Spete pretentii comerciale. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 77/A-

Ședința publică din 22 iulie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru judecător

- - - JUDECĂTOR 2: Ioana Bătrînu

- - - grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de apelanta pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr. 164/04.02.2009,pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta - - PRIN LICHIDATOR JUDICIAR EXPERT cu sediul în Pitești,-,.1,.17, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus prin serviciul registratură motivele de apel.

Curtea față de actele și lucrările de la dosar constată apelul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.

CURTEA

Constată că, prin sentința nr.164/C/04 februarie 2009 a Tribunalului Comercial Argeș, a fost admisă cererea precizată, formulată de reclamanta, societate aflată în procedura falimentului, reprezentată prin lichidator EXPERT și a fost obligată pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la plata sumei de 124.614 lei cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea activului "Moară " și teren în suprafață de 1276

Pentru a decide astfel,tribunalula constatat că la 25.02.2008, reprezentată prin lichidator judiciar EXPERT a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) la plata sumei de 120.000 lei reprezentând contravaloarea activului "Moară " și a suprafeței de 1276 teren, active ieșite din patrimoniul reclamantei în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile; sub motiv că reclamanta a fost privatizată în anul 2000 și după această operație, în temeiul unei hotărâri judecătorești, au fost restituite cele două imobile foștilor proprietari, astfel că ea trebuie să fie despăgubită de pârâtă cu valoarea acestor bunuri.

Tribunalula mai constatat că AVAS a depus întâmpinare, invocând excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Comercial Argeș, pe temeiul dispozițiilor art.5 coroborate cu art.10 pct.1 Cod procedură civilă; excepția anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrată la valoarea pretențiilor, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocându-se faptul că termenul de prescripție aplicabil în cauză este de o lună, potrivit dispozițiilor art.39 din Legea nr.137/2002 și că el curge de la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască existența actului atacat ori de la data nașterii dreptului și în subsidiar, termenul de prescripție este de 3 luni de zile calculat de la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască existența actului atacat ori de la data nașterii dreptului, prevăzut de art.3228din nr.OUG88/1999, completată cu Legea nr.99/1999; și că, în fine, în cazul în care s-ar admite că termenul de prescripție este de 3 ani, dreptul la acțiune ar fi de asemenea prescris deoarece el curge de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire în natură a activului "moară".

Cu privire la fondul dreptului,tribunalula constatat că pârâta s-a apărat arătând că prejudiciul suferit de reclamantă prin restituirea în natură a bunurilor imobile trebuie să fie limitat la valoarea contabilă a acestor bunuri, înregistrată în contabilitatea societății la data când s-a încheiat contractul de privatizare, iar din această valoare i s-ar cuveni doar 90,19% din întreaga valoare, deoarece AVAS a vândut acțiuni în proporția arătată, iar diferența ar trebui să fie suportată de ceilalți acționari ai societății.

Prin încheierea din 16.04.2008,tribunalula respins excepția necompetenței teritoriale și cea de anulare ca netimbrată a cererii, iar prin încheierea din 25.06.2008 a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune.

Tribunalula mai constatat că la 04.02.2009 reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 124.614 lei.

Analizând cererea,tribunalula constatat că, în fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr.AG 21 din 15.06.2000, Fondul Proprietății de Stat a vândut lui, reprezentant al reclamantei, pachetul majoritar de acțiuni reprezentând 90,19% din valoarea capitalului subscris al acesteia, și că prin hotărâri judecătorești irevocabile s-a dispus restituirea activului "moară" și teren aferent de 1276, bunuri ieșite din posesia ei la 20.09.2006.

Verificând temeinicia cererii,tribunalula constatat că potrivit art.324din nr.OUG88/1997, așa cum a fost modificată prin Legea nr.99/1999, pârâta trebuie să plătească reclamantei, societate privatizată, o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea imobilelor deținute la data privatizării.

De asemenea,tribunalula mai constatat că, relativ la valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, potrivit raportului de expertiză, activul "moară" și terenul aferent au valoarea de 124.614 lei (97.874 lei + 26.740 lei).

În concluzie,tribunalula admis cererea și a obligat pârâta la plata sumei arătate.

La 15.04.2009 AVAS a declarat apel, criticând sentința instanței de fond ca nelegală.

În motivele de apel, depuse la 26.06.2009, este criticată soluția instanței de fond ca nelegală.

1. Greșit instanța de fond a respins excepția necompetenței teritoriale.

Se susține că instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art.12 Cod procedură civilă. În speță fiind aplicabil art.5 și art.10 pct.1 Cod procedură civilă.

2. Greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului reclamantei de a pretinde despăgubiri. Potrivit dispozițiilor art.324din OUG nr.88/1997 modificat, dreptul material la acțiune se naște la data la care s-a născut dreptul societății de a pretinde despăgubiri. În speță, data nașterii dreptului este momentul la care a rămas irevocabilă hotărârea de restituire în natură invocată de reclamantă. Instanța de fond a considerat că dreptul material la acțiune s-a născut la data predării bunului, deși între perioada rămânerii irevocabile a hotărârii de restituire și momentul predării, reclamanta nu a avut decât un drept de folosință.

Se arată că, în speță, se aplică fie termenul de prescripție de o lună prevăzut de art.39 din Legea nr.137/2002, fie cel de 3 luni prevăzut de art.3228din OUG nr.88/1997. Aceste reguli sunt aplicabile în speță, deoarece potrivit dispozițiilor art.324din OUG nr.88/1997 termenul special de prescripție se aplică în cazul în care se valorifică un drept prevăzut de actele normative din domeniul privatizării.

În fine, se susține că și în cazul în care s-ar admite termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, dreptul material la acțiune al reclamantei este de asemenea prescris.

3. Greșit instanța de fond a apreciat că valoarea despăgubirilor se stabilește la nivelul valorii de circulație a activelor, deși textul art.324din Legea nr.99/1999 nu face nicio mențiune că valoarea ar fi stabilită așa cum a procedat instanța de fond.

În consecință, prejudiciul suferit de reclamantă trebuie stabilit la valoarea contabilă a acestor bunuri imobile, menționate în registrele contabile ale societății la data la care societatea a fost privatizată.

1. Nu este fondată prima critică.

Situația de fapt

În speță, așa cum a reținut și prima instanță, reclamanta este o societate privată, care a fost privatizată prin contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr.AG 21 din 15.06.2000 când Fondul Proprietății de Stat a vândut lui G, cumpărător, 317.211 acțiuni reprezentând 90,19% din valoarea capitalului subscris al acesteia (13-16); prin sentința nr.386/26.10.1999 a Judecătoriei Costești, rămasă definitivă prin decizia nr.1218/2000 a Tribunalului Argeș, care a respins apelul și irevocabilă prin decizia nr.715/R/20.03.2000 a Curții de Apel Pitești, prin care a fost respins recursul (3-6) a fost obligată să lase în deplină proprietate și posesie lui moara situată în comuna, sat și terenul aferent în suprafață de 1268

Prin procesul-verbal de predare-primire din 20.09.2006 imobilele arătate au fost predate fostului proprietatr de către reclamanta (10-11).

În drept

Potrivit art.324din OUG nr.88/1997 <<instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin.1 o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile>>.

De asemenea, potrivit art.30 alin.3 din Legea nr.137/2000 <<prevederile art.324din OUG nr.88/1997, aprobată prin Legea nr.44/1998, cu modificările ulterioare, rămân aplicabile numai pentru contractele de vânzare-cumpărare de acțiuniîncheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi>>.

Potrivit art.5 Cod procedură civilă <<cererea se face la instanța domiciliului pârâtului>>.

Potrivit art.10 pct.1 Cod procedură civilă <<în afara instanței domiciliului pârâtului, mai sunt competente instanțele prevăzute în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii>>; iar potrivit pct.4 din același text, <<este competentă instanța locului plății>>.

Judecata

Curtea constată că prin încheierea din 16 aprilie 2008 a Tribunalului Comercial Argeșa fost respinsă excepția necompetenței teritoriale, ca neîntemeiată, invocându-se dispozițiile art.10 alin.4 Cod procedură civilă. În realitate, acestă soluție este corectă, însă întemeiată pe dispoziții art.10 pct.1 Cod procedură civilă, întrucât executarea în parte a obligației a fost făcută la locul situării imobilelor, cu ocazia predării acestora.

2. Nu este fondată nici a doua critică.

În esență, apelanta susține că dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris deoarece în speță sunt aplicabile dispozițiile art.39 din Legea nr.137/2002 ce prevede termenul de prescripție de o lună sau, în subsidiar, dispozițiile art.3228din OUG nr.88/1997 de 3 luni de zile; și că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la momentul la care a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească de restituire în natură a imobilelor și nu momentul executării acestei hotărâri, respectiv anul 2006; astfel că prin formularea acțiunii în anul 2008 a fost prescris dreptul la acțiune chiar și în cazul în care s-ar admite că este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.

În drept

Potrivit textului art.3228din OUG nr.88/1997,termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se atacă o operațiune sau un act prevăzut în prezența ordonanță de urgență ori se valorifică un drept conferit de aceasta este de 3 luni de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului.

De asemenea, potrivit art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, termenul prescripției este de 3 ani; iar potrivit art.7 alin.1 din același act normativ,prescripția începe să curgă de la data cînd se naște dreptul la acțiune.

Judecata

Curtea constată că, în speță, nu se contestă un act sau o operație de privatizare, ci un incident ivit ulterior privatizării, respectiv o evicțiune.

În consecință, textul art.3228din OUG nr.88/1997 nu se aplică în speță, prescripția dreptului la acțiune fiind subordonat termenului general de 3 ani de zile.

Curtea consideră că dreptul la acțiune s-a născut în patrimoniul reclamantei începând cu momentul la care bunul a ieșit din patrimoniul axcesteia, respectiv în anul 2006, și nu în momentul în care a rămas irevocabilă hotărârea de evicțiune a bunurilor în favoarea terței persoane.

Curtea își întemeiază această teză pe ideea că atâta timp cât bunul se afla în patrimoniul reclamantei, aceasta nu putea să ceară despăgubiri căci i s-ar fi opus excepția de neexecutarea hotărârii de evicțiune și faptul că bunul aflându-se în patrimoniul societății evinse, aceasta îl folosea și obținea beneficii, ca și când ar fi fost proprietar.

3. Nu este fondată nici cea de-a treia critică.

În esență, prin această critică apelanta susține că greșit instanța de fond a stabilit că valoarea despăgubirilor se stabilește în funcție de valoarea de circulație a bunurilor imobile evinse și nu după valoarea contabilă înscrisă în actele contabile ale societății de la momentul privatizării.

În drept

Potrivit art.324din OUG nr.88/1997 <<instituțiile publice implicate vor plăti societăților comerciale prevăzute la alin.1 o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societatea comercială către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile>>.

De asemenea, potrivit art.1344 Cod civil,dacă lucrul vândut are, la epoca evicțiunii, o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, și excedentul valoric în timpul evicțiunii.

Judecata

Curtea constată că, potrivit textului art.324din OUG nr.88/1997, despăgubirea ce se acordă societății privatizate, în urma restituirii în natură a imobilelor deținute de societate către foștii proprietari prin efectul unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, trebuie să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului suferit de societate.

Prin expresia:echivalentul bănesc al prejudiciuluilegiuitorul sugerează că societatea prejudiciată trebuie să fie despăgubită cu valoarea de înlocuire a bunului, existentă la momentul producerii prejudiciului și nu cu valoarea bunului de la momentul privatizării, așa cum susține apelanta.

Prin expresia arătată, legiuitorul recunoaște că pierderea unor bunuri din patrimoniul societății prevatizate reprezintă o cauză de angajare a responsabilității instituției ce participă la privatizare și că în consecință, în lipsa unor reguli speciale se aplică regulile dreptului comun în materie de răspundere a vânzătorului pentru evicțiune.

Așadar, în temeiul textului arătat mai sus coroborat cu art.1344 Cod civil, reclamanta are dreptul la o reparație integrală a prejudiciului, iar aceasta nu poate fi stabilită altfel decât prin restituirea echivalentului bănesc al bunurilor evaluate la valoarea de circulație a acestora.

Văzând și dispozițiile art.296 Cod procedură civilă, se va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B,--11, sector 1, împotriva sentinței comerciale nr.164/C din 04 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta prin lichidator judiciar EXPERT, cu sediul în Pitești,-,.1,.17, județul

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iulie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Comercială și de Contencios Administrativ și Fiscal.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./27.07.2009

Jud.fond:

Președinte:Dumitru
Judecători:Dumitru, Ioana Bătrînu, Magdalena Molea

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Pitesti