Spete pretentii comerciale. Decizia 542/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1431/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 542
Ședința publică de la 16 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Diana Manole
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta reclamantă - & SRL și de apelanta pârâtă - SA, împotriva sentinței comerciale nr. 5209 din data de 31.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimat - SERV SA.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 09.12.2009, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 16.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor comerciale de față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 5209 din 31.03.2009 judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială a admis excepția lipsei calității procesuale pasive în privința pârâtei - SERV SA; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în privința pârâtei - SA; a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă - & SRL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă - SA și pârâta - E SERV SA; a obligat pârâta-reclamantă - SA să plătească reclamantei-pârâte suma de 664.672,46 lei, reprezentând penalități de întârziere; a respins cererea principală în contradictoriu cu pârâta - E SERV SA ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă - SA ca neîntemeiată.
În considerentele sentinței judecătorul fondului a reținut că cererea reclamantei-pârâte de obligare a pârâtei-reclamante - SA la plata penalităților de întârziere are la bază trei contracte încheiate cu această parte de furnizare de produse. Reclamanta a arătat că a respectat clauzele contractuale, livrând toate produsele, echipamentele și instalațiile la termenele stabilite, fiind recepționate de - SA fără obiecțiuni. Pârâta reclamantă nu a onorat plata facturilor la termenele stabilite, plata fiind efectuată cu întârziere, generând astfel un prejudiciu. Conform clauzelor contractuale, în cazul în care achizitorul (- SA) nu onora plata facturilor în termen de 58 de zile de la data emiterii, era obligată să suporte penalități de întârziere în procent variabil, de 0,05 % sau 0,07 % pe zi de întârziere.
Pârâta reclamantă s-a apărat invocând netemeinicia pretențiilor reclamantei pârâte, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive.
Aceeași excepție a fost invocată și de pârâta - E SERV SA.
Prin cerere reconvențională, pârâta reclamantă - SA a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 247.983 lei, reprezentând penalități de întârziere datorate ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de reclamantă prin cele trei contracte.
Reclamanta pârâtă s-a apărat față de pretenția pârâtei reclamante, justificând neexecutarea integrală a contractului prin raportare la clauzele contractuale care prevedeau posibilitatea de a sista livrările în cazul în care pârâta reclamantă nu onora facturile în termen de 14 zile de la scadența lor. În acest sens a existat o sistare temporară a livrărilor, acestea fiind reluate imediat după efectuarea plăți facturilor cu termen de scadență depășit.
Cu privire la excepțiile invocate, judecătorul fondului a reținut ca fiind întemeiată cea invocată de pârâta - SERV SA, referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, fiind respinsă cea invocată de pârâta-reclamantă - SA. Sub acest aspect, s-a reținut că prin Hotărârea Guvernului României nr. 74/2005 s-a produs o divizare a societății, în urma căreia s-a constituit - SERV SA. art. 4 alin. 1 din această hotărâre prevede că SERV SA își va asuma toate obligațiile corespunzătoare, parte din patrimoniul preluat de la - SA și se în drepturile și obligațiile ce decurg din acestea pentru sucursalele de întreținere și servicii energetice în relațiile cu terții, inclusiv în litigiile în curs.
Totodată, alin. 2 al art. 4 prevăzut că predarea - preluarea activului și pasivului se face pe bază de protocol, încheiat în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a actului normativ. În protocolul încheiat nu se menționează preluarea de către - SERV SA a drepturilor și obligațiilor născute din cele trei contracte încheiate cu reclamanta-pârâtă. S-a apreciat că acestea nici nu puteau fi preluate de pârâta - SERV SA, întrucât au fost preluate numai contractele în vigoare la data de 28.02.2005, iar cele trei contracte aveau durată limitată cel târziu la data de 31.12.2004. în consecință, la data înființării pârâtei - SERV SA contractele de furnizare în cauză încetaseră prin ajungerea la termen.
În ce privește litigiile la care se referă teza finală a art. 4 alin. 1, în același protocol s-a menționat că acestea vor fi preluate prin cesionarea drepturilor litigioase. Or, nu există vreo dovadă a încheierii unui asemenea contract de cesiune.
A fost înlăturată apărarea reclamantei pârâte referitoare la faptul că unele sucursale din cadrul - SA au solicitat BCR deblocarea garanției de bună execuție, precum și cea referitoare la lăsarea de către reclamanta pârâtă a unor bunuri în custodia unor sucursale a anumitor echipamente după încetarea contractelor, apreciindu-se că nu au relevanță în analiza calității procesuale.
S-a mai reținut că la întâlnirile avute cu ocazia concilierii prealabile, pârâta reclamantă nu a invocat aspecte legate de lipsa calității sale; de asemenea s-a reținut atitudinea procesuală confuză a pârâtei reclamante, rezultată din aceea că susține lipsa calității sale procesuale în ce privește debitul, dar susține existența aceleiași calități procesuale cu privire la pretențiile pe care le formulează în baza acelorași contracte.
Pe fondul cauzei a fost apreciată ca fiind temeinică doar în parte solicitarea reclamantei pârâte, prin raportare la concluziile exprimate de expertul desemnat în cauză. S-a reținut că penalitățile de întârziere sunt datorate de pârâta-reclamantă la expirarea termenului de 58 de zile calculat din data emiterii facturii, iar așa cum susține reclamanta, din data recepționării mărfurilor livrate. În consecință, a fost omologată varianta prezentată în raportul de expertiză contabilă care a stabilit cuantumul penalităților de întârziere în raport de termenul stabilit din momentul emiterii facturilor de plată.
A fost înlăturată apărarea pârâtei reclamante, fiind constatat că reclamanta-pârâtă și-a respectat obligația de livrare a bunurilor la termenele contractuale.
A fost apreciată ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, judecătorul fondului reținând că aceasta a fost prima care nu și-a îndeplinit la termen obligația de plată a facturilor, determinând astfel livrarea cu întârziere, prin raportare la clauzele contractuale care permiteau furnizorului să ia această măsură în condițiile neefectuării plății facturilor în termen de 14 zile de la scadență. În consecință nu a fost reținută apărarea pârâtei reclamante întemeiată pe excepția de neexecutare a contractului din partea reclamantei-pârâte.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta - & SRL și pârâta - SA.
Apelanta - & SRL nu a depus motivele de fapt și de drept pentru care critică soluția pronunțată de judecătorul fondului.
Apelanta - SA a criticat soluția pronunțată de judecătorul fondului sub aspectul greșitei soluționări a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Sub acest aspect apelanta pârâtă a invocat prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 74/2005 și a arătat că intimata - E SERV SA a preluat toate obligațiile și drepturile care îi reveneau, apreciind ca nerelevantă reținerea judecătorului cu privire la ajungerea la termen a contractelor pe care își întemeiază pretențiile apelanta reclamantă. În susținere, apelanta pârâtă menționează faptul că în anul 2006 două adrese emise de sucursale ale intimatei care atestă derularea contractelor din litigiu, precum și faptul că apelanta reclamantă a lăsat în custodia unor sucursale ale intimatei anumite echipamente. În consecință, susține că a avut loc o transmisiune legală a calității procesuale către intimată.
Prin întâmpinare, apelanta - & SRL a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta pârâta - SA, apreciind ca fiind temeinică și legală soluția dată de judecătorul fondului cu privire la excepția invocată de această parte.
În ce privește apelul declarat de apelanta reclamantă, se reține că acesteia i s-a pus în vedere achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 14.799,12 lei și timbru judiciar de 5 lei.
La termenul din data de 09.12.2009, în ședința de judecată, apelanta reclamantă a declarat că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru.
Analizând cauza sub acest aspect, Curtea reține că potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 taxele de timbru se plătesc anticipat, iar în cazul în care taxa de timbru nu a fost plătită în momentul înregistrării cererii, aceasta va fi achitată până la termenul anume stabilit de instanță. Potrivit art. 20 alin. 3 din același act normativ neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.
În speță, având în vedere faptul că apelanta nu a înțeles să aducă la îndeplinire obligația ce îi revenea de a achita taxa de timbru aferentă cererii de apel, față de textele legale invocate, Curtea va anula cererea de apel ca netimbrată.
Apelul declarat de apelanta pârâtă - SA este apreciat ca fiind neîntemeiat. Astfel, se reține că judecătorul fondului a făcut o corectă analiză a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de parte, prin raportare la prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 74/2005, precum și prin raportare la clauzele contractuale.
Nu poate fi reținută susținerea apelantei pârâte referitoare la o transmisiune legală a calității sale procesuale către intimata - SERV SA. Pentru existența unei transmisiuni legale a drepturilor și obligațiilor apelantei pârâte către intimată era necesară efectuarea formalităților prevăzute de actul normativ adoptat de Guvern. Se au în vedere necesitatea încheierii protocolului de predare - preluare a drepturilor și obligațiilor, precum și încheierea contractelor de cesiune de drepturi litigioase, pentru litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată. Or, așa cum a reținut și judecătorul fondului apelanta pârâtă nu a cuprins în protocolul de predare preluare încheiat cu intimata drepturile și obligațiile aferente celor trei contracte încheiate cu apelanta reclamantă. Totodată, nu a încheiat un contract de cesiune de drepturi litigioase în ce privește litigiul izvorât din cele trei contracte. În consecință, se reține că nu a avut loc o transmisiune legală a calității procesuale de la apelanta pârâtă către intimată, nefiind respectate prevederile actului normativ în acest sens.
Se reține, de asemenea, că în mod corect a reținut judecătorul fondului situația celor trei contracte, ca fiind încetate prin ajungerea la termen, anterior înființării intimatei - SERV SA.
Așa cum a reținut și judecătorul fondului nu are relevanță sub aspectul clarificării problemei legate de calitatea procesuală pasivă aspectele invocate de apelanta pârâtă referitoare la adrese emise de sucursale ale intimatei - SERV SA după încetarea contractelor. Se reține în primul rând că adresele invocate de apelanta pârâtă au în vedere deblocarea garanției de bună execuție consemnată de apelanta reclamantă, în executarea celor trei contracte. În al doilea rând aceste garanții au fost consemnate pe seama și la dispoziția acestor sucursale, ca beneficiare ale echipamentelor, consemnarea având loc, evident, la momentul încheierii contractelor și când aceste sucursale făceau parte din - SA. Or, în condițiile în care garanția de bună execuție a fost consemnată pe seama și la dispoziția acestor entități, este evident că numai ele puteau dispune restituirea/deblocarea sumelor consemnate cu acest titlu. Așa se justifică adresele emise de sucursale, invocate de apelanta pârâtă. El, însă, nu pot avea caracterul invocat de parte, în sensul transmisiunii calității procesuale către societatea în cadrul căreia se regăsesc acele entități. Subliniem că la momentul constituirii garanției de bună execuție aceste sucursale erau incluse în - SA, emiterea adreselor de deblocare a acestor sume venind doar pentru a regulariza aspectul relativ la încheierea în bune condiții a contractelor, în lipsa unor obiecțiuni cu privire la calitatea echipamentelor livrate.
Din același considerent nu poate fi reținută nici apărarea apelantei pârâte referitoare la lăsarea în custodia unor sucursale a echipamentelor furnizate de apelanta reclamantă. Se observă că potrivit anexelor, ce fac parte integrantă din contractele încheiate între părți, apelanta pârâtă a indicat amănunțit sucursalele către care trebuie livrate echipamentele, ele nefiind livrate mai întâi societății mamă, urmând ca această să procedeze la distribuirea lor către sucursale. În aceste condiții, existența unor bunuri lăsate în custodia sucursalelor nu poate avea valoarea juridică a transmisiunii de calitate procesuală, fiind, în fapt, o simplă îndeplinire a condițiilor impuse în contracte.
În consecință, pentru considerentele reținute și constatând că sentința pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, în baza art. 296.pr.civ. apelul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274.pr.civ. va obliga apelanta - SA la plata cheltuielilor de judecată efectuate de apelanta - & SRL, motivat de faptul că se apreciază căderea primei părți în pretenții față de respingerea apelului său, prin raportare la apărările invocate de cea de-a doua parte în combaterea criticilor aduse sentinței pronunțate de judecătorul fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelanta - & SRL, cu sediul în B, sector 1,-,. 5 în contradictoriu cu apelanta - SA, cu sediul în B, sector 1,- și intimata - E SERV SA, cu sediul în B, sector 1, șos. - el M nr. 1 împotriva sentinței comerciale nr. 5209 din 31.03.2009 pronunțată de judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - SA, cu sediul în B, sector 1,- în contradictoriu cu apelanta - & SRL, cu sediul în B, sector 1,-,. 5 și intimata - E SERV SA, cu sediul în B, sector 1, șos. - el M nr. 1 împotriva sentinței comerciale nr. 5209 din 31.03.2009 pronunțată de judecătorul fondului din cadrul Tribunalului București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Obligă apelanta - SA la cheltuieli de judecată către - & SRL în cuantum de 3.000 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. RP/5ex.
10.01.2010.
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială.
Președinte:Diana ManoleJudecători:Diana Manole, Roxana Popa