Spete pretentii comerciale. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 7/
Ședința publică din 30 ianuarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea apelurilor formulate de reclamanta " " cu sediul principal în județul M, oraș S,-, județul M și sediul secundar (punct de lucru) în B, sector 1,-,.2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J/- și de MUNICIPIUL S, cu sediul în municipiul S,-, județul M, prin reprezentant legal, împotriva Sentinței nr. 885/o9 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că susținerile părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din 26 ianuarie 2009, când s-a amânat pronunțarea pentru data de azi 30 ianuarie 2009, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința nr. 885/09.09.2008, pronunțată de Tribunalul comercial Mureș, dos. nr-, a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta " " și, în consecință, a dispus respingerea acțiunii formulate de reclamantul (din dosarul conexat nr-) Municipiul S în contradictoriu cu pârâta având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 426.529,58 lei reprezentând diferența dintre valoarea contabilă și valoarea nominală pentru 62.072.055 acțiuni, a penalităților de întârziere în cuantum de 597.397,40 lei calculate până la data de 28.01.2008 și, în continuare, până la plata efectivă a debitului, precum și a cheltuielilor de judecată.
A respins cererea pârâtei (din dosarul conexat) pentru acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
A disjuns din cadrul acțiunilor care fac obiectul dosarului nr- cauza conexată, care a făcut obiectul dosarului nr-, urmând ca judecarea cauzei care a făcut obiectul dosarului nr- înainte de conexare să rămână pe rolul instanței, având termen în data de 03.10.2008.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 17.12.2007 reclamantul Municipiul Saf ormulat acțiune introductivă de instanță, se arată în considerentele hotărârii atacate, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 426.529,58 lei constând în diferența dintre valoarea contabilă și valoarea nominală pentru 62.072.055 acțiuni reprezentând teren, precum și a valorii contabile a celor 2.375 acțiune depuse în bani la capitalul social inițial, și la plata penalităților de întârziere de la data scadenței până la plata efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În esență se arată că, în motivarea acțiunii, prin Hotărârea nr. 7/30.06.2003 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor ai "" s-a aprobat retragerea acționarilor în conformitate cu art. 133 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 rep. De asemenea, prin Hotărârea a Municipiului Saf ost împuternicit Primarul să urmărească restituirea de către această societate a aportului în natură adus de către Consiliul Local S, precum și să vireze în contul Consiliului Local S diferența dintre valoarea contabilă și valoarea nominală pentru cele 62.072.055 acțiuni. La data de 10.06.2003 Primarul a formulat declarația de retragere din calitatea de acționar, solicitând plata contravalorii acțiunilor deținute conform art. 133 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 rep. și disp. art. 6.4. din actul constitutiv. Prin declarația autentică din 18.12.2003, dată în fața notarului public, reprezentanții ambelor părți au stipulat în sensul renunțării de către Consiliul Local la calitatea de acționar, iar reprezentantul pârâtei a declarat că a luat la cunoștință de această renunțare urmând ca societatea pârâtă să plătească contravaloarea acțiunilor prin restituirea către acționarii care se retrag a activelor aduse ca aport în natură. Conform controlului efectuat de Curtea de Conturi, se arată în continuare în motivarea acțiunii, s-a stabilit că pârâta trebuie să restituie suma de 426.529,58, sumă ce a fost evidențiată contabil prin nota contabilă nr. 1769/13.12.2004 reprezentând diferența dintre valoarea contabilă și valoarea nominală a acțiunilor retrase. În motivare se relevă faptul că a notificat pârâta privind plata acestei sume conform adresei nr. 1633/26.01.2005, după care pârâta a fost convocată la conciliere directă.
La data de 04.02.2008 s-a formulat precizare de acțiune prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în sumă de 597.397,40 lei.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, precizând că starea de fapt este aceeași. Însă precizează că reclamantul a aportat un teren ce s-a dovedit impropriu destinației sale, iar retragerea din acționariat s-a făcut deliberat.
La termenul din 01.04.2008, precizează instanța de fond, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în sensul în care declarația de retragere din societate a fost depusă la data de 10.06.2003, dată la care a solicitat și plata contravalorii acțiunilor deținute. De asemenea, Hotărârea a fost publicată în Monitorul oficial nr. 1567/15.07.2003, în condițiile în care acțiunea a fost înregistrată în decembrie 2007.
Reclamantul a solicitat respingerea acestei excepții invocând, în principal, faptul că pârâta nu a respectat dispozițiile Legii nr. 31/1990 rep. și, mai ales, că în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi, prin adresa nr. 1633/26.01.2005, i s-a solicitat pârâtei plata acestei sume, iar suma a fost introdusă în contabilitate prin nota contabilă nr. 1769/13.12.2004, astfel că doar după această dată putea fi solicitată această sumă, cu atât mai mult cu cât creanța este una bugetară, termenul de prescripție fiind de 5 ani într-o atare situație.
Instanța de fond reține că prin nr.OG 3/2001 a fost aprobată implementarea programului special de dezvoltare turistică a zonei S, urmată de implementarea măsurilor prin Ordinul nr. 641/13.11.2001. ca atare, a fost emisă S nr. 81/28.06.2001 privind înființarea "", iar prin S nr. 83/19.07.2001 a fost aprobat actul constitutiv al acestei societăți. Ulterior, prin actele mai sus - menționate, s-a stabilit retragerea reclamantului din acționariatul pârâtei, astfel că la data de 10.06.2003 S, prin Primar, a formulat declarația de retragere solicitând și plata contravalorii acțiunilor deținute, în conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 rep. Ca și consecință, reține în continuare instanța de fond, prin Hotărârea nr. 7/30.06.2003 a pârâtei a aprobat raportul privind retragerea acționarilor, iar conform art. 2 s-a aprobat raportul de evaluare privind contravaloarea acțiunii în sumă de 10.068,33 lei ROL ce urma să fie plătită, pentru fiecare acțiune, acționarilor care s-au retras în condițiile art. 133 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 rep.
Instanța de fond precizează că la data de 18.12.2003 prin declarație autentificată, în prezența ambilor reprezentanți ai părților, s-a luat act de retragerea reclamantului din calitatea de acționar, precum și de faptul că potrivit din 30.06.2003 urmează ca pârâta să achite contravaloarea acțiunilor prin restituirea către acționarii care se retrag a activelor aduse de către acești acționari ca aport în natură la capitalul social.
La data de 16.12.2004 Curtea de Conturi a finalizat controlul specific la autoritatea publică locală, Consiliul Local S, stabilindu-se că pârâta ar trebui să achite reclamantului suma de 426.529,58 lei, sumă ce a fost înregistrată în evidența contabilă a reclamantului cu nr. 1769/13.12.2004 reprezentând diferența dintre valoarea contabilă și valoarea nominală a acțiunilor retrase, fapt pentru care prin adresa nr. 1633/26.01.2005 reclamantul a și solicitat pârâtei restituirea acestei sume de bani.
În ce privește excepția de fond privind prescripția dreptului la acțiune, instanța de fond face distincție între prescripția dreptului la acțiune în ce privește aportul în natură, ținând cont de declarația autentică dată în fața notarului public la data de 18.12.2003, și prescripția dreptului la acțiune în ce privește aportul în bani, raportat la Hotărârea nr. 7/30.06.2003 a pârâtei, la care a participat ca și acționar și reclamantul, care a reprezentat voința societară și care prevedea un termen de plată al acțiunilor de 30 de zile.
Invocând dispozițiile art. 3 din Decretul 167/1958, instanța de fond constată că în raport cu ambele momente a intervenit termenul de prescripție de 3 ani întrucât acțiunea introductivă de instanță a fost formulată de reclamant la data de 13.12.2007 (data poștei), termen considerat în raport cu art. 104 Cod procedură civilă. În schimb, instanța de fond a respins apărarea reclamantului cum că termenul de prescripție ar fi cel de 5 ani întrucât nu intră în sfera raporturilor drepturilor de drept material fiscal, așa cum le definește art. 21 alin. 1 Cod procedură fiscală, plata contravalorii unor acțiuni. De asemenea, respinge și cealaltă apărare, legată de înscrierea în contabilitate a notei contabile privind plata sumei de 426.529,58 lei, în sensul că de la data de 13.12.2004 s-ar fi născut creanța, întrucât pe o asemenea cale ar fi lipsită de substanță însăși instituția prescripției extinctive dacă ar fi lăsat la îndemâna creditorului momentul la care ar începe să curgă termenul de prescripție. Dimpotrivă, afirmă instanța de fond, prescripția este o sancțiune ce operează împotriva creditorului neglijent atunci când acesta nu ar exercita acțiunea în termenul prevăzut de lege.
În fine, prima instanță respinge și apărările legate de argumentele privind întreruperea prescripției, prin care reclamantul ar fi pretins că emițând adresa cu nr. 1633/26.01.2005 conform căreia a solicitat pârâtei plata sumelor menționate în acțiune, dar și prin procedura concilierii demarată. Astfel, instanța de fond a argumentat că aceste cauze concrete nu intră în niciuna din situațiile prevăzute de art. 16 alin. 1 lit. a, b și c din Decretul nr. 167/1958. Totodată, instanța de fond reține că nici controlul efectuat de Curtea de Conturi nu poate fi privit ca având un efect întreruptiv, acest act de control nefiind opozabil pârâtei și nici nu poate fi echivalat cu vreuna din situațiile prevăzute de art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Așadar, instanța a admis excepția de fond invocată și, pe cale de consecință a respins petitul principal. De asemenea, a respins și petitul accesoriu, relativ la penalitățile în raport cu suma principală, potrivit principiuluiaccesorium sequitur principale.
În ce privește solicitarea pârâtei ca reclamantul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată solicitate.
Cererea conexată prezentei cauze, instanța de fond a dispus disjungerea ei.
Față de această hotărâre au declarat, în termen, apel atât reclamantul Municipiul S, cât și pârâta " "
Prin motivele de apel, reclamantul solicită ca, prin admiterea apelului, instanța să dispună schimbarea sentinței în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă în dosarul conexat nr- și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată. În motivarea de fapt și în drept se preiau, integral, argumentele prezentate instanței de fond: ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi, prin adresa nr. 1633/26.01.2005 a solicitat intimatei plata sumei ce face obiectul litigiului; întrucât această sumă de bani se referă la venituri bugetare, termenul de prescripție este de 5 ani, fiind un termen special creanțelor bugetare; suma pretinsă a devenit creanță începând cu data de 13.12.2004, odată cu înscrierea acesteia în contabilitatea reclamantului - apelant conform notei contabile 1769/13.12.2004, dată de la care putea fi cerută executarea creanței; procesul verbal întocmit de Curtea de Conturi putea fi atacat de putea fi contestat de intimată, ori intimata nu a atacat acest proces - verbal.
Prin cererea de apel formulată, pârâta solicită admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de acordare a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în fond, precum și acordarea cheltuielilor de judecată efectuată la judecata în apel. Pe motiv că instanța de fond nu și-a manifestat rolul activ, în ce privește solicitarea ca pârâta de a face dovada efectuării cheltuielilor de judecată, dată fiind și atmosfera tensionată de la momentul judecății, nu au fost depuse toate actele doveditoare privitoare la cheltuielile de judecată efectuate de pârâtă în primă instanță. Dat fiind și caracterul devolutiv al instanței de apel, apelanta a formulat în concret pretențiile ( 8 - 9) depunând și înscrisuri în acest sens la dosar ( 12 - 91).
În raport cu apelul reclamantului, intimata - pârâtă a formulat întâmpinare ( 46 - 50) reluând, practic, aceleași contraargumente ca cele prezentate în fața primei instanțe împotriva argumentelor reclamantului.
Și intimatul - reclamant a formulat întâmpinare ( 65 - 74) solicitând respingerea apelului formulat. În esență, se susține că chiar apelanta - pârâtă recunoaște că nu a depus înscrisuri la prima instanță privind efectuarea cheltuielilor de judecată, astfel că prezentarea lor în fața instanței de apel este nejustificată, cu atât mai mult cu cât nu a solicitat aceste cheltuieli. În ce privește pertinența înscrisurilor, intimatul detaliază anumite cheltuieli efectuate ca nefiind legate de soluționarea prezentei cauze în primă instanță.
Analizând actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de apel formulate de apelante, a argumentelor precizate în întâmpinări de fiecare intimat, ca și în raport cu înscrisurile depuse, dar și în conformitate cu principiul devolutiv al prezentei căi de atac ordinare, instanța de apel reține următoarele:
Starea de fapt nu este contestată în niciun fel de apelantul Municipiul S, și cu atât mai puțin de intimata " ", în dosarul cu nr-, al cărui obiect se află spre analiză în prezenta cale de atac ordinară de atac, astfel că instanța de apel va porni în analiza apelului, cu respectarea principiului devolutiv, de la aceste motive de fapt necontestate și pe larg arătate în considerentele hotărârii primei instanțe.
În mod corect instanța de fond a identificat două raporturi juridice în raport cu care s-a pronunțat asupra excepției de fond, a prescripției dreptului la acțiune.
Astfel, primul este legat de restituirea contravalorii acțiunilor societare, cuantificat la suma de 10.968,33 lei ROL/acțiune, conform Hotărârii nr. 7/30.06.2003 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor intimatei ( 16, vol. I, dos. primă inst.), hotărâre publicată în Monitorul oficial al României, Partea a IV-a nr. 1567/15.07.2003 ( 17, vol. I).
Al doilea raport juridic privește aportul în natură, iar acest raport juridic este recunoscut de ambele părți prin declarația autentică, dată în fața notarului public, la data de 18.12.2003 ( 18, vol. I, dos. Trib. Comercial Mureș ).
Evident că în raport cu cele două momente sunt incidente dispozițiile art. 7 teza I din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, potrivit cărora prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune. Or, apelantul nu a uzat de dreptul său de a obține concursul organului jurisdicțional (a instanței) în vederea obținerii despăgubirii în ce privește suma de bani în cuantum de 426.529,58 lei, echivalent al 62.072.055 acțiuni reprezentând teren și a valorii contabile a celor 2.375 acțiuni depuse în bani la capitalul social inițial, decât la data de 17.12.2007.
Termenul general de prescripție este de 3 ani (art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958), astfel că în raport cu ambele momente identificate corect de prima instanță, și însușite de instanța de apel, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 30.06.2006 (pentru restituirea contravalorii acțiunilor societare) și 18.12.2006 pentru contravaloarea acțiunilor reprezentând aportul în natură.
Nu pot fi primite apărările apelantului, legat fie de începutul termenului de prescripție, fie de durata acestuia.
În primul rând, apelantul argumentează că nașterea creanței s-a produs în urma controlului financiar - fiscal specific efectuat de Curtea de Conturi în anul 2004, în urma căruia la data de 13.12.2004 a înscris în contabilitate suma precizată prin acțiunea introductivă de instanță, conform notei contabile 1769/13.12.2004, solicitând această sumă de la intimată prin adresa cu nr. 1633/26.01.2005.
Art. 1 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi prevedea, în forma legislativă de la data controlului financiar - fiscal, că aceasta "este instituția supremă de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public".
Din această dispoziție legală rezultă că, în fapt, autoritatea publică reprezentată de Curtea de Conturi ulterior formării, administrării și întrebuințării resurselor financiare ale recurentului a efectuat controlul. Printr-o interpretare logică a textului de lege invocat, este evident că nu în urma controlului Curții de Conturi se naște creanța, considerată bugetară de recurent, ci aceasta exista la momentul controlului, ea fiind verificată sub aspectul "administrării" ei.
Din acest punct de vedere, momentele de început ale prescripției dreptului la acțiune nu pot fi decât cele reținute de instanța de fond, arătate mai sus, și anume 30.06.2003, respectiv 18.12.2003 și nicidecum controlul efectuat de Curtea de Conturi, care doar confirmă existența creanței și sancționează defectuoasa "administrare" a acesteia.
Faptul că doar la data de 13.12.2004, ca urmare a controlului Curții de Conturi, a fost introdusă în contabilitate creanța nu afectează în niciun fel existența ei anterioară ținând cont de cele două raporturi juridice care s-au născut în anul 2003, respectiv 30.06.2003 și 18.12.2003.
Totodată, nu are nicio relevanță susținerea apelantului potrivit căreia intimata nu a atacat procesul verbal al Curții de Conturi pentru simplul motiv că Legea nr. 94/1992 rep. așa cum de altfel se reflectă chiar din art. 1 citat mai sus, nu privește decât un control ulterior efectuat la o autoritate sau instituție publică. Cu alte cuvinte, intimata este un terț în raport cu controlul și consecințele acestui control efectuat de Curtea de Conturi, iar acest control nu afectează în niciun fel existența creanței, ca și stingerea dreptului la acțiune în raport cu această creanță ținând cont că aceasta s-a născut la două momente diferite în anul 2003.
În fine, nici apărarea apelantului potrivit căreia fiind o creanță bugetară aceasta s-ar prescrie în termen de 5 ani nu poate fi primită, întrucât în acest caz nu au incidență dispozițiile fiscale și procedural fiscale. Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 din Codul fiscal, sfera de aplicare a normelor fiscale este în raport cu impozitele și taxele care constituie venituri la bugetul de stat și bugetele locale, și care sunt arătate în art. 2 din același act normativ: impozit pe profit, impozit pe venit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți, impozitul pe reprezentanțe, taxa pe valoare adăugată, accizele și impozitele și taxele locale.
Se observă cu ușurință că în niciuna din categoriile indicate de legiuitor ca taxă sau impozit nu poate fi încadrată creanța născută în urma asocierii voluntare a autorității locale, respectiv apelantul, cu alți acționari într-o societate comercială.
Pe cale de consecință, termenul de prescripție de 5 ani, invocat de recurent, nu poate fi aplicabil în speță ca termen special de prescripție, conform art. 91 alin. 1 Cod procedură fiscală pentru că în cazul de față nu este vorba de o creanță fiscală în înțelesul dat de art. 21 alin. 1 Cod procedură fiscală.
În raport cu argumentele de mai sus, instanța de apel va respinge ca nefondat și netemeinic apelul formulat de recurentul Municipiul Ca atare, având în vedere că instanța de apel menține soluția dată de prima instanță asupra excepției de fond privind prescripția dreptului la acțiune, nu va cerceta în niciun fel fondul cauzei, urmând ca argumentele apelantului pe fondul cauzei să nu fie luate în considerare.
În ce privește apelul formulat de recurenta " ", instanța reține că potrivit art. 292 alin. 1 Cod procedură civilă, " Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel d e alte motive, mijloace de apărare și dovezi, decât de cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare ".
În cazul de față, instanța constată că prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe, intimata - apelantă a solicitat expres acordarea cheltuielilor de judecată potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
De asemenea, constată că instanța de fond nu a respins ca inadmisibilă cererea, ci ca nefondată.
Or, în condițiile în care legiuitorul prevede posibilitatea ca apelanta să poată prezenta dovezi în fața instanței de apel, în legătură cu o cerere formulată în fața instanței de fond, evident că din acest punct de vedere apelul este admisibil. Pe de altă parte, acesta este și rolul devolutiv al apelului, adică în raport cu o cerere formulată procedural pe parcursul prezentului proces, de a cerceta cererea inclusiv în raport cu dovezile arătate în apel.
Pe fondul cererii de apel, instanța constată că într-adevăr sunt îndeplinite condițiile art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, privind cheltuielile de judecată în fața instanței de fond, în sensul în care reclamantul se află în culpă procesuală prin declanșarea primului ciclu procesul și în condițiile în care acțiunea acestuia, astfel cum a fost formulată și precizată, a fost respinsă.
Astfel, instanța va admite apelul pârâtei, însă în parte în ce privește pretențiile concrete doar în limita cheltuielilor dovedite prin înscrisurile depuse la dosar.
În dovedirea pretențiilor sale, legate de cheltuielile de judecată efectuate în primă instanță, apelanta a depus mai multe înscrisuri ( 12 - 41 dos. apel). Dintre acestea, doar parte sunt justificative pentru totalul cheltuielilor efectuate, și anume:
- onorariul avocațial, justificat prin contract de asistență juridică nr. 65854/14.03.2008 și prin factura nr. -/17.03.2008 ( 11 - 14) privind suma de 10.000 lei;
- onorariul de succes în sumă de 2.796 lei potrivit clauzei art. 5 din contractul de asistență juridică nr. 65854/2008 ( 11, 15 - 17);
- restul cheltuielilor, constând în cazare, transport și alte cheltuieli legate de soluționarea la termene a dosarului cu nr- a Tribunalului Comercial Mureș în sumă totală de 1.340,05 lei.
Celelalte cheltuieli nu sunt legate de desfășurarea procesului în primă instanță, ci privesc cheltuieli, probabil, ce privesc soluționarea dosarului disjuns, respectiv dosarul nr- și care nu pot face obiectul prezentei cauze.
Așadar, instanța va admite în parte apelul pârâtei și va obliga reclamantul - intimat la plata sumei de 14.136,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță.
Pe aceleași temeiuri juridice, respectiv art. 274 și următoarele Cod procedură civilă, instanța va admite cererea intimatei " " privind cheltuielile de judecată constând în onorariul avocațial potrivit înscrisurilor doveditoare de la dosar ( 113 - 114) și va obliga apelantul Municipiul S la plata sumei de 817,26 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantul Municipiul S, cu sediul în municipiul S,-, județul M, împotriva Sentinței nr. 885/09 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș.
Admite apelul declarat de pârâta " " cu sediul principal în județul M, oraș S,-, județul M și sediul secundar (punct de lucru) în B, sector 1,-,.2, împotriva aceleiași hotărâri.
Schimbă în parte hotărârea apelată în sensul că obligă intimatul să-i plătească pârâtei suma de 14.316,05 lei cheltuieli de judecată în primă instanță.
Obligă apelantul să-i plătească intimatei suma de 817,26 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
5 exemplare
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
