Spete pretentii comerciale. Decizia 553/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 713/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.553
Ședința publică de la 14.12.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
Grefier - -
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta - SRL, în contradictoriu cu intimatele BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE - GENERALE și BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, împotriva sentinței comerciale nr.13556/9.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 7.12.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 14.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin sentința comercială nr.13556/9.12.2008, pronunțată Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr- a fost admisă excepția autorității de lucru judecat. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta - SRL, în contradictoriu cu pârâta BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE - GENERALE, pentru existența autorității de lucru judecat. A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu chemata în garanție Banca Națională a României, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin acțiunea pendinte, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 13.000.000 lei, echivalentul sumei de 4.000.000 USD, cu dobânda legală aferentă, reprezentând prejudiciul cauzat prin refuzul pârâtei de a transmite spre încasare la National Bank of - 5MB biletul la ordin cu scadența la data de 09.08.2004, emis de. Temeiul juridic al cererii îl constituie dispozițiile art.1000 alin.3 cod civil cu referire la art.998-999 Cod civil, care reglementează condițiile angajării răspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, vinovăția, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul ce se cere a fi reparat.
Tribunalul a mai apreciat că fapta ilicită invocată în cererea de chemare în judecată a constituit obiectul unei plângeri penale formulate de reclamantă împotriva Bancii Romane de Dezvoltare-, plângere înregistrată sub nr.127/P/2005 la Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație si Justiție- Direcția Natională Anticorupție.
Prin rezoluția nr.127/21.06.2006 s-a dispus în temeiul art. 228 alin. 6 și art. 10 Cod proc. pen. neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 Cod penal rap. Ia art.248 1 Cod penal, cu aplicarea art. 13 2 din OUG nr.43/2002. La data de 20.07.2007, prin rezoluția nr-, s-a dispus respingerea plângerii formulate de - SRL împotriva rezoluției nr.127/P/21.06.2006.
Prin sentința penală nr. 975/26.10.2007 Judecătoria Sectorului 3 Bar espins plângerea formulată de petenta - SRL împotriva rezoluției nr. 127/P/21.06.2006.
Recursul declarat de petenta împotriva sentinței penale nr.975/2007 a fost respins prin decizia penala nr.283 R/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a-II-a Penală.
Tribunalul a constatat că toate elementele angajării răspunderii civile delictuale au fost analizate de instanța penală care a confirmat cu caracter definitiv rezoluția Parchetului de neîncepere a urmăririi penale.
Sub aspectul faptei pretins ilicite și asupra vinovăției, mai reține Tribunalul, instanța penală a apreciat că "refuzul băncii de efectuare a operațiunii de transmitere spre încasare a biletului la ordin este un refuz pe care legea îl prevede și îl permite. Instanța a constatat, de asemenea, că motivele legale invocate de bancă pentru justificarea acestui refuz, respectiv considerarea operațiunii ca fiind suspectă și că nu a putut fi justificată corespunzător sunt prevăzute de lege."
Cu privire la prejudiciu, instanța penală a reținut că netransmiterea spre încasare a biletului la ordin nu a cauzat o vătămare intereselor legale ale petentei, având în vedere ca, din relațiile comunicate Parchetului de Banca Româneasca, la data scadenței- 09.08.2004, emitentul SRL nu avea disponibil în conturile deschise în evidentele National Bank of Sucursala
Tribunalul a mai reținut că potrivit dispozițiilor art. 22 alin.1 Cod proc.pen. " hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia."
În speță, se consideră că există tripla identitate de obiect, părți și cauză în ambele cereri ( art. 1201 Cod civil ), instanța penală stabilind cu putere de lucru judecat, conform art. 22 Cod proc.pen, că pârâta nu a săvârșit o fapta ilicită, iar prejudiciul invocat nu exista.
In consecință, tribunalul a apreciat ca întemeiată excepția autorității de lucru judecat, urmând să o admită și să respingă acțiunea reclamantei pentru existența autorității de lucru judecat.
Cu privire lacererea de chemare în garanțieformulată de reclamantă în contradictoriu cu Banca Națională a României, tribunalul a reținut că prejudiciul ce se cere a fi reparat de chemata în garanție este identic cu cel invocat în cererea introductivă, pretins a fi fost cauzat prin neintroducerea în circuitul bancar a biletului la ordin.
Prin urmare, ceea ce se constată cu putere de lucru judecat prin sentința penală se răsfrânge și asupra cererii de chemare în garanție, întrucât prejudiciul nu exista, aceasta cerere este în mod evident nefondată.
In plus, tribunalul a observat ca nicio prevedere legala nu instituie un raport juridic de garanție între reclamantă, în calitate de client al unei bănci comerciale, și banca națională - autoritatea publică centrală care autorizează și supraveghează instituțiile de credit.
În consecință, cererea de chemare în garanție fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței comerciale nr.13556/9.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a declarat apel reclamanta - SRL, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului se arată următoarele:
În luna iunie 2007, reclamanta a chemat în judecată banca BRD pentru repararea prejudiciului creat noua prin fapta ilicita constând în neintroducerea la plata în anul 2004 unui bilet la ordin in valoare de 4.000.000 USD al cărui beneficiar am fost. In 6.08.2004 banca a preluat biletul la ordin scadent 9.08.2004 și a eliberat borderoul de încasare stampilat "primit" si transmis" la plata. Cu toate acestea biletul la ordin nu a fost introdus în circuitul de compensare interbancara așa cum impun normele BNR pentru prezentare emitentului.
După trecerea scadentei banca a informat pe apelanta-reclamantă ca operațiunea nu a fost efectuată și a solicitat apelantei să returneze borderoul, să ridice biletul de la Sucursala și să încerce să-l depună la alta unitate bancară. In același timp, susține apelanta, banca a refuzat sa dea explicații, așa cum luni de zile nici măcar nu a răspuns la corespondenta pe care aceasta a adresat- Mai mult, în perioada imediat următoare neintroducerii biletului la ordin la plata a fost informată despre lansarea pe canal interbancar de informații vădit mincinoase privind validitatea biletului la ordin, că este fals, cât și informații denigratoare privind administratorul și reclamanta.
Dat fiind situația sa financiară, neavând la dispoziție suma foarte mare prevăzuta prin legea 147/1996 privind taxa judiciara de timbru, a formulat cerere de asistenta judiciara pentru amânarea la plata taxei judiciare de timbru în temeiul pr.civ., art. 74-81, art.20 Constituție, Convenția CEDO și jurisprudența Curții. La data de 22.01.2008 instanța a admis reducerea taxei de timbru la valoarea deja achitată. La data de19.02.2008 a formulat cerere de chemare în garanție a Anterior acțiunii comerciale în anul 2005 formulat plângere penala împotriva BRD in rem pentru abuz in serviciu.
Rezoluția nr.127/P/21.06.2006 a Direcției Naționale Anticorupție a dispus p, art. 10 lit.a) pen. Sentința penală nr. 975/26. 10.2007 Jud.Sect.3 a menținut rezoluția. Decizia penala nr.283 R/25.02.2008 a menținut sentința, definitivă.
