Spete pretentii comerciale. Decizia 532/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1613/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.532
Ședința publică de la 8.12.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, în contradictoriu cu intimata - SA P - prin lichidator judiciar GENERAL, împotriva sentinței comerciale nr.6773/2.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care,intimata prin avocat solicită respingerea probei cu expertiză solicitată de apelantă ca nefiind utilă cauzei.
Curtea deliberând, respinge proba cu expertiză tehnică agricolă ca nefiind utilă și pertinentă soluționării apelului, având în vedere că necesitatea efectuării acestei probe nu a necesitat din dezbateri, iar pe de altă parte, expertiza a fost administrată în fața instanței de fond, fiind încuviințate și obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Depune note scrise la dosar.
CURTEA,
Prin sentința comercială nr. 6773/02.06.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI a Comercială în Dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de reclamanta - P împotriva pârâtei AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI ( denumită în continuare ADS) și s-a dispus, în consecință, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.818.126, 80 lei, reprezentând contravaloarea producției de de vie în perioada 2001-2003, de care reclamanta a fost lipsită din vina pârâtei și la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data de 05.09.2000, între ADS, în calitate de concedent și - IMPE SRL, în calitate de concesionar, a intervenit contractul de concesiune nr. 4 având ca obiect exploatarea terenului agricol proprietatea statului și administrat de ADS, în suprafață de 530 hectare situat în perimetrul localității, jud. Pe acest teren se afla o plantație de de vie în suprafață de 485 hectare, aceasta fiind proprietatea -. Prin decizia nr. 1580/21.04.2003 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 2255/2003, s-a constatat în mod irevocabil nulitatea absolută a contractului de concesiune, instanța reținând că acesta a fost încheiat fără respectarea condițiilor de publicitate și fără efectuarea tuturor fazelor de efectuare a licitației prevăzute de Legea nr. 219/1998. Prin aceeași hotărâre s-a mai reținut de către Curtea de Apel că pe teren se afla și plantația de de vie proprietatea reclamantei din cauza de față, aceasta fiind înregistrată ca mijloc fix al P. Aceasta din urmă nu a fost parte în contractul de concesiune, ceea ce conduce cu atât mai mult la nulitatea absolută a contractului, din moment ce a fost concesionat un bun care nu aparținea nici uneia dintre părțile contractante.
La data încheierii contractului de concesiune ( 05.09.2000), s-a reținut că Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, lege în temeiul căreia contractul a fost încheiat, nu cuprindea dispoziții speciale privind modalitatea în care proprietarii plantațiilor sau ai oricăror alte îmbunătățiri situate pe terenurile agricole care făceau obiectul contractelor de concesiune își puteau proteja drepturile, ceea ce înseamnă că sunt aplicabile prevederile de drept comun în materie de proprietate, respectiv regula potrivit căreia proprietarul este îndreptățit să se bucure de fructele bunului său. Aceasta a fost și situația reclamantei, consideră Tribunalul, care în perioada anilor 2001-2003 nu s-a putut bucura de fructele plantației sale de de vie situată pe terenul agricol care a făcut obiectul contractului de concesiune, deoarece în perioada cât s-a derulat contractul, aceasta nu a putut beneficia de producția plantației. Pârâta a valorificat prin contractul de concesiune, terenul agricol aflat în administrarea sa, dar o dată cu terenul a transmis partenerului său contractual și plantația aflată în proprietatea reclamantei, fără a-i comunica acesteia intenția sa de concesionare și fără a-i oferi acesteia posibilitatea de a participa la încheierea contractului de concesiune. Atitudinea pârâtei a fost apreciată ca ilicită de Tribunal, care a reținut că această atitudine s-a menținut și după intrarea în vigoare a legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului, cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului și a Normelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin HG nr. 626/2001. Potrivit art. 75 alin. 4 din Norme, concesionarea terenurilor agricole pe care se află investiții ( sere, plantații etc) se va realiza prin procedura licitației cu plic închis, cu respectarea următoarei proceduri prealabile: a) în termen de 5 zile de la data notificării de către ADS, persoanele fizice sau juridice care doresc să se prevaleze de dreptul de proprietate asupra investițiilor, cu prilejul concesionării terenului respectiv, încheie în scris un acord prealabil cu ADS, cu privire la desemnarea unui evaluator dintre cei agreați de ADS, punerea la dispoziția acestuia a tuturor documentelor și datelor solicitate, acceptarea necondiționată a raportului de evaluare cu plată justă pentru investițiile respective, ca despăgubire prealabilă încheierii contractului de concesiune în condițiile prezentelor norme metodologice; b) conținutul acordului scris și semnat prevăzut la lit. a) împreună cu caietul de sarcini al concesionării terenului se aprobă de Consiliul de Administrație al ADS, iar garanția de participare la licitație nu poate fi stabilită la o sumă mai mică decât valoarea din raportul de evaluare separată a investițiilor; c) la constituirea garanției de participare, persoanelor prevăzute la lit. a) li se recunoaște valoarea rezultată din raportul de evaluare și acceptată de părți prin acordul prealabil, cu condiția depunerii unui antecontract, semnat de persoanele împuternicite, de vânzare a investiției în favoarea câștigătorului licitației de concesionare, desemnat în condițiile prezentelor norme metodologice.
Așadar, apreciază Tribunalul, Normele conțineau o procedură având ca obiectiv asigurarea posibilității de valorificare de către persoanele fizice sau juridice a investițiilor situate pe terenurile agricole care urmau a fi concesionate, investiții asupra cărora aceste persoane dețineau un drept de proprietate. În cadrul procedurii, investițiile erau evaluate, pe baza raportului de evaluare, proprietarii urmând a primi o justă plată, o despăgubire prealabilă încheierii contractului de concesiune. Nu poate fi vorba de obligarea ADS la a respecta, înainte de intrarea în vigoare a Normelor, procedura reglementată de acestea, însă este vorba de săvârșirea de către aceasta a unei fapte ilicite prin încheierea contractului de concesiune asupra terenului, fără a asigura proprietarului o minimă posibilitate de valorificare a plantației și de a perpetua această manifestare ilicită de voință a ADS după intrarea în vigoare a Normelor. Chiar dacă nu avea obligația de a aplica procedura descrisă în Norme, la situații juridice care deja produseseră efecte, ADS era ținută de o minimă diligență în direcția protejării dreptului de proprietate al reclamantului, care includea cel puțin contactarea reclamantei în vederea reglementării situației. În acest fel, ADS a produs cu vinovăție un prejudiciu reclamantei, lipsind-o pe aceasta de posibilitatea de a-și valorifica bunul. Ca atare, Tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata contravalorii producției de de vie pentru perioada 2001.2003, stabilită pe baza expertizei agricole efectuate în cauză.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului, se arată că sentința apelată este nelegală și netemeinică pentru mai multe considerente:
În primul rând, pârâta susține că instanța nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calității procesuale pasive a ADS, excepție invocată prin întâmpinarea depusă de aceasta în fața Tribunalului Buzău, în Dosarul nr. 1205/200.
În al doilea rând, apelanta susține că instanța a admis cererea în baza unui raport de expertiză întocmit într-un mod neprofesionist, iar afirmațiile Tribunalului sunt neîntemeiate ( nu se precizează care afirmații ). Se mai arată că instanța nu a ținut seama de faptul că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, în numele statului, asupra terenurilor agricole, aparținând domeniului privat al statului, precum și concesionarea acestora reprezintă atribuțiile principale ale ADS, astfel cum au fost reglementate atât prin vechile norme legale, în vigoare la data încheierii contractului de concesiune, cât și de cele apărute ulterior, respectiv Legea nr. 268/2001, iar îndeplinirea acestora nu poate fi considerată ilicită.
Obiectul contractului de concesiune era obligația concesionarului de a exploata terenul agricol, categoria de folosință vie, nicidecum a plantației de de vie, în acest sens instanța confundând noțiunea de teren agricol, cu categoria de folosință vie, definit conform art. 2 din Legea nr. 18/1991 republicată și modificată.
Raționamentul instanței nu este valabil și datorită faptului că intimata era în stare de faliment, prin sentința nr. 216/17.03.2000 fiind deschisă procedura falimentului acesteia și fiind numit lichidator judiciar - GENERAL SRL, ceea ce înseamnă, în opinia apelantei, că în perioada 2001-2003, aceasta se afla în încetare de plăți, lichidatorul desemnat având obligația înstrăinării activelor societății debitoare, nicidecum obligația continuării activității.
De asemenea, se mai susține, ADS nu a încasat producția de struguri pe anii 2001-2003, iar patrimoniul său nu s-a mărit nejustificat cu sume provenite din exploatarea unor bunuri care nu îi aparțineau. Raportul de expertiză cuprinde o serie de afirmații privitoare la aspecte esențiale referitoare la producția de struguri, care nu au fost susținute prin înscrisuri. Atât instanța cât și pârâta au ridicat o serie de obiecțiuni la această expertiză, fiind chiar audiat expertul, iar pentru dovedirea neprofesionalismului raportului de expertiză apelanta solicită efectuarea unei noi expertize în faza de judecată a apelului.
