Spete pretentii comerciale. Decizia 71/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.71/2009
Ședința publică de la 30 Aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de pârâta - DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE " DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD" -, împotriva sentinței comerciale nr. 5363/2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu reclamanta - B - având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta apelantei, consilier juridic, cu delegație la dosar și reprezentanta intimatei, consilier juridic, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, reprezentanții părților învederează instanței că nu au alte cereri de formulat.
Curtea, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul părților prezente asupra apelului.
Reprezentanta apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca netemeinică și nelegală, pentru motivele arătate în cuprinsul apelului, pe care le susține și oral. Subliniază faptul că reclamanta intimată nu a făcut dovada emiterii și transmiterii către societatea apelantă a facturii cu penalitățile ce formează obiectul acțiunii. Totodată, reprezentanta apelantei depune concluzii scrise (14-16) și solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală, conform motivelor din cuprinsul întâmpinării. Arată că obligația de plată incumbă societății pârâte, indiferent de emiterea facturii de penalități. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința comercială nr. 5.363 din 22 decembrie 2008 Tribunalului Comercial Clujs -a admis cererea precizată formulată de către reclamanta B, iar pârâta FDEE DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD C- a fost obligată să achite reclamantei 1.451.272,89 lei penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că între părți s-a încheiat în data de 28 iunie 2005 contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice pentru acoperirea consumului propriu tehnologic al rețelelor electrice de distribuție nr. 83, în temeiul căruia reclamanta, în calitate de vânzătoare, s-a obligat să vândă pârâtei,în calitate de cumpărătoare, cantitățile de energie electrică orară prev. în Anexa nr. 2 la prețurile prev. în Anexa nr. 3 ale contractului.
Pârâta a achitat cu întârziere contravaloarea energiei electrice livrate, datorând astfel penalitățile de întârziere menționate anterior.
A apreciat instanța de fond că obligația de plată a penalităților de întârziere este atât contractuală cât și legală, deoarece conținutul contractului menționat anterior este strict reglementat de acte normative.
. obligațiilor de plată a penalităților de întârziere a fost stabilită de instanța de fond în temeiul concluziilor expertizei contabile formulată în cauză.
Instanța de fond a respins apărarea pârâtei referitoare la faptul că reclamanta nu a emis facturi pentru penalitățile solicitate, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin. 3 lit. b) din Codul fiscal și art. 155 alin. 1 din același act normativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta solicitând desființarea sentinței atacat, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului pârâta a arătat că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu era necesară emiterea facturilor, arătând că textele legale reținute de către instanța de fond se referă la cu totul alte situații decât cele din prezenta cauză.
A arătat apelanta în finalul motivării apelului că în condițiile Legii nr. 82/1992, reclamanta avea obligația de a emite facturi pentru orice sumă pretinsă, dând astfel posibilitatea debitorului de a accepta la plată factura sau de a efectua un refuz de plată.
Reclamanta a solicitat respingerea apelului ( 9).
Analizând apelul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația pârâtei de plată a penalităților de întârziere este generată de faptul că a achitat cu întârziere facturile emise de către reclamantă în urma livrării energiei electrice.
Obligația de plată a penalităților de întârziere a fost asumată de pârâtă prin contractul încheiat de către părți, după cum, având în vedere obiectul contractului, respectiv livrarea de energie electrică, plata penalităților de întârziere este și o obligație legală.
În raporturile dintre părți, nu existența facturii este cea care determină existența valabilă a obligației de plată, deoarece contractul și legea sunt cele care stabilesc drepturile și obligațiile părților. Neemiterea facturii nu înlătură obligația de plată a penalităților de întârziere și nici nu constituie un motiv justificat de refuz a achitării acestora.
Într-adevăr, prin intermediul facturii penalitățile de întârziere sunt determinate sub aspectul cuantumului, iar debitorul obligației de plată cunoaște în concret întinderea acestei obligații pe care o poate executa, sau dimpotrivă, față de care poate să facă un refuz de plată.
În speță însă, cu prilejul concilierii directe (10, dos. Trib. B) pârâta a fost înștiințată în privința cuantumului concret al penalităților de întârziere solicitate de către reclamantă, penalități generate de faptul plății cu întârziere a contravalorii energiei electrice livrate și utilizate.
De altfel, apărarea pârâtei nu este în sensul că nu a efectuat plata deoarece nu a cunoscut cuantumul penalităților de întârziere care- sunt solicitate, ci că nu a făcut plata deoarece reclamanta nu a emis facturi.
Așa cum s-a arătat anterior, obligația de plată a penalităților este contractuală, termenul de scadență și deci momentul din care încep să curgă penalitățile de întârziere este stabilit tot contractual și nu în ultimul rând, pârâta a cunoscut cuantumul concret al penalităților pretinse cu prilejul procedurii concilierii directe.
Executarea din proprie inițiativă a obligației de plată a penalităților de întârziere, nu a fost împiedicată de neemiterea facturilor, ci a reprezentat propria voință a pârâtei asumată ca atare de către aceasta.
Emiterea facturilor cu toate obligațiile ce decurg din aceasta nu produce consecința asupra raportului contractul dintre reclamantă și pârâtă, ci produce consecințe doar în privința raportului reclamantei cu organele fiscale, sub aspect fiscal.
Într-adevăr, textele legale menționate de către instanța de fond cu prilejul analizei apărării pârâtei referitoare la neemiterea facturilor de către reclamantă, nu se aplică în prezenta cauză, însă pentru motivele menționate anterior și în considerarea disp. art. 296 pr.civ. apelul formulat în cauză va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de pârâta FDEE DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA NORD C-N împotriva sentinței comerciale nr. 5.363 din 22 decembrie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Dact./4 ex./05.05.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac
