Spete pretentii comerciale. Decizia 555/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 1022/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.555
Ședința publică de la 14.12.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
Grefier - -
**************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta - INSURANCE SA, în contradictoriu cu intimata - 2000 SRL, împotriva sentinței comerciale nr.3181/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 30.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 7.12.2009 și apoi la 14.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față:
Prin sentința comercială nr. 3181/25.02.2009 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta - INSURANCE SA în contradictoriu cu pârâta - 2000 SRL.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 28.074,38 Euro, 21.805,81 lei despăgubiri și 6.978,39 lei dobândă legală, având ca temei Polița de cauțiune (certificatul de garanție) seria H nr.- emisă la data de 2.10.2006, referitoare la asigurarea riscului de neplată a debitului în cazul contractelor de distribuție, în favoarea IATA Romania &
Prin acest contract de asigurare (poliță de risc financiar) INSURANCE SA, în calitate de asigurător garant s-a obligat la plata sumelor datorate sau care urmează a fi datorate de către agentul 2000 SRL către IATA (Asociația Internațională de Transport - IATA) care are calitate de beneficiar al asigurării, în cazul în care agentul este declarat în incapacitate de plată conform pentru Agenții de vânzare ai IATA, respectiv în situația în care există suma restantă pe care acesta nu le-a decontat la IATA la termenul scadent.
Reclamanta a arătat că, urmare a neachitării sumelor datorate de către pârâtă beneficiarului asigurat IATA, în calitate de asigurător garant a achitat cu titlu de despăgubire, conform obligațiilor stipulate în Polița de cauțiune H- suma de 28.074,38 Euro prin dispoziția de plată din data de 23.05.2007 și suma de 21.865,81 lei prin dispoziția de plată nr. 2386/23.05.2007, sume ce au fost solicitate de către IATA Romania & M prin adresele remise reclamantei la datele de 4.04.2007 și 17.05.2007, urmare a procedurii evenimentului asigurat (neplata sumelor datorate de către agentul de vânzare).
În conformitate cu dispozițiile articolului 22 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în Romania, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, astfel încât reclamanta este îndreptățită la recuperarea prejudiciului produs de la - 2000 SRL.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile articolului 22 din Legea nr.136/1995, articolului 998 Cod civil, articolului 942 Cod civil, articolului 969 Cod civil.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei întrucât din polita de asigurare nr.-/02.10.2006 rezultă că asigurătorul este o altă societate - SA și nu reclamanta.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că a executat obligațiile contractuale față de IATA și că asigurătorul nu are o acțiune în regres împotriva sa, întrucât prin plata primelor de asigurări pârâta este asigurată împotriva riscului asigurat, respectiv împotriva neplății sumelor datorate către IATA, în caz contrar însemnând că asigurătorul are acțiune în regres împotriva asiguratului.
În speță, a susținut pârâta, producerea evenimentului, respectiv a neplății sumelor datorate către IATA, nu este independentă de fapta intenționată a pârâtei, fapt pentru care asigurătorul nu era obligat să plătească indemnizația de asigurare, ceea ce înseamnă că reclamanta a realizat o plată nedatorată către IATA.
Ulterior, pârâta a renunțat la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.
Instanța de fond a mai reținut, pe baza probatoriilor administrate, înscrisuri și interogatoriu, că reclamanta s-a obligat față de IATA să execute ea obligația de plată a sumelor de bani datorate de către pârâtă acesteia, în cazul în care pârâta nu și-a executat obligația de plată la termenele scadente ceea ce, conform regulilor IATA, înseamnă că pârâta se afla în incapacitate de plată.
Instanța de fond a apreciat că obligația asumată de către reclamantă este o prestație caracteristică contractului de cauțiune (fidejusiune) reglementată de dispozițiile articolului 1652 și următoarele Cod procedură civilă și chiar înscrisul pe care reclamanta își întemeiază pretențiile este un contract de cauțiune (fidejusiune).
Așa fiind, a considerat instanța de fond, în mod eronat reclamanta susține că actul juridic încheiat este un contract de asigurare deoarece lipsește contraprestația specifică contractului de asigurare, respectiv plata unei prime de asigurare de către asigurat, aceasta nefiind prevăzută în contract.
De altfel, a arătat instanța de fond, pârâta nu poate avea și calitate de asigurat și calitate de terț vinovat de producerea cazului asigurat, deoarece scopul urmărit de aceasta la încheierea contractului de asigurare îl constituie tocmai evitarea prejudicierii patrimoniului său în situația producerii riscului asigurat, acest risc fiind preluat de asigurător în schimbul primei de asigurare.
Pe de altă parte, a mai considerat instanța de fond, conform regulilor în materie de asigurare, riscul asigurat trebuie să fie independent de fapta intenționată a asiguratului sau a altor persoane determinate prevăzute în contractul de asigurare, condiție care nu este îndeplinită în speță de vreme ce riscul asigurat, invocat de reclamantă, constând în neplata debitelor la scadență depinde de voința contractului -.
A mai reținut instanța de fond că prin contractul de cauțiune reclamanta a renunțat la beneficiul de discuțiune prevăzut de articolul 1662 și articolului 1663 Cod civil, situație în care reclamanta, în calitate de fidejusior care a plătit datoria, are drept de regres împotriva debitorului pentru recuperarea sumei plătite creditorului, dar, în speță, cum reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor plătite creditorului în temeiul articolului 22 din Legea nr.136/1995 și articolului 998 Cod civil, și nu în temeiul regulilor fidejusiunii, cererea reclamantei este neîntemeiată, temeiurile de drept invocate de aceasta fiind inaplicabile raportului juridic existent între părți.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta - INSURANCE SA, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 4.05.2009.
În motivarea apelului, reclamanta a susținut că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală, instanța de fond reținând în mod eronat că între părți s-a încheiat un contract de cauțiune în temeiul articolului 1652 și următoarele cod civil și nu o poliță de asigurare, deoarece lipsește elementul prima de asigurare care nu ar fi fost prevăzută și achitată.
De asemenea, în mod greșit instanța de fond a interpretat și riscul asigurat, reținând că riscul asigurat invocat constând în neplata debitelor la scadență ar depinde de voința contractantului ordonator - 2000.
O altă critică vizează greșita apreciere a instanței de fond în sensul că aceasta a reținut că reclamanta apelantă a renunțat la beneficiul de discuțiune prevăzut de articolul 1662 și 1663 Cod civil, beneficiu izvorât din caracterul accesoriu al obligației fidejusorului.
Astfel, a arătat apelanta reclamantă, pretențiile sale derivă dintr-o poliță de cauțiune, asigurare de cauțiune sau de garanție fiind reglementată prin Legea nr.136/1995 în Secțiunea a 5 - a intitulată "Asigurări de credite și garanții, asigurări de pierderi financiare și alte asigurări".
Potrivit articolului 44 din Legea nr.136/1995, asigurările de credite și garanții au ca obiect acoperirea riscurilor de insolvabilitate generală, de credit de export, de vânzare cu plata prețului în rate, de credit ipotecar, de credit agricol și de garanții directe sau indirecte.
În acest tip de asigurare, a arătat apelanta, creditorul este beneficiarul cauțiunii, fiind protejat, iar contractantul ordonator este debitorul, care rămâne responsabil de îndeplinirea obligațiilor dintre el și creditor, dar garantate prin cauțiune, iar societatea de asigurări este partea care se alătură debitorului doar în scopul garantării față de beneficiar a îndeplinirii de către debitor a obligațiilor rezultate din contractul comercial încheiat între creditor și debitor, aceasta fiind specificul acestui tip de poliță de asigurare.
În speță, părțile contractante ale poliției de cauțiune sunt: beneficiarul asigurării - IATA, asigurătorul garant SA și contractantul ordonator 2000 SRL, iar riscul asigurat este riscul de neplată și este reprezentant de riscul de pierderi financiare al Beneficiarului Asigurat (IATA), cauzat de neplata la scadență către acesta a valorii biletelor și serviciilor vândute de către contractantul ordonator, pierdere financiară netă stabilită de IATA pe baza facturilor dintre părți, polița de cauțiune acoperind pierderea financiară netă stabilită.
A mai arătat apelanta reclamantă că motivarea instanței de fond în sensul că riscul asigurat trebuie să fie independent de fapta intenționată a asiguratului, condiție care în speță nu este îndeplinită, deoarece riscul asigurat depinde de voința contractantului - 2000 SRL, își are temeiul în prevederile articolului 20 din Legea nr.136/1995 dar care nu sunt aplicabile decât în cazul asigurărilor de bunuri și de răspundere civilă.
