Spete pretentii comerciale. Decizia 565/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 565
Ședința Publică de la 27.11.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind, pronunțarea cererilor de apel, formulate de apelanții și - - Societate de asigurare Reasigurare prin Sucursala Arcul de, împotriva sentinței comerciale 13118 din 12.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 24.11.2008, fiind consemnate prin încheierea de ședință de la acea dată, ce constituie parte integrantă din prezenta decizie când, Curtea pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.11.2008.
CURTEA
Asupra apelurilor de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 13118/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Societate de asigurare-reasigurare în contradictoriu cu pârâții și.
Au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamantei 105.029,21 lei despăgubiri din care 3315,85 lei dobânda legală pentru perioada 24.03.2003-24.05.2003, precum și dobânda legală calculată la suma de 105.713,35 lei, începând cu data de 25.05.2003 și până al achitarea efectivă. Au mai fost obligați pârâții și la plata sumei de 3889,30 lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta.
Pentru a hotărî astfel, instanța a arătat că reclamanta a solicitat obligarea în solidar a pârâților, - și la plata sumei de -,3597 lei despăgubiri civile, 3315,8555 lei dobânzi pentru perioada 24.03.2003- 24.05.2003 și dobânzi civile în continuare până la achitarea efectivă a acesteia. Cererea a fost motivată în sensul că în noaptea de 20/21.12. 2001, datorită neglijenței și lipsei de diligență, s-a produs un incendiu la baraca lui -, edificată pe terenul situat în Com.,--86, jud. I, proprietatea lui. s-a extins la imobilul vecin aparținând lui, care asigurase construcția încheind cu reclamanta contractul nr. I -/07.06.2001. În temeiul contractului, reclamanta a plătit lui suma de 101.713,3597 lei ca despăgubire pentru distrugerile cauzate de incendiu.
La cererea pârâtei, prin încheierea din data de 10.05.2004, tribunalul a suspendat judecata până la soluționarea irevocabilă a cauzei penale în care s-a început urmărirea penală împotriva lui pentru infracțiunea prevăzută de art. 219 alin. 1.pen. Cauza a fost repusă pe rol la data de 13.11.2006, deoarece a fost scos de sub urmărire penală.
Din probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și expertiză de evaluare a daunelor produse prin incendiu, interogatorii, instanța a reținut că în noaptea de 20/21.12.2001, datorită neglijenței și lipsei de diligență s-a produs un incendiu la baraca lui -, edificată pe terenul proprietatea lui. s-a extins la imobilul vecin, aparținând lui, care își asigurase construcția încheind cu reclamantul contractul nr. I -/07.06.2001. În temeiul contractului, reclamanta a plătit lui suma de -,3597 lei ca despăgubire pentru distrugerile cauzate prin incendiu.
Cu privire la, proprietarul terenului pe care s-a aflat baraca ce a luat foc, instanța a considerat că nu este ținută de nici un text de lege să răspundă pentru pagubele care s-ar cauza, independent de voința sa, unui terț prin extinderea incendiului de la construcția de pe terenul său. S-a arătat că nu se poate reține în sarcina sa vreo culpă pentru nesupravegherea bărăcii, atâta timp cât baraca a fost edificată de și păzită de.
Referitor la pârâții - și, instanța a reținut că primul, în calitatea sa de proprietar al bărăcii, are calitatea de comitent în raport cu cel de-al doilea, pe care l-a însărcinat cu paza bărăcii.
S-a apreciat că fapta lui de a nu păzi baraca în mod corespunzător a determinat prejudiciul creat lui, primul fiind obligat să acopere acest prejudiciu în temeiul art. 998-999.civ. Alături de, s-a reținut că este responsabil pentru acelașii prejudiciu și comitentul său, respectiv -, astfel cum dispune art. 1000 alin. 3.civ.
Cum a fost despăgubit de societatea de asigurare, aceasta s-a subrogat, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 136/1995, în drepturile păgubitului.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirii, s-a arătat că expertul a determinat valoarea distrugerilor cauzate prin incendiu la suma totală de 96131,- lei, cu un coeficient de aproximare de +/-10%, datorat imposibilității stabilirii cu exactitate a naturii materiale și a provenienței lor. Suma plătită de reclamantă păgubitului, fiind foarte apropiată de cea determinată de expert, s-a considerat că se încadrează în limitele de aproximare, astfel că a fost acordată de instanță.
Împotriva sentinței comerciale nr. 13118/12.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială au declarat apel reclamanta și pârâtul -.
Apelantul-pârât - a criticat sentința atacată pentru următoarele motive de apel redate în esență:
1) Hotărârea este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea competenței materiale a instanței de fond. Litigiul este de natură civilă și, față de valoarea acestuia, competentă este judecătoria, respectiv Judecătoria Buftea.
2) Cu privire la fondul cauzei, s-a susținut că greșit a reținut instanța că este proprietarul bărăcii, deși nu are decât calitatea de vecin al imobilului unde s-a produs incendiul și de nepot al pârâtei, căreia i-a procurat doar materiale de construcție, fără a avea vreo calitate cu privire la activitatea de șantier. Între pârâtul și apelant nu există relația de comitent-repus, o asemenea relație nefiind probată în cauză. era paznic și avea ca însărcinare paza caselor în construcție și nicidecum a bărăcii. Din actele depuse la dosar rezultă că baraca a fost folosită în noaptea respectivă de o persoană numită, care avea calitatea de muncitor la casele aflate în construcție, dar la momentul săvârșirii faptei se afla în timpul său liber, și din vina căruia este evident că s-a produs incendiul. Acesta a recunoscut în fața organelor de cercetare penală că a dormit în în noaptea respectivă, folosind baraca în mod abuziv, deoarece luase concediu în ziua de 20.12.2001. Întrucât acesta nu a fost chemat în calitate de pârât în cauză, având în vedere că este singurul care avea cunoștință despre cele întâmplate în noaptea de 20/21.12.2001, în baza rolului activ, instanța trebuia să dispună audierea lui în calitate de martor. De altfel cauza a și fost suspendată în baza art. 244 alin.1 pct. 2.pr.civ. iar faptul că față de numitul s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă, nu înseamnă că acesta nu răspunde civil pentru fapta sa. Pentru că, la momentul săvârșirii faptei, prepusul nu acționa în interesul comitentului, ci în interesul propriu, prin fapta de a lăsa nesupravegheată o țigară aprinsă, activitatea prepusului a ieșit din sfera în care comitentul are obligația de a exercita supravegherea, fapta neavând legătură cu funcția încredințată, fiind săvârșită în afara exercițiului funcției.
3) Nu este îndeplinită nici condiția caracterului cert al prejudiciului, atât în privința existenței cât și în cea de posibilității de evaluare. Prin raportul de evaluare, expertul a stabilit valoarea distrugerilor la suma de 96131 lei, cu un coeficient de eroare de +/- 10%, datorat imposibilității stabilirii cu exactitate a naturii unor materiale și a provenienței lor, ceea ce înseamnă calcularea unui prejudiciu eventual.
S-a concluzionat că, deoarece pârâtul - nu este proprietarul bărăcii în care s-a produs fapta ilicită, deci nu are nici o legătură cu fapta și nu are nici calitatea de comitent față de prepusul, nu poate fi atrasă răspunderea acestuia în temeiul dispozițiilor art. 1000 alin. 3.civ. răspundere care operează numai dacă s-ar face dovada răspunderii pentru fapta proprie a prepusului în condițiile art. 998-999.civ.
Apelanta-reclamantă a învederat Curții de apel, cu privire la termenul de declarare a apelului, că în mod greșit instanța de fond a comunicat hotărârea la fostul său sediu, întrucât la termenul de judecată din data de 05.11.2007, prin notele scrise depuse la dosar a solicitat ca actele de procedură să îi fie comunicate la noul sediu. Întrucât procedura comunicării sentinței s-a efectuat greșit la fosta adresă de sediu, a declarat apel în termen legal.
a criticat sentința apelată pentru motivul că în mod eronat nu a fost admisă acțiunea și nu a fost antrenată răspunderea și față de pârâta. Aceasta este proprietara terenului pe care se află baraca ce a luat foc, iar răspunderea sa este antrenată în temeiul dispozițiilor art. 492, 988, 999 și art. 1000 alin. 1.pr.civ. În calitate de proprietar al terenului, pârâtei îi incumba paza juridică a bunurilor aflate pe teren, inclusiv a bărăcii în cauză, precum și implicit, răspunderea materială pentru daunele pe care acestea le produc terților.
Prin întâmpinare, a arătat, referitor la excepția competenței materiale, că litigiul dedus judecății este de natură comercială și nu civilă, așa cum s-a stabilit și prin Decizia nr. XXIII/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar potrivit art. 2 pct. 1 lit. a pr.civ. în raport de valoarea litigiului de peste 100.000 lei, competența aparține tribunalului. De asemenea, a evidențiat că apelantul-pârât a declarat în fața organelor de poliție la data de 21.12.2001 că paza imobilului pe care era edificată baraca la care a izbucnit incendiul era asigurată de o singură persoană, respectiv numitul, care efectua paza pe timp de noapte, pârâtul recunoscând, la rândul lui, că din luna noiembrie 2001 asigurat paza de noapte la șase vile și la în cauză. S-a susținut că obligația de plată a despăgubirilor în sarcina pârâților subzistă, întrucât aceștia aveau paza materială și juridică a bunurilor, implicit a bărăcii de la care s-a produs incendiul, iar faptul că în noaptea respectivă în au pătruns persoane străine nu conduce la exonerarea pârâților de plata daunelor. Prejudiciul nu este eventual, ci cert, fiind stabilit printr-o expertiză tehnică judiciară.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta A precizat că, în condițiile în care incendiul a fost provocat de o persoană care a intrat prin efracție în magazia de lemn din curtea sa, ea pierdut paza juridică a bunului, astfel că nu operează atragerea răspunderii sale civile delictuale în temeiul art. 1000 alin. 1.civ.
Analizând apelurile prin prisma dispozițiilor art. 295.pr.civ. se constată că apelul declarat de apelanta-reclamantă este fondat, iar apelul formulat de apelantul-pârât - nu este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse.
Apelul declarat de către apelanta-reclamantă este formulat în termen legal. Potrivit notelor scrise depuse la data de 05.11.2007, această parte a comunicat instanței, potrivit art. 98.pr.civ, schimbarea sediului să din-, sector 1 B în-, etaj 1, sector 1 Cu toate acestea, comunicarea sentinței atacate nu s-a realizat la noul sediu adus la cunoștința instanței.
În aceste condiții devin aplicabile dispozițiile art. 284 alin. 3.pr.civ. care dispun că "dacă o parte face apel înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de apel".
Apelanta a depus cererea de apel prin poștă la data de 01.01. 2008 și, odată cu aceasta a formulat și motivele de apel. În raport de dispozițiile art. 284 alin.3 pr.civ. și de cele arătate, se constată că apelul a fost formulat în termenul legal de 15 zile de la data la care se consideră că s-a comunicat sentința apelată.
Potrivit dispozițiilor art. 298 coroborate cu cele ale art. 137 alin. 1.pr.civ. se impune analizarea cu prioritate a excepției necompetenței materiale a primei instanțe de a soluționa cauza, excepție invocată în cadrul primului motiv din apelul declarat de apelantul -.
Obiectul acțiunii îl constituie regresul asigurătorului care s-a subrogat în drepturile asiguratului, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 136/1995, împotriva celor răspunzători de producerea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită și reparat de asigurator.
Față de prevederile art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor referitoare la activitatea de asigurare, de dispozițiile art. 3 pct. 17 și art. 6 alin.1 din com. care consideră ca fapte de comerț și asigurările, în ceea ce privește pe asigurător, precum și de cele ale art. 56.com. conform cărora "dacă un act este comercial numai pentru una dintre părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel", se apreciază că în mod corect a stabilit prima instanță caracterul comercial al prezentei acțiuni și nu civil, cum susține apelantul -.
Rezultă că, în raport de caracterul comercial al acțiunii și de caracterul evaluabil în bani al litigiului, precum și de valoarea lui, sunt aplicabile prevederile art. 2 pct. 1 lit. a pr.civ. referitoare la competența materială a tribunalului dea soluționa prezenta acțiune. În acest sens sunt și dispozițiile Deciziei nr. XXIII/19.03.2007 pronunțată de Înalta Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii.
Se deduce că nu este întemeiat primul motiv din cadrul apelului declarat de apelantul-pârât - referitor la excepția necompetenței materiale a tribunalului dea soluționa cauza.
Având în vedere caracterul devolutiv al apelului, se constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, respectiv că în noaptea de 20/21 12.2001, s-a produs un incendiu la imobilul aparținând lui, ca urmare a extinderii incendiului de la de pe terenul vecin situat în Com.,--86, jud. I, proprietatea lui. Cum construcția proprietatea lui era asigurată de către reclamanta, potrivit contractului de asigurare nr. I -/7.06.2001, în temeiul contractului, reclamanta a plătit persoanei păgubite, suma de -,3597 ca despăgubire pentru distrugerile cauzate prin incendiu.
Așa cum rezultă din probele administrate la prima instanță și din interogatoriul luat în apel apelantului-pârât -, pârâtul a fost angajat de către pârâtul - să se ocupe de paza, pe timpul nopții, a construcțiilor care se edificau pe terenul în cauză, precum și de cea a bărăcii de la care a izbucnit incendiul și care se afla pe același teren, cu precizarea că baraca era destinată depozitării materialelor de construcție și uneltelor muncitorilor.
Tribunalul a reținut că fapta pârâtului de a nu păzi în mod corespunzător baraca ce a determinat producerea incendiului și a prejudiciului provocat numitului atrage răspunderea acestuia în temeiul dispozițiilor art. 998-999.civ.
Cu privire la apelul declarat de apelantul-pârât -, respectiv la cel de-al doilea motiv de apel, se constată că nu este fondat și că în mod întemeiat a reținut prima instanță antrenarea răspunderii acestuia în temeiul dispozițiilor art. 1000 alin. 3.civ. referitoare la răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.
Apelantul-pârât - l-a angajat pe pârâtul, fără contract de muncă, să se ocupe de paza, pe timpul nopții a imobilelor care se construiau pe terenul arătat, inclusiv a bărăcii aflate pe acesta. Chiar dacă la interogatoriul luat apelantului în apel d e către apelanta, acesta a declarat că avea ca atribuție doar supravegherea echipelor de lucrători, totuși, din declarațiile date atât de acesta cât și de pârâtul rezultă că - a fost cel care l-a angajat pe să păzească imobilele, inclusiv baraca.
Este dovedită astfel relația comitent- prepus, neavând importanță faptul că apelantul nu era proprietarul imobilelor ce se edificau pe teren sau al bărăcii aflate pe acesta.
Faptul invocat de către apelantul-pârât - că baraca a fost folosită în noaptea de 21/21.12.2001 de către numitul și că producerea incendiului s-ar fi datorat acestuia, precum și că la momentul producerii incendiului nu ar fi acționat în calitate de prepus al apelantului, nu înlătură răspunderea apelantului-pârât. Aceasta deoarece, la stabilirea răspunderii sale în temeiul art. 1000 alin.3 civ. calitatea sa de comitent se apreciază în raport de legătura de prepușenie stabilită cu pârâtul și nu cu numitul.
Referitor la critica cu privire la neaudierea în calitate de martor a numitului asupra situației de fapt, se constată că, în cadrul ședinței de judecată din data de 24.11.2008, apelantul -, prin apărător, a solicitat încuviințarea probei testimoniale pentru dovedirea datei existenței bărăcii ca și construcție și a altor împrejurări de fapt. Însă instanța de apel a considerat că, în raport de probatoriul deja administrat, nu este necesară completarea probatoriului cu această probă.
Prejudiciul are un caracter cert, el rezultă din actele depuse la dosar și din care reiese că a fost cauzat de incendiul care s-a propagat de la baraca aflată pe terenul proprietatea pârâtei. De asemenea, calculul acestuia s-a realizat printr-o expertiză tehnică de evaluare care a estimat prejudiciul cu o eroare de +/- 10%, ceea ce nu înseamnă că acesta nu are un caracter cert, lichid și exigibil, potrivit dispozițiilor art. 379.civ.
Având în vedere cele arătate, se constată că apelul formulat de apelantul-pârât - nu este fondat, astfel că, în baza art. 296.pr.civ. va fi respins.
Apelul declarat de apelanta-reclamantă este întemeiat.
Intimata-pârâtă este, așa cum rezultă din actele aflate la dosar, proprietara terenului pe care se află baraca de la care s-a extins incendiul. Aceasta l-a angajat pe pârâtul - să supravegheze lucrările care se efectuau la imobilele aflate pe terenul său, baraca fiind destinată depozitării materialelor și uneltelor lucrătorilor. Supravegherea lucrărilor implică și paza imobilelor la care se efectuau aceste lucrări, din moment ce pârâtul - l-a angajat pe pârâtul să păzească imobilele, inclusiv baraca, pe timpul nopții.
Se deduce că și între intimata și apelantul -pârât - exista un raport de prepușenie, raport conform căruia pârâtul -, în calitate de prepus, a acționat potrivit instrucțiunilor primite de la comitenta, proprietara terenului și a imobilelor și bărăcii aflate pe acesta, în temeiul art. 492.civ.
Totodată, intimata-pârâtă, în calitate de proprietar al terenului și imobilelor, inclusiv a bărăcii, are paza juridică a acestora. Ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat de lucrurile aflate sub paza sa, respectiv de acela determinat de extinderea incendiului de la baraca aflată pe terenul său la imobilul aflat pe terenul vecin, proprietatea lui. În consecință, răspunde, în temeiul prevederilor art. 1000 alin. 1.civ. pentru prejudiciul cauzat de extinderea incendiului la imobilul proprietatea lui.
Susținerea acesteia în sensul că nu poate fi antrenată răspunderea sa deoarece a pierdut paza juridică a bunului prin faptul că incendiul a fost declanșat de persoana care a intrat prin efracție în baraca aflată pe terenul său nu poate fi reținută, nefiind probată existența efracției.
Mai mult, în ordonanța dată la data de 25.07.2005 în dosarul nr. 6474/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, s-a reținut că învinuitul era angajat fără forme legale de numiții - și pentru a efectua serviciul de pază pe șantierul aflat pe terenul proprietatea numitei. Deși avea un alt loc amenajat pentru a se odihni, paznicul a intrat în baraca de pe acest teren în noaptea respectivă, unde l-a găzduit și pe învinuitul cu care a consumat băuturi alcoolice. Focul a izbucnit de la o țigară, conform concluziilor pompierilor militari, iar învinuitul, deși a recunoscut că a dormit în, a negat că ar fi autorul faptei, susținând că focul a izbucnit în timp ce dormea. În raport de probatoriul administrat, s-a apreciat că există îndoială cu privire la persoana responsabilă de producerea incendiului prin lăsarea unei țigări aprinse în, situație care profită învinuiților și care au fost scoși astfel de sub urmărire penală.
Față de cele expuse, va fi admis ca fondat apelul declarat de apelanta-reclamantă, în baza art. 296.pr.civ. Ca urmare, va fi schimbată în parte sentința atacată și, pe fond, va fi admisă acțiunea și față de pârâta. Aceasta va fi obligată în solidar cu pârâții - și la plata prejudiciului constând în suma de 105.029,21 lei cu titlu de despăgubiri.
Potrivit art. 298 și art. 274.pr.civ. intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel d e apelanta, cheltuieli în sumă de 1334 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D E:
Respinge apelul formulat de apelantul-pârât împotriva sentinței comerciale 13118 din 12.11.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și. și - - Societate de Asigurare Reasigurare prin Sucursala Arcul de.
Admite apelul declarat de - - Societate de Asigurare Reasigurare prin Sucursala Arcul de, împotriva aceleiași sentințe comerciale, în contradictoriu cu intimații, și.
Schimbă în parte sentința atacată și, pe fond:
Admite acțiunea față de pârâta, pe care o obligă în solidar cu pârâții - și la plata sumei de 105.029,21 lei despăgubiri.
Obligă pe intimata la plata cheltuielilor de judecată în apel în sumă de 1334 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, către apelanta
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 27.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. / 6 ex./23.12.2008
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Alina Sekely Popa
