Spete pretentii comerciale. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Oradea

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA nr. 69/2009-AC

Ședința publică din 9 iulie 2009

PREȘEDINTE: Marinescu Simona JUDECĂTOR 2: Boța Marilena

Judecător: - -

Grefier: - -

Pe rol fiind pronunțarea asupra apelului comercial formulat de recurenta reclamantă S prin lichidatori judiciari LJ 2000 S M și GRUP B M - S M, str. - -, -. 13, Județ S și din localitatea B M, Str. -, -. 7. Județ în contradictoriu cu pârâtul DR. -, nr. 4, Cod poștal 5020, Austria, cu sediul procesual din - C N,-,.11, jud. C, împotriva sentinței nr. 1098/LC din 20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect - pretenții.

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în data de 25 iunie 2009,când părțile prezente au pus concluzii, consemnate în încheierea de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când s-a amânat pronunțarea pentru data de 2 iulie 2009, respectiv 9 iulie 2009.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului comercial d e față, constată următoarele:

Prin sentința nr.1098/LC din 20 octombrie 2008, Tribunalul Satu Marea admis excepția prematurității acțiunii formulate de pârâta-reclamantă Dr.R -.H cu sediul în Austria, nr.4, și în consecință

A fost respinsă acțiunea comercială formulată de reclamanta - pârâtă - S M - în faliment prin lichidatori judiciari - LJ 2000 -, cu sediul în S M,- și GRUP B M, cu sediul în B M, str.-, nr.216, jud.M, pentru pretenții de 204.849,65 Euro, 48.006,93 Euro și cheltuieli de judecată, împotriva pârâtei-reclamante.

S-a respins acțiunea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Dr.R -.H împotriva reclamantei-pârâte - SM- -în faliment pentru constatarea compensării reciproce, cu obligarea reclamantei -pârâte să plătească pârâtei-reclamante suma de 3500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, că excepția prematurității introducerii acțiunii comerciale ridicată de către pârâtă este întemeiată.

Astfel, potrivit art.720 ind.1 alin.1 Cod procedură civilă, în procesele și cererile în materie comercială evaluabilă în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, în alin.2 prevăzându-se modul de convocare a celeilalte părți.

Reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestor condiții legale minimale pentru introducerea unei acțiuni comerciale evaluabile în bani respectiv faptul că ar fi convocat partea adversă în scris în limba germană, limbă care este limba societății pârâte și a administratorilor acesteia. În lipsa acestor convocări, respectiv a încercării de conciliere directă se poate constata prematuritatea introducerii acțiunii, excepție care are prioritate față de celelalte excepții ridicate.

Cu privire la acțiunea reconvențională formulată aceasta, a fost respinsă, atât pentru motivele arătate mai sus, cererea privind intervenția compensației fiind tot o cerere evaluabilă în bani care are același regim ca și o acțiune comercială și care are în vedere tot respectarea art.720 ind.1 Cod procedură civilă, iar pe de altă parte nejudecându-se pe fond acțiunea reclamantei, s-a apreciat de către instanță că nu se poate judeca și administra probe nici cu privire la acțiunea reconvențională a pârâtei-reclamante, de fapt aceasta nemaiavând obiect față de admiterea excepției.

Văzând și prevederile art.274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxei de timbru a declarat recurs pârâta -" "-, societate în faliment, prin lichidator judiciar -" LJ 2000"- S M și Grup B M, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza, să fie trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Satu Mare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, recurenta critică sentința pentru motive de nelegalitate, constând în greșita admitere a excepției prematurității acțiunii și respingerii ca nelegale a acțiunii pe cale de excepție.

Astfel, arată recurenta, instanța a reținut că nu s-a făcut dovada convocării pârâtei, în condițiile cerute de art.720/1 Cod procedură civilă, întrucât aceasta nu a fost convocată de partea adversă în scris, în limba germană.

Această reținere este contrazisă de probele dosarului, deoarece la filele 169 - 170 din dosar se găsește adresa emisă de recurenta -" "- la data de 30 iunie 2005, redactată în limba germană, limba societății intimate.

Prin această adresă, i s-a adus la cunoștință debitul, cu care pârâta figura în evidențele contabile ale recurentei și contul în care trebuie achitată suma, cont indicat printr-o scrisoare anterioară.

La această adresă, intimata a răspuns conform adresei din 4 iulie 2005 (filele 165 - 166 din dosar ), recunoscând debitul, cu precizarea că la data de 23 martie 2005, în contul acesteia, debitoarea a achitat suma de 6.142,20 euro, rămânând o diferență de 6.142,20 euro, ca urmare a compensării reciproce.

Urmare a acestui răspuns, cu adresa din 4 iulie 2005, reclamantul a solicitat pârâtei virarea sumei acceptate la plată.

Această corespondență confirmă îndeplinirea procedurii prealabile, astfel că excepția este neîntemeiată.

Pe de altă parte, între aceleași părți, pentru același debit, a mai existat un litigiu având ca obiect somație de plată, sub dosar nr.3402/2005, situație față de care se poate constata o dovadă a îndeplinirii procedurii prealabile de conciliere.

Oricum, la fila 47 din dosar, există dovada comunicării cu intimata,atât a cererii de chemare în judecată, cât și a înscrisurilor depuse în probațiune traduse.

La termenul din 30 aprilie 2009 instanța a pus în discuția părților natura căii de atac, iar la termenul din 25 iunie 2009, instanța în temeiul art.84 Cod procedură civilă a calificat calea de atac ca fiind apel.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor mai sus arătate și ținând seama de prevederile art.296 Cod procedură civilă, a fost apreciat ca nefondat, astfel că a fost respins.

Criticile apelantei, referitoare la greșita soluționare a cauzei, pe excepția prematurității acțiunii, ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile de conciliere, în condițiile art.720/1 Cod procedură civilă, sunt nefondate.

Pârâta este o societate, persoană juridică cu sediul în Austria, astfel că, reclamanta avea obligația să facă dovada îndeplinirii procedurii prealabile cu aceasta, în condițiile art.7201Cod procedură civilă, respectiv să facă dovada expedierii înscrisurilor la care face referire textul legal: să stabilească un rezonabil pentru efectuarea procedurii de conciliere, care nu putea fi mai mic de 15 zile de la data primirii înscrisurilor de către pârâtă.

Corespondența internă, purtată amiabil de părți, în cuprinsul căreia fiecare parte se referă la alte sume, nu poate fi reținută în sensul susținut de apelantă, acela al comunicării pretențiilor în condițiile legii.

În acest context, înscrisul de la fila 3, nu a fost comunicat cu pârâta sau cel puțin, în condițiile în care aceasta nu recunoaște, reclamanta avea obligația să facă dovada comunicării, lucru pe care nu l-a făcut.

Rezultatul concilierii nu a fost anexat, astfel că, nici această cerință a legii nu a este îndeplinită.

Înscrisul despre rezultatul concilierii, ori dovada că de la data primirii convocării și până la formularea acțiunii au trecut 30 zile, nu a fost anexat cererii introductive, astfel că nici sub acest aspect nu sunt îndeplinite cerințele legale.

Nici acțiunea, având ca obiect somația de plată, care a fost perimată, nu poate produce efectul susținut de apelantă, câtă vreme ea s-a produs tocmai ca urmare a neindicării adresei pârâtei, în scopul aducerii la cunoștința acesteia a pretențiilor reclamantei astfel că, apelul este nefondat.

Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondatapelul comercial d eclarat de -" "-, prin lichidator -" LJ 2000"- S M,-, jud. S și Grup B M, str. -, nr.7. jud. M în contradictoriu cu intimata Dr. cu sediul procedural ales în C N,-,.11, jud. C împotriva sentinței nr.1098 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 9 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER.

- - - - - -

Red.dec. - jud.

- în concept,09.07.2009

Jud. fond

Tehnoredact. - -

10.07.2009 / 5 ex.

3 com13.07.2009

1. -" "-, prin lichidator -" LJ 2000"- S M,-, jud. S M

2. și prin lichidator - Grup B M, str. -, nr.7. jud. M

3. intimata Dr. cu sediul procedural ales în C N,-,.11, jud. C

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Boța Marilena

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Oradea