Spete pretentii comerciale. Decizia 695/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr.695/

Ședința publică de la 22 septembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr. - -

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

JUDECĂTOR 3: Elena Romila

Grefier - - -

.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire a deciziei civile nr. 312/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- formulată de revizuienta - SRL, cu sediul în B,-, județul B, în contradictoriu cu intimații, - SRL și - SRL.

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde revizuienta reprezentată prin consilier juridic și intimata - SRL prin avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că cererea este motivată, timbrată corespunzător, cu 10 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei și s-au atașat dosarele solicitate de instanță.

După verificarea actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dosarelor solicitate a fi atașate, Curtea constată taxa de timbru legal satisfăcută și cauza în stare de judecată.

Avocat invocă excepția tardivității formulării cererii de revizuire. În motivare solicită a se constata că în raport de prevederile legale care reglementează această cale de atac, termenul legal de formulare a unei astfel de cereri (30 de zile) și data pronunțării hotărârii supuse revizuirii, cererea este tardiv formulată. Pe excepția invocată solicită respingerea cererii de revizuire cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar. Invocă ca practică judiciară decizia nr. 926/2008 a Curții de APEL GALAȚI.

Reprezentantul revizuientei solicită respingerea excepției tardivității ca nefondată. Susține că Tribunalul Galația pronunțat în completarea deciziei care face obiectul revizuirii o încheiere de îndreptare eroare materială. Întrucât la acel moment s-a dispus citarea tuturor părților a apreciat că este o continuitate și că termenul de 30 de zile începe să curgă de la data pronunțării încheierii de îndreptare, situație în care consideră că cererea de revizuire este formulată în termen. Referitor la practica judiciară invocată de apărătorul intimatei susține că nu are legătură cu cauza, acea hotărâre nici nu a fost motivată, în prezent fiind în termenul formulării căilor de atac.

CURTEA

Asupra cererii de revizuire de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Curții de APEL GALAȚI, revizuienta - " " SRL a solicitat revizuirea deciziei nr. 312/2008 pronunțată și completată la data de 10.06.2008 de Tribunalul Galați - secția comercială, maritimă și fluvială în dosarul nr-.

În motivarea cererii, revizuientul arată că există două hotărâri potrivnice, respectiv sentința nr. 512/23.03.2006 pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr. 2998/2005, modificată în tot în sensul respingerii acțiunilor formulate de reclamanții, și prin decizia civilă nr. 790/8.11.2006 a Tribunalului Galați și pe de altă parte sentința nr. 2766/30.11.2007 pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosarul nr- prin care au fost admise acțiunile reclamanților mai sus menționați, precum și cererile de chemare în garanție, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 312/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.

Având în vedere că există două hotărâri potrivnice definitive, pronunțate de aceeași instanță, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate, solicită anularea celei din urmă hotărâri, respectiv sentința nr. 2766/2007 a Judecătoriei Tecuci.

În dovedirea susținerilor sale s-au atașat dosarele în care s-au pronunțat hotărârile ce se pretind a fi potrivnice.

În drept, a invocat dispozițiile art. 322 - 328 Cod procedură civilă.

La termenul de judecată din data de 22.09.2008, intimata - "" SRL, prin apărător a invocat excepția tardivității formulării cererii de revizuire, având în vedere că termenul prevăzut de lege pentru a formula o astfel de cerere este de 30 zile de la data pronunțării hotărârii supuse revizuirii.

Față de excepția invocată de intimata - "" SRL, Curtea constată că cererea de revizuire este formulată peste termenul de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 324 pct. 1.

Potrivit art. 324 pct. 1 Cod procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 alin. 2 Cod procedură civilă, de la pronunțarea ultimei hotărâri.

Cum hotărârea ce se solicită a fi revizuită s-a pronunțat la data de 18.04.2008, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 10.07.2008 (data poștei aflată pe plicul înaintat instanței), se constată că nu au fost respectate dispozițiile articolului menționat mai sus.

Susținerea revizuientei că termenul de a formula cererea curge de la data soluționării cererii sale de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 312/2008, care privea doar neacordarea cheltuielilor de judecată, nu poate fi luată în considerare fiind lipsită de temei legal.

În consecință, față de cele ce preced, Curtea urmează să respingă ca tardiv formulată cererea de revizuire.

În baza art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată revizuienta la plata cheltuielilor de judecată către intimata - "" SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 312/10.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- formulată de revizuienta - SRL, cu sediul în B,-, județul B, în contradictoriu cu intimații, - SRL și - SRL.

Obligă pe revizuientă să plătească intimatei - "" SRL suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 septembrie 2008.

Președinte,

dr.- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

Tehno:

3 ex./06.10.2008

Președinte:Alexandrina Zaharia
Judecători:Alexandrina Zaharia, Gina Ignat, Elena Romila

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 695/2008. Curtea de Apel Galati