In cadrul procesului penal, apelanta susține că a cunoscut pentru prima data argumentele băncii BRD: în adresa de răspuns către DNA - aprilie 2006 semnata de Direcția Juridică prin care banca arata ca au fost aplicate prevederile art. 45 alin.1 al Normei BNR nr.3/2002 privind standardele de cunoaștere a clientelei, "banca a refuzat efectuarea acestei operațiuni, pe care a considerat-o suspecta și care nu a putut fi justificată corespunzător. La 10.08.2004 BRD- a informat Banca Națională a României și Oficiul. Urmare acestui demers, Banca Națională a României a sesizat societățile bancare cu privire la introducerea în circuitul bancar a biletului la ordin., in vederea dispunerii masurilor de prudențialitate adecvate"; în cadrul dezbaterilor fond recurs penal din data de 11.02.2008 BRD a susținut că Banca Naționala a blocat operațiunea și nu Oficiul.
La data de 1.04.2008, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare /precizatoare cu doua capete: primul capăt cerere: daune/interese in valoare de 10.000.000 USD pentru repararea prejudiciului adus reclamantei prin publicitate negativa și mincinoasa, defăimare, atât la adresa societății cât si la adresa administratorului acesteia, ceea ce a dus la blocarea activității reclamantei. -se blocarea biletului la ordin, prin sesizarea emisa de Banca Naționala Direcția Supraveghere către unitățile bancare la care se face referire în adresa BRD către DNA, susține apelanta, s-au transmis informații false, mincinoase privind biletul la ordin și se.
Aceste informații mincinoase au fost recepționate și de către unitățile bancare ale partenerilor de afaceri ai apelantei, care au întrerupt și anulat orice relație de afaceri și/sau contracte comerciale în derulare sau negociere. Al doilea capăt cerere avea ca obiect penalități 0,1 %/zi si dobânda 0,05 %/zi întârziere la plata valorii biletului la ordin de la data scadentei de 9.08.2004 și până la data plății efective a sumei de mare valoare așa cum este precizat de către banca BRD- în contractul de cont curent cât și de către Banca Naționala în Regulamentul nr.1/2002 la art. 25.
La termenul din 13.05.2008, BRD a solicitat revenirea asupra asistentei judiciare, asupra reducerii taxei de timbru, întrucât dintr-o adresa trimisa de reclamantă către Generale în care a arătat ca un al doilea bilet la ordin a fost introdus în compensare de fără niciun incident, aceștia au pretins ca s-ar fi dedus încasarea biletului la ordin.
Reclamanta mai susține că a depus al doilea bilet la ordin întors refuzat la plata prin, aratând că nu s-a referit la incident de plată, la dosar fiind extrasul de cont al emitentului reieșind lipsa disponibil.
Prin încheiere instanța a menținut asistenta judiciară.
La data de 24.06.2008 punându-se în discuție excepția netimbrării cererii modificatoare și apreciind că este o noua cerere și nu modificarea câtimii, în temeiul art.20 legea 146/1997 instanța a dispus timbrarea la valoarea de 376.406 RON.
La data de 30.09.2008 reclamanta a formulat o noua cerere de asistenta judiciara solicitând amânarea plății, în același temei legal ca și în cererea anterioara.
Prin încheiere în. consiliu instanța a respins cererea analizând-o în temeiul OUG nr.- privind ajutorul public judiciar în materie civila, (emisa si publicata în Of. în data de 25.04.2008 și intrată în vigoare la 25.05.2004 ) care: - abroga pr.civ.art.74-81 asistența judiciară - la art.4 prevede ca este aplicabila numai persoanelor fizice, la art.16.alin.3 "ajutorul. poate fi refuzat in cazul in care cererea decurge din activitatea comerciala."
Prin încheiere în ședința publică instanța a anulat cererea modificatoare ca netimbrata.
La 15.10.2008 cererea de reexaminare a cererii de asistenta judiciara a fost respinsa
La 25.11.2008 BRD a invocat excepția autorității de lucru judecat a Sentintei penale la care am făcut referire anterior.
În detalierea motivelor de apel, apelanta susține că în mod netemeinic și cu greșita interpretare a legii instanța a admis excepția autorității de lucru judecat a sentinței penale în temeiul articolului 22.pr.pen, a respins întreaga acțiune pentru existenta autorității de lucru judecat a sentinței penale în. art.1201 civ.a respins cererea de chemare în garanție a Bancii Nationale ca neîntemeiată, a anulat cererea modificatoare prin încheierea de ședință din 30.09.2008, a anulat întreaga cerere modificatoare, al doilea capăt de cerere trebuia menținut, a aplicat legislația privind taxele de timbru în vigoare la data de 30.09.2008 când a pus în discuție excepția netimbrării invocată de reclamantă, a dispus anularea cererii modificatoare pe motiv de netimbrare cu nerespectarea prev. art.20 al Constituției României și art.61. CEDO și jurisprudența.
Cu privire la primul motiv de apel se arată că în mod greșit s-a admis excepția autorității de lucru judecat deoarece obiectul acțiunii de sesizare a instanței Judecătoriei Sector 3 de către a fost plângerea împotriva rezoluției procurorului de neîncepere urmăririi penale împotriva BRD in rem pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 raportat la art. 248 Cod penal anume abuzul în serviciu, temeiul legal al acțiunii fiind pr.pen. art.278. Sentința penală a menținut Rezolutia nr. 127/P/2006 de a DNA al cărei temei legal este.pen art.10 lit.a: fapta nu există.
Cu privire la aplicarea Cod. pr.pen. art.22, apelanta susține că termenii din art.22 sunt identificați astfel: Hotărârea definitivă a instanței penale = Sentinta penala a Jud.Sect.3 instanța civilă care judecă = Trib.. Secția a VI-a Comercială Acțiunea civilă = acțiunea comercială din dosarul nr-.
Nici hotărârea definitivă a instanței penale, nici acțiunea civilă în sensul art.22.pen. nu au existat. Fapta în sensul art.22 pr. pen nu are nicio incidență în acțiunea comercială, reclamanta nefăcând referire la această faptă în niciun mod în acțiunea comercială. Referitor la hotărârea definitivă a instanței penale, se subliniază din nou că obiectul acțiunii de sesizare a instanței penale l-a constituit plângerea împotriva rezoluției de p., iar judecarea acestei acțiuni a avut loc în temeiul art.278.pen. care prevede o procedura specială diferită de procedura de judecată prev. de art.287 și urmat..pen. al cărei obiect îl constituie săvârșirea unei anumite infracțiuni penale de către partea care deja a dobândit calitatea de inculpat prin punerea în mișcare a acțiunii penale. Nici mijloacele de proba nu sunt aceleași: dacă în cadrul judecății este permis orice mijloc de proba, în cadrul plângerii împotriva rezoluției. este admisă numai proba cu înscrisuri (art.278.ind.1.pct.7) instanța examinând numai actele din dosarul instrumentat de parchet.
Hotărârea definitivă în sensul art.22 pr.pen. este hotărârea definitivă în urma judecării fondului după procedura art.2 87 și următoarele.
Apelanta invocă și jurisprudența ICCJ, Decizia nr.1010/7.03.2007 care reține: "potrivit articolului 22 alin. (1) proc. pen. numai hotărârile de fond definitive ale instanței penale având autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, și nu și hotărârea de confirmare a rezoluției procurorului privind neînceperea acțiunii penale".
Ca atare, susține apelanta, nu se poate reține faptul că Sentința Penală invocată ar constitui o hotărâre definitivă a instanței penale în sensul art.22 pr.pen. o astfel de hotărâre în speță nu a existat niciodată.
