Spete pretentii comerciale. Decizia 536/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - pretenții-

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 536

Ședința publică din 19 martie 2009

PREȘEDINTE: Ududec Elena

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea - SRL S cu sediul în S,-, județul S, împotriva deciziei nr. 13 din 15.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

La apelul nominal a răspuns avocat pentru contestatoarea recurentă și avocat pentru intimații G și - SRL S, lipsă fiind intimații.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând contestația în anulare în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri.

Apărătoarea contestatoarei recurente a solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată, rejudecarea recursului și trimiterea dosarului pentru repartizare aleatorie. A invocat inițial ca temei de drept art.317 al.2 Teza finală Cod proc. civilă și apoi a precizat că pentru a nu se crea confuzii temeiul de drept este art.317 Cod proc civilă; că plata taxei de timbru s-a făcut în ziua judecării recursului, respectiv 15.01.2009, dar că s-a ajuns cu chitanța după terminarea ședinței; că recursul a fost respins fără a fi fost judecat în fond și că se încalcă dreptul recurentului la soluționarea acestuia. Nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Apărătorul intimaților a solicitat respingerea contestației în anulare. A arătat că temeiul de drept invocat de apărătoarea contestatoarei recurente prevede cu totul altceva și că nu se referă la taxa de timbru; că motivarea este greșită și că nedepunerea la timp a taxei de timbru nu este un motiv de admitere a unei contestații în anulare; că nu este suficient să achite taxa de timbru și că nu există nicio dovadă că a fost împiedicat să o achite.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra contestației în anulare de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava - Secția comercială, de contencios administrativ și fiscală sub nr. 4594/86 din 9 ianuarie 2006, astfel cum a fost precizată, reclamanta - SRL S i-a chemat în judecată pe pârâții G și - SRL S, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 18.000 lei, reprezentând daune produse prin acte și fapte de concurență neloială desfășurate de prim-pârât atât în perioada când a avut calitatea de angajat al său cât și ulterior, în solidar cu pârâta - SRL, cu dobânzile legale aferente, calculate până la achitarea integrală a prejudiciului.

Prin sentința nr. 2787 din 27.09.2008, Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscală, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și în consecință, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Judecătoria Suceava, prin sentința nr. 1055 din 27.02.2008, a invocat din oficiu necompetența materială a sa în soluționarea litigiului, excepție pe care a admis-o, declinându-și competența în favoarea Tribunalului Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscală.

Prin aceasta, declanșând un conflict negativ de competență, Judecătoria Suceavaa sesizat Curtea de Apel Suceava pentru soluționarea, printr-un regulator de competență a conflictului ivit.

Curtea de Apel Suceava, prin sentința nr. 26 din 12.05.2008, admis sesizarea stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, reținând incidența art. 7 din Legea nr.11/1991.

Procedând la soluționarea în fond a cauzei, Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscală, prin sentința nr. 2976 din 29 septembrie 2008 a respins ca nefondată acțiunea, reținând în esență, că susținerile reclamantei privind efectuarea de către pârâți a unor acte și fapte de concurență neloială, prin aceasta prejudiciind-o, nu au nici un fel de suport probator.

Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost anulat ca netimbrat de către Curtea de Apel Suceava din decizia nr. 13 din 15 ianuarie 2009.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație în anulare, arătând că la data judecării recursului - 15 ianuarie 2009, a achitat taxa de timbru și timbrul judiciar - legal datorate, însă nu a ajuns la timp în sala de ședință, așa încât din eroare i-a fost anulat ca netimbrat recursul declarat în cauză.

Examinând contestația în anulare de față al cărui motiv este cel prevăzut de art. 318 teza I Cod pr. civilă, Curtea apreciază că este întemeiat.

Potrivit textului legal menționat, " Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale".

În speță, cu chitanța anexată contestației în anulare ( fila 3 dosar ) seria - nr. -, emisă de Trezoreria mun. S, contestatoarea a făcut dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar în ziua în care s-a judecat recursul declarat, respectiv 15.01.2009, însă nu ajuns în sala de ședință până la strigarea cauzei.

Față de cele expuse, fiind îndeplinite cerințele textului legal menționat, se impune admiterea contestației în anulare și în consecință, decizia atacată va fi anulată, cauza urmând a fi trimisă serviciului specializat, în vederea distribuirii aleatorii a recursului.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea - SRL S cu sediul în S,-, județul S, împotriva deciziei nr. 13 din 15.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.

Anulează decizia nr. 13 din 15 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava și trimite cauza serviciului specializat pentru distribuirea aleatorie a recursului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex. 2/30.03.2009

Președinte:Ududec Elena
Judecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 536/2009. Curtea de Apel Suceava