantă raportat la sentința civilă nr. 200 din 16 februarie 2009 Tribunalului Vaslui, curtea de apel constată că este neîntemeiată. Elementele lucrului judecat sunt - conform articolului 1201 cod civil - identitatea de cauză, de obiect și de persoane.
În speță, dacă se verifică identitatea de persoane și obiect, cauza celor două cereri este diferită. În prima situație reclamanta a solicitat emiterea unei somații de plată, conform OG nr. 5/2001 și tocmai respingerea cererii a determinat-o să formuleze o acțiune pe calea dreptului comun, în care s-a pronunțat sentința supusă apelului de față.
Referitor la fondul pricinii, curtea reține că pârâta - apelantă nu contestă că reclamanta - intimată i-a livrat - pe bază de comandă - marfă (acid adipic) pentru care a emis cele trei facturi, în valoare totală de 91.520 euro. Cu prilejul concilierii desfășurate conform articolului 720 indice 1 Cod procedură civilă, pârâta a recunoscut existența, cuantumul și scadența facturilor. Apărarea apelantei - potrivit căreia ea ar fi propus, iar intimata ar fi acceptat, să instituie sechestru asigurator asupra unei cantități de 7958 kg produs ( methyl dihydro jasmonate) - nu poate fi primită. Instanța de apel constată că sechestrul asigurator este - potrivit Codului d e procedură civilă,articolul 591 - o măsură asiguratorie și nu o modalitate de stingere a obligațiilor, cum încearcă să acrediteze debitoarea, în motivarea apelului. Sub acest aspect, este anodină - din punct de vedere juridic - împrejurarea că produsul propus de pârâtă făcea deja obiectul unui gaj.
Ca atare, judicios tribunalul a obligat pârâta la plata contravalorii - în lei - a mărfii livrate de reclamantă, conform articolului 1361 Cod civil.
În ce privește penalitățile pentru întârzierea în plata prețului, curtea constată că vânzătoarea și cumpărătoarea au convenit ca acestea să fie de 10% pe an și să se datoreze de la scadența fiecărei facturi în parte, convenția având putere de lege între părți, potrivit regulii generale cuprinse în articolul 969 Cod civil.
Referitor la refuzul reprezentantului pârâtei - la conciliere - de discuta cuantumul penalităților solicitate de reclamantă, curtea de apel reține că acest refuz este lipsit de relevanță, neputând avea vreun efect juridic, de stingere sau micșorare a obligației de plată.
Raportat considerentelor expuse curtea, în aplicarea art. 296 teza I Cod procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondat, păstrând sentința Tribunalului Vaslui. În baza art. 20 alineat (5) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, reclamanta va fi obligată la plata diferenței de taxă judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în judecată, iar apelanta va fi obligată să-i plătească intimatei cheltuieli de judecată, potrivit art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de pârâta V împotriva sentinței civile nr. 605 din 18 mai 2009 Tribunalului Vaslui, sentință pe care o păstrează.
Obligă reclamanta, reprezentată de și, să plătească suma de 9411 lei, taxă judiciară de timbru pentru judecata la fond.
Obligă apelanta-pârâtă să-i plătească intimatei-reclamante suma de 9411 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 Ianuarie 2010.
Președinte Judecător
- - - - -
Grefier
- -
Red.
Tehnoredact.
2 ex.
04.02.2010
Tribunalul Iași: -
Președinte:Claudia Antoanela SusanuJudecători:Claudia Antoanela Susanu, Anca Ghideanu