Apelanta invocă și alte argumente suplimentare, arătând că acțiunea civilă nu poate exista decât după începerea procesului penal prin punerea în mișcare a acțiunii penale, în urma cărora persoana care a sesizat infracțiunea poate dobândi calitatea de persoană vătămata", iar autorul infracțiunii dobândește calitatea de "inculpat. Acțiunea civilă se formulează de către persoana vătămată care: fie se constituie parte civilă contra inculpatului/părții responsabil civilmente (art.15) prin alăturarea acțiunii civile acțiunii penale (art.14 alin. 2), fie introduce acțiune separată la instanța civilă (art.19) pentru repararea pagubei pricinuite prin infracțiune. Obiectul acțiunii civile este precizat la art.14: (1): "Acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente. "
In speță, susține apelanta, plângerea penală a fost formulată împotriva BRD in rem: nu împotriva persoanei juridice, ci împotriva funcționarilor băncii urmând ca în cursul cercetărilor premergătoare să fie identificați acei funcționari care s-ar face responsabili de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, fapta prev. de pen. 246. rap. pen. 248. Nu s-a început urmărirea penală împotriva niciunui funcționar al BRD, niciun funcționar nu a fost învinuit, inculpat, trimis în judecată. nu a avut calitatea de "parte vătămată", nu s-a constituit parte civilă și nu a introdus niciodată acțiune în instanța civilă împotriva vreunui funcționar al BRD/sau BRD ca parte responsabil civilmente.
Prin urmare, acțiunea civilă în sensul art. 22.pr.pen. nu a existat, mai mult, nu ar fi avut obiect întrucât nu a existat inculpat (art.14.alin.1). Numai în situația în care DNA ar fi decis inculparea unor funcționari ai BRD declanșându-se acțiunea penală, s-ar fi putut constitui parte civilă și introduce acțiune civilă fie alăturată acțiunii penale fie separat.
Acțiunea comercială din dosar nu este o acțiune civilă în sensul pr. pen. art. 22, deoarece fapta în sensul art. 22 este fapta prev. de pen pentru infracțiune. Infracțiunea pentru care a sesizat Parchetul este cea prev. de art. 246 rap.art.248 pen, abuzul în serviciu.
Fapta funcționarului public, care în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, cu știința, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale persoanei".
Fapta de abuz în serviciu are ca element esențial neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu așa cum sunt precizate în fișa postului. Rezoluția DNA (depusă la dosar de BRD atât la termenul 22.01.2008 cât și în cererea de probe din 27.05.2008) menținută de sentința penală a stabilit că fapta (abuzul în serviciu) nu există: "nu poate fi vorba de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu din partea funcționarilor acestei instituții".
Rezoluția a reținut faptul că neintroducerea la plata a biletului la ordin nu a fost cauzata de neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către vreun funcționar al băncii, ci a fost o decizie a conducerii băncii în aplicarea unor norme bancare.
Decizia penală de asemenea a reținut acest aspect. Astfel, a rezultat că funcționarii băncii au acționat în conformitate cu normele bancare și cu politica de prundențialitate impusă de bancă, nefiind vorba de omisiunea abuzivă ori neefectuarea unui act pe care erau obligați să-l efectueze, în virtutea îndatoririlor de serviciu potrivit normelor care reglementează activitatea, în speță, normelor bancare.
Daca în acțiunea comercială ar fi justificat solicitarea sa prin culpa BRD datorată abuzului în serviciu al vreunui funcționar al BRD și numai daca ar fi avut loc judecarea fondului penal astfel încât să existe o hotărâre definitivă de constatare a inexistentei faptei, numai atunci ar fi putut fi invocat art.22.
Dar cum în acțiunea comercială nu s-a argumentat solicitarea prin abuzul în serviciu al vreunui funcționar BRD, inexistența faptei de abuz în serviciu nu are nicio incidență în acțiunea comercială.
În acțiunea comercială reclamanta a invocat temeiuri de drept civil/răspunderea delictuală a BRD ca persoană juridică pentru fapta ilicită în temeiul normelor Codului Comercial și al celor civile pentru neîndeplinirea obligațiilor legale.
In mod eronat susține instanța ca reclamanta ar fi formulat plângere penală pentru fapta ilicită: "Fapta ilicită invocată în prezenta cerere a constituit obiectul unei plângeri penale formulate de reclamantă. "
Așa cum a arătat și cum reiese din multitudinea de înscrisuri aflate la dosar, obiectul plângerii penale l-a constituit abuzul în serviciu, așa cum este definit de pen. la art.246.
Infracțiunea de fapta ilicită nu este prevăzută niciunde în Codul penal. Chiar dacă funcționarii BRD nu au săvârșit fapta de abuz în serviciu, înțelegând prin această omisiunea abuzivă, cu știința; a îndeplinirii atribuțiilor de serviciu enunțate în fișa postului (ex. nu a fost situația în care unul din funcționarii bancari cu rea-credința ar fi reținut biletul la ordin, fără informarea superiorilor), nu înseamnă și că modul în care a fost aplicată legislația în vigoare, normele bancare de către funcționarii din conducerea băncii, în particular de către directorii Direcției Juridice semnatari ai adresei către DNA ar fi și fost și cel corect. Fiind posibila existența unei situații în care juristii/conducerea BRD nefăcându-se vinovați de abuz în serviciu, au aplicat greșit norme bancare, făcându-se vinovați de lipsa de profesionalism, malpraxis, care deși înlătura răspunderea penală nu înlătura răspunderea civila delictuală a băncii BRD.
Referitor la aplicarea civ. art.1201, se susține că în mod netemeinic și nelegal instanța a respins întreaga hotărâre pentru existenta autorității de lucru judecat a sentinței panale în temeiul civ. art.1201, cât și al unor considerente proprii.
In speță, însă, susține apelanta, acțiunea din dosar are următoarele elemente: Obiect: pretenții; Cauza: neintroducerea la plată a biletului; Parți/Calitate: / reclamant, BRD / pârât (BNR- chemată în garanție).
Acțiunea penală a avut: Obiect: plângere împotriva rezoluției; Cauza: neintroducerea la plata a biletului; Parți/Calitate: /petent Ministerul Public -DNA/parte în contradictoriu BRD/intimat, dar numai la judecarea recursului, nu și a fondului.
Apelanta susține că este evidentă diferența.
Însăși BRD a depus la dosar certificate grefă dosar penal privind aspectele de mai sus (părțile, calitatea, obiectul în procesul penal ).
Mai precizează apelanta faptul ca în cadrul acțiunii penale la judecarea fondului instanța judecătoriei a apreciat că nu se impune ca BRD sa fie parte în proces întrucât prevederile pr.pen art. 278 ind.1 pct. 4 se referă strict la persoanele împotriva cărora s-a formulat plângerea, în cazul plângerii in rem persoana juridică BRD urmând a nu mai fi citată. In mod greșit instanța a reținut tripla identitate.
Se mai susține că existenta autorității de lucru judecat prev. de art.22 pr.pen. are incidența numai asupra faptei, autorului, vinovăției.
Chiar admițând excepția autorității de lucru judecat în.art.22, instanța ar fi trebuit să rețină numai aspectele privind inexistenta faptei, continuând judecarea fondului, dar fără a mai administra noi probe/dovezi în demonstrarea existentei/inexistentei abuzului în serviciu (daca reclamanta ar fi făcut referire la abuz în serviciu în susținerea culpei BRD, ceea ce nu s-a întâmplat în acțiunea comercială).
Instanța a învestit cu autoritate de lucru judecat chiar și diferitele aprecieri ale instanțelor penale așa cum sunt ele arătate în rezoluție, sentința. Instanțele penale de fond cât și recurs au făcut aprecieri asupra aplicării normelor bancare (norma 3/2002 art.45.1), aceste aprecieri însă nu au incidență decât în dosarul penal. Instanțele penale au fost investite să se pronunțe strict asupra temeiniciei și legalității rezoluției parchetului fără a 1 învestite să se pronunțe asupra drepturilor sau obligațiilor de drept civil ale BRD. Astfel că aprecieri de genul: "Având în vedere aceste dispoziții instanța constată că refuzul băncii de efectuarea operațiunii de transmitere spre încasare a biletului la ordin depus este un refuz pe care legea îl prevede și îl permite.. Având în vedere acestea instanța apreciază că nu se poate reține că refuzul băncii de efectuare a operațiunii de transmitere spre încasare a bietului la ordin este nejustificat sau neîntemeiat " nu au nicio valoare în acțiunea comercială în stabilirea culpei BRD.
Aceleași argumente se aplică și cu privire la existența sau nu a prejudiciului des invocată. Aprecierile instanței penale în acest sens neavând autoritate de lucru judecat, nici vreun temei juridic neexistând în acest sens, pr.pen. art.22 având incidență numai asupra faptei.
In mod netemeinic și nelegal, susține apelanta, instanța a reținut cu autoritate de lucru judecat aprecierile ale instanțelor penale atribuind autoritatea de lucru judecat asupra răspunderii civile, culpei, prejudiciului.
Obligația instanței era de a analiza ea însăși aceste elemente: răspunderea delictuală, culpa, vinovăția, existența prejudiciului, administrând probele necesare.
In mod netemeinic si nelegal instanța a respins cererea de chemare în garanție a Bancii Naționale ca netemeinică.
Ceea ce se constată cu putere de lucru judecat prin sentința penală se răsfrânge și asupra cererii de chemare în garanție: întrucât prejudiciul nu exista, aceasta cerere este în mod evident nefondată.
Aceasta excepție însă nu a fost pusă în discuția părților, reclamantei nedându-i-se posibilitatea de a-și susține punctul de vedere.
Apelanta susține că nu a chemat Banca Natională în garanție în temeiul unei prevederi legale de garantare. ci pentru fapta ilicita cum s-a arătat în acțiune și pe larg în notele de ședință din 27.05.2008, dar aceste aspecte trebuiau mai întâi puse în discuție părților.
Referitor la netemeinicia si nelegalitatea anularii cererii modificatoare prin încheierea de ședință din 30.09.2008 se arată că n mod greșit instanța a anulat întreaga cerere modificatoare. Taxa de timbru în valoare de 376.406 RON a fost calculată la valoarea primului capăt de cerere, astfel ca pentru neplata acestei taxe nu putea fi anulat și cel de-al doilea capăt de cerere. Dealtfel numai pentru primul capăt de cerere a fost pus în discuție de instanța la termenul 24.06.2008 faptul de a fi sau nu o cerere noua sau o modificare a câtimii. Al doilea capăt de cerere reprezintă o cerere auxiliara cererii introductive prin solicitarea de penalități de întârziere și dobânda procentuale calculate la valoarea biletului la ordin, acest capăt de cerere nefiind în mod evident o noua cerere.
Instanța în mod greșit a anulat întreaga cerere modificatoare cel de-al doilea capăt de cerere fiind corect timbrat în cadrul cererii principale trebuia menținut.
Apelanta invocă legislația în materie de taxe judiciare de timbru, plata acestora și posibilitatea solicitării și acordării de facilități la plată a fost modificată în cursul acțiunii prin Ordonanța de Urgenta a. nr.51/2008, care a fost emisă și publicată în Of. în data de 25.04.2008 și a intrat în vigoare 30 de zile mai târziu la 25.05.2004, privește ajutorul public judiciar în materie civilă; este aplicabilă numai persoanelor fizice; a fost emisa în vederea adaptării legislației naționale la Directiva Europeană 2003/8/CE " accesului la justiție în litigiile transfrontaliere", care impune cerințe minimale pentru statele DE privind facilitățile ce trebuiesc acordate cetățenilor pentru accesul la justiție; abroga la art.53 art.. civ. privind asistenta judiciară dar și art.21 alin.1 al Legii 146/1997 care prevedea posibilitatea ca instanța de judecată să acorde facilități la plata taxei judiciare de timbru, aceste facilități de plată fiind în continuare accesibile persoanelor fizice prin prev. OUG, dar nu și celor juridice.
In urma respingerii de către instanță a cererii sale de asistenta judiciară și amânare la plata taxei de timbru pentru cererea modificatoare prin încheierea din 30.09.2008, constatând că instanța a respins cererea aplicând OUG 51/2008 și noul cadru legislativ, care excludea persoanele juridice de la posibilitatea de obținere de facilități de plata prin abrogarea art.21.1 al legii taxelor. de către OUG, am sesizat Ministerul Justiției în acest sens, apelanta în urma unei audiente în cadrul Direcției Europene a Ministerului Justiției, a constatat faptul ca abrogarea art. 21.alin. 1 al legii taxelor de timbru a constituit o omisiune, nerealizându-se faptul ca prin abrogare nu mai exista aplicabilitate asupra persoanelor juridice.
Sesizarea din 10.10.2008 pe care aceasta a adresat-o Departamentului Europene al Ministerului Justiției în atenția D-lui Ministru Secretar de Stat, a fost urmată de un răspuns cu adresa din 21.11.2008 emisă de Direcția Acte, iar în data de 4.12.2008 la inițiativa Ministerului Justiției Guvernul a emis Ordonanța de Urgență nr.212/4.12.2008 prin care au fost reintroduse în legea taxelor de timbru articole ce vizează facilități la plata taxelor judiciare de timbru pentru persoanele juridice în plus față de cele deja incluse în OUG 51/2008 pentru persoanele fizice.
Față de cele arătate, în plus apelanta invoca și următoarele critici privind anularea cererii modificatoare pe motiv de netimbrare:
In mod greșit instanța a aplicat legislația privind taxele de timbru în vigoare la data când a pus în discuție excepția netimbrării invocată de reclamanta (OUG 51/2008), anume la termenele 24.06.2008 și ulterior 30.09.2008. cererii modificatoare trebuia examinata în temeiul legislației aplicabile la data formulării cererii modificatoare, anume la data de 1.04.2008, sau cel mult la termenul următor 13.05.2008, dată la care și BRD a invocat excepția netimbrării. Nu s-a întâmplat acest lucru deoarece la termenele 13.05.2008 si 27.05.2008 banca BRD a solicitat cu rea - credință revizuirea reducerii taxei de timbru deja acordate întrucât am fi dispus de fonduri, ceea ce s-a dovedit a nu corespunde realității, fapt cunoscut de la început si de BRD, care cu rea-credinta a încercat tergiversarea, cunoscând faptul ca OUG 51/2008 tocmai fusese emisa în 25.04 și că urma să intre în vigoare în 25.05.2008 peste câteva zile.
In acest mod, deși cererea modificatoare a fost formulata în 1.04.2008 s-a pus în vedere reclamantei timbrarea abia în 24.06.2008 și în mod greșit, se apreciază, instanța a aplicat legislația tocmai intrată în vigoare unei cereri formulate anterior și a cărei timbrare trebuia solicitată anterior după legea veche.
Anularea cererii modificatoare pe motiv de netimbrare s-a făcut cu nerespectarea art. 20 alin.2 Constituția Romaniei cât și.CEDO art.6.1:
Apelanta invocă și Hotărârile CEDO: Weissman c, Romaniei (hotărâre definitivă Of.nr. 588 august 2007, punctele 27 la 44), cât și alte doua cazuri la care se face referire la punctele 42. respectiv 35 ale hotărârii: -Catv Poloniei - în acest caz reclamantul fiind persoana juridică, iar plângerea rezultând dintr-o activitate comercială; Kreuz Poloniei - activitate comercială.
In temeiul articolului 20 alin.2 din Constituția României la data de 30.09.2008 la care instanța a anulat cererea pentru netimbrare prevederile Convenției CEDO articolul 6.1 aveau prioritate față de cele ale legislației naționale (resp. pr.civ. și legea taxelor de timbru cu art.21.1 abrogate prin OUG nr.51/2008 aplicabilă numai persoanelor fizice).
Instanța, constatând existenta unui conflict la acea data între legislația națională și Convenția CEDO articolul 6.1 cu Jurisprudența acesteia (cazurile enunțate depuse si la dosar) trebuia să aplice cu prioritate Convenția să admită cererea de amânare la taxelor de timbru și să sesizeze din oficiu Curtea Constituțională cât și forurile abilitate prin OUG 51/2008 (solicitată și de noi în cadrul cererii de reexaminare) și neconcordanță legislației naționale cu tratatele internaționale, respectiv Conventia CEDO.
Fiind evident ca în contextul actual al situației condamnărilor României la CEDO, anularea cererii pe motiv de netimbrare, în special taxa având o valoare foarte mare, nu ar putea duce, chiar dacă după o perioadă relativ lungă de timp decât la o nouă condamnare a României la CEDO.
Pentru motivele enunțate anterior, apelanta solicită casarea sentinței comerciale nr.13556 din 9.12.2008 a Tribunalului București și a încheierii din data de 30.09.2008 de anulare a cererii modificatoare.
La data de 12.06.2009 a fost înregistrată la dosar, întâmpinarea formulată de Banca Națională a României, prin care se invocă excepția de netimbrare a apelului pe cererea de chemare în garanție, iar pe fond se solicită respingerea apelului ca nefondat.
În susținerea acestei solicitări, intimata BNR susține că în cauză era aplicabilă prezumția autorității lucrului judecat, decurgând din efectul pozitiv al lucrului judecat, care se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cu privire la al doilea motiv de apel referitor la modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, se arată că prejudiciul invocat în raport cu BNR este același cu cel invocat în cererea de chemare în judecată, astfel că în mod corect s-a reținut de către instanță că acesta nu există.
Referitor la motivul de apel privind anularea cererii modificatoare, se invocă dispozițiile art. 20 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 din Legea nr. 146/1997 care stabilesc sancțiunea anulării cererii pentru netimbrare. În mod corect, susține intimata BNR, instanța a aplicat dispozițiile legale referitoare la scutiri sau eșalonări ale taxelor de timbru în vigoare la data formulării cererii.
La termenul de judecată din 22.06.2009, s-a depus la dosar întâmpinare formulată de intimata BRD- Generale, prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat pentru următoarele argumente:
Soluția instanței de fond cu privire la aplicarea art. 22 din Codul d e procedură penală și a art. 1201 din Codul civil este corectă, iar primul motiv de apel formulat de apelantă este nefondat, deoarece cele reținute de către prima instanță conduc la soluția ce a fost pronunțată. Astfel, instanța penală a constatat pe de o parte că BRD putea refuza efectuarea operațiunii de transmitere spre încasare biletului la Ordin depus de petentă, acest refuz fiind prevăzut și permis de lege. Așadar, susține intimata, instanța penală a reținut că luând în considerare toate elementele de fapt precum și cele de drept, aceste refuz este justificat și întemeiat.
De asemenea, mai susține intimata, în mod corect s-a reținut de către instanță că netransmiterea spre încasare a biletului la ordin nu a cauzat nici o vătămare petentei, deoarece emitentul - u avea disponibil în conturile deschise în evidențele National Bank of - Sucursala
Sub aspectul pierderii acțiunii cambiale împotriva emitentului, în mod corect s-a apreciat de către instanță, ca o altă latură a vătămării suferite, inexistența prejudiciului.
Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în raport cu acțiunea de față, deoarece decizia penală nr.283/R/25.02.2008 este definitivă, instanța penală pronunțându-se deja asupra presupusei fapte, asupra persoanei care se pretinde că ar fi săvârșit-o, precum și în ceea ce privește nevinovăția acesteia.
Cum unul dintre efectele lucrului judecat este exclusivitatea, care face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceeași cauză să nu mai fie cu putință, iar în alt efect este obligativitatea, care face ca părțile să se supună hotărârii judecătorești, era clar așadar că instanța nu se mai putea pronunța asupra aspectelor legate de faptă, asupra persoanei, a vinovăției și a prejudiciului.
Această concluzie a instanței a fost fundamentată, susține intimata și pe temeiul de drept indicat în cererea de chemare în judecată de reclamantă, respectiv art. 1000 alin. 3 din Codul civil, temei invocat și în litigiul penal.
Prin decizia penală evocată însă, instanța a hotărât definitiv în sensul respingerii plângerii întemeiată pe pretinsa faptă ilicită a prepușilor, angajați BRD-G:, care ar atrage răspunderea comitentului -
Referitor la susținerile apelantei constând în faptul că obiectul dosarului penal ar fi fost plângere împotriva rezoluției procurorului și că dosarul penal a avut ca obiect o plângere penală in rem iar nu in personam, intimata arată că din perspectiva art. 22 din Codul d e procedură penală, nu contează procedura de soluționare, ci soluționarea în cadrul dosarului penal a unuia sau a tuturor elementelor cerute de art. 22. Cum în cauza de față, hotărârile penale au statuat asupra faptei, în sensul inexistenței unei fapte penale, precum și sub aspectul inexistenței vreunui prejudiciu în patrimoniul petentei, dar și sub aspectul lipsei de vinovăție a angajaților intimatei, s-a soluționat acțiunea în sensul că nu există faptă, nici prejudiciu, iar persoanele anchetate nu au acționat cu vinovăție.
Jurisprudența invocată de apelantă este considerată diferit de situația din speță, astfel că intimata solicită înlăturarea acestor susțineri.
Referitor la soluția dată cereri de chemare în garanție, intimata apreciază că aceasta este temeinică și legală, instanța reținând în mod corect că efectele deciziei penale se răsfrâng și asupra cererii de chemare în garanție, în condițiile în care prejudiciul nu există și între reclamantă și chemata în garanție nu există raporturi juridice directe care să justifice o atare chemare în garanție.
În ce privește soluționarea cererii precizatoare, prin încheierea de ședință din 30.09.2008 în sensul anulării în întregime, intimata arată că și această soluție este corectă deoarece scutirea de care a beneficiat reclamanta cu privire la cererea inițială nu putea opera și pentru modificări ulterioare ale acțiunii, deoarece capetele de cerere noi aveau finalitate diferită, astfel că pentru acestea se datora câte o taxă de timbru distinctă.
Din perspectivă procesuală intimata consideră că apelul împotriva încheierii din 30.09.2008 este inadmisibil, deoarece potrivit art.18 din Legea nr. 146/1997, încheierile privind taxele de timbru se atacă distinct, potrivit unei proceduri speciale prevăzută de legea taxelor de timbru (cu cerere de reexaminare).
Având în vedere toate aspectele precizate anterior, intimata solicită respingerea apelului, ca nefondat.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor invocate de apelantă în motivele de apel, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea apreciază că apelul este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1201 din civil: " Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată areacelași obiect, este întemeiată peaceeași cauzăși este întreaceleași părți,făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate."
Din textul de lege rezultă că pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesară existența unei triple identități între cele două hotărâri judecătorești, respectiv:a) identitate de obiect; b) identitate de cauză și c) identitate de părți.
De asemenea, dispozițiile art. 22 din pr. pen. stabilesc că" Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit- și a vinovăției acesteia."
Așa cum susține și apelanta, nu este întrunită această triplă identitate, ceea ce conduce la necesitatea desființării hotărârii apelate, după cum vom demonstra în continuare:
Prinrezoluția procurorului șef serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție nr. 127/P/2005(filele 83-86 din dosarul Tribunalului București) s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 din penal rap. la art. 2481cu aplicarea art. 132din OUG nr. 43/2002, această soluție fiind dată în urma efectuării unor acte premergătoare urmăririi penale. Deși din rezoluția procurorului nu rezultă care dintre cauzele de neîncepere a urmăririi penale au fost avute în vedere dintre cele prevăzute de art. 10 din penal
Aspectele de fapt reținute ca atare de procuror s-au referit la câteva împrejurări ce au avut caracterul de elemente esențiale în determinarea acestei soluții, după cum urmează:
În primul rând, s-a stabilit de către procuror că" refuzul BRD de a efectua operațiunea are la bază cauze obiective și fundamentate prin norme legale ",respectiv faptul că aceasta (Banca Română de Dezvoltare - Generale) a refuzat efectuarea operațiunii de plată a biletului la ordin în valoare de 4.000.000 USD introdus la plată de - SRL, la data de 04.08.2004, în temeiul art. 45 alin. 2 din Normele BNR nr. 3/2002 și art. 3 din Legea nr. 656/2002, deoarece a considerat această operațiune suspectă, în condițiile în care societatea avusese anterior rulaje nesemnificative, iar actul constitutiv al societății nu prevedea în obiectul de activitate tipurile de tranzacții financiare specificate de administratorul societății. Prin urmare, mai reține procurorul, considerând operațiunea suspectă, a informat BNR despre aceasta și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, notificând societatea să se prezinte prin reprezentanții săi, la sediul băncii pentru a ridica biletul la ordin. În cuprinsul rezoluției s-a menționat că aceasta urmează a se comunica atât societății ( - SRL) cât și BRD- Generale.
Împotriva acestei rezoluții, - SRL a formulat plângere ce a fost soluționată de Judecătoria sectorului 3 B în Dosarul nr-, prin sentința penală nr. 975/26.10.2007, în sensul că s-a dispus respingerea plângerii, ca nefondată ( filele 183-192 din dosarul Tribunalului București ).
De asemenea, prin decizia penală nr. 283/R/25.02.1008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în Dosarul nr-, s-a dispus respingerea recursului declarat de petenta - SRL împotriva acestei sentințe penale ( certificat de grefă - fila 182 din Dosarul Tribunalului ).
Curtea consideră că prin sentința civilă apelată s-a stabilit eronat că ar exista în raport cu aceste hotărâri judecătorești, tripla identitate necesară pentru admiterea excepției autorității lucrului judecat, care a împiedicat soluționarea pricinii în fond.
Astfel, în privințaidentității de obiect, Curtea constată că în timp ce hotărârile judecătorești penale nu au făcut altceva decâtsă confirme o soluție a procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penaleîmpotriva reprezentanților BRD - Generale, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, adică rezultatul unoracte premergătoareurmăririi penale. Prin acestea s-a stabilit inexistența infracțiunii de abuz în serviciu, așa cum este aceasta reglementată de dispozițiile art. 246 din Codul penal, reținându-se ca temei, dispozițiile art. 228 și art. 10 din penal.
Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată ( cererea principală) este diferit de obiectul actelor premergătoare efectuate de procuror, prin aceea că acum se invocă săvârșirea unor fapte ilicite decurgând din modul cum pârâta BRD a procedat după introducerea biletului la ordin de către reclamantă, în condițiile în care acesta a fost preluat de către funcționarul acesteia pe baza unui borderou, reținându-l și necomunicând într-o anumită perioadă, nicio justificare pentru reținerea biletului la ordin și neîncasarea sa de către petentă. Cu privire la aceste fapte, se constată că acestea sunt puțin diferite de cele reținute de către procuror în cursul actelor premergătoare, mai ales că analiza infracțiunii de abuz în serviciu presupune elemente specifice acestei infracțiuni, în timp ce faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu reclamate în cauza de față pot fi analizate prin prisma altor elemente ilicite ( eventual inacțiunea ) sau a laturii subiective ce ar putea consta și doar într-o simplă neglijență, culpă ușoară etc.
Ca atare, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă, după afirmațiile reclamantei, fapte ilicite cauzatoare de prejudiciu care nu se circumscriu neapărat laturii obiective a infracțiunii de abuz în serviciu.
Mai mult, legat de obiectul judecății ce s-a aflat pe rolul instanțelor penale învestite cu soluționarea plângerii împotriva rezoluției procurorului și respectiv cu soluționarea recursului împotriva sentinței pronunțată de prima instanță penală, acesta este limitat la analiza actelor premergătoare urmăririi penale, instanțele penale neputând proceda la o cercetare judecătorească dincolo de limitele actelor procesuale premergătoare.
De altfel, dispozițiile art. art. 224 din de procedură penală reglementează:" (1)În vederea începerii urmăririi penale,organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. (2) De asemenea, în vederea strângerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare și lucrătorii operativi din Ministerul d e Interne, precum și din celelalte organe de stat cu atribuții în domeniul siguranței naționale, anume desemnați în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa siguranței naționale. (3) Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoarepoate constitui mijloc de probă."
În doctrina juridică procesual penală, deși au o natură juridică ce a stârnit controverse, actele premergătoare sunt considerate acte procedurale cu natură și funcționalitate specifică, plasateîn afara procesului penal. Actele premergătoare urmăririi penale mai sunt denumite și " investigații prealabile" și acestea au menirea fie de a completa informațiile pe care organele de urmărire le au cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, fie numai să verifice aceste informații spre a se putea desprinde concluziile corespunzătoare în legătură cu începerea urmăririi penale. Mai mult, din dispozițiile cuprinse în alin. 3 din art. 224 din Codul d e procedură penală, se desprinde concluzia cărezultatele acestora au natura unui simplu mijloc de probă, ceea ce conturează și mai mult natura acestora deacte extraprocesuale( din punctul de vedere al procesului penal)
2. În ce priveșteidentitatea de cauză, de asemenea, Curtea constată că nici aceasta nu este întrunită, deoarece în timp ce cauza hotărârilor penale pronunțate anterior, în cadrul plângerii formulate împotriva soluției dispuse de procuror de neîncepere a urmăririi penale o reprezintă privește chestiunea " începerii urmăririi penale ", în raport cu săvârșirea infracțiunii de" abuz în serviciu"("Fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane ") reclamată de petentă, respectiv tragerea la răspundere penală a reprezentanților BRD- Generale, respectiv"începerea urmăririi penale in rem "(cum se reține și prin sentința penală nr. 975/26.10.2007 -filele 183- 192 din dosarul Tribunalului), acțiunea civilă de față are ca obiect atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapte ce se pretinde că ar fi fost săvârșite de cele două persoane juridice chemate în judecată în calitate de pârâte ( - GENERALE și Banca Națională a României).
În timp ce acțiunea penală,care nu a fost pusă în mișcare, dacă fiind soluția de neîncepere a urmăririi penale are drept cauză aplicarea legii penale la situația concretă ( respectiv efectuarea de cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de " abuz în serviciu"), acțiunea civilă introdusă pe rolul instanței civile de astăzi are ca obiect obligarea pârâtelor la repararea unui prejudiciu ce se pretinde a fi fost cauzat de către cele două pârâte prin modul cum acestea au acționat referitor la biletul la ordin introdus la plată de către reclamantă.
Mai mult decât atât, pentru a se analiza identitatea de cauză între cele două demersuri judiciare,era necesar ca, în cadrul procesului penal ( dacă s-ar fi declanșat ), să se fi exercitat și eventuala acțiune civilăce ar fi putut avea ca obiect repararea pagubei cauzate prin pretinsa infracțiune, ceea ce nu s-a materializat, actele premergătoare întrerupând cursul cercetărilor penale, mai înainte de a se fi început urmărirea penală și mai înainte de a se fi pus în mișcare acțiunea penală, în cadrul căreia s-ar fi putut exercita și acțiunea civilă.
3. În ce priveșteidentitatea de părți, de asemenea, Curtea constată că nici aceasta nu este întrunită, deoarece în cadrul plângerii formulate de către - SRL împotriva rezoluției procurorului, nu au fost părți reclamanta din cauza de față și pârâtele din această cauză.
Este așa deoarece cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare au fost efectuate" in rem", iar nu cu privire la persoane fizice determinate sau chiar la persoane juridice.
De altfel, subiecții acțiunii penale suntStatul,ca subiect activ, reprezentat de organele judiciare șifăptuitorul,ca subiect pasiv al acțiunii penale. În cauză însă, subliniem din nou, acțiunea penală nefiind pusă în mișcare, nu putem vorbi de părțile sau subiecții acțiunii penale, toate cercetările ( efectuate în cadrul actelor premergătoare) fiind efectuate" in rem "adică raportat la anumite fapte reclamate de autoarea plângerii penale, iar nu la anumite persoane ( fizice sau juridice). Doar după formularea unei acțiuni civile persoana vătămată devine parte civilă, ceea ce ar conferi acesteia calitatea de parte în procesul penal, cu relevanță într-un viitor proces civil.
Ca atare, ceea ce s-a dispus de către procuror și ceea ce s-a menținut de către instanțele penale prin cele două hotărâri judecătorești ( în cadrul actelor premergătoare urmăririi penale, ce nu s-au finalizat printr-un raport juridic de drept procesual penal) nu a privit aceleași părți cu cele ce alcătuiesc raportul procesual civil din cauza de față.
Pentru ca soluția instanțelor penale să se bucure de autoritate de lucru judecat în raport cu acțiunea civilă de față ar fi fost necesar ca instanța penalăsă fi judecat o acțiune penală, adică hotărârea acesteia să fi fost precedată de începerea urmăririi penale ( moment procesual ce marchează începutul procesului penal) - care însă nu e absolut necesară, dar în orice caz depunerea în mișcare a acțiunii penale( moment ce poate fi ulterior începerii urmăririi penale) și trimiterea în judecată a unor persoane ( fizice sau juridice).
Fără a distinge aici după cum unele sau altele dintre aceste momente procesuale produc anumite efecte asupra desfășurării procedurilor ( ce acte procesuale pot fi efectuate, ce calități dobândesc părțile etc) este necesar să subliniem faptul că dacă"urmărirea penală "se poate efectua " in rem",acțiunea penalăse pune în mișcare numai " in personam", astfel că numai după punerea în mișcare a acțiunii penale se poate vorbi de" părțile "procesului penal, pentru ca acestea să fie analizate prin prisma identității reglementate de art. 1201 din civil și art. 22 din pr. pen.
Dispozițiile art. 22 din pr. pen. stabilesc că" Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire laexistențafaptei, a persoanei care a săvârșit- și a vinovăției acesteia."
În cauză, prima instanță a reținut greșit incidența textului de lege, care se referă la " existența " (faptei și persoanei), iar nu la "inexistența faptei" și la " inexistența unei persoane vinovate", dispozițiile legale evocate fiindde strictă interpretare și aplicareși neputând fi extinse și la elemente neprevăzute expres. Cu alte cuvinte chiar dacă instanțele penale, judecând în limitele procedurale stabilite de Codul d e procedură penală, au stabilit că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale în raport cu faptele reclamate de autorul plângerii penale, aceasta nu înseamnă că s-a stabilit " existența faptei", " existența persoanei " și a " vinovăției acesteia", în sensul art. 22 din pr. pen.
Altfel spus, instanțele penale au statuat doar cu privire lainexistența unor elemente suficiente pentru " începerea urmăririi penale",fără a stabili dacă " o faptă ilicită există" (împrejurarea că infracțiunea de abuz în serviciu nu a fost săvârșită nefiind de natură a excludede planoși prin această procedură sumară, posibilitatea existenței unor fapte ilicite civile care nu sunt infracțiuni, cauzatoare de prejudicii, săvârșite de persoanele juridice ce nu au făcut obiectul unei acțiuni penale).
Este adevărat că unele aspecte soluționate definitiv de instanțele penale nu ar mai putea fi contrazise printr-o hotărâre civilă, însă aceasta reprezintă o problemă de fond, ce ține de proba tuturor elementelor răspunderii civile delictuale, aspect ce va fi soluționat o dată cu fondul cererii, iar nu pe calea excepției autorității de lucru judecat.
Pe de altă parte, autoritatea de lucru judecat, contrar celor reținute de prima instanță, presupune soluționarea în fond a pretențiilor ( prin hotărârea anterioară), înțelegând prin pretenție, dreptul subiectiv afirmat de reclamant pentru valorificarea căruia acesta declanșează demersul judiciar, adică pune în mișcare acțiunea civilă. Or, în raport cunatura juridică a actelor premergătoare urmăririi penale( reținută mai sus), considerăm că hotărârea judecătorească pronunțată în cadrul unei plângeri formulate împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nu poate avea autoritate de lucru judecată în raport cu acțiunea civilă în răspundere civilă delictuală îndreptată împotriva a două persoane juridice, deoarece " neînceperea urmăririi penale" nu privește persoane ( in personam), ci fapte ( in rem), astfel că nu se poate susține identitatea de părți.
Autoritatea de lucru judecat constituie un impediment procesual care nu permite judecarea din nou ( în fond ) a aceluiași proces), astfel că în analiza acesteia trebuie avut în vedere caracterul său care practic împiedică însuși accesul la justiție al reclamantului, fapt ce determină interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 22 din pr. pen. conform regulilor de mai sus.
