Spete pretentii comerciale. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 7/A/2009

Ședința publică de la 04 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eugenia Florescu

JUDECĂTOR 2: Gilica Popescu

Grefier - -

Pe rol se află soluționarea apelurilor formulate de reclamanta M și pârâta Sibiu împotriva Sentinței civile nr. 1930/C din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă avocat pentru reclamanta apelantă M, fiind lipsă pârâta apelantă.

Procedura de citare este îndeplinită.

Se constată că la dosar s-au depus din partea pârâtei apelante Motors Sibiu motivele de apel.

De asemenea, se constată că la dosar s-a depus din partea avocatului ales al pârâtei apelante, av., cerere de amânare întrucât la termenul de azi susține interesele unei alte societăți în fața Curții de Apel Suceava. extras portal.just.ro, împuternicire avocațială, chitanță în sumă de 795,00 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbre judiciare în cuantum de 5 lei.

Avocat pentru reclamanta apelantă M depune la dosar Ordinul de plată nr. 2 din 20.01.2009 în sumă de 1.740,81 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbre judiciare în cuantum de 5 lei. Solicită să-i fie comunicate motivele de apel formulate de pârâta Motors Sibiu.

Învederează că în cauză sunt trei părți, apelantele și BCR Leasing B, societate care în apel nu a fost citată. Aceasta a fost introdusă în cauză de instanță contrar principiului disponibilității potrivit căruia doar părțile pot cere introducerea în proces a altor părți. A fost citată la toate termenele dar instanța a omis să se pronunțe în dispozitiv și asupra acesteia și nu i-a fost comunicată sentința atacată. Susține că instanța trebuia să se pronunțe procedural asupra tuturor părților și, de asemenea, trebuia să-i fie comunicată procedural sentința.

Având în vedere cele expuse susține că procedural sentința atacată trebuie desființată și trimisă cauza la ribunalul Sibiu pentru a fi comunicată hotărârea cu BCR Leasing

Instanța, pe excepție, rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor de față reține:

La 26 februarie 2001 reclamanta SRL Mas olicitat, în contradictoriu cu pârâta SRL Motors Sibiu, rezolvirea contractului de vânzare având ca obiect o autoutilitară "Peugeot ", obligarea aceleași pârâte să restituie suma de 79256, 33 lei preț al autoutilitarei și să-i plătească 40.000 lei daune interese precum și 1937 lei cheltuieli cu înmatricularea în circulație autovehiculului, motivând că în calitate de utilizator al bunului, obiect al contractului de leasing, a fost în imposibilitate să-l exploateze în interesul afacerii datorită defecțiunilor care nu au putut fi înlăturate în pofida intervențiilor tehnice repetate ale specialiștilor.

La termenul din 24 mai 2007 judecătorul cauzei a dispus din oficiu introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SA BCR Leasing

Prin întâmpinarea denumită "Note scrise" SA BCR Leasing B susține că are calitatea de proprietar al autoutilitarei obiect contractului de leasing invocă excepția lipsei de legitimare procesuală pasivă.

Prin Încheierea de ședință din 28 iunie 2007 rezultă că în cauză sunt implicate două pârâte, SRL Motors Sibiu și SA BCR Leasing B, dar judecătorul cauzei a pus în discuție, excepția invocată de reprezentantul pârâtei privind lipsa de legitimare procesuală a reclamantei, excepție pe care a unit-o cu fondul și a continuat cercetarea judecătorească.

Procesul a fost soluționat cu Sentința comercială nr. 1930/31 octombrie 2008 prin care, judecătorul a respins excepția lipsei de legitimare procesuală activă a reclamantei SRL M, invocată de pârâta SRL Motors Sibiu, a pășit la soluționarea pe fond a cererii reclamantei, dar nu s- pronunțat nici cu privire la excepția lipsei de legitimare pasivă invocată de SA BCR Leasing B, și nici pe fond, în contradictoriu cu SA BCR Leasing B, introdusă în cauză din oficiu, în calitate de pârâtă.

Din actele dosarului rezultă că sentința nu a fost comunicată și pârâtei "introdusă în cauză" de către judecătorul fondului.

Împotriva sentinței au declarat apel atât reclamanta cât și pârâta SRL Motors Sibiu.

Cum, se învederează motivele de nulitate la care se referă art. 297 indice 2 alin.1 din Codul d e procedură civilă, sentința se va desființa iar cauza va fi trimisă spre o nouă judecată același instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Admite apelurile formulate de pârâta - " " SRL S și reclamanta - "" SRL M împotriva sentinței comerciale nr. 1930/C/31 oct. 2008 și în consecință:

Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul SIBIU.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 4.02.2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red si dact jud.

Ex.4/12.02.2009

Jud fond

Președinte:Eugenia Florescu
Judecători:Eugenia Florescu, Gilica Popescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Alba Iulia