Spete pretentii comerciale. Decizia 53/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 53
Ședința publică de la 04.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Aurică Avram
JUDECĂTOR 2: Cosmin Mihăianu
GREFIER - - -
Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de către apelanta INTERNATIONAL împotriva sentinței comerciale nr. 10405/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CONTROL
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 28.01.2010, fiind consemnate în încheierea de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 04.02.2010, când, în aceeași componență, a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față, constată următoarele:
La data de 09.04.2009, pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială a fost înregistrată cererea prin care creditoarea CONTROL a solicitat emiterea unei ordonanțe prin care debitoarea INTERNATIONAL să fie somată să plătească sumele de 444.650,01 lei, reprezentând contravaloarea facturii MB 519 din data de 05.12.2008 și de 16.540,98 lei, cu titlu de penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Debitoarea a depus la dosar întâmpinare, la data de 15.05.2009, prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii și cea a necompetenței teritoriale a Tribunalului București.
La termenul de la 20.05.2009, creditoarea a declarat că înțelege să își modifice cererea într-o acțiune în pretenții de drept comun - instanța luând act de această precizare.
La același termen, Tribunalul a respins excepția necompetenței sale teritoriale, apreciind că în speță este vorba de o competență teritorială alternativă, astfel încât reclamantei îi revine alegerea uneia dintre instanțele deopotrivă competente.
În urma probatoriului administrat pe fondul pricinii, Tribunalul a pronunțat la data de 29.06.2009 sentința comercială nr. 10405, prin care a admis acțiunea modificată, a obligat pârâta să plătească reclamantei sumele de 444.650,01 lei, reprezentând contravaloarea facturii MB 519 emise la data de 05.12.2008 și de 27.479,37 lei, cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 18.05.2009 și în continuare, până la data plății debitului principal, fără ca nivelul accesoriilor să îl depășească pe cel al sumei asupra căreia sunt calculate, cu cheltuieli de judecată, în cuantum de 29.213,39 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 29.07.2008 părțile au încheiat un contract-cadru de furnizare a unor produse IT, în baza căruia reclamanta s-a obligat să le livreze, iar pârâta - să achite contravaloarea acestora, în termen de 45 de zile de la data recepției lor și a emiterii facturilor fiscal; de asemenea, a avut în vedere că părțile au reglementat prin convenția lor și situația în care între data facturării și data plății intervin fluctuații pe piața valutară, prevăzând în mod expres, în art. 14.3, faptul că "în cazul în care devalorizarea RON față de euro, calculat la cursul din momentul facturării depășește sau este egală cu 1%, se va emite o factură de diferențe curs valutar de către Furnizor ce va trebui achitată de Beneficiar în termen de 30 de zile calendaristice".
Reținând că între momentul facturării și cel al plății, devalorizarea RON față de EURO a depășit 1% din sumele facturate, prima instanță a constatat că reclamanta a emis la data de 05.12.2008 factura MB 519, în temeiul art. 14.3 din contract, pentru suma de 444.650,01 lei.
Tribunalul a evocat condițiile necesare angajării răspunderii civile contractuale și a citat dispozițiile art. 46.com. apreciind și că pârâta nu a făcut dovada unei cauze exoneratoare de răspundere, culpa sa fiind prezumată.
Prin urmare, a constatat că existența raporturilor contractuale între părți a fost dovedită, iar pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate la scadență, astfel încât a apreciat că aceasta înregistrează un debit restant de 444.650,01 lei.
În acest context, instanța de fond a înlăturat afirmațiile pârâtei, în conformitate cu care pentru a se calcula eventualele diferențe de curs era necesară semnarea procesului-verbal de predare-primire, întrucât factura MB 519 reprezintă o regularizare a prețului, în sensul achitării integrale a echivalentului în lei al prețului ferm stabilit de părți în valută.
De asemenea, a mai luat act că dreptul reclamantei de a pretinde diferența de curs valutar a luat naștere în condițiile îndeplinirii cerințelor din art. 14.3 din contract, respectiv în cazul înregistrării unei devalorizări a cursului RON față de euro, care depășește sau este egală cu 1%, între momentul facturării și cel al plății, fiind lipsite de relevanță scadențele facturilor, așa cum acestea fuseseră agreate contractual.
Totodată, au fost înlăturate susținerile pârâtei, conform cărora în temeiul art. 1391Cod fiscal și pct. 22.2 din Normele Metodologice, diferențele de curs valutar nu sunt purtătoare de, instanța de fond apreciind că dispozițiile legale invocate reglementează alte instituții, care vizează modul de decontare a importurilor și/sau achizițiilor de bunuri.
A mai considerat că sunt neîntemeiate afirmațiile pârâtei, potrivit căreia factura nu ar fi fost acceptată la plată, deoarece din cuprinsul său rezultă fără echivoc faptul că aceasta a fost semnată și ștampilată. În această ordine de idei, Tribunalul a reținut că factura a fost emisă la data de 05.12.2008, după ce în prealabil între reprezentanții părților s-a purtat o corespondență comercială cu privire la calculul diferențelor de curs valutar, materializată la data de 02.12.2008 în acordul reprezentantului pârâtei asupra corectitudinii sumelor. Prin faptul că factura a fost semnată și ștampilată, prima instanță a apreciat că față de reclamantă, cel care a semnat factura este un mandatar aparent, astfel încât actul juridic produce efecte față de reclamantă ca și cum ar fi fost semnat de reprezentantul societății, urmând ca raporturile dintre mandatarul aparent și pârâta pe care a reprezentant-o să fie reglementate pe tărâm delictual.
Prin urmare, apreciind că obligația comercială a pârâtei constă în plata unei sume de bani, obligația fiind lichidă și exigibilă, prima instanță, în baza art. 1.com. rap. la art. 969 alin. 1, art. 1361 și 1362.civ. a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 444.650,01 lei, reprezentând contravaloarea facturii MB 519 emisă la data de 05.12.2008.
De asemenea, în aplicarea art. 969 și 1066.civ. Tribunalul, dând eficiență clauzei penale înscrise la art. 8.1 din contractul părților, a obligat pârâta și la plata sumei de 27.479,37 lei, cu titlu de penalități de întârziere calculate până la data de 18.05.2009 și în continuare, până la data plății debitului principal, fără ca nivelul accesoriilor să îl depășească pe cel al sumei asupra căreia sunt calculate.
În baza art. 274 alin. 1.proc.civ. pârâta a fost obligată să achite reclamantei și cheltuielile de judecată, compuse din taxa de timbru și onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe, INTERNATIONAL a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, apelanta a arătat că sentința atacată este lovită de nulitate, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de procedură civilă privitoare la competența teritorială de soluționare a cauzei.
În dezvoltarea acestui motiv de apel, s-a arătat că, în condițiile în care reclamanta a înțeles să deducă judecății acest litigiu Tribunalului București, considerând aplicabil principiul competenței instanței locului plății, ar fi fost necesar ca instanța astfel învestită să cerceteze criteriile în funcție de care se determină locul plății.
Astfel, apelanta a evocat dispozițiile art. 59.com. și a susținut că, atât timp cât în contract nu s-a precizat în mod expres locul executării obligației și cum acest lucru nu rezultă din natura operațiunii, executarea urmează a se face la sediul, domiciliul sau reședința debitorului, plata fiind cherabilă.
În aceste condiții, apelanta a susținut că doar Tribunalul Prahova este competent să soluționeze prezentul litigiu.
Pe fondul cauzei, apelanta a arătat că interpretarea coroborată a clauzelor contractuale impune concluzia că pentru emiterea facturilor în condițiile asumate convențional și pentru eventuala calculare a diferenței de curs valutar, intimata-reclamantă trebuia să îndeplinească cerința fundamentală a semnării procesului-verbal de predare-primire, stipulată expres la art. 15 din contract, întrucât doar de la acel moment curgea termenul de 45 de zile pentru emiterea facturilor. Prin urmare, apelanta a susținut că facturile emise de către intimată nu au avut dată scadentă și nici nu puteau naște în patrimoniul intimatei dreptul emiterii unei facturi suplimentare, reprezentând diferențe de curs valutar.
Pe de altă parte, a mai arătat că Direcția Generală a Finanțelor Publice Pae xplicat, într-o speță similară, că stabilirea diferenței de curs valutar nu reprezintă o diferență de preț, iar deja calculată la valoarea în euro a facturii nu poate fi modificat printr-o altă factură emisă ulterior.
În acest sens, apelanta a precizat că a solicitat primei instanțe să încuviințeze administrarea probei cu expertiză contabilă, pentru a putea să se verifice temeinicia modalității de calcul al eventualei diferențe de curs valutar, însă cererea sa a fost respinsă.
În altă ordine de idei, apelanta a susținut că partea adversă nu a prezentat modul de calcul al sumelor pretinse și a afirmat că acestea încalcă prevederile art. 1391Cod fiscal și cele ale pct. 22.2 din Normele Metodologice, care stipulează că diferențele de curs valutar nu sunt purtătoare de De asemenea, apelanta a precizat că nu a primit factura de care s-a prevalat intimata, nu a acceptat-o la plată și, din acest motiv, nici nu a înregistrat-o în contabilitate.
Analizând actele dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea reține următoarele:
Competența instanței trebuie verificată, din oficiu, la data sesizării; în speță, indiferent de modificarea temeiului de drept al cererii, inițial promovată pe calea somației de plată, ulterior - pe dreptul comun, Curtea va examina competența teritorială a primei instanțe, prin prisma regulilor generale, aplicabile și în materia reglementată de nr.OG 5/2001, potrivit normei cuprinse în art. 2 alin. 1 din ordonanță.
Regula de drept comun înscrisă în art. 5.proc.civ. prevede că "cererea se face lainstanța domiciliului pârâtului-".
În esență, ea este reluată și prin dispozițiile art. 7 alin. 1.proc.civ.
Articolul 10 pct. 4.proc.civ. stabilește că, în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente, în cererile privitoare la obligații comerciale, instanța locului unde obligația a luat naștere saucea a locului plății.
Susținând că Tribunalul București nu este competent teritorial să soluționeze cauza, pârâta-intimată a invocat în fața primei instanțe, la data de 15.05.2009, excepția necompetenței teritoriale.
La termenul de la 20.05.2009, Tribunalul Bucureștia respins excepția necompetenței sale teritoriale, apreciind că în speță este vorba de o competență teritorială alternativă, astfel încât reclamantei îi revine alegerea uneia dintre instanțele deopotrivă competente.
Este real că dispozițiile art. 12.proc.civ. dau dreptul reclamantului să aleagă între mai multe instanțe deopotrivă competente.
Pentru a examina justețea criticilor apelantei, Curtea urmează însă să verifice, în primul rând, dacă în speță mai multe instanțe erau deopotrivă competente să soluționeze prezentul litigiu și, în măsură în care răspunsul la această chestiune ar fi afirmativ, dacă vreuna dintre acestea este Tribunalul București.
Astfel, constată că sediul pârâtei-apelante este în P,-, jud. P, așa încât, în aplicarea regulii de drept prevăzută de art. 5.proc.civ. și reluată de art. 7 alin. 1.proc.civ. reține că Tribunalului Prahova îi revine, de principiu, competența de soluționare a prezentului litigiu.
Mai departe, examinând posibila competență a altor instanțe, în funcție de dispozițiile de competență alternativă prevăzute de art. 10 pct. 4.proc.civ. Curtea va stabili instanța locului unde obligația a luat naștere, respectiv cea a locului plății.
Locul unde obligația a luat naștere este cel al încheierii contractului dintre părți, din care izvorăsc pretențiile care generează conflictul dedus judecății.
Cu toate că în cuprinsul convenției nu s-a indicat, în mod expres, locul încheierii acesteia, Curtea apreciază că părțile au încheiat actul lor la sediul pârâtei-intimate, în O asemenea concluzie se poate desprinde din faptul că data încheierii contractului, 29.07.2008, este aceeași cu cea care apare menționată în ștampila INTERNATIONAL, aplicată pe prima pagină a contractului.
De altfel, intimata-reclamantă nu a contestat pe parcursul întregului litigiu încheierea contractului în P, la sediul cocontractantului său, ci, dimpotrivă, a susținut că a ales să supună litigiul Tribunalului București,ca instanță a locului plății.
Potrivit art. 59 alin. 1.com. "Orice obligațiune comercială trebuie să fie executată în locul arătat prin contract, sau în locul care ar rezulta din natura operațiunii, ori din intențiunea părților contractante".
Contractul părților nu prevede însă locul plății și, în acest caz, devin incidente prevederile alineatului 2 al art. 59.com. potrivit cărora "În lipsă de o clauză expresă, contractul trebuie să fie executat în locul unde cel ce s-a obligat își avea stabilimentul său comercial, sau cel puțin domiciliul ori reședința, la formarea contractului".
Prin urmare, locul plății este cel al sediului celui "ce s-a obligat", respectiv al apelantei-pârâte, în raza teritorială a Tribunalului Prahova.
În acest context, Curtea înlătură susținerile intimatei, potrivit cărora locul plății s-ar afla în B, de vreme ce plata se efectua prin virament bancar, iar conturile sale sunt deschise la bănci comerciale din raza teritorială a Tribunalului București.
Dincolo de faptul că în contract părțile nu au stabilit modalitatea efectivă în care plata urma a fi făcută, Curtea subliniază că indicarea conturilor intimatei nu impune concluzia că locul plății ar fi cel în care au sediul băncile la care aceste conturi sunt deschise. Faptul că, de regulă, plata se consideră efectuată la data creditării contului creditorului nu are relevanță asupra stabilirii locului plății, ci doar în ceea ce privește data - cu alte cuvinte, momentul - plății. Însă, nu momentul în care plata este considerată efectuată este criteriul în funcție de care poate fi aleasă instanța competentă, ci locul plății, care, potrivit regulilor expuse mai sus, este situat în Trebuie precizat că nici natura operațiunii, nici o eventuală intenție a părților nu sunt de natură să creeze măcar o presupunere în sensul că locul plății s-ar situa în raza teritorială a Tribunalului București.
Așa fiind, Curtea constată că în speță nu au fost mai multe instanțe deopotrivă competente să judece cererea reclamantei, Tribunalul Prahova fiind singura instanță competentă teritorial să soluționeze în fond prezentul litigiu.
Potrivit art. 297 alin. 2.proc.civ. "acă prima instanță s-a declarat competentă și instanța de apel stabilește că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent, afară de cazul când constată propria sa competență".
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că Tribunalul București nu a fost competent teritorial să soluționeze cauza, motiv pentru care, dând deplină eficiență dispozițiilor art. 297 alin. 2.proc.civ. va admite apelul, va desființa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare în primă instanță, Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către apelanta INTERNATIONAL, cu sediul în P,-, jud. P, împotriva sentinței comerciale nr. 10405/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata CONTROL, cu sediul în B, str. -, nr. 44,. 2.. 2,. 3,. 35, sector 1 și în consecință:
Desființează sentința comercială nr. 10405/29.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- și trimite cauza, spre competentă soluționare în primă instanță, Tribunalului Prahova.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red. Jud. /4 ex./16.03.2010
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:Aurică AvramJudecători:Aurică Avram, Cosmin Mihăianu
