Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 615/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 429/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.615

Ședința publică de la 13.04.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta

Grefier

*************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S, în contradictoriu cu intimata SC TRANS SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, împotriva sentinței comerciale nr.740/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, care învederează Curții lipsa părților, faptul că intimata a depus la dosar note scrise, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform disp.art. 242 pct.2 civ.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 740F/19.12.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, judecătorul - sindic în baza dispozițiilor articolului 131 din Legea nr.85/2006 a dispus închiderea procedurii falimentului debitoarei SC TRANS SRL reținând faptul că o astfel de măsură se impunea având în vedere concluziile raportului final de lichidare potrivit cărora nu au fost identificate bunuri în averea debitoarei pentru a fi lichidate, că aceasta nu are creanțe de recuperat și că nu s-au identificat elemente de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii.

Împotriva aceste sentințe comerciale, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S, în termenul legal prevăzut de dispozițiile articolului 8 alineat 2 din Legea nr.85/2006 a declarat recurs, pentru soluționarea căruia la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială la data de 17.02.2009 a fost înregistrat Dosarul nr-.

Recurenta-creditoare consideră că sentința atacată este nelegală deoarece judecătorul sindic:

1.Nu a pus în discuție cererea de schimbare a lichidatorului judiciar formulată de

2.Adunarea creditorilor nu a fost convocată potrivit dispozițiilor articolului 129 alineat 1 din Legea nr.85/2006.

3.Nu a fost atrasă răspunderea patrimonială a administratorului (articolul 138 alineat 1, literele a,b,c,e și f). Se invocă dispozițiile articolului 304 punctul 9 și articolului 3041Cod procedură civilă.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei instanța de fond pentru continuarea procedurii simplificate a insolvenței.

Intimata legal citată prin lichidator judiciar a depus la dosar note scrise.

Nu au fost administrate probe noi în sensul dispozițiilor articolului 305 Cod procedură civilă.

Curtea verificând legalitatea lucrărilor dosarului de fond potrivit criticilor formulate și dispozițiile articolului 3041Cod procedură civilă, constată că recursul este nefondat pentru următoarele motive:

1.Potrivit dispozițiilor articolului 19 alineat 1 teza finală din Legea nr.85/2006 în cazul în care nu există nici o ofertă de preluare a poziției de administrator judiciar, "judecătorul - sindicva desemna provizoriu până la prima adunare a creditorilor, un practicianîn insolvență ales în mod aleatoriu din ".

Respectând aceste dispoziții precum și pe cele ale articolului 24 alineat 1, judecătorul - sindic o dată cu deschiderea procedurii simplificate a insolvenței a numit lichidator judiciar pe (prin sentința comercială nr. 116/F/7.03.2008).

La data de 30.05.2008 recurenta a formulat o cerere de înlocuire a lichidatorului judiciar.

Întrucât cererea nu întrunea condițiile prevăzute de articolul 19 alineat 2 din Legea nr.85/2006, iar recurenta a renunțat tacit la susținerea ei pe parcursul derulării procedurii, judecătorul - sindic în mod corect a considerat că nu era cazul să se mai pronunțe asupra admisibilității acesteia, de vreme ce însăși creditoarea nu mai prezenta interes în rezolvarea problemei, fiind de acord cu continuarea activității de către lichidatorul judiciar desemnat de instanța de fond.

Această concluzie se desprinde în mod evident și din practicaua sentinței comerciale nr. 740/F/19.12.2008, unde s-a consemnat faptul că toți creditorii au fost de acord cu raportul final întocmit de lichidatorul și cu concluziile acestuia de închidere a procedurii în temeiul dispozițiilor articolului 131 din Legea nr.85/2006.

2.Având în vedere dispozițiile articolului 131 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar a întocmit raportul final prin care propunea închiderea procedurii falimentului (fila 301), document care a fost comunicat tuturor creditorilor înscriși în tabel, și împotriva căruia reprezentanții creditorilor nu au formulat obiecțiuni, astfel cum s-a consemnat în practicaua sentinței comerciale nr. 740F/19.12.2008.

Față de toate aceste aspecte, de faptul cărecurenta- creditoarea fost de acord cu închiderea procedurii falimentului societățiiTRANS SRL (vezi practicaua sentinței comerciale nr. 740F), cănu a formulat obiecțiuni la acest raport și nici cerere de autorizare în temeiul dispozițiilor articolului 138 alineat 3 din Legea nr.85/2006,Curtea în baza dispozițiilor articolului 312 alineat 1 raportat la articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolului 3041Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând dispozițiile judecătorului - sindic, considerând că instanța de fond nu putea atrage răspunderea patrimonială a administratorului debitoarei în lipsa unei cereri formulată în baza dispozițiilor articolului 138 alin 3 din Legea nr.85/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE, în contradictoriu cu intimata SC TRANS SRL - prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ, împotriva sentinței comerciale nr.740/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 13.04.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

30.04.2009

Tribunalul Ialomița

Judecător sindic:

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 615/2009. Curtea de Apel Bucuresti