În faza de judecată a apelului, Curtea a încuviințat apelantei proba cu înscrisuri, fiind respinsă proba cu o nouă expertiză agricolă, cu motivarea că nu rezultă necesitatea efectuării unei noi expertize, nefiind motive de apel concludente ce ar putea fi dovedite cu această probă, în condițiile art. 292 din pr. civ. rap. la art. 167 din pr. civ..
În ce privește proba cu înscrisuri, Curtea reține că apelanta, cu rea-credință a solicitat această probă, de vreme ce, după ce i-a fost încuviințată și s-a amânat cauza pentru a-i da posibilitatea să depună înscrisurile la dosar, nu a procedat la depunerea lor. Această atitudine procesuală apare ca fiind contrară dispozițiilor art. 129 alin. 1 din pr. civ. și art. 723 din pr. civ. fiind astfel evidentă intenția apelantei de a tergiversa judecarea cauzei, din moment ce a solicitat amânarea cauzei pentru a depune înscrisuri la dosar (la data de 20.10.2008) și nu a depus apoi nici un astfel de înscris ( ba mai mult, nici nu s-a mai prezentat la termenul fixat special pentru administrarea acestei probe, din 08.12.2008).
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate de apelantă prin motivele de apel, Curtea apreciază că apelul este nefondat și urmează a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:
Prima critică referitoare la nepronunțarea de către Tribunal asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a ADS, este nefondată, deoarece argumentele formulate de apelanta-pârâtă în susținerea excepției duc la concluzia că acestea au caracterul unor apărări de fond, ce nu pot fi încadrate în categoria excepțiilor procesuale asupra cărora instanța este obligată a se pronunța în prealabil soluționării fondului, conform art. 137 alin. 1 din pr. civ. din această perspectivă apărările pârâtei fiind avute în vedere de către Tribunal la soluționarea fondului.
Astfel, pârâta susținea prin întâmpinare ( fila 123 din dosarul Tribunalului București ) că ADS având atribuții legate exclusiv de exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor, aceasta nu poate fi considerată răspunzătoare față de reclamantă, din moment ce obligația de exploatare a terenului agricol revenea asociatului secund, adică - SRL.
Având în vedere temeiul juridic al cererii, respectiv art. 998 din civil, rezultă că acțiunea reclamantei nu este întemeiată pe contract, ci pe o răspundere civilă delictuală, ceea ce se impută pârâtei fiind săvârșirea unui delict, nicidecum încălcarea unei prevederi contractuale.
Prin urmare invocarea unor prevederi contractuale ( convenite de pârâtă cu un terț de prezenta cauză) în susținerea lipsei calității procesuale pasive, nu poate fi asimilată unei excepții procesuale, ci aceasta privește însuși fondul răspunderii civile delictuale, ceea ce face imposibilă pronunțarea asupra acestei apărări mai înainte de soluționarea acestuia.
Ca atare, Curtea observă că nu era necesară pronunțarea de către instanță mai înainte de soluționarea fondului asupra acestor apărări, deoarece aceste argumente constituie apărări de fond față de cererea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, iar nu o excepție procesuală în sensul art. 137 alin. 1 din pr. civ.
În ce privește criticile aduse de apelantă cu privire la omologarea raportului de expertiză, Curtea constată că și acestea sunt nefondate, apelanta neprecizând în ce constă neprofesionalismul expertului și neaducând argumente tehnice care să infirme concluziile acestuia referitoare la evaluarea producției de de vie pe care ar fi obținut-o reclamantă în perioada 2001-2003, dacă nu ar fi fost lipsită de plantația de de vie ce îi aparținuse înaintea încheierii contractului de concesiune cu o terță persoană juridică.
De asemenea, susținerile apelantei în sensul că aceasta nu poate fi considerată autoarea unei fapte ilicite, deoarece fapta sa a fost săvârșită în exercitarea unor atribuții legale, nu pot fi primite de instanța de apel, deoarece Tribunalul nu reținut că pârâta nu ar fi avut dreptul de a proceda la concesionara terenului agricol aflat în administrarea sa, ci a sesizat și sancționat pe calea răspunderii civile delictuale, atitudinea culpabilă a acesteia față de proprietarul plantației de de vie, de a ascunde intenția sa de concesionare și reaua-credință a sa în raporturile cu reclamanta, care, în calitatea sa de proprietar al plantației de de vie, avea dreptul, în condițiile art. 483 din civil, de a cunoaște soarta fructelor naturale ale plantației sale. Mai mult, în condițiile art. 484 din civil care reglementează: " produse de vreun lucru nu se cuvin proprietarului (terenului - ), decât cu îndatorire din parte-i de a plăti semănăturile, arăturile și munca pusă de alții."
