Spete pretentii comerciale. Decizia 71/2008. Curtea de Apel Tg Mures
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 71/
Ședința publică din 22 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea apelului promovat de pârâta -. SA B prin - SA Zona M, cu sediul în com.,-, jud. B, împotriva sentinței nr. 331 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat pârâta-apelantă prin consilier juridic, precum și reclamanta-intimată prin av..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că apelul este declarat în termenul procedural și timbrat cu o taxă judiciară de timbru în valoare de 1652 lei și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei.
De asemenea, se constată că reclamanta-intimată - SRL a depus la data de 22 2008 prin serviciul registratură întâmpinare.
Întrebate fiind părțile prezente declară că nu au cereri în probațiune de formulat, împrejurare de care instanța ia act, închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra căii de atac exercitate.
Reprezentantul apelantei având cuvântul susține apelul, și solicită admiterea lui, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, invocând prevederile art. 297 pr.civilă, judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată. În subsidiar solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei cu finalitatea respingerii acțiunii promovate de reclamantă, pentru motivele expuse detaliat în motivarea apelului, motive care au fost susținute și oral.
Reprezentanta reclamantei intimate având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, făcând trimitere la considerentele expuse în întâmpinare.
CURTEA,
Prin sentința nr.331 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr- s-a admis cererea de chemare în judecată înaintată și precizată de reclamanta - SRL O împotriva pârâtei B și în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei L suma de 102.792,95 lei cu titlu de penalități de întârziere, precum și suma de 6.314,09 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut următoarele:
În cu sul judecății pârâta a achitat integral debitul principal, astfel că toate apărările formulate de pârâtă vis-a-vis de facturile invocate de reclamantă ca temei al pretențiilor sale sunt fără obiect. In condițiile în care pârâta a achitat în mod voluntar acest debit principal, este evident că nu are nicio relevanță dacă respectivele facturi au fost semnate sau nu de persoana autorizată a pârâtei, dacă situațiile de lucrări în baza cărora au foste emise acele facturi au fost sau nu acceptate la plată, dacă a fost urmată întocmai de procedura stabilită în contractul de execuție.
Pe cale de consecință, aceste împrejurări nu pot fi invocate pentru a dovedi netemeinicia penalităților de întârziere, deoarece acestea sunt accesorii ale debitului principal și urmează soarta juridică a acestuia.
Pentru a verifica dacă pretențiile reclamantei așa cum au fost ele restrânse, doar la penalitățile de întârziere, sunt întemeiate, instanța a verificat dacă prin prisma dispozițiilor contractuale acestea au fost stabilite în mod corect. în această privință, potrivit dispozițiilor art.16.3. pârâta datorează penalități de întârziere de 0,25% din valoarea facturilor neachitate pentru fiecare zi de întârziere în cazul în care nu le plătește la termen.
Reclamanta a detaliat modul de calcul al penalităților de întârziere în tabelul aflat la filele 199-200, unde a indicat pentru fiecare din facturile restante data de la care s-au calculat penalitățile, numărul de zile de întârziere și cuantumul penalităților de întârziere, acestea fiind în conformitate cu dispozițiile contractuale.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art.969 cod civil coroborat cu art.46 Cod comercial, instanța a admis cererea de chemare în judecată înaintată de reclamanta, așa cum a fost precizate de aceasta, și o obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 102.792,95 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Instanța a constatat că prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei la data de 26.03.2008, în termenul de pronunțare, reclamanta a specificat că solicită și obligarea pârâtei la restituirea garanției de bună execuției.
Instanța nu se poate considera investită cu o astfel de solicitare din partea reclamantei întrucât ea este făcută cu mult după termenul limită până la care putea fi modificată cererea introductivă, respectiv prima zi de înfățișare; această solicitare este făcută după încheierea dezbaterilor, astfel că nu justifică repunerea cauzei pe rol pentru reluarea dezbaterilor, epuizându-se etapa procesuală a administrării probatoriului.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, pe temeiul culpei procesuale a pârâtei, instanța a stabilit în sarcina acesteia obligația de a plăti cheltuielile de judecată făcute de reclamantă în prezenta cauză, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta -. SA B Zona solicitând în principal desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare iar în subsidiar schimbarea acestei hotărâri în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
În motivarea cererii de apel se arată că în cauză sunt incidente disp.art.297 pr.civ. întrucât - SA societatea cu personalitate juridică nu a fost citată în cauză și cu toate acestea acțiunea reclamantei a fost admisă față de această societate, fiind obligată să plătească pretențiile solicitate prin acțiune. Se mai susține că prin acțiunea dedusă judecății reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta SA - Sucursala M, însă având în vedere faptul că sucursala nu mai exista și nu mai avea capacitate juridică a solicitat instanței ca reclamanta să-și precizeze acțiunea, mai precis cadrul procesual, părțile cu care înțelege să se judece, în baza principiului disponibilității părților și cu toate că reclamanta nu a făcut această precizare, hotărârea s-a pronunțat în contradictoriu cu - SA, societate cu personalitate juridică. Nefiind chemată în judecată și apoi nefiind îndeplinită procedura de citare a fost în imposibilitate să-și formuleze apărările față de pretențiile reclamantei. În continuare se susține că procedura plângerii prealabile nu a fost efectuată în condițiile prev. de art.7201pr.civ. această conciliere a fost purtată cu sucursala fără personalitate juridică. Pe fondul cauzei se arată că prima instanță nu a luat în seamă susținerile reclamantei în ceea ce privește renunțarea la petitul 1 din acțiune, cu referire la plata debitului principal și în raport de această poziție exprimată de reclamantă se impunea a se verifica și petitul accesoriu, acela privind plata penalităților de întârziere.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală și susține că în cursul dezbaterilor, mai precis la data de 22.02.2007, a depus o precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să se judece cu - SA. Instanța a luat act de această precizare și la pronunțarea hotărârii a avut în vedere cadrul procesual stabilit de către reclamantă.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al apelului reglementat de art.292 - 294.pr.civ. Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta a înțeles să cheme în judecată pe pârâta SA - Sucursala M solicitând obligarea acesteia să-i plătească contravaloarea produselor livrate plus penalități de întârziere. Acest cadru procesual stabilit prin acțiune s-a menținut pe tot parcursul judecării cauzei și cu toate acestea prin hotărârea apelată prima instanță se pronunță în contradictoriu cu - SA, societate cu personalitate juridică distinctă, cu sediul în B Calea nr.139, sector 1, fără ca această pârâtă să fie citată în cauză.
Este adevărat că pe parcursul judecării cauzei s-a pus în discuție capacitatea procesuală a Sucursalei M, s-a demonstrat că aceasta nu are capacitate de folosință și de exercițiu, că în raport de această situație reclamanta depune o precizare de acțiune(88 dosar fond) prin care arată că înțelege să se judece cu SA, însă instanța de fond nu a luat în considerare această precizare, nu a pus în discuție schimbarea cadrului procesual cu privire la părțile chemate în judecată și nici nu a dispus citarea în cauză a pârâtei - SA, societatea cu personalitate juridică.
Potrivit dispozițiilor art.297 alin.1 pr.civ. în situația în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
În raport de starea de fapt mai sus reținută din care rezultă că - SA nu a fost citată în cauză și având în vedere dispozițiile cuprinse în acest text legal, instanța va admite apelul reclamantei, va desființa hotărârea primei instanțe și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, în rejudecare urmând să se stabilească corect cadrul procesual în raport de precizările făcute de reclamantă și să se aibă în vedere și celelalte critici de fond formulate de către pârâta apelantă vizavi de renunțarea reclamantei la debitul principal și la modalitatea de calcul a penalităților de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de - SA B prin - SA Zona M, cu sediul în com.,-, jud. B, împotriva sentinței nr. 331 din 7 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Desființează hotărârea apelată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul Comercial Mureș.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
4 exemplare
21.10.2008
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat