Spete pretentii comerciale. Decizia 56/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Dosar nr- (Număr în format vechi 2637/2009)
DECIZIA COMERCIALĂ NR.56
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Sorina Prepeliță
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
GREFIER - -
*******************************
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta reclamantă ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, împotriva sentinței comerciale nr.11536/21.10.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA COOPERATISTA PE ACȚIUNI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 15.01.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la data de 22.01.2010 și apoi la 29.01.2010, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului București -Secția a VI-a Comercială, reclamanta Administrația Fondului Imobiliar a chemat în judecată pârâta SC SA solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata debitului în cuantum de 253.442,07 lei reprezentând chirie restantă, TVA și majorări chirie restantă și majorări TVA astfel: pentru spațiul cu altă destinație decât cea de locuință situat în B,-, sector 3, suma totală de 2880,52 lei pentru perioada ianuarie 2006-iunie 2007 contract de închirie nr.1269/20.12.1973; pentru spațiul cu altă destinație decât cea de locuință situat în B,-, sector 3 suma totală de 3784,76 lei pentru perioada ianuarie 2007-iunie 2007 - contract de inchiriere nr.1229 din 20.12.1973; pentru spațiul cu altă destinație decât cea de locuință situat în B,-, sector 3- suma totală de 67128,47 lei, pentru perioada ianuarie 2006-iunie 2007 contract de închiriere nr. 1195/20.12.1973; pentru spațiul cu altă destinație decât cea de locuință situat în B,-, sector 3, suma totală de -,18 lei, pentru perioada iulie 2006-iunie 2007 contract de închiriere 1199/20.12.1973; pentru spațiul cu altă destinație decât cea de locuință situat în B,-, sector 3 suma totală de 3716,52 lei pentru perioada ianuarie 2007-iunie 2006 contract de închiriere nr.125/20.12.1973; pentru spațiul cu altă destinație decât cea de locuință situat în B,-, suma totală de 18775,03 lei pentru perioada ianuarie 2006-iunie 2007-contract de închiriere nr.1257/20.12.1973; pentru spațiul cu altă destinație decât cea de locuință situat în B,-, sector 3, suma totală de 13633,58 lei- majorări restante la chirie și TVA- contract de închiriere nr.1202/20.12.1973, conform extraselor de cont atașate, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între - succesor în drepturi al și pârâta au fost încheiate contractele de închiriere menționate mai sus pentru spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, contracte de închiriere valabil încheiate întrucât au fost semnate de ambele părți contractante însă locatorul de rea credință nu se prezenta la termenele statornicite să plătească chiria care conform contractelor de închiriere se plătește lunar "cel mai târziu până la expirarea lunii pentru care se face plata".
Parata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neantemeiata.
La termenul de judecata din 21.01.2009reclamanta a precizat ca suma de 253.442,07 lei este compusa din: 54.255,27 lei chirie, 10.308,54 lei TVA chirie, 185.662,26 lei majorari si 3216,00lei majorari TVA.
În urma administrării în cauză a probei cu înscrisuri și expertiză contabilă, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, prin sentința comercială nr. 11536 din 21.10.2009 a admis în parte cererea reclamantei, obligând pârâta să plătească acesteia -suma de 25,40 lei cu titlu de chirie si suma de 4,83 lei cu titlu de TVA pentru spațiul situat în B, - - nr. 1B, sector 3; suma de 25.516,84 lei cu titlu de chirie și suma de 4848,20 lei cu titlu de TVA pentru spațiul situat în B,-, sector 3; suma de 216,57 lei cu titlu de chirie și suma de 41,15 lei cu titlu de TVA pentru spațiul situat în B, - - nr.23, sector 3; suma de 79,72 lei cu titlu de chirie și suma de 15,15 lei cu titlu de TVA pentru spațiul situat în B,-.
Restul pretențiilor reclamantei au fost respinse ca neîntemeiate, iar pârâta a fost obligată să plătească acesteia 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de expert.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că între, al cărei succesor în drepturi este reclamanta, în calitate de locator și pârâta în calitate de locatar s-au încheiat mai multe Contracte de închiriere prin care pârâta a dobândit dreptul de folosință asupra mai multor spații comerciale începând cu data de 1.04.1073 și până la data de 1.01.1978.
Reclamanta a solicitat contravaloarea chiriei aferentă acestor spații pentru perioade cuprinse între ianuarie 2006 și iunie 2007, chirie recalculată în temeiul nr.119/1993 care prevede că începând de la 1.12.1003 se indexează tarifele de închiriere pentru spațiile cu altă destinație de locuință și terenurile aferente prevăzute în anexa 1 la nr.27/1993 cu un coeficient de 2% corespunzător indicelui de devalorizare a leului (art.1), tarifele de închiriere ale spațiului cu altă destinație se vor recalcula trimestrial automat, funcție de evoluția cursului de schimb și nivelul general al pretențiilor începând cu data de 1.10.1994.
Tribunalul a apreciat că, atâta timp cât pârâta, ulterior expirării termenelor locațiunii a continuat să folosească spațiile închiriate cu permisiunea reclamantei, contractele de locațiune au fost reînnoite conform art. 1437 și 1452 Cod civil. Cu privire la condițiile în care au fost reînnoite aceste contracte se constată că prețul solicitat de reclamantă preț care include atât contravaloarea folosinței cât și TVA-ul aferent, a fost acceptat de pârâtă.
Tribunalul a reținut acordul de voință a ambelor părți în privința noului cuantum al chiriei și în privința plății TVA-ului, acord de voință ce se impune părților întocmai ca și lege" astfel cum dispune art.969 Cod civil.
Cuantumul debitului datorat de societatea pârâtă a fost apreciat de judecătorul fondului în raport de expertiza contabilă întocmită în cauză în raport de contractele încheiate de părți cu privire la spațiile comerciale închiriate, iar în ceea ce privește pretențiile constând în majorări/penalități de întârziere aferente chiriei și TVA-ului pretenții solicitate de reclamantă în temeiul reglementărilor fiscale (art.120 din OG nr.92/2oo3 privind Codul d e procedură fiscală) care prevăd plata de majorări de întârziere pentru neachitarea la scadență a debitelor fiscale, tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate, întrucât raporturile născute între părți din contracte de închiriere sunt raporturi de drept comercial, iar nu fiscal, astfel că normele fiscale nu sunt incidente în speță.
În privința cheltuielilor de judecată, prima instanță nu a dispus obligarea pârâtei și la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând onorariu expert pentru întocmirea suplimentului de expertiză contabilă având ca obiectiv calculul majorărilor de întârziere, întrucât aceste pretenții au fost apreciate ca neîntemeiate.
Împotriva sentinței comerciale anterior menționată, la data de 13 noiembrie 2009, în termen legal, a declarat apel reclamanta, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială la data de 23.11.2009.
În motivare, apelanta a susținut că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, deoarece nu au fost apreciate corect toate probele administrate, din care rezultă că debitul datorat și neachitat de societatea pârâtă a creat un prejudiciu bugetului local.
În ceea ce privește probatoriul administrat în cauză apelanta a susținut în esență, că efectuarea expertizei contabile a fost dispusă din oficiu de instanță, în baza rolului activ, expertiză care a avut ca obiectiv și calculul penalităților de întârziere, deși acest capăt de cerere a fost apreciat de instanță ca neîntemeiat, ceea ce nu justifică aprecierea concludentei acestei probe.
A mai arătat, apelanta că prima instanță a făcut o confuzie între obiectul generic al contractelor de închiriere care îl constituia chiria de o anumită valoare și obiectul fiecărei chirii ce trebuia achitată periodic/lunar succesiv plătită la dată și de valoare diferită.
Se susține și că instanța de fond a încălcat prevederile articolului 261 alineat 1 punctul 5 Cod procedură civilă, întrucât nu s-a menționat temeiul legal în baza căruia au fost considerate netemeinice pretențiile privind plata penalităților/majorărilor de întârziere și că nu a avut în vedere faptul că apelanta reclamantă este o instituție publică căreia i se aplică o lege specială.
Apelanta a criticat și faptul că lipsa clauzei contractuale nu a constituit un impediment pentru obligarea societății pârâte la plata TVA-ului, ca în cazul penalităților de întârziere, clauză care nu putea fi prevăzută întrucât Ordonanța Guvernului nr. 3/1993 a avut aplicabilitate începând cu 1 ianuarie 1993, ulterior încheierii contractelor.
De asemeni, a susținut că prevederile articolului 970 alineat 2 Cod civil, obligă nu numai la ce s-a stipulat expres, ci la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa, asemenea și clauzele obișnuite într-un contract ce subînțelege deși nu sunt prevăzute expres (articolul 981 Cod civil) și că societatea debitoare nerecunoscând debitul - de fapt contestându-l, deși utilizează spațiile comerciale ce fac parte din fondurile statului unde chiria este sub nivelul pieței, prejudiciază statul de fructele civile ce i se cuvin, produse de imobilele spații cu altă destinație sunt reprezentate de chirii și majorări ale acestora.
Apelanta a invocat în susținerea criticilor sale și dispozițiile articolului 120 din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, text potrivit căruia plata cu întârziere a obligațiilor fiscale prevăzute de articolul 22 alineat 1 litera c din OG nr.92/1992 republicată se sancționează cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare lună și/sau fracțiune de lună de întârziere începând cu data de întâi ale lunii următoare scadenței acestora până la data stingerii acestora inclusiv.
O ultimă critică a apelantei a constituit-o faptul că în mod greșit societatea pârâtă nu a fost obligată la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4.000 lei reprezentând onorariu expert.
În data de 11 ianuarie 2010 intimata - pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea apelului ca nefondat, susținând că hotărârea primei instanțe nu este afectată de nelegalitate și netemeinicie.
Din examinarea actelor de la dosar, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că instanța de fond, în mod corect și punctual, a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi reformată prin apelul reclamantei.
În ce privește regimul probelor, Curtea arată că discutarea contradictorie a raportului de expertiză constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, încuviințarea ori respingerea obiecțiunilor, respectiv administrarea unei contraexpertize sau respingerea unei cereri în acest sens, constituind împrejurări lăsate la aprecierea instanței și nicidecum o încălcare a dreptului la un proces echitabil, cum tinde să sugereze apelanta - reclamantă, în mod nefondat.
Faptul că expertiza contabilă dispusă în cauză a avut ca obiectiv și calculul penalităților de întârziere pretinse de reclamantă, capăt de cerere apreciat ca neîntemeiat, nu o îndreptățesc pe aceasta să susțină că în mod greșit s-a apreciat concludența acestei probe, deoarece temeinicia pretențiilor reclamantei a fost apreciată de instanța de fond în raport de întreg materialul probator administrat în cauză, prin expertiza contabilă determinându-se doar cuantumul acestora.
Nefondate sunt și susținerile reclamantei în ce privește încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor articolului 261 alineat 1 punctul 5 Cod procedură civilă, întrucât Curtea a constatat că hotărârea acestei este motivată în fapt și în drept, așa încât, pe calea controlului judiciar, să poată fi analizată justețea acesteia, inclusiv cu privire la soluționarea capătului de cerere privind majorări/penalități de întârziere pretinse de reclamantă.
Apelanta susține în mod nefondat și faptul că deși nu era prevăzută clauză contractuală prin care să fie obligată societatea pârâtă la plata TVA-ului, instanța de fond a obligat-o să plătească această taxă, pe când în cazul majorărilor de întârziere a apreciat necesară existența clauzei contractuale. Aceasta deoarece taxa pe valoarea adăugată are natura juridică a unui impozit indirect, care se aplică tranzacțiilor fiecărui stadiu al circuitului economic și reprezintă un venit al bugetului de stat, pe când penalitățile de întârziere se stabilesc prin clauza penală care este acea convenție accesorie prin care creditorul și debitorul evaluează anticipat daunele-interese pentru repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea contractului.
Argumentele privind obligația plății fructelor civile produse de imobile care sunt reprezentate de chirie și majorări ale acesteia, nu pot fi analizate de instanță decât în raport de împrejurarea mai sus arătată referitoare la prevederea lor drept clauză contractuală, pentru că numai astfel ele sunt datorate de debitor.
Neîntemeiată este și critica referitoare la fondul acțiunii, întrucât în mod corect a reținut judecătorul fondului că aprecierile făcute de reclamantă privind incidența unor norme fiscale în speță este eronată și inaplicabilă, deoarece relațiile contractuale între părțile în litigiu sunt guvernate de legislația civilă și comercială, nu de cea fiscală.
Actul încheiat de părți este un act de gestiune încheiat între reclamantă ca locator și pârâtă ca locatar, iar veniturile realizate din aceste activități economice ale reclamantei nu au natura juridică a taxelor și impozitelor, respectiv a veniturilor fiscale, în sens restrâns.
Prin contractele încheiate consensual, părțile sunt angajate în raporturi de drept privat ca rezultat al acordului lor de voință, așa încât, în mod corect prima instanță a înlăturat prevederile legale, referitoare la sume datorate bugetului de stat invocate de apelantă ca temei al pretențiilor sale reprezentând penalități și majorări, apreciind în mod just ca sumele datorate cu titlu de chirie, nu se încadrează în noțiunea de creanță bugetară, care se circumscrie raportului juridic bugetar al cărui izvor îl constituie legea, impusă unilateral de către stat contribuabililor.
Creanța pretinsă de reclamantă nu constituie o obligație bugetară pentru ca aceasta să fie îndreptățită să solicite majorări de întârziere, astfel ca in mod corect instanța de fond a respins acest capăt de cerere.
Curtea a constatat ca in mod legal a fost solutionata si cererea privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, intrucat atata vreme cat s-a apreciat ca pretentiile reclamantei sunt intemeiate in parte, nu si cu privire la pretentiile constand in majorari de intarziere, plata onorariului de expert pentru intocmirea suplimentului de expertiza avand ca obiectiv calculul acestora, nu este datorata de societatea parata.
Pentru toate aceste considerente, Curtea reținând că raporturile dintre părți au natură convențională, iar veniturile rezultate din închirieri de bunuri nu se încadrează în sfera creanțelor fiscale așa cum sunt definite de articolul 21 din Codul d e procedură fiscală, neavând relevanță faptul că aceste sume se varsă în contul bugetului local, va menține hotărârea instanței de fond, respingând apelul reclamantei ca nefondat în baza dispozițiilor articolului 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR, cu sediul în B,- sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.11536/21.10.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SOCIETATEA COOPERATISTA PE ACȚIUNI, cu sediul în B,- sector 3.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 29.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
-
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Gabriela Sorina PrepelițăJudecători:Gabriela Sorina Prepeliță, Georgeta Guranda