Din aceste dispoziții legale de drept comun, se desprinde intenția legiuitorului de a proteja pe autorul de bună credință al plantațiilor, astfel că acesta era îndreptățit să cunoască intenția proprietarului terenului ( în speță, proprietarul fiind statul, ale cărui drepturi erau exercitate prin ADS) de a-l lipsi pe acesta de producția de de vie.
Mai mult, reținerea de către Tribunal a conținutului Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 268/2001, care instituiau anumite obligații pentru ADS, în scopul protejării autorilor investițiilor, plantațiilor pe terenurile agricole concesionate, are valoarea unui argument în plus în favoarea soluției de admitere a cererii reclamantei, argument de politică legislativă și de interpretare a obligațiilor legale reglementate de dreptul comun, care întărește concluzia sa.
În plus, Curtea apreciază că există și un argument de echitate dedus din dispozițiile art. 970 alin. 2 din civil, care stabilesc că obligațiile părților stabilite de convenții, dar și de legi speciale, cum este cazul pârâtei ADS, trebuie stabilite și raportat la" toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea, dă obligației, după natura sa",astfel că era echitabil ca pârâta să anunțe pe reclamantă despre intenția sa de a concesiona terenul agricol pe care reclamanta plantase de vie și să propună, eventual acesteia, o ofertă de concesionare.
În mod corect și judicios, prima instanță a avut în vedere la stabilirea caracterului ilicit al faptei și a vinovăției pârâtei, și atitudinea sa de după apariția Legii nr. 268/2001 și a Normelor de aplicare, atitudinea sa subiectivă fiind una de rea-credință și nepăsare față de prejudiciul creat reclamantei, prejudiciu care ulterior a fost reglementat expres de lege, care a instituit astfel o regulă de desdăunare a autorului plantațiilor, pentru concesionarea terenului agricol pe care se află aceste plantații.
Nu sunt fondate nici criticile apelantei privind pretinsa confuzie pe care prima instanță ar fi făcut-o între "teren agricol" și "teren din categoria de folosință vie", de vreme ce în materia răspunderii civile delictuale, elementele acesteia nu sunt raportate exclusiv la contractul de concesiune, ci la obligații de principiu deduse din dispoziții legale cu caracter general, care, pe parcursul perioadei în care reclamantei i-a fost produs un prejudiciu (2001-2003) au fost reglementate amănunțit în dispoziții speciale.
Practic, legiuitorul, constatând inechitatea ce s-ar fi putut crea pentru investitorii ce au efectuat cheltuieli pentru exploatarea unor terenuri agricole ( în temeiul unor titluri de folosință), în cazul concesionării de către ADS a terenului agricol, a reglementat expres și cu caracter special, o procedură care să prevină crearea unor prejudicii pentru aceștia, ceea ce nu înseamnă însă că, anterior acestor norme, nu ar putea fi angajată o răspundere civilă delictuală în temeiul art. 998-999 din civil, bazată pe aceleași principii ca și noua reglementare.
În fine, argumentele apelantei cu privire la împrejurarea că este exclusă ideea producerii unui prejudiciu deoarece intimata-reclamantă se afla în procedura falimentului, nu pot fi primite deoarece în cursul procedurii, lichidatorul judiciar are dreptul de a exercita toate acțiunile debitoarei pentru întregirea averii acesteia, în vederea acoperirii tuturor creanțelor stabilite în cadrul procedurii, între acestea fiind posibilă și exercitarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, deoarece dreptul de creanță rezultat dintr-un delict civil are caracterul unui bun din patrimoniul debitoarei.
De aceea, Curtea, apreciind că apelul este nefondat, în temeiul art. 296 din pr. civ. în va respinge și va menține sentința apelată, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-pârâtă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 6773/02.06.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în Dosarul nr- în contradictoriu cu intimata-reclamantă - P prin lichidator judiciar GENERAL, cu sediul în municipiul T,- B, ca nefondat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi. 08.12.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
RED/TH.RED./ER/4 EX./13.01.2009
Sentința comercială nr. 6773/02.06.2008
Tribunalul București -Secția a VI a Comercială
Dosarul nr-
Jud. Fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu
