Spete pretentii comerciale. Decizia 81/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - revendicare -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 81
Ședința publică din 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Grapini Carmen
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
Grefier - -
Pe rol, judecarea apelului declarat de reclamantele și, ambele cu domiciliul ales în B,-, -.35,.2,.49, sector 3, împotrivasentinței nr. 1112 din 16.10.2008 a Tribunalului Botoșani- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții SC - cu sediul în S,-, județul S, SC - cu sediul în comuna, județul B și Ministerul Sănătății Publice cu sediul în B,-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentant saftei pentru pârâta intimată "" -, lipsă fiind reclamantele apelante și și pârâții intimați "" - S și Ministerul Sănătății Publice
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, grefierul de ședință învederează instanței că la dosarul cauzei s-a indicat de către apelante sediul social al pârâtului Ministerul Sănătății Publice.
Instanța față de situația că pentru pârâta intimată ";" - - reprezentantul societății a depus la dosar adeverința nr.2485/09 06 2009 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Comuna din care rezultă că valoarea impozabilă a imobilelor este de 16000,93 lei ron, respectiv 160.000.000 rol, instanța pune în discuție competența materială a instanței în principal și în subsidiar dând cuvântul pe fond.
Reprezentantul pârâtei intimate "" - lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției și pe fond solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Instanța rămâne în pronunțare pe chestiunea competenței materiale în principal și în subsidiar pe fond.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani sub nr. 13055 din 20 august 2002, reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții "", județul B, " Farm" - S să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul naționalizat fără titlu în baza Decretului 134/1949 compus din construcție și teren, situat în comuna, județul B și să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 1086 din 2 mai 2001 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 48 din 3 aprilie 2000 emis de Ministerul Sănătății.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că imobilul menționat mai sus a fost cumpărat de bunicii ei și de la G prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 772 din 26 martie 1919 și transcris sub nr. 830 din 28 martie 19119, iar în anul 1947 acest imobil a fost închiriat numitului drept locuință, persoană care fără acceptul proprietarilor a deschis un punct farmaceutic, continuând să locuiască în casă.
A mai susținut reclamanta că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorilor ei, statul naționalizându-l fără titlu prin Decretul nr. 134/1949. Prin contractul de vânzare cumpărare "," a dobândit proprietatea asupra 110 teren și asupra construcției. Construcția fiind un accesoriu al terenului, contractul de vânzare cumpărare trebuia autentificat pentru a produce efecte juridice, însă a arătat reclamanta titlul de proprietate al acestei pârâte îl constituie un contract sub semnătură privată, astfel că lipsa autentificării contractului atrage nulitatea sa absolută.
În dovedirea susținerilor sale reclamanta a depus la dosar înscrisuri, iar în drept au fost invocate prevederile art. 480 și 481 Cod civil, "art. 1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului", art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Pârâta "" a depus la dosar întâmpinare în care a solicitat respingerea acțiunii promovată de reclamantă ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că este proprietara imobilului în litigiu compus din clădiri și 110 teren aferent situat în comuna, județul B, imobil pe care l-a dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare de active nr. 1086/2.05.2001, reclamanta pierzând dreptul de proprietate asupra imobilului prin naționalizarea acestuia în baza Decretului nr. 134/1949.
La termenul din 5 noiembrie 2003 pârâta a invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei, întrucât în actele de proprietate, respectiv în procesul verbal încheiat în anul 1949 se vorbește de un alt proprietar -, bunica reclamantei - apoi imobilul a fost dat spre închiriere numitului prin procesul verbal nr. 1 din 5 aprilie 1949, acesta din urmă continuând a fi proprietar - chiriaș până la confiscarea imobilului de către stat, aici funcționând o farmacie naționalizată.
Pârâtul Ministerul Sănătății și Familiei prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, pe fond, ca fiind neîntemeiată și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive deoarece imobilul revendicat nu este în proprietatea sau administrarea sa, Ministerul Sănătății și Familiei nefiind parte în contractul de vânzare cumpărare de active nr. 1086/2001.
Judecătoria Botoșani, inițial investită cu soluționarea, prin sentința nr. 6571 din 10 decembrie 2003 a respins excepția necompetenței sale materiale privind cererea pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 1086/2001, excepția lipsei calității procesuale active și excepția de inadmisibilitate a acțiunii și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a - Sănătății și Familiei Pe fondul cauzei, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 1086 din 2 mai 2001 și a obligat pârâta "" să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul compus din 3 camere și dependințe și suprafața de 110 teren aferent - situate în localitatea, județul
Prin Decizia nr. 2441 din 22 septembrie 2004, Curtea de APEL SUCEAVAa admis apelurile declarate împotriva sentinței de către pârâți și a schimbat sentința, în rejudecare respingând ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă (pentru lipsa calității procesuale active). A anulat ca netimbrată, cererea de aderare la apel formulată de reclamantă.
Prin Decizia nr. 1825 din 11 noiembrie 20054, Curtea de APEL SUCEAVAa admis recursurile declarate de reclamantă împotriva deciziei pronunțate în apel; a casat atât decizia cât și sentința nr. 6571/2003 a Judecătoriei Botoșani și a trimis cauza pentru competentă soluționare pe fond, la Tribunalul Botoșani - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal.
La Tribunalul Botoșani, la cererea reclamantei au fost introduse în cauză, (ca reclamante) și și s-a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 5109 din 4 septembrie 2002 având ca obiect imobilul revendicat.
S-a precizat că reclamantele nou introduse în cauză sunt moștenitoarele defuncților și - persoane care au cumpărat imobilul în litigiu de la G.
Procedând la soluționarea cauzei, Tribunalul Botoșani - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal - prin sentința nr. 1112 din 16 octombrie 2008, a respins cererile reclamantelor și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a - Sănătății și Familiei
În motivarea soluției, instanța a reținut în principal că în speță, fiind în discuție revendicarea unui imobil naționalizat conform Decretului nr. 134/1949, sunt aplicabile dispozițiile legii speciale - Legea nr. 10/2001 care prevalează dispozițiilor de drept comun, persoanele aflate în situația reclamantelor trebuind să urmeze această procedură.
A reținut că reclamantele s-au adresat în acest sens la Legea nr. 112/1995, plângerea lor fiind respinsă prin sentința nr. 3222 din 4 mai 2008 a Judecătoriei Botoșani, definitivă prin respingerea apelului.
Cu privire la constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare cumpărare, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile de valabilitate ale acestora prin obiectul și forma solemnă (obiectul este determinat, licit, moral și aflat în circuitul civil; persoana obligată era titulara dreptului subiectiv - conform sentinței nr. 108 din 5 mai 2004 a Curții de APEL SUCEAVA care a confirmat valabilitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate M 13 nr.010/2000; s-a avut de asemenea în vedere și s-a reținut în motivarea sentinței că actul sub semnătură privată "Contract de vânzare cumpărare active", a fost urmat de unul autentic cu același conținut, la 04.09.2002 - astfel că și forma solemnă a fost îndeplinită ca și condiție de valabilitate între cele la care art. 948 cod civil face vorbire.
Cu referire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății și Familiei, instanța a reținut-o în considerarea situației că această instituție nu deține imobilul în litigiu ca proprietar sau administrator și nici nu este "parte" în contractul de vânzare cumpărare.
Împotriva sentinței tribunalului, reclamantele au declarat apel.
În motivare, au invocat nelegalitatea sentinței învederând că deși acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, instanța nu a analizat cauza pe fond și nu a procedat la compararea titlurilor de proprietate ale părților. Au precizat că Legea nr. 10/2001 nu se aplică decât în situația în care imobilul ar face parte din domeniul public sau privat al statului, conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 - situație care nu este dată în cauză.
La termenul la care au avut la dezbatere în apel, reprezentantul pârâtei "" a depus adresa Primăriei Comunei nr. 2485/09.06.2009 (fila 35) din care rezultă valoarea imobilului de 1600,93 lei.
În această împrejurare s-a pus în discuție din oficiu competența materială a instanței. Instanța nu va reține însă excepția, constatând că aceasta nu este dată:
Competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Botoșani - Secția Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal a fost stabilită prin Decizia Curții de APEL SUCEAVA nr.1825/11.11.2005, irevocabilă.
Pe de altă parte, cererea reclamantei fiind formulată la data de 20.08.2002, instanța competentă la acea dată era tribunalul, în speță comercial [care judeca în materie comercială acțiuni cu obiect neevaluabil în bani - astfel fiind catalogată la acel moment, ca neevaluabil în bani și acțiunea de față, calea de atac împotriva sentinței tribunalului, fiind apelul (la Curtea de Apel)].
Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în sensul că și asemenea acțiuni (în revendicare) sunt evaluabile și față de valoare este dată și competența materială ( Decizia nr. 32/09.06.2008 pronunțată asupra recursului în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial nr. 830 din 10 decembrie 2008). De altfel, cum la data soluționării cauzei de către tribunal - 16 octombrie 2008 acea decizie nu era publicată în Monitorul Oficial nefiind deci obligatorie față de dispozițiile art. 329 (2) și (3) Cod procedură civilă ( era obligatorie de la 10 decembrie 2008 - data publicării în Monitorul Oficial), rezultă că în mod corect cauza a fost soluționată în fond, de tribunal.
Sub aspectul fondului cauzei, motivele de recurs formulate cu trimitere la prevederile art. 304 pct.9 și art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, nu sunt fondate.
Este evident că în cauză, acțiunea în revendicare formulată de reclamante a fost respinsă ca inadmisibilă, conform motivării instanței. Soluția este corectă, deoarece obiectul acțiunii în revendicare este reprezentat de un imobil preluat de stat în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989 (în speță imobilul a fost naționalizat conform Decretului nr. 134/1949), ori restituirea acestora este reglementată de Legea nr. 10/2001 - lege specială ce prevalează dispozițiilor de drept comun.
În speță, reclamantelor li s-a respins plângerea formulată pentru restituirea imobilului la Legea nr. 215/1995, anterior Legii 10/2001, (prin sentința definitivă nr. 3222/04.05.1998 a Judecătoriei Botoșani, care reglementa situația juridică a unor imobile cu destinația de locuință trecută în proprietatea statului).
Ca atare în speță, pentru imobilul în discuție reclamantele își pot valorifica dreptul numai pe calea Legii nr. 10/201, cu atât mai mult cu cât acțiunea lor a fost introdusă la 20.08.2008, ulterior datei intrării în vigoare a acestei legi (14.02.2001).
Motivele de apel ce vizează neaplicarea acestei legi prin invocarea art. 6 -Legea 213/1998 privind proprietatea publică și regimul acesteia, nu sunt fondate.
Legea 213/1998 stabilea la pct. 3 al art. 6 competența instanțelor în stabilirea valabilității titlului, numai în situația bunurilor din domeniul public sau privat al statului sau unităților administrative (art. 6 pct. 1), a celor preluate fără titlu valabil (art. 6 pct. 2) și numai dacă nu face obiectul legii speciale de reparare. Ori în cauză nu este dată situația de la punctul 1 a art. 6., iar imobilul în speță a fost preluat "cu titlu", în sensul legii (Decret de naționalizare nr. 134/1949) și face și obiectul de reglementare al legii speciale - Legea nr. 10/2001.
Soluționarea cererii vizând constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare cumpărare prin respingere, este de asemenea corectă, acestea întrunind condițiile de valabilitate prev. de art. 948 Cod civil, așa cum a reținut instanța de fond, deoarece forma solemnă a contractului de vânzare cumpărare active încheiat inițial sub semnătură privată între "" - S și pârât "" (în anul 2001) a fost complinită prin contractul de vânzare cumpărare autentic din 4 septembrie 2002, iar vânzătoarea era titulara dreptului subiectiv conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria 13 nr. 0102/2000, menținut de Curtea de APEL SUCEAVA prin sentința nr. 108 din 5 mai 2004.
De urmare, a considerentelor expuse, sentința fiind temeinică și legală;
Conform art. 296 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat, apelul.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele și, ambele cu domiciliul ales în B,-, -.35,.2,.49, sector 3, împotrivasentinței nr. 1112 din 16.10.2008 a Tribunalului Botoșani- secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții SC - cu sediul în S,-, județul S, SC - cu sediul în comuna, județul B și Ministerul Sănătății Publice cu sediul în B,-.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red. - -
Jud.fond:
Tehnoredact./
12.06.2009/ 7 ex.
Președinte:Grapini CarmenJudecători:Grapini Carmen, Nastasi Dorina