Spete pretentii comerciale. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 56/A-
Ședința publică din 20 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Miriță judecător
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de pârâta AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.1161/C din 10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, reprezentată prin lichidator judiciar EXPERT cu sediul în Pitești,-,.1,.17, jud.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru intimata SC SA, lipsă fiind petenta
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul, scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Apărătorul intimatei arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatându-se apelul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței, ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar concluzii scrise. Precizează că excepțiile privind necompetența teritorială și prescripția dreptului la acțiune sunt neîntemeiate. Instanța de fond, în mod corect, a respins excepția necompetenței teritoriale, reținând că este vorba de o competență teritorială alternativă. Termenul de prescripție de 3 ani curge de la data de 20 mai 2005, dată la care bunul a ieșit din patrimoniul societății intimate. Referitor la ultimul motiv de apel, arată că prejudiciul suferit de intimată, prin restituirea bunurilor către foștii proprietari, nu poate fi limitat de valoarea contabilă, valoare cu care aceste bunuri au fost înregistrate în contabilitatea societății. În acest sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.2392/28.06.2006. Solicită respingerea apelului ca nefondat.
CURTEA
Asupra apelului de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2008, reclamanta, cu sediul în Pitești, societate aflată în procedura insolvenței, reprezentată prin lichidator judiciar EXPERT, a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, cu sediul în B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să-i plătească suma de 330.000 lei, reprezentând contravaloarea activului Moară, situat în comuna Vedea, județul A și a suprafeței de teren aferent de 3.568 mp. activ ieșit din patrimoniul reclamantei în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Reclamanta a mai solicitat ca pârâta să fie obligată și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, în esență, reclamanta a arătat că a fost privatizată în anul 2000, prin Contractul de privatizare AG 21/2000, în condițiile nr.OUG88/1997, Legii nr.99/1999 și Legii nr.137/2002, prin care legiuitorul a înțeles să protejeze interesele cumpărătorilor implicați în programul de privatizare în masă, garantând că, în cazul în care anumite active (imobile) ar ieși din patrimoniul său, urmare unor hotărâri judecătorești irevocabile, instituția implicată în privatizare va asigura despăgubirea justă a societății comerciale, prin negociere directă, sau, în caz de opunere a acesteia, pe calea unor hotărâri judecătorești pronunțate de instanțele competente.
A mai arătat reclamanta, în motivarea cererii sale, că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art.324din nr.OUG88/1997 și a precizat că aceasta a fost modificată prin Legea nr.137/2002, însă acest act normativ nu este aplicabil în cauză, întrucât dispozițiile art.30 alin.3 din Legea nr.137/2002 stabilesc "Prevederile art.324din nr.OUG88/1997 aprobată prin Legea nr.44/1998, cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi".
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile nr.OUG88/1997, Legea nr.99/1999 și Legea nr.137/2002, arătând că cererea sa este scutită de plata taxei de timbru în temeiul dispozițiilor art.77 din Legea nr.85/2006.
Legal citată, pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Baf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamanta, fie pe cale de excepție, fie pe fond, ca neîntemeiată.
Astfel, pârâta a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș, cu invocarea prevederilor art.5 teza I Cod procedură civilă, potrivit cărora "cererea se face la instanța domiciliului pârâtului", coroborate cu cele ale art.10 pct.1 Cod procedură civilă, care dau litigiile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract în competența instanței locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii, astfel că - în opinia sa - competența teritorială aparține Tribunalului București - Secția Comercială.
S-a mai invocat excepția anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată la valoarea pretențiilor formulate, excepția prematurității cererii, cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei hotărâri definitive și irevocabile, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu motivarea, pe de-o parte, că termenul de prescripție ce se aplică speței este cel special - de o lună - arătat de dispozițiile art.39 din Legea nr.37/2002, cu modificările ulterioare, și el curge de la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat, ori de la data nașterii dreptului.
Pe de altă parte, pârâta a făcut trimitere în susținerea acestei excepții și la dispozițiile art.3228din nr.OUG88/1999, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.99/1999, care stabilesc un alt termen de prescripție special - de trei luni - de la data când reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat, ori de la data nașterii dreptului.
În fine, tot în susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, pârâta a mai arătat că, și dacă se are în vedere termenul general de prescripție de 3 ani, acesta începe să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire în natură a activului Moară.
Cu privire la fondul dreptului dedus judecății, pârâta s-a apărat arătând că prejudiciul suferit de reclamantă urmare restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat la valoarea contabilă cu care aceste bunuri se găseau înregistrate în contabilitatea societății la data când s-a încheiat contractul de privatizare, iar din această valoare i s-ar cuveni despăgubiri în proporție de numai 90,19% întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni AG 21/2000 a vândut acțiuni ce reprezintă numai 90,19% din capitalul social al, iar diferența urmează a fi suportată de ceilalți acționari ai societății.
În acest sens, pârâta a invocat prevederile art.3 alin.3 din Legea 31/1990 potrivit cărora "acționarii - răspund numai până la concurența capitalului social subscris" și nicidecum mai mult.
Prin încheierea de ședință din data de 28.05.2008 (fila 41) instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Comercial Argeș, excepția anulării cererii ca netimbrată, excepția prematurității și excepția prescripției dreptului la acțiune, cu motivarea arătată la acea dată.
În cauză s-a administrat proba cu expertiză, având ca obiectiv stabilirea valorii despăgubirilor la care are dreptul reclamanta, ținând seama de data restituirii activului și de valoarea de circulație a acestuia.
La data de 10.12.2008 reclamanta a arătat că înțelege să-și majoreze pretențiile din cererea inițială la suma de 991.249,35 lei, așa cum a fost ea calculată de expert (fila 98).
Prin sentința comercială nr.1161/C/10 decembrie 2008, Tribunalul Comercial Argeșa admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A reprezentată prin lichidator judiciar EXPERT și a obligat pârâta la plata sumei de 991.249, 35 lei, cu titlu de despăgubiri și la 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.Ag 21 din 15.06.2000 (filele 21-26) Fondul Proprietății de Stat, în calitate de asociat majoritar al la data aceea, a vândut lui G, reprezentant al reclamantei, pachetul majoritar de acțiuni, adică un număr de 317.211 acțiuni, reprezentând 90,19% din valoarea capitalului subscris al acesteia.
Prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a dispus restituirea în natură a activului deținut de reclamantă către foștii proprietari, în baza acestor sentințe foștii proprietari intrând în posesia activului prin procesul-verbal întocmit la data de 20.10.2005.
În drept, cadrul legal incident speței este dat de dispozițiile nr.OUG88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, în varianta sa aflată în vigoare urmare modificărilor aduse prin Legea 99/1999.
Potrivit dispozițiilor art.324din nr.OUG88/1997, modificată și completată: "(1) Instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat; (2) Instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin.(1) o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile; (3) Despăgubirea prevăzută la alin.(2) se stabilește de comun acord cu societățile comerciale, iar în caz de divergență, prin justiție; - (6) Statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligațiilor prevăzute în prezentul articol."
Cât privește valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei la care pârâta, ca instituție publică implicată în procesul de privatizare (succesoare legală a Fondului Proprietății de Stat) urmează să fie obligată, instanța a reținut că acordul privind despăgubirile nu a fost realizat în condițiile art.323și art.324din Legea nr.99/1999, iar reclamanta a fost nevoită să apeleze la justiție, unde prin expertiza întocmită de expert s-a stabilit că despăgubirile cuvenite pentru activul Moară Vedea și terenul aferent în suprafață de 3.564 mp. calculate la valoarea de circulație a acestora, sunt de 991.249,35 lei (fila 63).
În acord cu practica constantă în materie, promovată de instanțele de control judiciar, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata acestei sume, și nu a sumei reprezentând valoarea contabilă a activului, așa cum pârâta a solicitat prin întâmpinare, cu motivarea că dispozițiile legale incidente speței nu limitează echivalentul bănesc al prejudiciului la valoarea înscrisă în evidența contabilă a societății.
Instanța a admis cererea, astfel cum a fost precizată și a dispus obligarea pârâtei B la plata sumei de 991.249,35 lei, cu titlu de despăgubiri. Pârâta căzută în pretenții a fost obligată, în temeiul dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, și la plata sumei de 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform dovezilor de plată aflate la dosar.
Împotriva sentinței tribunalului, în termen legal, a formulat apel pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Odată cu apelul declarat împotriva sentinței, pârâta a formulat și cerere de suspendare a executării acesteia, până la soluționarea apelului, conform dispozițiilor art.280 alin.1 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii, s-a arătat că prin executarea sentinței, se prejudiciază în mod nelegal bugetul statului.
Prin încheierea din 6 mai 2009, Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată, reținând că normele constituționale nu reglementează în mod diferit tipurile de proprietate, privată și publică, netratând preferențial vreuna dintre ele și că, de altfel, cererea de suspendare nu este motivată, apelanta-pârâtă nearătând în ce constă nelegalitatea prejudicierii bugetului statului, prin executarea sentinței primei instanțe.
Prin motivele de apel, pârâta critică hotărârea instanței de fond sub aspectul nelegalității și netemeiniciei:
1. în speță, greșit a fost respinsă excepția prescripției invocată de, excepție întemeiată pe dispozițiile art.3228din nr.OUG88/1997, modificată. Instituția publică a solicitat respingerea acțiunii prin prisma dispozițiilor art.39 din Legea nr.137/2002, modificată;
2. greșit a fost respinsă excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Comercial Argeș, ce a fost invocată prin întâmpinare, soluționată cu încălcarea prevederilor art.5 teza I Cod procedură civilă, coroborate cu art.10 pct.1 Cod procedură civilă. privitor la locul executării contractului. Competența revenea Tribunalului București - Secția comercială, conform clauzei 6.1.1 din contractul de vânzare cumpărare nr. AG 21/15.06.2000;
3. greșit a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, raportat la prevederile art. 32 ind. 28 din nr.OUG88/1997, modificată, cu aplicarea eronată a dispozițiile art.3231alin.1 din același act normativ. Acest din urmă text cu privire la competența soluționării litigiilor întemeiate pe art.324din nr.OUG88/1997 a fost abrogat expres, competența revenind în prezent secțiilor comerciale a tribunalelor, așa cum prevăd dispozițiile art.40 alin.1 din Legea nr.137/2002, modificată. În mod greșit a reținut instanța de fond că în speță se aplică termenul general de prescripție prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1960 modificat, fără să analizeze dispozițiile speciale ale art.39 din Legea nr.137/2002 modificat și cele ale art.3228din OUG nr.88/1997 modificată.
Un alt aspect, nereținut de instanța de fond îl reprezintă data la care s-a născut dreptul societății comerciale să pretindă despăgubirile potrivit art.324din nr.OUG88/1997 modificată.
Cum data nașterii dreptului o reprezintă momentul în care a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească de restituire în natura, invocată de reclamantă, acțiunea formulată de aceasta este prescrisă;
4. în mod nelegal, instanța de fond nu a înțeles să motiveze respingerea susținerilor depuse de instituția apelantă prin întâmpinarea de la dosar.
Astfel, prejudiciul suferit de urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile trebuie limitat în valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societății la data când societatea a fost privatizată și nu la valoarea de piață.
În caz contrar, societatea ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăți fără justă cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decât cea existentă în registrele contabile ale societății și avută în vedere în situația patrimonială a societății la data privatizării.
Analizând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel formulate, cât și în raport de ansamblul probatoriului administrat în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat.
Astfel, este nefondat primul motiv de apel referitor la greșita respingere a excepției reglementată de art.3228din nr.OUG88/1997 modificată și la aplicabilitatea art.39 din Legea nr. 137/2002, neanalizat de instanță. Este inaplicabil termenul de prescripție de prescripție de 3 luni, reglementat de art.3228din Legea nr.99/1999, care în urma modificării realizată prin art.39 din Legea nr. 137/2002 a devenit o lună, deoarece nu se atacă o operațiune sau un act prevăzut de nr.OUG88/1997 aprobată și modificată prin Legea nr.99/1999.
Dreptul care se valorifică este un drept de garanție specific dreptului comun, care însă derogă de la acesta sub unele aspecte specifice procedurii de privatizare și numai în măsura în care ele sunt reglementate de legea specială.
Drept consecință, acest termen nu este aplicabil în cauză și, în lipsa unei alte reglementări legale exprese, prescripția se calculează în raport de termenul general prevăzut de art.3 din Decretul nr.167/1958.
În sprijinul concluziei de mai sus se rețin și argumente ce țin de imposibilitatea respectării termenului de trei luni, care ulterior a devenit o lună, date fiind procedurile ce ar trebui urmate pentru acordarea despăgubirilor de natura celor de mai sus.
Corectă este și soluția de respingere a excepției necompetenței teritoriale, în raport de dispozițiile art.12 Cod procedură civilă, conform căruia reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, în cauză reclamanta optând pentru una dintre aceste instanțe. Astfel, reclamantul a înțeles să valorifice dreptul de opțiune pe care i-l oferă art.8 alin.1 Cod procedură civilă, text potrivit căruia cererile îndreptate împotriva statului, direcțiilor generale, regiilor publice, caselor autonome și administrațiilor comerciale se pot face la instanțele din capitala țării sau la cele din reședința județului unde își are domiciliul reclamantul. Norma de sub art.5 teza I Cod procedură civilă are un caracter general, codul creând un drept de opțiune al reclamantului, în condițiile stipulate de art.8 Cod procedură civilă. Chiar și dacă s-ar trece peste acest aspect, urmează a se observa că locul executării contractului a fost ales, conform art.14.9 din contractul AG 21/15.06.2000, ca fiind sediul vânzătorului, ori vânzător a fost Fondul Proprietății de Stat - Direcția Teritorială A, situație în care, și prin prisma dispozițiilor art.10 pct.1 Cod procedură civilă, invocate de apelantă, competența teritorială revenea tot Tribunalului Comercial Argeș. Prevederile art.6.1.1 din contract prevăd conturile în care se fac plățile și nu sunt de natură a schimba competența teritorială a Tribunalului Comercial Argeș.
Nefondată este și cea de a treia critică, referitoare la competența reglementată de art.40 din Legea nr.137/2002, dat fiind faptul că prezenta acțiune nu are ca obiect atacarea unei operațiuni sau act special prevăzut de lege, respectiv de art.3228din nr.OUG88/1997. Prin acțiune se valorifică dreptul la despăgubiri, în temeiul art.324din nr.OUG88/1997, aplicabil în continuare contractelor încheiate anterior adoptării Legii nr.137/2002, în conformitate cu dispozițiile art.30 alin.3 din această lege, competența revenind tribunalului comercial, care a și soluționat pricina. Acțiunii îi sunt aplicabile dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958, referitoare la termenul general de prescripție de 3 ani, ci nu acela de 3 luni, devenit o lună, reglementat de art.3228din nr.OUG88/1997 și art.39 din Legea nr.137/2002, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, nu se atacă o operațiune sau un act prevăzut de nr.OUG88/1997 aprobată și modificată prin Legea nr.99/1999, ci dreptul valorificat este un drept de garanție specific dreptului comun care însă derogă de la acesta sub unele aspecte specifice procedurii de privatizare.
În privința momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru introducerea cererii în despăgubire împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în conformitate cu dispozițiile art.324din Titlul I al Legii nr.99/1999, acesta coincide cu data executării hotărârii de restituire a imobilului. De altfel, și art.324se referă la asigurarea reparării prejudiciului cauzat societății comerciale privatizate, sau în curs de privatizare, prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat. În temeiul normei analizată, legiuitorul a înțeles să se raporteze la momentul restituirii efective a bunurilor imobile, concretizată prin intrarea în posesie a foștilor proprietari, pentru a se naște dreptul societăților comerciale privatizate, sau în curs de privatizare, la obținerea despăgubirilor de la instituțiile publice implicate în acest proces.
În termenul de trei ani de la obținerea titlului executor, foștii proprietari pot cere executarea silită, potrivit dispozițiilor art.6 din Decretul nr.167/1958, iar în tot acest interval de timp, societățile comerciale obligate la restituire pot spera în neaducerea la îndeplinire a celor dispuse prin hotărârea judecătorească. În cazul contrar, în care s-ar aprecia că termenul de prescripție curge de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de restituire a imobilelor, interesele societății comerciale ar putea fi vătămate, iar prejudiciul nu ar mai putea fi recuperat dacă, spre exemplu, s-ar proceda la executarea silită în ultima zi a termenului de prescripție prevăzut de art.6 din Decretul nr.167/1958. La data restituirii efective a imobilului patrimoniul societății comerciale este diminuat și suferă un prejudiciu, până la acest moment având folosința bunul respectiv, iar în caz de neexecutare a hotărârii putând dobândi proprietatea prin prescripție, în condițiile art.645 coroborat cu art.1837 și urm. Cod civil, ipoteză în care este evident că nu ar mai putea suferi o pagubă care să justifice obligarea instituției implicate în privatizare la plata unei despăgubiri. De altfel, și art.29 din Legea nr.137/2002 subliniază care este acest moment, în contextul precizării asupra executării hotărârii prin care s-a dispus restituirea imobilului.
Și pe fond hotărârea este legală și temeinică, dispozițiile art.324din nr.OUG88/1997 - incidente în speță, dată fiind încheierea contractului de privatizare anterior adoptării Legii nr.137/2002, statuând asupra cuantumului despăgubirilor ca fiind echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor, care nu se limitează la valoarea înscrisă în evidența contabilă a societății, răspunderea apelantei - pârâte avându-și izvorul în drept de garanție specific dreptului comun, reglementat și prin legea specială.
În concluzie apelul va fi respins ca nefondat, în temeiul art.296 Cod procedură civilă.
Potrivit dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă va fi obligată apelanta-pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să plătească intimatei-reclamante suma de 450 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta AUTORITATEA pentru VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței nr.1161/C/10 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimata fiind, reprezentată prin lichidator judiciar EXPERT cu sediul în Pitești,-,.1,.17, jud.
Obligă pe apelanta-pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să plătească intimatei-reclamante suma de 450 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
,
Grefier,
Red./1.06.2009
GM/5 ex.
Jud.fond:
Președinte:Ioana MirițăJudecători:Ioana Miriță, Gina Achim