Cât privește faptul că asigurătorul ar fi renunțat la invocarea beneficiului de discuțiune, apelanta a susținut că singurul care poate emite pretenții prin executarea poliței de cauțiune este IATA, beneficiarul asigurat, astfel încât la cererea acestuia și față de acesta, în cazul producerii riscului asigurat, în baza poliței de cauțiune, apelanta nu va invoca excepții, acesta fiind specificul acestei polițe de asigurare.
Însă, față de debitoarea intimată 2000, care este răspunzătoare de producerea prejudiciului, apelantul reclamanta, în calitate de asigurător, are ca pretenție urmare a plății daunei către IATA, tocmai recuperarea sumei acordate cu titlu de despăgubire în temeiul dreptului la regres conferit de articolul 22 din Legea nr.136/1995 și a articolului 998 Cod civil, în persoana pârâtei intimate fiind întrunite cumulativ elementele răspunderii civile delictuale.
Apelanta reclamantă a mai precizat că nu există similitudini între reglementare, natura și întinderea fidejusiunii și polița de cauțiune.
Astfel, polița de cauțiune își încetează valabilitatea în mod diferit față de contractul de fidejusiune, în principal prin:
-expirarea termenului de valabilitate prevăzut în aceasta;
-neplata la timp a primelor de asigurare cuvenite:
-plata de către Asigurator a despăgubirii cuvenite și solicitate de către beneficiarul asigurat, în speță IATA.
În drept, articolele 282, 292 Cod procedură civilă.
Apelanta a solicitat proba cu înscrisuri în susținerea apelului, depunând în acest sens, în copie, cerere emitere poliță de cauțiune în favoarea IATA formulată de către intimata pârâtă 2000; precizări privind modul de plată a primelor de asigurare aferente poliței de cauțiune H- și din 29.08.2006 prin care IATA solicită intimatei 2000 ca în minim de 10 zile înainte de expirarea poliței existente (31.10.2006), să încheie noua poliță de asigurare în valoare de 80.000 Euro (filele 34-36).
Apelanta reclamantă a depus concluzii scrise.
Intimata pârâtă - 2000 SRL, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță, neformulând apărări în cauză.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor articolului 295 alineat 1 Cod procedură civilă, constată apelul fondat pentru următoarele considerente.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, considerând în mod neîntemeiat că ne aflăm în prezența unui contract de cauțiune (fidejusiune), și nu a unui contract de asigurare, motivat de faptul că prin contract nu s-a prevăzut plata unei prime de asigurare de către asigurat, iar riscul asigurat constă în neplata sumelor datorate de către pârâtă intimată beneficiarului asigurării, IATA, însăși denumirea contractului uzitând termenul de "cauțiune".
Astfel, motivarea instanței de fond în sensul că prin contract nu s-a prevăzut plata unei prime de asigurare de către asigurat, fapt ce ar duce la concluzia că nu ne aflăm în prezența unui contract de asigurare, este contrazisă chiar de către cele susținute de către pârâta - intimata prin întâmpinarea depusă la judecata în fond (filele 61-64 dosar ), pârâta susținând în apărarea sa că "în calitate de asigurat conform poliței de asigurare sus menționate plătim primele de asigurare (prețul asigurării), ceea ce înseamnă că suntem asigurați împotriva riscului asigurat (neplata sumelor pe care le datorau către IATA)".
În realitate, asigurarea de pierderi financiare formează conținutul clasei a șaisprezecea de asigurare și acoperă o serie de riscuri ce pot genera pierderi financiare.
În practica asigurărilor riscurile subscrise de asigurători sunt circumstanțiate la acoperire în sensul că se indemnizează doar dacă se produc în condițiile stabilite prin contractul de asigurare.
În speță, riscul de neplată nu se acoperă decât în cazul în care debitorul (intimata - pârâtă) este declarat în incapacitate de plată conform pentru Agenții de vânzare ai IATA, respectiv în situația în care există sume restante pe care aceasta nu le-a decontat la IATA la termenele scadente.
Din înscrisurile depuse în probațiune rezultă că intimata, agent de vânzare al IATA, nici nu putea încheia contractul de agent cu IATA în absența unei asigurări de risc de neplată încheiată în favoarea beneficiarului IATA, anterior încheierii contractului comercial d e agent, în speță intimata pârâtă având încheiate polițe de asigurare anuale în favoarea beneficiarului IATA, polița anterioară celei emise la data de 2.10.2006 sub nr. H -, expirând la data de 31.10.2006 (polița seria H - în valoare de 30.000 Euro - fila 34).
C care s-a obligat însă în contractul de asigurare este asigurătorul, deoarece el este debitorul evenimentului asigurat, iar beneficiarul este IATA și nu intimata pârâtă 2000 SRL, care are calitatea de asigurat.
Configurația tripartită a contractului de asigurare rezultă chiar din definiția generală a acestuia statuată prin articolul 9 din Legea asigurării, textul legal făcând referire lacontractantul asigurăriicare se obligă prin intermediul contractului de asigurare să plătească o primă asigurătorului care, la rândul său, la producerea riscului asigurat, va plăti asiguratului sau beneficiarului asigurării sau terțului păgubit despăgubirea ori suma asigurată.
În același sens, articolul 10 alineat 2 din Legea asigurării obligă părțile la inserarea în contract a numelui beneficiarului asigurării, dacă acesta nu este parte în contract.
Astfel, în speță, chiar dacă polița de asigurare poartă denumirea de "certificat de garanție" sau "poliță de cauțiune" (potrivit traducerii din limba engleză a termenului " "), în mod greșit a fost caracterizat de către instanța de fond, ca fiind un contract de cauțiune când, în realitate, potrivit definiției date de legea asigurării, cât și potrivit voinței reale a părților, natura contractului de asigurare încheiat este mai degrabă compatibilă cu instituția stipulației pentru altul, situație în care asiguratul este stipulant, societatea asigurătoare este promitent, iar terța persoană este beneficiar.
Așadar, intimata pârâtă nu a urmărit la încheierea contractului de asigurare evitarea prejudicierii patrimoniului său cum, greșit, a considerat instanța de fond, ci evitarea prejudicierii beneficiarului IATA prin neplata sumele cuvenite acesteia de către intimata pârâtă în temeiul contractului comercial d e agent, ca urmare a stării acesteia de incapacitate de plată constatată potrivit de ai IATA.
Cum evenimentul asigurat (riscul asigurat), respectiv neplata sumelor datorate la scadență de către agentul 2000, intervenit în perioada asigurată, anume în intervalul 1.11.2006-31.10.2007, iar valoarea se încadrează în limita valorii poliței, de 80.000 EUR, apelanta reclamantă, în calitate de asigurător, a plătit beneficiarului conform ordinelor de plată depuse în probatoriu, la cererea acestuia motivată, sumele datorate de către agentul de vânzări (contractant al poliței de asigurare).
Așa fiind, cum, intenționat sau nu, vinovat de producerea riscului asigurat, respectiv de nerespectarea obligației contractuale de plată a biletelor etc. se face agentul de vânzări, - 2000 SRL, în temeiul dispozițiilor articolului 22 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, în limitele indemnizației plătite, asigurătorul, respectiv apelanta reclamantă, este subrogat în toate drepturile beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, anume contra intimatei pârâte, motiv pentru care cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă este întemeiată.
Pentru aceste considerente, Curtea față de dispozițiile articolelor 294-296 Cod procedură civilă admite apelul.
Schimbă în tot sentința comercială nr. 3181/25.02.2009 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială în sensul că admite cererea reclamantei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 28.974,38 EURO și a sumei de 21.865,81 lei cu titlu de despăgubiri, precum și la plata sumei de 6.978,39 lei reprezentând dobânda legală.
Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă obligă intimata pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către apelanta reclamantă în sumă de 5784,99 lei în fond și apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta - INSURANCE SA, cu sediul în B,-,. corp B sector 1, în contradictoriu cu intimata - 2000 SRL, cu sediul în B,- sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.3181/25.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Schimbă în tot sentința comercială apelată în sensul că admite cererea reclamantei.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 28.074,38 EURO și a sumei de 21.865,81 lei cu titlu de despăgubiri, precum și la plata sumei de 6978,39 lei reprezentând dobânda legală.
Obligă intimata pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către apelanta - reclamantă în sumă de 5784,99 fond și în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 14.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu
