Spete pretentii comerciale. Decizia 88/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA nr. 88/
Ședința publică din 27 Octombrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra apelului promovat de reclamanta, J-M CUI -, cu sediul în R- județul B, împotriva sentinței civile nr. 346 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
În lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
dezbaterilor și susținerile reprezentantului pârâtului-intimat, au fost consemnate în încheierea de ședință din 20.10.2008, care face parte integrantă din prezenta decizie, a cărei pronunțare a fost amânată la data de 27.10.2008.
CURTEA,
Prin sentința nr.346 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr- s-a luat act de renunțarea reclamantei - - la judecarea capătului de cerere din acțiunea civilă privind obligarea pârâtei - prin lichidator judiciar - SRL la plata contravalorii imobilului în sumă de 2.644,60 lei actualizată la zi, s-a luat act de renunțarea pârâtului reconvențional la judecarea capătului de cerere din cererea reconvențională privind obligarea pârâtei - SRL la plata sumelor reprezentând lipsa de folosință a imobilului și a cheltuielilor de judecată, s-a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată a altor persoane, AVAS B formulată de reclamanta - - și s-a fixat termen de judecată la data de 27.03.2008, cu citarea părților, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta - - împotriva pârâtului, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul reconvențional și în consecință a fost obligată reclamanta - - să evacueze imobilul " cu " identic cu nr.26 înscris în CF 1133 Lăzarea partea a II-a deținut fără titlu, a fost obligată reclamanta la plata sumei de 543,25 lei/lună reprezentând lipsa de folosință a imobilului " cu "începând cu data rămânerii definitive a sentinței civile nr.1089/29.09.2005 a Tribunalului Harghita până la predarea efectivă, a fost obligată reclamanta să-și ridice lucrările efectuate la " cu " a tâmplăriei termopan și montarea tâmplăriei din cherestea rășinoase - uși și geamuri duble, a acoperișului din tablă și acoperirea cu țiglă, remontarea sobelor de teracotă, sub sancțiunea unor daune de 1.000 lei pe zi întârziere, începând cu 17 zile de la data pronunțării sentinței și până la executarea obligației, a fost obligată reclamanta să plătească pârâtului reconvențional suma de 5.202 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin acțiunea dedusă judecății reclamanta - - a solicitat în contradictoriu cu pârâții prin lichidator și restituirea contravalorii imobilului achiziționat, respectiv nr.26 " cu " conform contractului de vânzare cumpărare nr.266/28.1.1995, de la pârâta în valoare de 264,46 lei Ron și plata contravalorii investițiilor efectuate la imobil care se ridică la suma de 198.800,000 lei Ron.
În cursul judecății reclamanta își precizează acțiunea în sensul că cheamă în judecată și pe pârâta AVAS B pentru restituirea sumei achitate cu titlu de preț, renunță la judecarea cererii de restituire a prețului de la pârâta -.
Pârâtul la rândul lui formulează acțiune reconvențională prin care solicită evacuarea pârâtei reconvenționale - - din imobilul cu identic cu nr.26 înscris în CF nr.133 Lăzarea partea a II-a, precum și plata de despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a imobilului.
Prima instanță a respins acțiunea reclamantei - - față de pârâtul, a admis acțiunea reconvențională a acestuia din urmă pe considerentul că, contractul de vânzare-cumpărare nr.266/28.12.1995 a fost anulat, reținându-se prin hotărârea de anulare reaua-credință a vânzătorului și cumpărătorului, respectiv a reclamantei - -. Aceeași rea-credință a fost reținută de către prima instanță și în ceea ce privește efectuarea investițiilor arătând că toate acestea au fost făcute pe riscul reclamantei în condițiile în care s-a demonstrat că au fost efectuate după anularea contractului de vânzare-cumpărare și mai ales că acestea nu se impuneau a fi făcute.
Cu privire la acțiunea reconvențională se reține că reclamantul este proprietarul imobilului, că pârâta reconvențională prin refuzul de eliberare a imobilului aduce atingere atributelor dreptului de proprietate ale pârâtului reconvențional, lipsa de folosință a imobilului creându-i acestuia grave prejudicii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta - - R solicitând schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtului să-i plătească contravaloarea investițiilor, respingerea acțiunii reconvenționale susținând că în cauză în raport de disp.art.494 alin.1 și 2.civ. nu se poate dispune ridicarea investițiilor efectuate atâta timp cât au fost cumpărători de bună credință iar investițiile efectuate au fost de consolidare și reparare a imobilului care era degradat în proporție de 75 %. Se susține că a aflat despre retrocedarea imobilului în favoarea pârâtului numai în cursul anului 2006, dată la care au fost finalizate toate investițiile.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală, arătându-se că pârâtul reconvențional a fost încunoștințat despre demersurile făcute pentru retrocedarea imobilului, demersuri care au debutat încă din anul 1991, acestea au fost notate în cartea funciară odată cu apariția Legii nr.10/2001, devenind astfel publice, pârâtul reconvențional efectuând investițiile cu rea-credință și pe riscul lui. Toate investițiile efectuate de pârâtul reconvențional nu se impuneau a fi efectuate întrucât era acoperită cu țiglă specific zonei de M, era într-o stare bună, nefiind necesară schimbarea ei cu acoperiș din tablă. De asemenea tâmplăria era din cherestea bine conservată și nu se impunea ca această tâmplărie specifică vilelor de epocă să fie schimbată. Nici investițiile făcute în interiorul nu erau necesare, întrucât era dotată cu sobe de teracotă clasice, iar instalațiile electrice și de apă erau în bună stare. Nu în ultimul rând se arată și faptul că în raport de disp.art.48 alin.3 din Legea nr.10/2001 eventualele despăgubiri pentru îmbunătățirile necesare și utile făcute imobilului ar cădea în sarcina statului sau a unității deținătoare.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și în limitele efectului devolutiv al apelului reglementat de disp.art.292 - 294.pr.civ. Curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta - - România a cumpărat prin licitație în data de 14.12.1995 de la imobilul cu identică cu nr.26 Corbul în baza contractului de vânzare cumpărare nr.266/28.12.1995.
Ulterior acest imobil a fost restituit vechiului proprietar în baza Legii nr.10/2001 respectiv pârâtului și prin sentința nr.200/2003 a Judecătoriei Toplițas -a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între reclamantă și pârâta reținându-se că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, că atât vânzătoarea cât și cumpărătoarea au fost de rea credință întrucât nu au depus minime diligențe pentru cunoașterea situației juridice a imobilului supus vânzării, diligențe care ar fi demonstrat nevalabilitatea titlului statului.
Susținerile reclamantei din cererea de apel în sensul că nu a avut cunoștință despre demersurile făcute de pârâtul reconvențional pentru redobândirea imobilului sunt nefondate în condițiile în care în procesul de anulare a contractului de vânzare cumpărare a fost parte, hotărârea pronunțându-se și în contradictoriu cu ea, hotărâre care așa cum s-a arătat mai sus a fost pronunțată încă din 2003, acțiunea fiind înregistrată la Judecătoria Toplița în ianuarie 2002.
Din actele și lucrările dosarului rezultă de asemenea că investițiile la care se face referire prin acțiunea dedusă judecății și pentru care se solicită despăgubiri au fost efectuate, o parte pentru ridicarea confortului cumpărătoarei fără a intra în categoria lucrări necesare și utile și fără a avea consimțământului proprietarului imobilului, iar altele după data pronunțării hotărârii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare. În condițiile în care prin hotărârea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare în sarcina reclamantei cumpărătoare a fost reținută reaua-credință la cumpărarea imobilului, nu se poate susține că reclamanta a fost un constructor de bună-credință.
Susținerile reclamantei în sensul că aceste investiții se impuneau a fi efectuate întrucât imobilul se afla într-o stare avansată de degradare sunt combătute prin probele administrate și reținute de către prima instanță, probe din care rezultă fără posibilitate de dubiu că se afla într-o stare relativ bună, că nu impuneau a fi efectuate acele investiții, ele având mai mult scopul de ridicare a confortului dorit de către reclamantă.
Față de această stare de fapt din care rezultă reaua-credință a reclamantei în efectuarea investițiilor, că aceste investiții în cea mai mare parte a lor au avut drept scop ridicarea confortului reclamantei, instanța de control apreciază că în mod temeinic și legal prima instanță a apreciat că pârâtul-reclamant reconvențional este îndreptățit a cere desființarea lucrărilor respective și obligarea pârâtului reconvențional la plata de despăgubiri.
În ceea ce privește evacuarea pârâtei reconvenționale din imobil și plata de despăgubiri pentru lipsa de folosință acordate în favoarea reclamantului reconvențional, instanța de control apreciază că atât timp cât s-a demonstrat că pârâta reconvențională deține imobilul fără a avea un titlu valabil asupra acestuia, că prin această atitudine abuzivă reclamantul reconvențional nu se poate bucura de toate prerogativele dreptului de proprietate și în special de folosința acestuia, că lipsa de folosință i-a adus prejudicii reclamantului reconvențional, hotărârea primei instanțe de evacuare și acordare de despăgubiri este întemeiată.
De altfel aceste dispoziții din hotărâri din hotărârea apelată nici nu au fost criticate de către reclamantă prin cererea de apel formulată.
În atare situație, Curtea în baza disp.art.296 pr.civ. va respinge apelul ca nefondat și va menține soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
În baza disp.art.274 pr.civ. apelanta va fi obligată să-i plătească intimatei suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de, J-M CUI -, cu sediul în R- județul B, împotriva sentinței civile nr. 346 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
Obligă apelanta să-i plătească intimatei suma de 2.500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 Octombrie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
9.12.2008
5 exemplare
Jud.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
