Spete pretentii comerciale. Decizia 569/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1343/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 569
Ședința publică de la 18 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 2: Eugenia Voicheci
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de apelanta pârâtă - - SRL împotriva sentinței comerciale nr.5759/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 04 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 11 2008 și 18 2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față.
Prin cererea înregistrată la numărul - din 5 septembrie 2007 pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, reclamanta - SRL, cu sediul în Bac hemat-o în judecată pe pârâta - SRL, cu sediul în același municipiu și a solicitat ca instanța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 195.063,05 lei cu titlu de penalități, ca și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți s-au derulat relații comerciale având la bază raporturi juridice izvorâte din contractul de locațiune nr. 73/2003 și din actul adițional la acest contract, încheiat la 31 martie 2006, vizând spațiul comercial situat în șoseaua - nr.300, nr.2, proprietate a pârâtei.
A arătat că a folosit cu titlu oneros acest imobil începând cu luna iulie 2003, în baza unor convenții de închiriere și a actelor adiționale încheiate cu proprietarii inițiali și succesivi ai imobilului - - SA, - SA și - SRL-, că a efectuat o serie de modernizări și îmbunătățiri la imobil, iar pârâta a consimțit expres la deducerea contravalorii acestora din sumele datorate pentru folosința imobilului, însă condiționat de acceptarea încetării efectelor contractului de locațiune înainte de termenul din 2010.
A invocat actul adițional de la 31 martie 2006, în care părțile au convenit expres încetarea efectelor contractului la 30 septembrie 2006, predarea spațiului de către reclamantă conform procesului verbal din 25 septembrie 2006 și a susținut că pârâta este în culpă incontestabilă și sancționabilă pentru decontarea cu mare întârziere și numai ca urmare a promovării unor acțiuni în justiție, a contravalorii îmbunătățirilor, în cuantum de 73.109,26 lei. Sub acest aspect, a arătat că debitul a fost achitat în două tranșe, respectiv 23.109,26 lei la 6 2006, conform facturii fiscale nr. - din 30 iunie 2006 și 30.000 lei la 9 ianuarie 2007, cu ocazia concilierii directe.
A invocat prevederile articolului 5 din actul adițional la contract, a prezentat calculul penalităților de întârziere, a susținut că are o creanță certă, lichidă și exigibilă și că sunt lipsite de temei apărările formulate de pârâtă în faza concilierii prealabile referitoare la nerespectarea de către reclamantă a obligațiilor de radiere a notării contractului de locațiune din cartea funciară, întrucât o astfel de notare nu a existat.
Cererea nu este întemeiată în drept.
La 8 octombrie 2007, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând că reclamanta nu și-a executat propriile obligații.
În ce privește radierea contractului de închiriere (!), a susținut că reclamanta avea obligația de a radia mențiunea privitoare la contractul de închiriere și la actele adiționale din cartea funciară, dar că nu a dovedit îndeplinirea acestei obligații.
A invocat și faptul că, potrivit clauzei de la punctul 6 din actul adițional la contractul de închiriere nr.73 din 15 iulie 2007, părțile au convenit expres ca suma datorată de locatar proprietarului cu titlu de chirie să se compenseze cu suma datorată de proprietar conform punctului 4 din actul adițional, până la concurența celei mai mici dintre ele, proprietarul urmând să plătească diferența. Sub acest aspect, pârâta a susținut că părțile au convenit să își facă propriile verificări în contabilitate, pentru a opera compensarea convențională, că numai după aceste verificări se poate vorbi despre o creanță certă, lichidă și exigibilă și că reclamanta recunoaște chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată că această compensare nu a operat.
A susținut că prin convocarea la conciliere directă, trimisă reclamantei la 12 aprilie 2007, invocat excepția de neexecutare a contractului.
Cât privește penalitățile, a invocat prevederile actului adițional la contractul de închiriere nr.73 din 15 iulie 2007, susținând că s-a obligat la penalități de 3% pe zi de întârziere dacă reclamanta locatar și-a îndeplinit propriile obligații, dar că aceasta din urmă și-a nesocotit obligația prevăzută de punctul 6 din actul adițional referitoare la compensare. Tot privitor la penalități, a susținut că în actul adițional nu există nici o clauză care să prevadă posibilitatea ca penalitățile să depășească totalul debitului principal, fiind astfel încălcate prevederile articolului 4 alineat 3 din legea nr.469/2002.
Prin sentința comercială nr. 3759 din 21 aprilie 2008, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor de 73.109,26 lei cu titlu de penalități de întârziere și de 2.710 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că la 25 septembrie 2006 reclamanta a predat spațiul închiriat, că prin actul adițional la contractul de închiriere părțile au convenit ca proprietarul locator să plătească locatarului 460.000 lei + TVA despăgubire pentru investiția făcută în spațiu în 3 zile de la data semnării procesului verbal de predare - primire a spațiului (punctul 4), prevăzând la punctul 5, conform articolului 1066 Cod civil, penalități de 3% pe zi de întârziere dacă, locatarul îndeplinindu-și propriile obligații, locatorul întârzie executarea obligației proprii.
A reținut din raportul de expertiză efectuat în cauză că valoarea datoriei pârâtei este de 73.109,26 lei, recunoscută de ambele părți și exigibilă la 3 noiembrie 2006, achitată de pârâtă în două tranșe, respectiv la 6 2006 și la 8 ianuarie 2007 și că valoarea penalităților aferente acestei datorii este de 121.878,17 lei.
Privitor la neîndeplinirea de către reclamantă a obligației de radiere a contractului din cartea funciară, judecătorul fondului a reținut că durata contractului de închiriere nu a expirat, chiar dacă s-ar ține cont de data din contractul nr. 73/2003-14 iulie 2008 sau de ultimul act de prelungire - 14 iulie 2010, astfel că reclamanta nu avea obligația de radiere.
Cât privește compensarea, judecătorul fondului a reținut că aceasta trebuia invocată pe calea unei cereri reconvenționale în condițiile articolului 7205Cod procedură civilă, însoțită de taxă de timbru și de timbru judiciar.
Privitor la cuantumul penalităților,a făcut aplicarea articolului 4 alineat 3 din legea nr. 469/2002, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 73.109,26 lei.
A făcut aplicarea articolului 274 Cod procedură civilă, obligând-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu de expert.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel motivat pârâta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 14 iulie 2008 pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială.
În motivarea apelului, a fost criticată hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate, susținându-se în primul rând că instanța de fond a omis să se pronunțe în mod expres pe excepția de neexecutare a contractului, în funcție de cele două aspecte invocate, respectiv nerespectarea obligației de radiere și neefectuarea compensării. În aceeași ordine de idei, a arătat că instanța de fond, deși a arătat motivele pentru care a apreciat că această excepție este neîntemeiată, nu s-a pronunțat expres în sensul respingerii acesteia.
A doua critică vizează neluarea în considerare de către instanța de fond a actului adițional încheiat de părți la 31 martie 2006 și a modificării pe care acesta le aducea contractul de închiriere. Sub aspectul obligației de radiere, apelanta pârâtă a susținut în esență că la data asumării obligației de radiere a contractului de închiriere părțile au avut în vedere că durata contractului încetează la 30 septembrie 2006, în speță fiind incidente prevederile articolului 969 Cod civil.
Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 969 Cod civil, 137 Cod procedură civil și 282 și urm. Cod procedură civilă.
La 11 septembrie 2008, apelanta a depus la dosar completări ale motivelor de apel, prin care a criticat hotărârea instanței de fond și sub aspectul compensării, susținând că aceasta era de natură să obligația intimatei - reclamante și că instanța de fond a reținut în mod eronat obligația apelantei - pârâte de a invoca în apărare compensarea pe cale de cerere reconvențională, câtă vreme apelanta nu a înțeles să invoce compensarea ca pretenție și nici nu a pretins ca această compensare să aibă loc în legătură cu obligația intimatei - reclamante de plată a chiriei.
Intimata - reclamantă nu a depus întâmpinare.
Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază apelul ca nefondat și îl va respinge cu această motivare și pentru următoarele considerente:
Critica referitoare la lipsa unei pronunțări exprese a instanței de fond cu privire la excepția de neexecutare a contractului este nefondată și a fost înlăturată.
Deși e cunoscută și tratată în doctrină și în jurisprundență sub denumirea de exceptio non adimpleti contractus, excepția de neexecutare a contractului reprezintă în realitate o apărare de fond, pentru examinarea căreia instanța are a stabili situația de fapt și dispozițiile legale incidente, modalitatea în care părțile au înțeles să își îndeplinească obligațiile contractuale și interdependența și reciprocitatea acestor obligații. Ca atare, simplul fapt că neexecutarea contractului este consacrată într-un sub denumirea de "excepție", precum și faptul că ea nu este prevăzută de lege în categoria excepțiilor de procedură sau de fond autorizează Curtea aoc alifica drept apărare de fond, care nu face de prisos cercetarea fondului și asupra căreia instanța nu are a se pronunța cu precădere și expres, prin dispozitiv în condițiile articolului 137 Cod procedură civilă.
Aceste argumente, cărora li se alătură și remarca întemeiată, altfel, a apelantei - pârâte, că instanța de fond a luat în analiză toate apărările subsumate excepției - radiere și compensare- conduc la concluzia că prima critică din apel este fără temei.
În ce privește critica relativă la neîndeplinirea obligației intimatei-reclamante de a solicita radierea notării contractului de închiriere în cartea funciară, Curtea o apreciază ca nefondată pentru următoarele considerente:
Pentru a putea opune cu succes exceptio non adimpleti contractus, autorul excepției trebuie să facă în primul rând dovadaexistențeicelor două obligații reciproceși izvorând din aceeași convenție. Curtea apreciază, în consens cu judecătorul fondului,dar pentru alte considerente,că intimata - reclamantă, deși și-a asumat în clauza 3 alineat ultim din convenție obligația de radiere a contractului de închiriere nr.73/2006 (!), modificată prin actele adiționale, obligația sa privind indiscutabil radierea notării acestui contract din cartea funciară, această obligație este fără obiect. Intimata - reclamantă s-a apărat în mod constant pe parcursul cauzei de față, chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată - fila 4, alineat al doilea -, susținând acest că contract nu este notat în cartea funciară. Cu privire la această apărare, apelanta - pârâtă nu și-a formulat nici un punct de vedere și nici nu a prezentat în combaterea extrasului de carte funciară solicitat la 18 aprilie 2007 (filele 77 - 91 ale dosarului de fond) înscrisuri din care să reieasă notarea contractului de închiriere nr.73/2003 în cartea funciară.
Or, din examinarea extrasului de carte funciară depus la dosar se reține inexistența notării contractului de închiriere nr.73/2003 asupra imobilului situat în B, șos. - nr. 300, sector II, ca atare Curtea reține lipsa de obiect a obligației de radiere asumată de intimata - reclamantă și lipsa de temeinicie a apărării bazate pe nerespectarea acestei obligații.
În ce privește critica adusă hotărârii apelate prin completările la motivele de apel, referitoare la neîndeplinirea obligației intimatei - reclamante de a proceda la compensare, este nefondată și a fost înlăturată.
că părțile au stabilit în convenția numită "act adițional la contractul de închiriere nr.73/15 iulie 2003", la clauza nr.6, compensarea sumelor datorate reciproc până la concurența celei mai mici dintre ele, în condițiile articolelor 1143-1153 cod civil și au stabilit că apelanta - pârâtă, ca proprietar, să plătească intimatei - reclamante, ca locatar, diferența rezultată. Această clauză este expresia clară a unei convenții privitoare la compensare, însă din modul în care este redactată nu se poate desprinde nicicum obligația exclusivă a intimatei - reclamante de a iniția și definitiva compensarea, pentru a i se imputa nerespectarea obligației pe calea lui exceptio non adimpleti contractus.
Dimpotrivă, Curtea apreciază că partea contractantă care trebuia să întreprindă acest demers era apelanta - pârâtă însăși. Aceasta întrucât, compensarea operând între suma datorată de locatar cu titlu de chirie și cea datorată de locator pentru îmbunătățiri, pentru ca această operațiune să fie posibilă trebuia să fie clar determinatcuantumul chiriei,or acest lucru era în sarcina locatorului, care trebuia să emită factură conform articolului 4.2. din contractul nr. 73/2003, aplicabil raporturilor juridice dintre părți, iar apoi avea posibilitatea de a iniția procedurile legale de compensare.
Așadar, reținând că obligația imputată intimatei - reclamante nu îi revenea acesteia din urmă, ci apelantei-pârâte conform interpretării clauzelor contractuale, Curtea apreciază că nu sunt întrunite condițiile de aplicare a excepției de neexecutare a contractului din acest punct de vedere.
Mai mult, Curtea reține și faptul că nu este îndeplinită nici cerința referitoare la imposibilitatea în care s-a aflat apelanta - pârâtă de a-și executa propria obligație ca urmare a lipsei compensării, întrucât, fiind singura care putea determina cuantumul sumei datorate de intimata - reclamantă (prin emiterea facturii) cu titlu de chirie, putea lesne face plata diferenței rezultate din compensare cu respectarea termenului prevăzut de articolul 4 alineat 1 din convenție.
Toate aceste considerente au fundamentat convingerea Curții că instanța de fond, în limitele arătate, a stabilit corect situația de fapt și a aplicat în mod legal și temeinic dispozițiile legale incidente, de aceea, în temeiul articolelor 295 și 296 Cod procedură civilă va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta pârâtă - - SRL, cu sediul în B, Bd. -, nr. 25 sector 1 și ales în B, la ȘI ASOCIAȚII din, nr. 37, -.2,.34, parter, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.5759/21.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, cu sediul în B,- sector 5 și ales în B, la & ASOCIAȚII în str.D - nr.19,.7, sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
6 ex./26.01.2009
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Marcela CâmpeanuJudecători:Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
