Spete pretentii comerciale. Decizia 616/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 364/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.616 Ședința publică de la 13.04.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
**************
Pe rol pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, în contradictoriu cu intimata SC SRL, împotriva deciziei comerciale nr.50A/17.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 8.04.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 13.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin decizia comercială nr. 50 A/17.11.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a VI a Comercială în Dosarul nr- s-a dispusrespingerea apeluluideclarat de apelanta-reclamantă AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI ( denumită în continuare ADS) în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC COMîmpotriva sentinței civile nr. 9279/16.11.2007pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B-Secția Civilă.
Pentru a pronunța această decizie Tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 2 B la data de 27.10.2004, reclamanta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI a chemat în judecată pe pârâtă solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 266.171.659 lei vechi din care 264.922.914 lei vechi prețul asocierii neachitat la termenele scadente și 1.248.754 lei vechi, penalități de întârziere calculate până la 31.05.2004 și la plata penalităților de întârziere prevăzute de art. 5 pct. 3 din contractul de asociere în participațiune nr. 687/2003 până la data stingerii debitului, cu cheltuieli de judecată.
Curtea mai reține că la rândul său,pârâta SC COM SRL a formulat cerere reconvențională la cererea de chemare în judecată formulată de ADS, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1.706.440.906 lei vechi reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de reclamantă prin aceea că aceasta nu a mai pus la dispoziție terenul ce făcea obiectul asocierii, în suprafață de 340,85 ha categoria de folosință, teren arabil, situat în perimetrul comunei, deoarece Primăria a adus la cunoștința acesteia că în urma retrocedărilor de teren, contractul de asociere în participațiune nu mai are obiect. Pârâta a precizat că pierderea înregistrată de aceasta a fost de 1.706.440.906 lei.
Prin sentința civilă nr. 393/19.01.2005 a fost respinsă cererea principală formulată de ADS și s-a dispus disjungerea cererii reconvenționale formulate de SC COM SRL, formându-se dosarul nr. 1944/2005.
Prin sentința civilă nr. 2477/23.03.2005, Judecătoria a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, reținând că față de valoarea litigiului de peste 1 miliard de lei vechi, competența de soluționare a cauzei ( a cererii reconvenționale disjunse) revine Tribunalului București.
Prin sentința comercială nr. 2956/21.06.2005, la rândul său Tribunalul București, Secția a VI a Comercială a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 B, ivindu-se astfel un conflict negativ de competență între cele două instanțe.
Prin decizia comercială nr. 100/11.08.2005, Curtea de Apel București -Secția a Va Comercială, soluționând conflictul negativ de competență, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Pentru aceasta a reținut că potrivit art. 17 din pr. civ. cererile accesorii și incidentale se soluționează de instanța competentă să judece cererea principală. Caracterul incidental al cererii reconvenționale se păstrează și în cazul disjungerii astfel încât competența de soluționare a cauzei aparține instanței inițial învestite, chiar dacă valoarea cererii reconvenționale este mai mare de 1 miliard de lei vechi.
Prinsentința civilă nr. 9279/16.11.2007, Judecătoria sectorului 2 Bar espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de ADS ca neîntemeiată și a admis în parte acțiunea reclamantei SC COM SRL, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei, suma de 1.034.898 lei ( RON ) reprezentând pierderile înregistrate de reclamantă ca urmare a preluării terenului ce a format obiectul contractului de asociere încheiat între părți. S-a dispus de asemenea respingerea capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata contravalorii recoltei ce ar fi putut fi obținută, ca neîntemeiat. În fine, instanța a obligat pârâta și la plata sumei de 6522 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia comercială nr. 50 A/17.11.2008 s-a dispus de către Tribunal respingerea apelului, reținându-se următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, în mod corect a procedat prima instanță când a respins excepția deoarece pretențiile deduse judecății reprezintă daune contractuale decurgând cin contractul încheiat între cele două părți.
Referitor la motivul de apel referitor la raportul juridic dintre reclamantă și Primăria comunei, Tribunalul a apreciat că și această chestiune a fost corect soluționată de Judecătorie, deoarece recuperarea prejudiciului cauzat ca urmare a predării terenului de către ADS către Primărie neavându-și temeiul juridic în contractul de asociere dintre părți, în care Primăria nu are calitatea de parte, urmând eventual a fi soluționat pe cale separată.
Pe fond, se reține că răspunderea civilă contractuală a fost corect angajată prin hotărârea primei instanțe deoarece fapta ilicită a constat în încălcarea art. 3.2 din contractul de asociere în participațiune nr. 144/2003, deoarece încetarea contractului a avut loc în timpul anului agricol ( prin predarea terenului de către ADS către Primărie) astfel că pârâta ADS nu și-a îndeplinit obligația de a pune la dispoziție terenul ce făcea obiectul asocierii pentru a permite reclamantei exploatarea și strângerea recoltelor.
Nu s-a reținut susținerea apelantei în sensul că încetarea contractului s-a produs ca urmare a concesionării terenului, astfel că asociatul secund ar fi avut dreptul să strângă recolta înființată cu condiția achitării prețului, deoarece în speță erau aplicabile dispozițiile art. 3.2. din contract care stabilesc fără echivoc dreptul reclamantei la daune.
În privința prejudiciului, Tribunalul a constata că și această condiție a răspunderii ese îndeplinită deoarece reclamanta a suferit pierderile înregistrate ca urmare a preluării terenului ce a fotrmat obiectul contractului de asociere în partricipațiune, valoarea acestuia fiind determinată prin expertiză. În consecință, fiind dovedită fapta ilicită rezultată din încălcarea art. 3.2 și a art. 4.1 din contract, precum și legătura de cauzalitate probată prin expertiză, îmntre prejudiciul cauzat ca urmare a acesteia și vinovăția pârâtei, Tribunalul a apreciat că soluția primei instanțe este corectă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-pârâtă ADS, ce a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București -Secția a Va Comercială.
În motivarea recursului se arată că atât instanța de fond cât și instanța de apel au atribuit un alt înțeles, total diferit de cel convenit de părți, prevederilor art. 3.2. din contract, invocate ca izvor al cererii reconvenționale și prevederilor art. 4.1 din același contract. Astfel, se siusține, ADS avea obligația contractuală de a pune la dispoziția reclamantei, terenul ce a făcut obiectul asocierii în participațiune ( potrivit art. 4.1 din contract) dar și obligația legală de a preda terenul comisiilor locale de fond funciar conform art. 3 alin. 3 din Legea nr. 268/2001 și art. 9 din HG nr. 626/2001. Prima obligație a fost îndeplinită de pârâtă, așa cum rezultă din procesul-verbal de predare-primire nr. 47.632/08.07.2003.
ADS nu a comis nici o faptă ilicită de natură a atrage răspunderea contractuală mai ales că art. 3.2 din contractul de asociere reglementează situația specială a încetării contractului urmare a concesionării terenului și nu cea generală, de încetare, datorită predării terenului către comisiile locale, în vederea retrocedării acestuia către persoanele îndreptățite. Cum dispozițiile menționate sunt de strictă interpretare, susține recurenta, instanța nu putea face aplicarea acesteia la o altă situație decât cea expres prevăzută.
Predarea terenului către comisiile locale de fond funciar este o atribuție legală a acesteia, ceea ce înlătură caracterul ilicit al faptei, mai susține recurenta.
Tribunalul nu a argumentat în nici un fel respingerea cererii ADS de refacere a raportului de expertiză, cu toate că apelanta a argumentat punctual de ce sumele reținute de expert nu sunt justificate.
Față de aceste susțineri, recurenta solicită instanței să constate că nu s-a săvârșit nici o faptă ilicită de către aceasta, deoarece art. 3.2 nu conține nici o obligație în sensul reținut de cele două instanțe, care au dat un cu totul alt înțeles decât cel convenit de părți, acestei clauze contractuale.
În principal, recurenta solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare și, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul resppingerii cererii intimatei ca neîntemeiată.
În drept, recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și următoarele din pr. civ. și art. 312 alin. 4 din pr. civ.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate prin motivele de apel, respectiv a celor două motive de recurs îbcadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 304 pct. 9 din pr. civ. Curtea apreciază că recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
1. Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 din pr. civ. în sensul că instanța ar fi interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțeesul vădit neîndoielnic al acestuia, nu este fondat, deoarece instanța a făcut o interpretare ce rezultă din întreg contractul de asociere, interpretare permisă de dispozițiile art. 982 din civil.
Astfel, referindu-ne strict la conținutul celor două clauze contractuale cuprinse în art. 3.2 și art. 4.1, Curtea reține că acestea prevăd următoarele:"În situația în care, pe perioada anului agricol, asociatul prim va concesiona terenul agricol, prezentul contract încetează de plin drept. În această situație, asociatul secundare dreptul să-și strângă recolta înființată, cu obligația de a achita prețul contractului."( art. 3.2. fila 31 verso din dosarul 13582/2005 al Tribunalului) și " Pentru realizarea prezentului contract, asociatul primpune la dispoziția asociatului secund, terenul care face obiectul contractului, în baza unui protocol de predare, întocmit între reprezentantul ADS și asociatul secund. Protocolul va cuprinde și specificația culturilor care urmează a fi înființate pe terenul respectiv." ( art. 4.1. -fila 31 verso din același dosar menționat mai sus).
Din cele două dispoziții contractuale rezultă cel pouțin două obligații în sarcina pârâtei ADS: 1)obligația de a pune la dispoziția reclamantei terenul ce făcea obiectul asocierii( obligație care subzistă până la încetarea contractului prin ajungerea la termen, adică până la expirarea duratei contractului, adică până la concesionarea terenului - art. 3.1. din contract- fila 31 verso din dosarul 13582/2005 al Tribunalului) și 2) obligațiade a permite reclamantei să își strângă recolta înființată până la data încetării contractului, în cazul încetării acestuia în timpul anului agricol.
Or, în speță, s-a produs oîncetare a contractului în cursul anului agricol, prin predarea terenului către comisia locală de fond funciar de la Primăria, care deși nu este prevăzută expres în contract, aceasta echivalează cu situația prevăzută de art. 3.2 din contract. Pârâta nu a contestat că acest contract ar fi încetat de drept o dată cu predarea terenului către Comisie, astfel că reclamanta este îndreptățită să obțină contravaloarea recoltei înființate pe acel teren, aceasta fiind valoarea prejudiciului suferit ca urmare a încetării intempestive a contractului.
Pe de altă parte, Curtea reține că soluțiile date de primele instanțe sunt rezultate dintr-o interpretare sistematică a contractului, dar și echitabilă, în ce privește relațiile dintre părțile contractante ( conform art. 970 alin. 2 din civil). Astfel, dacă pârâta era obligată din punct de vedere legal să predea acest teren Comisiei de fond funciar, în ce o privește pe reclamantă, aceasta nu avea nici o obligație legală sau contractuală de a suporta efectele îndeplinirii acestei obligații de către pârâtă, de vreme ce o astfel de situație nu era prevăzută în contract ca o situație exoneratoare de răspundere ( forță majoră, caz fortuit etc).
Dimpotrivă, considerăm și noi ca și cele două instanțe că față de împrejurarea că reclamanta a fost lipsită brusc și fără ca aceasta să aibă vreo culpă ( începând cu data de 19.02.2004 când s-a încheiat procesul-verbal de predare primire), de terenul ce făcea obiectul asocierii, în condițiile încălcării de către pârâtă a obligației de a pune la dispoziție pe durata contractului, acest teren (conform art. 4.1. din contract), reclamanta este îndreptățită la despăgubiri constând în contravaloarea recoltei înființate de aceasta pe teren în acel an agricol.
Este adevărat că pârâta avea obligația legală de a preda terenul către comisie, însă aceasta nu constituie o cauză exoneratoare de răspundere contractuală în raport cu obligația față de reclamantă de a-i pune la dispoziție terenul. Obligațiile pârâtei față de terți ( comisia din cadrul Primăriei fiind desigur terț față de contractul de asociere) nu pot avea nici un efect asupra reclamantei, fie că acestea sunt legale sau contractuale.
De asemenea, este foarte important de subliniat și faptul că fiind vorba în cauză de o răspundere civilă contractuală, fapta ilicită nu trebuie să constea în nerespectarea unei dispoziții legale, fiind suficientă neîndeplinirea obligației de a pune la dispoziția reclamantei terenul ce face obiectul asocierii ( art. 4.1. din contract). Cu alte cuvinte, fapta ilicită ( în sens larg) de natură a atrage răspunderea contractuală și respectiv obligarea la plata unor despăgubiri, este constituită dinneîndeplinirea corespunzătoare a unei obligații contractuale( așa cum rezultă dinart. 1082 din civil).
Nu are importanță pentru atragerea răspunderii contractuale nici buna sau reaua-credință a pârâtei în neîndeplinirea obligației contractuale, dispozițiile art. 1082 din civil prevăzând obligația de plată a unor daune interese în caz de neexecutare a obligațiilor contractuale chiar și când acesta a fost de bună-credință (" Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-cedință din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată").
De aceea, considerăm că instanța de apel a făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății, iar faptul că pârâta nu a justificat o cauză de forță majoră, exoneratoare de răspundere, conduce la concluzia angajării răspunderii sale contractuale ( nefiind întrunite motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 din pr. civ.).
Aceleași considerente vor fi avute în vedere și în raport cu critica recurentei referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâtei, iar în plus, Curtea apreciază că față de obiectul litigiului ( răspundere civilă contractuală) și de dispozițiile art. 973 din civil care stabilesc principiul relativității efectelor contractului, pârâta este singura persoană care putea fi chemată în judecată de reclamantă în temeiul contractului încheiat cu aceasta, Primăria neavând nici o obligație față de reclamantă, ce ar rezulta din contractul în care aceasta nu este parte.
2. În al doilea rând, susținerea privind nejustificarea respingerii cererii apelantei de refacere a raportului de expertiză, nu este argumentată în drept, recurenta nearătând în ce ar fi constat aplicarea greșită a legii sau interpretarea acesteia greșită ( relativă la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9) din pr. civ. invocat).
Mai mult, Curtea constată că așa cum rezultă din practicaua deciziei date în apel, apelanta-pârâtă a solicitat ca ultimă probă în susținerea apelului, proba cu înscrisuri, respectiv a solicitat instanței să efectueze o adresă către Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală C pentru comunicarea situației subvențiilor acordate intimatei-reclamante,nefăcând vorbire reprezentantul apelantei despre proba cu expertiză( a cărei refacere susține că ar fi solicitat-o în apel) -fila 33 din dosarul Tribunalului nr-.
Nici din motivele de apel nu rezultă că apelanta ar fi solicitat în condițiile legii procesuale (art. 292 alin. 1 din pr. civ.) refacerea probei cu expertiză tehnică, în faza apelului, astfel că și din acest punct de vedere critica recurentei este nefondată.
Având în vedere cele reținute mai sus, precum și probele administrate în cauză, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 din pr. civ. rap. la art. 304 pct. 8 și 9 din pr. civ. va respinge recursul ca nefondat.
Deoarece intimata a efectuat cheltuieli cu prilejul judecării prezentului recurs, iar recurenta a dovedit că se află în culpă procesuală decurgând din formularea unui recurs nefondat, în temeiul art. 316 rap. la art. 298 din pr. civ. cu referire la art. 274 din pr. civ. Curtea va obliga recurenta la plata acestor cheltuieli către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recursului formulat de recurenta AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI, în contradictoriu cu intimata SC SRL, împotriva deciziei comerciale nr.50A/17.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 13.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
2 ex
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecători fond: -
-
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