În doctrina și practica judiciară constantă s-a statuat că "numai hotărârea judecătorească " are autoritate de lucru judecat, nu și ordonanța ( rezoluția ) procurorului, reținând și principiul separației puterilor în stat (, secția civilă, decizia civilă nr. 2063/1991, în / 1990-1992, p. 287). Or, în cauza penală anterioară ( al cărui obiect a fost limitat la controlul jurisdicțional, de legalitate al rezoluției procurorului), instanțele s-au pronunțat asupra legalității actelor premergătoare, fără a judeca " anumite fapte", " anumite persoane".
Mai mult, partea din hotărâre care se bucură de autoritate de lucru judecată estedispozitivul acesteia, ceea ce înseamnă că numai acel dispozitiv al hotărârii penale prin care se dispune" .condamnă pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de .", adică prin care se reține expressăvârșireafaptei de către o anumită persoană s-ar putea bucura de autoritate de lucru judecat, iar nu și dispozitivul sentinței penale nr. 975/26.10.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 B, prin care s-a dispus " În baza art. 2781alin. 8 .Respinge ca nefondată, plângerea. împotriva rezoluției nr. 127/P/2005 din 21.06.2006 " - fila 192 din dosarul Tribunalului sau cel al deciziei penale nr.283/R/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București, în sensul: " Respinge ca nefondat recursul " - fila 182 din același dosar.
Prin urmare, Curtea apreciază că Tribunalul a aplicat greșit dispozițiile art. 22 din pr. pen. procedând la o interpretare extensivă a acestor dispoziții legale și, prin aceasta, conducând la o limitare nejustificată și disproporționată în raport cu scopul urmărit, a accesului la justiție al reclamantei, a cărei cauză civilă cu obiectul determinat mai sus, nu a mai fost judecată anterior, instanțele penale nejudecând în fond ceea ce se dorește a fi valorificat de aceasta prin acțiunea de față, în raport cu cele două pârâte.
II. În al doilea rând, așa cum critică și apelanta, hotărârea este criticabilă și în ce privește modul cum s-a dispus asupra cererii precizatoare ( modificatoare) - filele 145-147, în sensul anulării acesteia ca netimbrată, în condițiile în care reclamantei nu i-a fost comunicată soluția dată cererii de acordare a asistenței judiciare, respectiv de respingere a acestei cereri înainte ca instanța să se pronunțe asupra sancțiunii anulării cererii precizatoare ( prin încheierea din 30.09.2008 - fila 287). Deși nu rezultă expres, există la dosar o dovadă a comunicării ( fila 304) și presupunând că prin aceasta a fost comunicată acea încheiere ( fila 287) prin care s-a respins cererea de asistență judiciară, actul procesual al comunicării poartă data de 02.10.2008, adică după data de 30.09.2008, când a fost pronunțată încheierea prin care Tribunalul a anulat cererea modificatoare ca netimbrată ( fila 288), ceea ce a făcut ca dreptul părții la un proces echitabil să fie știrbit prin eliminarea speranței legitime ca eventuala cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei de timbru ( ce putea fi formulată în termen de 5 zile de la comunicare ) să nu mai aibă nici un efect procesual ( instanța neputând reveni asupra soluției deja pronunțate).
Prin urmare, Curtea reține sub acest aspect o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în ce privește modul cum a fost soluționată chestiunea netimbrării cererii modificatoare.
Având în vedere astfel că prima instanță a soluționat greșit atât excepția autorității de lucru judecat cât și excepția netimbrării cererii modificatoare, Curtea în temeiul art. 297 alin. 1 din pr. civ. va admite apelul, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare.
Referitor la modul cum a fost soluționată cererea de chemare în garanție, deși din dispozitivul sentinței rezultă că această cerere a fost soluționată în fond, așa cum susține și apelantă, în realitate, aspectele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în garanție, nu au făcut obiectul unei judecăți, deoarece Tribunalul s-a limitat la a considera că reținerea autorității de lucru judecat cu privire la cererea principală conduce în mod inevitabil ( fără a explica prin raționamente logice și judecăți propriu-zise) de ce susținerile reclamantei nu puteau fi reținute în fond.
Mai mult, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 25.11.2008 ( fila 332) Tribunalul nu a pus în discuția părților cererea de chemare în garanție, nu a pus în discuție probe, neprocedând la o cercetare judecătorească propriu-zisă în ce privește cererea de chemare în garanție, ci la acel termen de judecată s-a discutat în condițiile art. 137 alin. 1 din pr. civ. doar excepția autorității de lucru judecat, instanța rămânând în pronunțare doar cu privire la aceasta.
Cum astfel au fost încălcate principii fundamentale ale procesului civil ( principiul contradictorialității, principiul dreptului la un proces echitabil, principiul oralității etc), Curtea apreciază că și sub acest aspect hotărârea apelată este supusă desființării, ca efect al admiterii prezentului apel.
Referitor la apărările intimatei - cu privire la inadmisibilitatea apelului declarat și împotriva încheierii din 30.09.2008, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate deoarece, potrivit art. 282 alin.2 din Codul d e procedură civilă, împotriva încheierilor premergătoare se va putea face apel doar odată cu fondul. Deoarece cursul judecății nu a fost întrerupt prin soluția dată de către tribunal încheierii din 30.09.2008, rezultă că aceasta putea fi atacată doar odată cu fondul, adică așa cum s-a procedat de către apelantă.
Încheierea din 30.09.2008 nu reprezintă o încheiere prin care instanța a stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru, încheiere ce s-ar fi putut ataca cu cerere de reexaminare conform art. 18 alin 2 din Legea nr.146/1997, în termen de 3 zile de la data stabilirii taxei sau de la data comunicării sumei datorate ci aceasta cuprinde însăși soluția dată excepției netimbrării cererii modificatoare. Se observă însă că la aceeași dată (30.09.2008) tribunalul a soluționat și cererea de asistență judiciară formulată de reclamantă (prin încheierea dată în camera de consiliu din aceeași zi -fila 287 din dosarul tribunalului, încheiere diferită de încheierea dată în ședința publică din 30.09.2008 - fila 288 din același dosar), însă prin apelul declarat de reclamantă se atacă încheierea din 30.09.2008 din ședința publică de la acea dată, încheiere premergătoare în sensul art. 282 alin 2 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, celelalte apărări ale intimatelor vor fi apreciate ca neîntemeiate, deoarece conform celor reținute mai sus atât soluția dată excepției autorității de lucru judecat cu privire la cererea principală cât și modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, precum și modalitatea de soluționare a unora dintre excepțiile invocate în fața tribunalului, sunt considerate de C criticabile, astfel că se impune desființarea întregii hotărâri (și a încheierii din 30.09.2009) și trimiterea cauzei spre rejudecare aceluiași tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelanta - SRL cu sediul în B,-,. 212-214,sector 4, în contradictoriu cu intimatele BANCA ROMÂNĂ DE DEZVOLTARE - GENERALE cu sediul în B, sector 1,--7 și BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI cu sediul în B, sector 3,-, împotriva sentinței comerciale nr.13556/9.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Desființează sentința comercială apelată și trimite cauza spre rejudecare aceluiași Tribunal.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată azi, 14.12.2009, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored. Jud.R
Ex.5
Tribunalul București -Secția a VI-a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu
